La stânga, un grup de muzicieni acompania clinchetul paharelor. Multă lumea se strânsese în clubul domnilor de pe Elmond Street. Pierzători și învingători de-o portivă.

Caleb oftă și își așeză degetele pe propria băutură, dând-o peste cap. Dincolo de aceasta, îl putea zări pe duce și pe tatăl său privindu-l. Fiecare avea întrebările lui și el știa cât de dornici putea să fie să le pună. Asta bineînțeles că necesita timpul necesar pentru a găsi momentul potrivit. După a doua halbă de bere, Lucian și Adam găsiră potrivit momentul.

William era mult prea vesel, vorbind în stânga și în dreapta, râzând zgomotos și făcând promisiuni.

— Sigur că vom câștiga. Ai face bine! Oho!

Pe scurt, contele era criță.

Întorcându-și atenția spre cei trei – până atunci stătuse cu un picior pe scaun, cu cotul rezemat de genunchi și menținuse veselia în încăpere – William oftă și luă un loc.

— Trist e cercul ăsta, Doamne!

Ducele de Queensberry – care fusese un petrecăreț - ridică paharul cu vin, îl ciocni cu William, dar nu luă nicio gură din acesta. De foarte mult timp nu mai era fanul băuturii.

— Domnule Black, începu el atunci când se lăsă peste masă și ciocni paharul de halbă, tu ești cel care a adăpostit-o pe fiica mea de ploaie, nu? Care i-a schimbat hainele și care i-a oferit un pat călduros?

Caleb oftă. Ducele văzuse ceva în fiica lui astăzi, la curse, și înțelesese că Bătrânul Black era cu adevărat special în inima ei. Îl testa. Poate spre final chiar îl amenința. Caleb trebuia să fie extrem de atent cu acesta.

— Nu pot spune că am ajutat-o să se dezbrace. Nu puteam să o las să moară din cauza frigului.

— Sigur că nu, interveni William. Ducele îți e pe deplin îndatorat!

De asta se îndoia. La capătul celălalt, Lucian nu scotea la iveală niciun zâmbet. Ba, mai mult, îl fixa cu o privire periculoasă. Caleb zâmbi ironic și se sprijini de lemnul frumos mirositor, finalizând totul cu un oftat. Oricât de multe griji și-ar fi făcut în legătură cu tatăl lui Carol – care era o durere la fel de mare ca fiica lui – Caleb nu putea să nu simtă analiza amănunțită a contelui asupra sa. De când plecase, se întrebase dacă se întâmplase ceva, spusese ceva, greșise într-un mod care îi scăpa acum, iar Adam se prinsese de șarada cu grăjdarul. Spera să nu.

— Profund, remarcă Lucian. De fapt, mi-ar plăcea să îi ofer un loc de muncă.

Caleb își ridică sprâncenele, moment în care William ripostă.

— Bătrânul Black are deja un loc de muncă, alături de herghelia mea de cai!

— Dar știe toată lumea că eu plătesc mai bine!, râse Lucian.

— Îi dublez salariul!, bătu cu pumnul în masă contele.

— Să fie înmulțit cu zece, tinere?

Zâmbetul lui Lucian era chiar al unui Diavol care promitea prea multe. Ce spera că ar face cu el atunci când îl angaja? Ce spera să obțină?

— De fapt, după ce se finalizează cursa, voi pleca din Anglia.

— I-auzi!, își mări ochii William. Cel mai bun grăjdar al meu mă părăsește și mi-o spune tocmai acum!

— Lord Stirling îmi laudă competențele, zâmbi Caleb, chiar dacă o încercare de a-și flexa mușchii feței într-un rânjet sfârșea ca la tatăl lui Carol: diabolesc.

— Și unde te duci, domnule?, întrebă șiret ducele.

Stând un moment pe gânduri, Caleb hotărî că nu avea niciun rost să țină pentru el dorința de a pleca din Anglia. Nu era o amenințare pentru nimeni.

— Irlanda.

— Se duce să culeagă cartofi!, rămase perplex William. Incredibil!

Își luă paharul și bău din el.

Caleb nu intenționa să culeagă cartofi. Cât timp fusese pe mare dusese dorul pământului. Întotdeauna își dorise o livadă ca cea din Castlebythe, plină cu meri, câmpuri pe care vacile să paște, o fabrică în spate. Acest peisaj rural în modernizare îi umplea inima de bucurie. Ei bine, asta voia să încerce Caleb. Și avea să înceapă ca oier. Avea destul cât să cumpere o mică turmă, să închirieze o căsuță și niște pământ. Dar astea erau idei pe care voia să le țină pentru el. Nu credea în supersitiții, însă simțea că avea să fie deocheat din moment în moment.

— Și ești obișnuit să călătorești, domnule Black?

Glasul tatălui său tăie în carne vie. Începea șirul acela interminabil de întrebări prin care avea să se dea de gol. Trebuia să se străduiască să îi țină piept.

— Am fost crescut pe mare, domnule.

— Pe mare..., adăugă impresionat Lucian. Hm.

— Și... ei bine mama...

Nu putea să spună că mama lui fusese o prostituată, ca majoritatea celor care erau crescuți pe mare. Mama lui, Eva, era departe de așa ceva. Nu putea să îi stârpească memoria.

— M-a crescut cum putea, culmină.

— Cam bine pentru un băiat al mării, notă încruntat Adam. Ai accentul elitelor.

Uitase.

— Am avut stăpâni învățați, milord.

Nu trebuia să se piardă cu firea. Nu acum. Luă o gură de aer și se lăsă pe spătarul scaunului, fixându-și părintele.

— Ce vă tot luați de băiatul meu?, îi dojeni William. E un domn!

— Ar face bine de-o gardă de corp, nu crezi?

Adam își întoarse privirea spre Lucian, în timp ce William se încruntea, simțind deja cum o migrenă îi strângea mințile.

— Și de când ai nevoie de un protector?, îl chestionă contele.

— Nu eu!, râse acesta. Carol! Mă tem că fata aia se bagă în atâtea belele și...

— Nu pot! replică brusc Caleb. Apoi, realizând că fusese mult prea tăios, adăugă. Nu aș mai putea avea grijă de Sefton așa cum trebuie.

Mândru, contele Stirling îl bătu pe spate și făcu semn chelnerului să le mai vină un rând. Primindu-și băutura, cu privirile celor doi cumnați arzându-l, Caleb puse mâna pe aceasta și o dădu peste cap.

— Ce ton superior ai, bătrâne!, remarcă Lucian. Îmi pare că ai fost născut cel puțin conte.

— Am stat pe lângă... ăăă... conți.

— Serios?, întrebă Adam, lăsându-se în față și unindu-și degetele. Mi-ar plăcea să aud despre acești stăpâni ai tăi, domnule Black.

Și Caleb știu că mai avea nevoie de un rând de băuturi și încă unul, și încă unul până ce va găsi povestea potrivită.

*

În trăsura în care doamnele urcaseră după cursă, simțindu-se la fel e victorioase ca soții lor, Lilith își privea fiica suspectă. Înainte ca spectacolul de la derbi să înceapă, asistase la cea mai ciudată conversație din istoria lui Carol. Iar Carol făcuse destule ciudățenii în cei douăzeci și doi de ani ai săi.

O observa și acum. Ochii i se mișcau în stânga și în dreapta, își frângea degetele și din când în când apărea un zâmbet pe chipul său. Gândea. Nu ar fi fost un lucru rău, dacă Sethopher nu ar fi plecat atât de rapid, supărat parcă, și n-ar fi și împins-o. Ceva era îngrozitor de ciudat cu Carol. Ceva legat de grăjdarul cu care Lucian se dusese să discute.

La fel ca soțul ei, Lilith simțea că se petrecea ceva cu fiica ei. Îi dăduse viață, era parte din ea și îi simțea neliniștea. Simțea și iubirea care ardea în sufletul său.

Oftând, Lilith întrebă:

— Ce aveți tu și Seth de împărțit?

Carol își ridică rapid capul, o privi și adăugă cu celeritate:

— Nimic!

Mama își îngustă ochii, fiica făcu la fel, iar amândouă rămaseră a se privi. Fiecare trebuia să prindă minciuna. Sau așa sperau.

— Mai degrabă Black și Sethopher au ceva de împărțit, adăugă rapid, căci mama nu părea deloc convinsă. Cine știe?, râse nervoasă și se lăsă mai jos, sperând că nu transpira mai mult decât era cazul.

Lilith oftă și își aținti privirea asupra Evei. Cumnata ei părea pierdută în gânduri. Privea peisajul clipind des, cu buzele întredeschise și capul sprijinit de mână.

— Tu ce crezi, Eva?

— Cred că Sethopher e îndrăgostit, zise aceasta și deveni atentă. Știu asta. Apo zâmbi. Tot ce îmi doresc e să ne înrudim mai mult decât deja suntem! și prinse mâna lui Carol, amplificând vinovăția din sufletul fetei.

— Poate că de aceea e gelos, adăugă ducesa. Crede că acel grăjdar o poate seduce cumva pe Carol.

— Ciudat!, ridică Eva din sprâncene. Mie îmi pare că a noastră Carol l-a sedus pe el deja!

Cele două cumnate izbucniră în râs, în timp ce fata zâmbi complice. Asta făcuse?

Nu o ajutau.

Mai ales privirea mamei, care o săgetă imediat, întrebând-o parcă dacă exact asta făcuse.

Cu o seară în urmă putea să jure că exact asta încercase să facă mintea ei, destul de involuntar bineînțeles! Nu îl mințise pe Caleb. Nu fusese un tertip de a-l apropia de ea. Fata încerca să găsească într-adevăr un bărbat cu care să își consume prima noapte de dragoste. S-ar fi mulțumit cu cele de prietenie alături de Seth, oricât de greu de crezut era asta.

Voia să fie iubită în felul pătimaș în care era ea capabilă să iubească. Nimic moral, nimic moale. Nimic din Sethopher nu ar fi putut deci să îi satisfacă această dorință.

Inspiră și expiră, din nou și din nou, pentru a se calma. Închise pentru un moment ochii și se trezi că simte atingerea lui Caleb pe brațul ei. La hipodrom, o prinsese când mânia lui Seth, gelozia acestuia, se abătuse asupra ei. Nu ar fi crezut că dulcele Seth era capabil de așa ceva. Nu el.

Înapoi la conac, în patul ei, Carol nu putea să doarmă. Era aproape zece când bărbații se înapoiară. Auzi până și pașii nervoși ai lui Seth, care staționară câteva momente în direcția camerei sale.

Se întrebă cum ar fi fost dacă acesta și-ar fi făcut curaj și ar fi intrat în dormitor. Întorcându-se pe spate și ducându-și mâna la colierul cu chochilia, fata își mușcă buza. Să îl vadă pe Seth în pragul camerei sale ar fi fost o imagine distractivă. Ce ar fi făcut ea însă? L-ar fi acceptat? Și-ar fi întins brațele spre el și l-ar fi invitat în patul său? În ciuda focului din pântecul său, Carol știa și așa că datoria ei de soție după căsătorie avea să fie destul de dificilă.

Oftă și se întoarse pe cealaltă parte când Sethopher plecă, trântind ușa camerei sale. Aștepta ca fiul ce mic al contelui să facă ceva imoral? Nu...

Întrebarea rămânea: cine ar fi făcut-o?

Se ridică, privnid în jur. Îi era clar că nu putea dormi. Punându-și halatul roșiatic pe umeri, deschise ușor ușa și o închise fără zgomot înapoia ei. Trebuia să bea ceva pentru a gândi mai bine.

La urma urmei, în mai puțin de câteva zile trebuia să fie cu un bărbat și să se logodească cu un altul. Trebuia să găsească bărbatul ideal!

Coborî treptele atentă, intrând în bibliotecă, acolo unde știa că se afla și biroul, dar și colecția de băuturi a contelui. Nu credea că la aproape unsprezece noaptea, după o seară în care cel mai probabil băuseră, cei doi aveau să coboare. Aveau lucruri mai bune de făcut.

Se strâmbă la imaginea părinților ei împărțind același pat. Un gând egoist o făcu să-și dorească să aibă și ea pe cineva cu care să împartă goliciunea dormitorului său. Oftă și se servi cu brandy. Îi plăcuse întotdeauna gustul. Aprinse lampa de pe măsuță, pentru a beneficia doar ea de lumină. În final, se așeză pe fotoliu, își cuprinse picioarele sub ea și clipi gânditoare.

Erau atât de multe lucruri de pus la punct...

Nici măcar nu știa cine să fie bărbatul cu care să își piardă virginitatea.

Ar fi putut foarte bine să îl aleagă pe Harry. Nu ar fi refuzat-o, era sigură de asta. Își testase teoria în grajduri, în dimineața asta. Dar era vorba de Leonora. Prietena ei era îndrăgostită de jocheu. Nu ar fi putut să îi facă asta. În plus, ar fi trebuit să găsească un bărbat suficient de obsedat de bani, astfel încât să nu sufle o vorbă – care să ajungă accidental în societate și să îi distrugă iremediabil reputația – în schimbul unei sume generoase. Domnul Constable nu ar fi făcut asta. Avea deja bani.

L-ar fi putut alege totuși pe rivalul său, Fred Archer. Părea un domn în straiele unui călăreț. S-ar fi purtat bine cu ea și și-ar fi ținut gura. Asta dacă franțuzismele din vocabularul său l-ar fi lăsat să încalce un cod moral al onoarei.

Era greu să găsească pe cineva suficient de moral, încât să nu o desconspire, dar suficient de imoral, încât să accepte o singură noapte. O aventură...

Nu era ca și cum dădeai de astfel de oameni la fiecare aruncătură de băț, mai ales în timpul scurt pe care simțea că nu îl mai avea. Singura persoană eligibilă i se părea Caleb, dar prefera să moară decât să se roage de el să înfăptuiască astfa. O făcuse și înainte. Se stăpânise frumos. În final, dacă în seara aceea nu ar fi fost atât de pornită să încheie aventura cu o căsătorie, s-ar fi ales cu ceea ce voia.

Își strânse picioarele, neliniștită.

Trebuia să mai fie cineva. Oricine altcineva...

Luă încă o gură din brandy, când, brusc, se sperie. Își întoarse capul în direcția în care, în sticlă, se auziră ciocănituri. Își miji ochii pentru a distinge ceva în întuneric. Ea înseși nu aprinsese nicio lumină în încăpere înafară de cea din mijlocul camerei, mult prea depărtată acum de geam. Se ridică atentă și gândi că era posibil să dea nas în nas cu un hoț în acțiune.

Păși atentă; trebuia să mărească luminozitatea pentru a distinge umbra din fața geamului.

Numai că de acolo se auzise zgomotul.

Se opri și luă o gură mare de aer. Nu trebuia să fie lașă! Adică avea să se compormită, dar se temea să aprindă lumina pentru că, acolo, în întuneric, ar fi putut exista ceva? Era ridicol! Dacă voia să fie cu un bărbat, cu unul necunoscut până în momentul de față, Carol trebuia să își adune toată puterea și să dea dovadă de acel curaj epic pe care îl dovedise de nenumărate ori.

Numai că, punând lucrurile astfel, Carol se trezi că se temea de întuneric. Avu impresia că vede o umbră în colțul camerei, putu să jure că un monstru cu ochi aurii o privea hipnotic. Pașii i se făcură și mai mărunți, dar înaintă spre monstrul cu ochi aurii. Respirația i se opri câteva momente, până ce mâna i se ridică atât de încet spre chipul oscificat al acestuia, iar când îi atinse fața rece, își reprmă un țipăt.

Strânse bine. Iar abia apoi realiză că aceea era lampa de care avea nevoie. O piesă de feronerie pe care o atinsese de foarte multe ori, dar de care acum se speriase ca o fetiță mică și neajutorată. Prinse lumânarea care ardea pe un suport și aprinse fitilul.

Privi fascinată în noapte, până ce realiză că, departe de chipul ei reflectat în geam, dacă se concentra cum trebuia, avea să descopere fața unui bărbat al cărui ochi lipsea. Inspiră profund și își miji ochii, căci Caleb era acolo și o privea, făcându-i semn să deschidă geamul.

Lupul mare și rău, bărbatul perfect pentru aventura ei era acolo, bătându-i în geam.

Cât de amuzantă putea fi soarta!

Un zâmbet îi apăru pe chip, chiar dacă întregul instinct îi spunea să nu lase geamul geschis, și apucă încuietoarea pentru a-i face loc în încăpere. Mda. Era timpul să aibă parte și de puțină distracție.

În paralel, mai am puțin și finalizez lucrarea, iar asta mă emoționează și mă face mândră deopotrivă. 

2544 de cuvinte