𝐈 𝐡𝐚𝐯𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐭𝐞𝐝 𝐚 𝐬𝐞𝐜𝐨𝐧𝐝 𝐩𝐚𝐫𝐭 𝐟𝐨𝐫 𝐪𝐮𝐨𝐭𝐞𝐬 𝐟𝐫𝐨𝐦 𝐦𝐲 𝐛𝐨𝐨𝐤𝐬, 𝐭𝐨 𝐦𝐚𝐤𝐞 𝐢𝐭 𝐞𝐚𝐬𝐢𝐞𝐫 𝐟𝐨𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐝𝐞𝐫𝐬 𝐭𝐨 𝐩𝐢𝐜𝐤 𝐮𝐩 𝐰𝐡𝐞𝐫𝐞 𝐭𝐡𝐞𝐲 𝐥𝐞𝐟𝐭 𝐨𝐟𝐟 𝐰𝐢𝐭𝐡 𝐭𝐡𝐞𝐢𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐝𝐢𝐧𝐠.
──────── ⊱✫⊰────────
!!𝗗𝗼𝗻'𝘁 𝘂𝘀𝗲 𝘁𝗵𝗲 𝗾𝘂𝗼𝘁𝗲𝘀 𝗶𝗻 𝘆𝗼𝘂𝗿 𝗯𝗼𝗼𝗸𝘀! 𝗝𝘂𝘀𝘁 𝗮𝘀 𝘆𝗼𝘂 𝗱𝗼𝗻'𝘁 𝗰𝗼𝗽𝘆 𝗾𝘂𝗼𝘁𝗲𝘀 𝗳𝗿𝗼𝗺 𝗼𝘁𝗵𝗲𝗿 𝗽𝗲𝗼𝗽𝗹𝗲'𝘀 𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲𝘀, 𝗱𝗼𝗻'𝘁 𝗱𝗼 𝘁𝗵𝗲 𝘀𝗮𝗺𝗲 𝘄𝗶𝘁𝗵 𝘁𝗵𝗲𝘀𝗲. 𝗘𝘃𝗲𝗻 𝗶𝗳 𝘁𝗵𝗶𝘀 𝗶𝘀 𝗻𝗼𝘁 𝗮 𝘀𝘁𝗼𝗿𝘆, 𝗯𝘂𝘁 𝗮 𝗯𝗼𝗼𝗸 𝗼𝗳 𝗾𝘂𝗼𝘁𝗲𝘀, 𝗶𝘁'𝘀 𝘁𝗵𝗲 𝘀𝗮𝗺𝗲 𝘁𝗵𝗶𝗻𝗴!!
≻───── ⋆✩⋆ ─────≺
26 𝐪𝐮𝐨𝐭𝐞𝐬 𝐢𝐧 𝐭𝐡𝐢𝐬 𝐜𝐡𝐚𝐩𝐭𝐞𝐫.
26 𝐝𝐞 𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥.

━━━━━━ ◦ ❖ ◦ ━━━━━━━━━━━━ ◦ »»-----------¤-----------««»»-----------¤-----
❝ ❞ ✧ ೃ༄
"Wild limped hastily, panting, to the west bank of the pond only to find the patrol gone. And two morning patrols were enough. The sun had not yet reached them, and only after noon would the patrols leave to check the territory. The Assistant sat down on the dry, yellowed ground in front of the den, sighed, and watched the wolves go about their daily tasks. His stomach growled, but he would have to wait until tonight. On the other side of the mouth of the den, near the lair of branches, was sitting Omega."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Sălbatic șchiopătă grăbit, gâfâind, până pe malul de vest al iazului doar ca să bage de seamă că patrula plecase. Iar două patrule de dimineață erau de ajuns. Soarele încă nu ajunsese deasupra lor, și doar după amiază vor mai pleca patrule de verificare a teritoriului. Asistentul se așeză pe pământul uscat și gălbui din fața bârlogului, oftă și privi cum lupii își îndeplineau sarcinile zilnice. Stomacul îi chiorăi, dar trebuia să aștepte până diseară. În cealaltă parte a gurii bârlogului, lângă vizuina din crengi, ședea Omega."
(Povestea Pierdută)

"He didn't have enough strength to walk. He crawled through the woods and plains, with only one thought: "Rays are sun, sun is light, and light means hope." Brave didn't know if centuries or moments had passed. If he had only taken a few steps or crossed the whole world. Every moment, he remembered more and more details of his life. (...) In front of his eyes the sun rose more and more, and his nose was filled with a lot of smells familiar, whom he had missed.
Just as the sun rose fully, Brave collapsed at his mother's feet, exhausted, and whispered:
"I'm home, mom." '
(The two faces of the sun)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Nu avea suficientă putere ca să meargă. Străbătea pădurile și câmpiile târându-se, având un singur gând: ,,Razele reprezintă soare, soarele reprezintă lumină, iar lumina înseamnă speranță". Viteazul nu știa dacă trecuseră secole sau clipe. Dacă făcuse doar câțiva pași sau străbătuse lumea-ntreagă. Cu fiecare moment, își amintea tot mai multe detalii din viața lui. (...) În fața ochilor lui soarele se înălța tot mai mult, iar nasul i se umplea de o mulțime de miresme familiare, cărora le dusese dorul.
Tocmai când soarele răsări pe de-a-ntregul, Viteazul se prăbuși la picioarele mamei lui, extenuat, și șopti:
-Sunt acasă, mamă."
(Cele două fețe ale soarelui)

"He had rested at night, or at least tried to, but he couldn't help but be a little afraid of the beasts that haunted when the moon was in the sky, and he often woke up trembling, his heart pounding in his chest, from the little dozes after some dream in which he was in a dark, cold forest where the sun never reached, and no matter how hard he tried, he couldn't get out of it, or after a dream in which his mother was calling him scared, but he couldn't find her. And his whole body ached. But despite all these hardships, there was something in him, an eternally burning flame, that would not let him lose hope."
(The two faces of the sun)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Se odihnise noaptea, sau cel puțin încercase, dar nu se putea abține să nu-i fie o leacă frică de fiarele ce bântuiau când luna era pe cer și adesea se trezise tremurând, cu inima bătând să-i spargă pieptul, din micile ațipeli după vreun vis în care se afla într-o pădure întunecată și rece, unde soarele nu ajungea niciodată și, oricât ar fi încercat, nu reușea să iasă din ea sau după un vis în care mama lui îl striga speriată, dar el nu putea s-o găsească. Și tot corpul îl durea. Însă, în ciuda tuturor acestor greutăți, exista ceva în el, o flacără pe veci aprinsă, care nu-l lăsa să-și piardă speranța. "
(Cele două fețe ale
soarelui)

"None of the smells were familiar to him.
And yet, they all were.
It was the smell of the pack, the smell of Wild's past. But his future was not there.
His future lay with his father's pack in the dense forest. Wild turned his back and left Lamar Valley."
(The Lost Story,
chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Nici unul dintre mirosuri nu îi erau cunoscute.
Și totuși, toate erau.
Era mirosul haitei, mirosul trecutului lui Sălbatic. Însă viitorul lui nu se afla acolo.
Viitorul lui era alături de haita tatălui său, în pădurea cea deasă. Sălbatic se întoarse cu spatele și părăsi Valea Lamar."
(Povestea Pierdută,
sfârșit de capitol)

"I buried my muzzle in my mother's fur. I were still waiting for her to get up. I wasn't just sad for myself. I was feeling sorry for mum. Seeing someone die is simply awful.
"Mommy...?"
A pup voice interrupted the silence. I looked up. Another wolf pup, slightly bigger than me, was sitting on the other side of the mum's body."
(Together)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Mi-am afundat botul în blana mamei. Încă mai așteptam să se ridice. Nu eram tristă doar pentru mine. Îmi era milă de mama. Să vezi pe cineva murind e pur și simplu îngrozitor.
-Mami...?
O voce de pui întrerupse liniștea. Am ridicat privirea. Un alt pui de lup, ceva mai mare decât mine, stătea de partea cealaltă a trupului mamei. "
(Împreună)

"And the wolves no longer provoked them. All the wars their ancestors had fought, which they was feeling in their instinct and was running through their veins, had been enough for them."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Iar lupii nu îi mai provocară. Toate războaiele pe care le duseseră strămoșii lor, pe care le simțeau în instinct și curgându-le prin vene, le fuseseră de ajuns."
(Povestea Pierdută)

"Wild hurried to put up his support stick as soon as Beige left (...) A wave of coughs from Honey shook the den, followed by another from Alpha. He sighed sadly, worried about the day ahead and all the days to come, and put his muzzle back on his paws. (...)
He looked long at the stars that were waking up in the darkening sky, blinking timidly. He wondered why he was different. Why Crucian was different.
"There has to be a reason, hasn't it?" he asked Wild, stretching his head as if trying to leave the darkness of the den to step into the bright night. "We must have a destiny. Otherwise, why have we suffered so much?"
(The Lost Story, chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Sălbatic se grăbi să își pună bățul de sprijin imediat ce Bej plecă (...) Un val de tuse a lui Miere zgudui bârlogul, urmat de altul al lui Alfa. Oftă cu tristețe, plin de griji pentru ziua următoare și pentru toate zilele care vor veni după ea, și își puse iar botul pe labe. (...)
Privi lung stelele care se trezeau pe cerul tot mai întunecat, clipind timide. Se întrebă de ce era diferit. De ce Caras era diferită.
"Trebuie sa existe un motiv, nu?" o întrebă el pe Sălbatică, lungindu-și capul de parcă ar fi încercat să părăsească întunericul bârlogului, pentru a păși în noaptea luminoasă. "Trebuie să avem un destin. Altfel, de ce am pătimit atât?"
(Povestea Pierdută,
sfârșit de capitol)

"Shepherdy was watching the down fall from the sky from under a cart left near the stable. His back legs were sticking out from under it, and those big new things were clinging to his fur, making it wet.
From the sky was falling a dusting of white and cold feathers, not like those of chickens. Shepherdy was staring wide-eyed at the strange phenomenon, sniffing the fresh smell that had filled not only their yard, but the entire village. The trees loomed ghostly through the white curtain, like ice giants. Everything he had ever known was covered in a silver chain, preventing him from finding even the slightest clue of where the house, the chicken coop, and the other places that had been there for as long as he could remember. His eyes hurt from the strange glare, so Shepherdy snorted tiredly and rested his head on his paws, closing his eyes. "
(The shepherds)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Ciobănel privea puful care cădea din cer de sub o căruță lăsată lângă grajd. Picioarele din spate îi ieșeau de sub aceasta, și de blană i se agățaseră acele lucruri noi, mari, umezind-o.
Din văzduh cădea o puzderie de pene albe și reci, nu ca cele ale găinilor. Ciobănel se holba cu ochii mari la ciudatul fenomen, adulmecând mirosul proaspăt care umpluse nu numai ograda lor, ci tot satul. Copacii se zăreau fantomatic prin perdeaua albă, ca niște uriași de gheață. Tot ce cunoscuse el vreodată era acoperit cu o zale argintie, împiedicându-l să găsească și cel mai mic reper despre unde se afla casa, cotețul găinilor și celelalte locuri care fuseseră acolo de când se știa. Ochii îl dureau de la strălucirea aceea stranie, așa că Ciobănel pufni obosit și își așeză capul pe labe, închizând ochii. "
(Ciobăneștii)

' "Wild, you didn't take your stick!" Crucian shouted.
Wild had gone for a walk away from the pond where his pack lived, as was his wont. He had left to be alone and to escape the weight of a life of being different. But on the way he had met his older sister, Crucian, a young she-wolf who had just become a hunter. Crucian preferred to stay away from the pack, hunt alone and sometimes even sleep away from the pond. But Wild's mother had told him that Crucian loved them and that she had been especially proud of her younger siblings when they were born. The mother had also told him that she was glad to have two unique pups. On Wild and Crucian, that is. Because Crucian was a loner. And Wild was crippled in one leg."
(The Lost Story, beginning of the book)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,-Sălbatic, nu ți-ai luat bățul! strigă Caras.
Sălbatic plecase să se plimbe departe de iazul unde locuia haita lui, după cum obișnuia. Plecase pentru a fi singur și pentru a scăpa de greutatea vieții de a fi diferit. Dar pe drum se întâlnise cu sora lui mai mare, Caras, o lupoaică tânără abia devenită vânătoare. Caras prefera să stea departe de haită, să vâneze singură și uneori chiar dormea departe de iaz. Însă mama lui Sălbatic îi spusese că Caras îi iubea și că fusese deosebit de mândră de frățiorii ei mai mici când aceștia fuseseră aduși pe lume. Mama îi mai spusese și că se bucura să aibă doi pui diferiți. Pe Sălbatic și pe Caras, adică. Pentru că Caras era o singuratică. Iar Sălbatic era schilod de-un picior."
(Povestea Pierdută, începutul cărții)

"A elk sauntered past a bear. Then the latter attacked him, aiming for his neck, although there was already a dead elk lying near him, from which he could have eaten for three days. A little further on, three eagles were circling, and one of them pounced on a fox crouching in the grass. The battles had begun."
(The Lost Story, chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Un elan se plimba țanțoș prin fața unui urs. Atunci cel din urmă îl atacă, țintindu-i gâtul, deși lângă el zăcea deja un elan mort din care s-ar fi putut înfrupta vreme de trei zile. Un pic mai încolo, trei vulturi planau în cerc, iar unul dintre ei se năpusti asupra unei vulpi care stătea pitită în iarbă. Bătăliile începuseră."
(Povestea Pierdută, sfârșit de capitol)

"The times when they both lived in the same pack, and Crucian still came to the pond from time to time, it was as if they had been in another life. Everything had changed the day Crucian disappeared. If it hadn't been her, what would have happened to Wild? Would he still be with his former pack, with the old Alpha dead and being attacked from all sides by the angry animals, who was seeing the wolves, again, as the greatest enemies"
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Vremurile în care trăiau amândoi în aceeași haită, iar Caras mai venea din când în când la iaz parcă fuseseră în altă viață. Totul se schimbase în ziua în care dispăruse Caras. Dacă nu ar fi fost ea, ce s-ar fi ales de Sălbatic? S-ar fi aflat încă alături de fosta lui haită, cu vechiul Alfa mort și loviți din toate părțile de animalele furioase, care vedeau lupii, din nou, ca pe cei mai mari dușmani."
(Povestea Pierdută)

"Tiny was terrified. It had been several days since the thieves had tried to harm them. After that, they disappeared. And mother had disappeared. That moment when he had seen her in the middle of the room, her head up and staring at him was the last time he had seen her. She hadn't been hurt that badly. Not long enough to die. He could have helped her. Humans could have helped her. Tiny trusted them. But his mother was gone from his life, and the puppy didn't know if she would ever come back."
(The shepherds, end of the part one, Happiness)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Micuțul era terifiat. Trecuseră câteva zile de când hoții încercaseră să le facă rău. După aceea, se făcură nevăzuți. Iar mama dispăruse. Momentul acela când o văzuse în mijlocul încăperii, cu capul ridicat și privindu-l fix fusese ultima oară când o văzuse. Nu fusese rănită atât de grav. Nu îndeajuns de mult încât să moară. Ar fi putut să o ajute. Oamenii ar fi putut să o ajute. Micuțul își punea încrederea în ei. Dar mama plecase din viața lui, iar cățelușul nu știa dacă avea să se mai întoarcă vreodată."
(Ciobăneștii, sfârșitul părții întâi, Fericirea)

"Beside him, on the ground, he saw his support stick, left there since morning. It was a stiff but sturdy stick, with lots of other branches on the edges that had grasses, weeds and roots attached to them, along with sticky cobwebs to help keep him from falling off his leg. The stick had been given to him by Misty, the former Alpha female, when Wild was only a month old and struggling to learn to walk. A month later, the gentle she-wolf had died of illness. Alpha had drowned in grief at the death of his mate. Wild had also been particularly sad, for Misty was the kindest, gentlest, most loving she-wolf he had ever known."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Lângă el, pe pământ, își văzu bățul de sprijin, lăsat acolo de dimineață. Era un băț rigid, dar rezistent, cu o mulțime de alte rămurele pe margini de care fuseseră agățate fire de iarbă, buruieni și rădăcini, împreună cu pânză de păianjen lipicioasă, care să-l ajute să nu cadă de pe picior. Bățul îi fusese dăruit de către Cețoasă, fosta femelă Alfa, pe când Sălbatic avea doar o lună și se chinuia să învețe să meargă. O lună mai târziu, blânda lupoaică murise de boală. Alfa se înecase în durere la moartea perechii sale. Sălbatic fusese și el deosebit de trist, căci Cețoasă a fost cea mai bună, duioasă și iubitoare lupoaică pe care el o cunoscuse vreodată."
(Povestea Pierdută)

' "Look him, Azure," Crucian said. "It's Wild. I knew he would come."
Azure stepped forward. He was looking more like a Swift, with washed gray-brown fur with lots of white. Wild stood still.
"My son", Azure spoke. "Look at you... You have blue eyes, just like mine."
The wolf looked in Wild's eyes. He held his gaze without blinking. His three healthy legs were stuck in the ground, refusing to move. Azure took another step and stopped. Then he came right up to Wild, and put his head around the Assistant's neck in a warm embrace."
(The Lost Story, chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
"-Uite-l, Azuriu, spuse Caras. Este Sălbatic. Știam că o să vină.
Azuriu păși în față. Semăna mai mult cu Iute, având blana cenușiu-maronie, spălăcită, cu mult alb. Sălbatic rămase pe loc.
-Fiul meu, rosti Azuriu. Uită-te la tine... Ai ochii albaștri, la fel ca ai mei.
Lupul îl privi în ochi pe Sălbatic. El îi susținu privirea fără să clipească. Cele trei picioare sănătoase îi erau înfipte în pământ, refuzând să se miște. Azuriu mai făcu un pas și se opri. Apoi veni chiar lângă Sălbatic, și își petrecu capul prin jurul gâtului Asistentului, într-o îmbrățișare caldă."
(Povestea Pierdută, sfârșit de capitol)

' "Stop living like this, Shepherdy. It's not good. You have to..."
"You're going to tell me to stop living in the past and think about the present, right?" muttered Shepherdy unimpressed.
"Not. I couldn't tell you to stop thinking about your memories. Memories are what shape us and what defines our existence. To stop thinking about our memories or our past would be like stopping to think about the beginning of our life on this earth and everything that has happened since then. The present cannot exist without the past, you know very well. Memories are too important, no one could ever stop thinking about them, no matter how much they want to. I could not ask such a thing of anyone. Instead, I wanted to tell you to remember with joy, not regret. Think about how beautiful it was when you had your brothers and your mother by your side, not how sad you are now that they are no longer with you. And eventually you will get over your pain. Get over it, Shepherdy, and move on." '
(The shepherds)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,-Nu mai trăi așa, Ciobănel. Nu este bine. Trebuie să...
-Urmează să-mi spui să nu mai trăiesc în trecut și să mă gândesc la prezent, nu? mormăi Ciobănel neimpresionat.
-Nu. Nu ți-aș putea spune să nu te mai gândești la amintirile tale. Amintirile sunt cele care ne conturează pe noi și ceea ce definește existența noastră. Să nu ne mai gândim la amintirile noastre sau la trecutul nostru ar fi ca și cum nu ne-am mai gândi la început vieții noastre pe această lume și la tot ce s-a întâmplat de atunci până acum. Prezentul nu poate exista fără trecut, știi prea bine. Amintirile sunt prea importante, nimeni nu ar putea să nu se mai gândească deloc la ele, oricât de mult ar vrea. Nu i-aș putea cere nimănui un asemenea lucru. În schimb, voiam să îți spun să îți amintești cu bucurie, nu cu regret. Gândește-te la cât de frumos era atunci când îi aveai pe frații tăi și pe mama ta alături, nu la cât de trist ești acum pentru că nu mai sunt cu tine. Și, până la urmă, o să treci peste suferința ta. Treci peste, Ciobănel, și mergi mai departe."
(Ciobăneștii)

' "Sister!!!" screamed the older sister.
I was too exhausted and the cougar would have caught me wherever I went. Finally, I fell to the ground. The cougar approached me menacingly. I pulled back, closing my eyes. But just then a frightening and thick sound was heard. I opened my eyes. The BIGGEST creature I had seen since I was born, bigger than the cougar and even than the bison that had killed my mother, threw the puma to the ground. (...) She stood up, ready for fight, and the two beasts faced each other in battle. It was the most frightening landscape I had seen and I was going to see it in my whole life.
The older sister sneaked cautiously behind them and headed towards me. Together, we left there in a hurry and limping. The silvery she-wolf was gone."
(Together)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,-Surioară!!! a țipat sora mai mare.
Eram prea extenuată și puma m-ar fi prins oriunde mă duceam. Sfârșită, m-am trântit pe pamantt. Puma se apropia de mine, amenințătoare. M-am tras în spate, închizând ochii. Dar tocmai atunci se auzi un sunet înspăimântător și gros. Am deschis ochii. Cea mai MARE ființă pe care o văzusem de când mă născusem, mai mare decât puma si chiar decât bizonul care îmi ucisese mama, trânti puma la pământ. (...) Aceasta se ridică, pregătită de luptă, iar cele două bestii se înfruntară în luptă. A fost cel mai înspăimântător peisaj pe care îl văzusem și urma să-l vad in toată viața mea.
Sora mai mare se furișă precaută prin spatele lor si se îndreptă spre mine. Împreună, am plecat de acolo grăbite si șchiopătând. Lupoaica argintie dispăruse."
(Împreună)

"The speech of dogs is somewhat like that of wolves, but each hears the other's words forced and not melodious, so that it is not easy for them to understand each other. A dog can communicate with a wolf, but very hard."
(Wolfie's life)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Graiul câinilor se aseamănă întru câtva cu cel al lupilor, dar fiecare aude cuvintele celuilalt forțate și deloc melodioase, încât nu le e deloc ușor să se înțeleagă. Un câine poate comunica cu un lup, însă foarte greu."
(Viața lui Lupi)

"Suddenly, a question came to my mind: "Mum was a good mother?". But there was no time to ask it. The instinct screamed again, and a sea of hooves camped on us. (...) Suddenly, I saw a elk leg right above my head. "My end has come" I said to myself.
"River!" screamed Wilderness and jumped on me, pushing me out of the way of the elk.
We both fell into the water. Fortunately, it was not very deep in that place, and we easily crawled out of it.
The elk herd had moved away. Only then did I get to see something that completely amazed me: a pack of wolves was running behind it, in an order that I would have called impossible. Its leader, a white wolf, was shouting at the top of his lungs:
"Elks! Elks! Circle them! Attack the already wounded!" '
(Together)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Brusc, mi-a venit în minte o întrebare: ,,Mama a fost o mamă bună?". Dar nu mai era timp să o pun. Instinctul țipă iar, și o mare de copite tăbărî asupra noastră. (...) Deodată, am zărit un picior de elan exact deasupra capului meu. "Mi-a venit sfârșitul" mi-am spus.
-Râu! strigă Sălbăticie și sări pe mine, împingându-mă laoparte din calea elanilor.
Am căzut amândouă în apă. Din fericire, nu era foarte adâncă în acel loc, si ne-am târât cu ușurință afară din ea.
Turma de elani se îndepărtase. Abia atunci am apucat să văd ceva ce m-a uimit cu totul: în urma ei alerga, într-o ordine pe care aș fi numit-o imposibilă, o haită de lupi. Liderul acesteia, un lup alb, striga cât îl ținea gura:
-Elani! Elani! Încercuiți-i! Atacați-i pe cei deja răniți!"
(Împreună)

"He turned to the other being that looked so much like him and his family. He began to whimper, for he was getting more and more restless. His whimpering meant the question he had had in his heart from the moment he was born:
-What are we?
The other turned to him and glared at him. Then he answered:
- We? We are dogs.
Dogs! The cub felt an explosion of happiness throughout his body. We are dogs! He had finally found out. The question that had given him no peace, that had haunted him day after day, night after night, when he was asleep and when he was awake. Everything was wonderful. He heard a shout that sounded familiar.
He saw in a valley some beings running here and there without using their front legs. Unable to help himself, he wagged his tail, as if seeing again some old friends.
-And they? What are they? he asked, turning his head towards the valley.
-They are humans, answered the other dog, looking up.
The puppy did the same. The sky was full of black beings and he could barely see it. In the spaces between their wings he could see orange. Then he looked ahead. A golden-reddish circle seemed to enter the ground, at the end of the world. All flying beings were heading to the same place bringer of hope."
(The shepherds, chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
Se întoarse spre cealaltă ființă care îi semăna atât de bine lui și familiei sale. Începu să scheaune, căci era tot mai neliniștit. Scheunatul lui însemna întrebarea pe care o avusese în inimă din clipa în care se născuse:
-Ce suntem noi?
Celălalt se întoarse spre el și îl țintui cu privirea. Apoi răspunse:
-Noi? Noi suntem câini.
Câini! Puiul simți o explozie de fericire în tot corpul. Suntem câini! În sfârșit aflase. Întrebarea care nu îi dăduse pace, care îl sâcâise zi de zi, noapte de noapte, când dormea și când era treaz. Totul era minunat. Auzi un strigăt care suna familiar.
Văzu într-o vale niște ființe care alergau de colo colo fără să-și folosească picioarele din față. Fără să se poată abține, dădu din coadă, ca la revederea unor vechi prieteni.
-Si ei? Ei ce sunt? întrebă el îndreptându-și capul spre vale.
-Ei sunt oameni, răspunse celălalt câine, îndreptându-și privirea în sus.
Cățelul făcu la fel. Cerul era plin de ființe negre și abia îl mai putea vedea. În spațiile libere dintre aripile lor vedea portocaliu. Apoi se uită în față. Un cerc auriu-roșiatic intra parcă în pământ, la capătul lumii. Toate ființele zburătoare se îndreptau în același loc aducător de speranță."
(Ciobăneștii, sfârșit de capitol)

' "The meeting is over", Alpha barked and, getting off the flat stone, joined Beta.
In the first moments, even the Talkative Swift looked tensely ahead, with her gaze fixed as if on something that only she could see, there, under the shadowy notches of the stone."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,- Întâlnirea s-a terminat, hămăi Alfa și, coborând de pe piatra plată, i se alătură lui Beta.
În primele clipe, până și Iute Vorbăreața se uită încordată în față, cu privirea ațintită parcă asupra la ceva ce numai ea vedea, acolo, sub crestăturile umbrite ale pietrei."
(Povestea Pierdută)

"The sky was completely dark now, and the stars were flickering on the surface of the pond, and it was so beautiful...! But Wild's mind was like a starless night."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Cerul era complet întunecat acum, iar stelele tremurau pe suprafața iazului, și era atât de frumos...! Însă mintea lui Sălbatic era precum o noapte fără stele."
(Povestea Pierdută)

"Wild turned around at last, feeling as numb as if he had been frozen there for a whole summer"
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
"Sălbatic se întoarse, în sfârșit, simțindu-se amorțit de parcă stătuse încremenit acolo o vară-ntreagă"
(Povestea Pierdută)

"The rabbit had ended up just a pile of scraps that couldn't be eaten. A tiny drop landed on a leaf and trickled onto the ground, followed by several others. Wild realized that Meadow and Color still hadn't returned.
But who knows how long their journey would take before they would find Crucian and complete their mission? Good thing they left before the storm, which means they were able to take some of Crucian' trail. But what will they done from now on? And if Crucian didn't want to come back?
For now, Wild could only wait and enjoy the friendship that seemed to be starting to form."
(The Lost Story, chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Iepurele ajunsese doar o grămadă de resturi care nu puteau fi mâncate. O picătură măruntă ateriză pe o frunză și se scurse pe pământ, urmată de alte câteva. Sălbatic realiză că Luncă și Culoare încă nu se întorseseră.
Dar cine știe cât avea să dureze călătoria lor până când aveau să o găsească pe Caras și să-și îndeplinească misiunea? Bine că au plecat înainte de furtună, ceea ce înseamnă că au reușit să îi ia o parte urma lui Caras. Dar ce se vor face de acum încolo? Și dacă Caras nu voia să se întoarcă?
Deocamdată, Sălbatic nu putea decât să aștepte și să se bucure de prietenia ce părea că începe să se lege."
(Povestea Pierdută, sfârșit de capitol)

"Wild's brown fur was blending perfectly with the dirt walls, so that his face, back, and tip of his tail looked like mere shadows. His eyes were fixed on his pink nose, deep in thought. What had been just a small cold could spell the end for Honey. And for Alfa."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Blana maronie a lui Sălbatic se contopea perfect cu pereții de pământ, astfel încât fața, spatele și vârful cozii păreau doar niște umbre. Avea ochii ațintiți pe nasul lui rozaliu, adâncit în gânduri. Ceea ce fusese doar o mică răceală ar putea însemna sfârșitul pentru Miere. Și pentru Alfa."
(Povestea Pierdută)

"Shepherdy turned and thought he saw a slim, agile and beautiful silhouette through the blanket of down falling vertically from the sky.
"Mum...?" he asked in an uncertain, excited voice.
But the silhouette evaporated as quickly as it appeared. Shepherdy sighed and walked back to his kennel, trying to control the whimpers that rose from his throat. That silhouette which the puppy so missed and which he so longed to see again had been nothing but the play of light and shadow of the snowflakes."
(The shepherds, chapter end)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,Ciobănel se întoarse și i se păru că vede o siluetă suplă, agilă și frumoasă prin pătura de puf care cădea vertical din cer.
-Mamă...? întrebă el cu glas nesigur, emoționat.
Dar silueta se evaporă pe cât de repede apăruse. Ciobănel oftă și se îndreptă iar către cușca lui, încercând să-și stăpânească scâncetele care îi urcau din gâtlej. Silueta aceea de care îi era atât de dor cățelușului și pe care el și-o dorea atât de mult să o vadă din nou nu fusese decât jocul de lumini și umbre al fulgilor."
(Ciobăneștii, sfârșit de capitol)

' "She'll be fine," Wood whispered.
They were all leaning over Honey in the den. The tense air seemed thick as muddy water. The she-wolf was keeping her eyes closed, but she was not sleeping. She was breathing heavily, sounding like whistling wind, and every now and then his body was shaken by a faint attempt to cough. Wild desperately wanted Wood to be right. But he knew that no wolf had the power to decide that."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
,,-Va fi bine, șopti Lemn.
Stăteau cu toții aplecați deasupra lui Miere, în bârlog. Aerul tensionat părea gros ca o apă noroioasă. Lupoaica își ținea ochii închiși, dar nu dormea. Respira greu, sunând ca vântul șuierător, iar din când în când trupul îi era scuturat de o încercare vlăguită de a tuși. Sălbatic își dorea din tot sufletul ca Lemn să aibă dreptate. Însă știa că nici un lup nu avea puterea să decidă asta."
(Povestea Pierdută)

' "What about Alpha?" he managed to say. He's not that old. You've lived to this age. Why couldn't he too?
It seemed that at Omega he would find all the answers. And in a pack full of wolves with... normal lives, maybe that's how it was.
Then he realized he was wrong.
"I'm sorry", he muttered. "I know that not every cold has to mean... death."
He had said the word with difficulty. It was the first time in his life that he had said that word out loud.
Omega leaned down to look him in the eye once more. Her amber gaze, small black pupils, like two windows to the night, edged with orange tendrils, like a ball of dry grass, fixed on Wild's. If her legs were shaking, under her skin was just bones, and her fur was rough and disheveled, her eyes were more alive than ever.
"Wild. Each wolf's journey takes more or less time. We are not the ones who decide. And we can't change what is written in the stars."
Wild nodded curtly, flustered. Suddenly his legs was tingling. He felt the need to get out of there."
(The Lost Story)
- *- * - * - * - * - * - * - * - * - * - * - * -
"-Si Alfa? reuși el să rostească. El nu este chiar atât de bătrân. Tu ai trăit până la vârsta asta. De ce nu ar putea și el?
Părea că la Omega avea să găsească toate răspunsurile. Iar într-o haită plină de lupi ci vieți... normale, poate că chiar așa era.
Apoi își dădu seama că greșește.
-Îmi pare rău, mormăi el. Știu că nu orice răceală trebuie să însemne... moarte.
Rostise cuvântul cu greutate. Era pentru prima dată în viața lui când spunea acest cuvânt cu voce tare.
Omega se aplecă, pentru a-l privi, încă o dată, în ochi. Privirea ei de chihlimbar, pupilele mici și negre, ca două ferestre către noapte, mărginite de firișoare portocalii, ca un ghem de iarbă uscată, se fixară pe ale lui Sălbatic. Dacă picioarele îi tremurau, sub piele se aflau numai oase, iar blana îi era aspră și răvășită, ochii erau mai vii ca niciodată.
- Sălbatic. Călătoria fiecărui lup durează mai mult sau mai puțin. Nu noi decidem. Și nu putem schimba ce e scris în stele.
Sălbatic dădu scurt din cap, buimăcit. Deodată picioarele îl furnicau. Simțea nevoia să plece de acolo."
(Povestea Pierdută)