𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝗣𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮 𝗣𝗶𝗲𝗿𝗱𝘂𝘁𝗮
Cea mai bună poveste pe care am scris-o vreodată

Cartea "principală" a seriei este Povestea Pierdută, și are două completări: Dorința lui Sălbatică și Povestea haitei. Am spus ,,completări" nu ,,volume" deoarece, deși Povestea Pierdută este cartea principală, evenimentele din celelalte două au avut loc înaintea ei, nu după.
∘₊✧──────✧₊∘∘₊✧──────✧₊∘

𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝗖𝗶𝗼𝗯𝗮𝗻𝗲𝘀𝘁𝗶𝗶
𝘰 𝘱𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘶𝘯𝘪𝘤𝘢 𝘴𝘪 𝘦𝘮𝘰𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘯𝘵𝘢, 𝘤𝘶 𝘤𝘪𝘳𝘤𝘶𝘮𝘴𝘵𝘢𝘯𝘵𝘦 𝘤𝘶𝘮 𝘯𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘨𝘢𝘴𝘪𝘵𝘪 𝘪𝘯 𝘯𝘪𝘤𝘪𝘰 𝘢𝘭𝘵𝘢 𝘤𝘢𝘳𝘵𝘦

,,𝖬𝗂𝖼𝗎𝗍𝗎𝗅" 𝖾𝗌𝗍𝖾 𝗇𝗎𝗆𝖾𝗅𝖾 𝗉𝖾𝗋𝗌𝗈𝗇𝖺𝗃𝗎𝗅𝗎𝗂 𝗉𝗋𝗂𝗇𝖼𝗂𝗉𝖺𝗅 𝗉𝖾 𝖼𝖺𝗋𝖾 𝖾𝗅 𝗌𝗂 𝗅-𝖺 𝖽𝖺𝗍 𝗂𝗇 𝗆𝗂𝗇𝗍𝖾𝖺 𝗅𝗎𝗂. ,,𝖢𝗂𝗈𝖻ă𝗇𝖾𝗅" 𝖾𝗌𝗍𝖾 𝗇𝗎𝗆𝖾𝗅𝖾 𝗅𝗎𝗂 𝖽𝖾 𝖺𝖽𝗎𝗅𝗍, 𝗉𝖾 𝖼𝖺𝗋𝖾 𝗂 𝗅-𝖺𝗎 𝖽𝖺𝗍 𝗈𝖺𝗆𝖾𝗇𝗂𝗂. 𝖣𝖾𝖼𝗂 ,,𝖬𝗂𝖼𝗎𝗍𝗎𝗅" 𝗌𝗂 ,,𝖢𝗂𝗈𝖻𝖺𝗇𝖾𝗅" 𝖾𝗌𝗍𝖾 𝖺𝖼𝖾𝗅𝗌𝗂 𝖼𝖺𝗂𝗇𝖾. (𝒂𝒇𝒍𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒕𝒊𝒊 𝒔𝒊 𝒗𝒆𝒛𝒊 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒓𝒆𝒖𝒔𝒊𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒆𝒏𝒆 𝒊𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒑𝒊𝒕𝒐𝒍𝒖𝒍 ,,𝑻𝒉𝒆 𝑺𝒉𝒆𝒑𝒉𝒆𝒓𝒅𝒔" 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂 𝒎𝒆𝒂 ,,𝑴𝒚 𝑨𝒓𝒕: 𝑨𝒏𝒊𝒎𝒂𝒍𝒔")
──────⊹⊱✫⊰⊹──────
!!Dacă vedeți citate similare cu acestea în cărțile altora, vă rog să-mi spuneți imediat! Nu stiu daca se poate, dar daca fac ceva pentru tine ca sa nu-mi spui, nu-i asculta!!
─── ⋆⋅☆⋅⋆ ───── ⋆⋅☆⋅⋆ ───── ⋆⋅
!!𝗡𝘂 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀𝗶 𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲𝗮 𝘁𝗮! 𝗟𝗮 𝗳𝗲𝗹 𝗰𝘂𝗺 𝗻𝘂 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗮𝘁𝗶 𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗶𝗹𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗼𝗿𝗹𝗮𝘁𝗶, 𝗻𝘂 𝗼 𝗳𝗮𝗰𝗲𝘁𝗶 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗰𝘂 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮. 𝗖𝗵𝗶𝗮𝗿 𝗱𝗮𝗰𝗮 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲, 𝗰𝗶 𝗼 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲, 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗮𝗰𝗲𝗹𝗮𝘀𝗶 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂!!
──────⊹⊱✫⊰⊹────────────⊹⊱✫⊰⊹──────
20 𝐝𝐞 𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥
━━━━━━ ◦ ❖ ◦ ━━━━━━━━━━━━ ◦
»»-----------¤-----------««»»-----------¤-----

❝ ❞ ✧ ೃ༄

,,A fost ucisă imediat, și parcă prea ușor, amintindu-mi până și acum de cât de mici suntem cu toții și cât de minunat este faptul că încă continuăm să supraviețuim."
(Sălbatică despre mama ei, Dorința lui Sălbatică, completare pentru Povestea Pierdută)

,,-S-au despărțit, șopti Clipocit, cu nespusă tristețe în ochi. Mulți au fugit, alții au murit... Sunt prea multe lupte, nu putem rămâne împreună, e imposibil!
M-am se uitat la sora mea regăsită, simțind cum mă cuprinde și pe mine o tristețe adâncă. Asta era viața lupilor de generații întregi. Exista oare și cea mai mică speranță să se schimbe?"
(Dorința lui Sălbatică, completare pentru Povestea Pierdută)

,,Într-un tufiș, sub crengile protectoare ale copacilor, m-am născut eu. Am clipit de câteva ori, încercând să mă obișnuiesc cu soarele de după-amiază. Mi-am ridicat privirea în sus. Cerul era senin, iar crengile uscate ale copacilor îl străpungeau. De acestea stăteau prinse, bătute de o adiere blândă, ultimele frunze, si străluceau ca aurul în lumina de chihlimbar."
(Împreună, începutul cărții)

,,Cocoțată pe piatră, mi-am plimbat privirea asupra haitei, apoi m-am uitat către sălbăticia în care trăiam. Fără pic de frică, am scos un urlet care a urcat până deasupra vârfurilor copacilor:
-Eu sunt sălbăticia!"
(Din nou împreună, volum al cărții Împreună, sfârșitul cărții)

,,Am auzit o șoaptă, prea îndepărtată ca sa îmi dau seama ce însemna, ce părea că vine de sus, din cer. M-am uitat în direcția aceea, si am înmărmurit, fermecată.
Mii de luminițe de gheață sclipeau pe cerul ca de smoală. Ca și cum extrem de mulți ochi și-ar fi îndreptat privirile asupra mea.
Stelele. Străluceau maiestuoase, nepăsătoare la ce se întâmpla pe pământ. Cerul era negru, ca o apă fără fund. In mijlocul lui, luna dansa, plină si albă, ca o pasăre măiastră.
Magie.
Nevoia de a urla devenea tot mai puternică, până nu i-am mai putut rezista. Mi-am dat brusc capul pe spate si am urlat din toți rărunchii, exprimând durerea pierderii mamei, dorința de a trăi cu alți lupi (...), bucuria că nu eram singură pe lume.
M-am întors la culcuș, ascultând urletele lupilor care îmi răspundeau din depărtări."
(Împreună)

,,Lumină. Sunete diverse, peste tot in jur. Peisaje parfumate si colorate încântă toate simțurile.
Dar lui nu-i păsa. Nici el nu știa de ce.
Voia să simtă iar acel lucru moale și umed, pe ceafă și pe urechi. Voia să simtă iar... căldura aceea iubitoare a celor câteva forme de viață din jurul său.
Scâncetele, pufăielile și lătrăturile de lângă el erau tot ce cunoscuse el vreodată. Și nu voia să se schimbe."
(Ciobăneștii, începutul cărții)

,,-Tu ești singura speranță.
Sălbatic se uită la mine. Eu simt o eliberare uriașă. Lumea din jurul meu nu se întunecă, ci se luminează. Până aici m-a dus călătoria mea. Sălbatic trebuie să își salveze tovarășii de haită, foști și actuali, de acum, singur. Eu mă voi duce undeva, nu știu exact unde, dar undeva unde este și Sălbatică."
(Povestea haitei)

"Zilele trecură. Soarele răsărise și apusese de mai multe ori. Frunzele îngălbeniră și se veștejiră. Se lăsau biciuite de vântul nemilos, și, în cele din urmă, se desprinseră de codițele lor îmbătrânite și plutiră încet spre pământ, fără vlagă.
Natura murea."
(Ciobăneștii, începutul la partea a doua: Libertatea)