Nu se putea scăpa de Viorel. Acum își găsise să fie prieten bun!

Florin n-avea chef de nimeni, mergea pe drumul pustiu, ajungea el undeva, cândva. Mai ales n-avea chef să-l vadă pe Lungan mândru că viața e un căcat, exact ce susținea el, toată ziua.

În capul lui Florin se derulau aceleași cinci minute: de când a fost lăsat singur în mașină cu Simona și până a ieșit, nemaisuportând discuția.

Primul minut încă aștepta ca ea să râdă, să nege, sau măcar să plângă, să încerce să explice. Simona însă stătea statuie, privea înainte.

"Nu zici nimic?!" Era șocat, păi el să facă asta când avea explicații de dat își lua tigăi în cap.

Simoma nici nu-l privi, "Dacă ai ceva de întrebat, mă poți întreba. Altfel, eu n-am nimic mai mult de zis. Era vorba că zicem ce avem de zis."

"E o glumă?"

"Nu."

"Tu... mai vrei să ne căsătorim?" Florin nu înțelegea, "Că nu vorbești ca și cum."

"Ca să te citez," vocea ei era calmă și rece, "Eram despărțiți. E fix treaba mea ce am făcut în timpul ăla. Dacă voiai să îți fiu fidelă trebuia să stai cu mine."

"M-ai mințit. Ani de zile."

"Nu. Te-am lăsat cu Simona ta, aia care nu se atingea de nimeni. Îți plăcea de ea prea tare."

"Nu de aia. Îmi plăcea că credeam că e sinceră și directă."

Sprâncene negre s-au încruntat la el, "Așa, ca tine?"

"Eu doar nu ți-am zis ceva ca să nu te rănesc!"

Cuvintele Simonei îl treziră pe Florin: "Și eu la fel."

De ce l-ar fi rănit, totuși, că el a fost clar că dacă sunt despărțiți, sunt liberi și nu se aduce în discuție. N-a reușit mereu să scape nepedepsit, dar era o filosofie în care credea sincer, de acea nici nu prea se simțea vinovat. Nu avea o problemă cu asta. Mai era ceva.

Nu era el fricos, dar se temea să întrebe, "O dată, sau cum? Sau ieșeai la agățat în oraș?"

Putea să treacă peste, în ambele cazuri.

"Nu. Și nu."

"N-aveai nimic pe Facebook..." Stătea ea fără să-i scoată ochii? Păi multe din certurile lor ar fi fost mai scurte dacă știa Florin că ea nu arde de dor.

Simona se încordă, "Păi era doar pentru..." Măcar atât.

Stai!

"Cu aceeași persoană?!"

"Da."

"Îl cunosc?"

"Da, știi cine e."

Nu mai se putea respira în mașină, a trebuit să iasă Florin. De atunci mergea cu Lunganul flendurând după el.

"Bă," Viorel își luă ochii de pe telefon, "A dat mesaj Mia că ele au lăsat mașina."

Normal că s-a descurcat Simona. Florin răsuflă ușurat, oricum n-o putea lăsa acolo. Pentru el plecase, să nu-l forțeze să aibă grijă de ea, certați.

Mereu făcea așa, să nu cumva să ajungă obligați să fie împreună. De aia îi zisese acum, de mult o păstra! Să dea cu totul de pământ, să fie sigură că-l detonează. Ei bine, Florin, de data asta, nu se mai arunca pe grenadă.

"Hai să conduc eu," Lunganul se băgă în scaunul șoferului. "Da' ce loc ai aicea!" se răsfira tot.

Când conducea Viorel, dura mai mult să se pornească mașina decât să se ajungă acolo, asta in ciuda faptului că era și un șofer foarte lent. Absolut orice setare a oricărei mașini trebuia modificată după gusturile lui. Scaunul dura cel mai mult, apoi toate oglinzile, de mai multe ori, în deplin sincron. Aerul, volumul. Era o simfonie pe care o dirija el. Oamenii își iau mașină să conducă, să ajungă undeva, nu să stea în ea. Viorel părea gata să se mute în mașina închiriată. Chiar al nimănui.

Când îl vedea pe tatăl lui vorbind cu alții, mai ales acum ca adult, dar și când era mic, Florin mereu se mira de cât de mult îl plăceau, mai ales copiii.

Abia mare a realizat că ei îl vedeau zece minute, iar Florin trăia aceleași zece minute, în fiecare zi. Pentru că tatăl lui nu avea un interes față de copii care să se întindă mai mult. Nu erau nepoftiți, însă nici nu avea vreo întrebare de pus. Note, meciuri, ce face taica'tu. Bieții prieteni ai lui Florin, își imaginau probabil mult mai mult, dacă îl aveau ca tată.

Noroc că Florin fusese băiat și, ca ultimul copil, măcar a fost băgat în seamă cât de cât, și unde nu, măcar s-a ocupat restul familiei. Cu atâția frați mai mari, n-a dus lipsă de atenție masculină, că doar și ălora le-a lipsit, crescând. Surorile lui nu credea că vorbesc ceva cu tatăl lor.

Ca orice prieten de-al lui Florin care n-avea tată prin casă, normal că Viorel a tras la poantele bărbătești ale domnului Pușcașu ca musca la vin. Îi simțea și bătrânu', făcea paradă.

Ce-ar fi băut Florin, și acum putea: nici nu se însura, nici nu conducea. Aveau bere în portbagaj. Caldă, dar mergea și-așa.

"Zice Mia că să te las în pace," monta minuțios Lunganul telefonul lui ca GPS, normal: că dacă îl folosea pe-al lui Florin, îi schimba toate setările la hartă. Nu-i păsa foarte tare, dar dura etern.

"Hai bre că știu eu drumu'!"

"Eu nu-l știu," Lunganu nici nu discuta. Doamne ferește să nu știe ce are de făcut!

Florin se concentră pe geam, poate era lăsat să moară acolo și gata.

Când i se înecau lui corăbiile, le vedea în față: o mare senină și niște nave de pirați explodând, apoi scufundându-se lent, toată lumea țipa, și el plutea pe-o ușă în derivă, n-avea ce să le facă. Optimist de fel, îi era greu să se ridice atunci când nu vedea vreo ieșire, nu i se întâmpla des și îl prindea nepregătit.

"Auzi, hai mai bine spre București--"

"Te dau jos din mașină!" Florin s-a enervat.

"Te gândești acolo dacă te mai duci la nuntă!" zise Viorel, Logică De Fier.

"Hai să nu ne batem," Florin era prea obosit.

Porni mașina. Doamne, nu putea fi aia viteza legală, urma să-i depășească un melc.

"De ce scrie șapte sute de kilometri?" observă Florin. "Mai sunt maxim trei sute până la Botoșani."

"Am pus și București, să vedem când am ajunge, dacă ne-am întoarce. Știi tu, dacă mai prinzi nunta."

"Care nuntă?!" Noroc că era la volan Lunganu, că își lua un pumn fața aia concentrată la drum.

"Dacă ne întoarcem acum, încă mai ajungem la zece," Viorel avea darul de a ignora ce vor alții să facă, complet, văzând doar ce vrea să facă el.

"Nu mai ajungem, că ești tu amuzant și ai zis bancul mileniului."

Viorel atacă în sfârșit, "Nu e vina bancului meu că Simona e târfă!"

S-a tras către stânga, știa că merită o bucată. Doar cât era de fricos omul ăla așa fioros și rău de gură l-a oprit pe Florin. Cu orice alt amic, ar fi găsit el o cale să-și facă nervii în formă de pumn și să zdrobească un nas. Cu Viorel, nu putea. Din cauza lui Vâlvoi!

Încă de la început îi plângea de milă Lunganului, și i-a zis o dată, când Viorel i-a lăsat singuri în bucătărie, îl sunase maică-sa.

"Ai văzut cum se uită la telefon când îl sună părinții? Stă așa, câteva secunde, parcă se pregătește."

Făcu ochii de martiră la el, "Nu se bucură!"

Adevărul era că indiferent care dintre părinții lui Viorel a îndesat răutatea aia-n el, nici celălalt nu s-a grăbit să-l apere, așa că Florin votase că amândoi.

Asta îl făcuse atent atunci, că dispăruse borcanul cu dulceață de căpșuni, cu câteva zile în urmă. Bucătăria era mult prea curată, mirosea a clor, gunoiul era dus. Doar Viorel era acasă. Cică nu știa nimic, a negat viguros, a investigat cu Florin. A venit Mia de la muncă, ea nu mânca dulce că o dureau dinții, era clar mirată că deținuseră vreodată așa ceva. Rămase o singură posibilitate legată de soarta borcanului, însă Viorel nu recunoștea defel, deși chiar nu era nicio problemă, Florin mai mult insista pe mister, și Mia de fiecare dată uita de subiect și trebuia luată de la capăt.

"Nu înțelegi nimic," îi zise Lunganului, care tăcea, atent la drum. "Și te rog pentru ultima oară să ai grijă cum vorbești, mai ales că tinde să fie exact ce gândești."

"Chiar nu," Lunganu încerca să se scuze. Părea mirat că scăpase intact. Parcă îi era și mai rușine, dădea înapoi, "Adică na, cuvântul l-am folosit în sensul din dicționar, însă exageram să te trezesc, că pentru mine," se uita el înainte, "N-are nicio conotație, pozitivă sau negativă."

Așa urma s-o tortureze pe Vâlvoi, vrând el să fie de efect.

"Ce zic e că ați zis că faceți altfel, de data asta," Lunganu nu mai tăcea. "Mereu vă certați definitiv și apoi vă împăcați. Dacă există vreo șansă să treci peste, mai încolo, de ce nu să vă luați și gata? De ce să mai plănuiești o dată o nuntă, cu mai puțin elan?"

Era chiar culmea!

"Certați-vă altfel," a zis Lunganu, înviorat. "N-are sens să juri că faci altfel fericirea, știi? E fericire, e mișto oricum, aia nu e greu! Ce e greu e să faci altfel, la rău!"