━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━
SURORILE BARLOW
━━━━━━━༺ - ༻━━━━━━━

 
  Cel mai neobișnuit peisaj apărut în mintea lui Reylin prin intermediul viselor a fost cel al unei mări atât de albastre și de limpezi încât cerul se contopea cu ea prin linia orizontului. Nu exista nici urmă de pământ în îndepărtare, ci doar apă și cer. Reylin se afla undeva la mijlocul lor, plutind în derivă deasupra adâncurilor marine și atingând norii.

  Degetele ei subțiri strecurându-se curioase prin puful lor alb, în timp ce în jurul corpului său se formau unde transparente. Părul îi stătea răsfirat în toate direcțiile, răsucindu-se lin printre micile valuri și în jurul capului.

  Era pentru prima dată când vedea marea și îi simțea mirosul de sare în plămâni. Își imaginase mereu o apă tulbure, pândită de furtuni primejdioase și valuri înalte, nu liniștită și cu cer senin deasupra.

  Închizându-și ochii, tânăra nobilă se lăsă purtată de curent până ce marea liniștită și limpede devenii ușor cenușie, iar din ea se ridicară la suprafață sute de mâini și șoapte.

  Acestea o prinseră de mâini, picioare și talie și o traseră în adâncurile nepătrunse de vreo rază de lumină. Fata se zbătu sub strânsoarea lor, privind cu ochii răpuși de speranță cum nivelul apei creștea înfiorător de mult deasupra corpului ei, făcându-i inima să se zbată agitată în piept.

  Renunțând la un moment dat să se mai zbată, Reylin lăsă multitudinea de brațe s-o afunde cât mai mult în inima mării. Acolo, avertismente și rugăminți răsunau în ecouri lungi și clare, atrăgându-i cu înfiorare atenția.

   Lasă magia să te ghideze!

   Vei pierde totul!

   Nu uita cine ești!

    Tarik...

   Ferește-te de el!

   El...

  O lumină albă străpunse acel abis al apelor și o aruncă pe Reylin printre așternuturile patului. Visul se termină, iar ea se trezise.

  A doua seară, tânăra avu parte de același vis. Iar de această dată, șoaptele erau mai puternice și apa atât de neagră încât nici lumina nu putea pătrunde prin ea.

   — Vreau o pauză, se plânse Reylin de îndată ce se trezi din somn.

   Primele raze de lumină abia apărute pe cer împingeau de zor ultimele fărâme ale nopții spre cealalt capăt al lumii. Cerul luminându-se încetul cu încetul deasupra conacului impunător al familiei Barlow în nuanțe plăcute de portocaliu, roșu și galben.

  O bătaie ușoară în ușă, urmată de sunetul binecunoscut al clanței, o făcu pe fată să se încrunte și să-și ridice pătura deasupra capului.

  — Soră mai mare!

  — Pleacă, Leiluna!

  — Ai spus că vii la festival cu mine.

  — Am zis că vin dacă mă trezesc.

  — Și ești trează.

  — Nu sunt! Ți se pare.

  Reylin o putu vedea prin crăpătura păturii pe sora ei mai mică cum își împreunează brațele mici la piept și se bosumflă la față. Dacă mătușa Veatrice nu se îmbolnăvea, probabil ea ar fi dus-o la festival alături de verișorii lor. Nu somnoroasa ei soră mai mare.

  Micuța Barlow se aproprie de patul tinerei și o privi rugătoare cu cei doi ochi rotunzi ai săi. Aceasta oftă și își dădu pătura la o parte. Deși ar fi vrut să rămână mai mult printre acele așternuturi calde și primitoare, găsi totuși puterea să se ridice în șezut pe marginea patului, iar apoi în picioare.

   Leiluna îi zâmbi victorioasă și începu să țopăie bucuroasă în jurul ei asemenea unui iepure.
 
   — Caută o servitoare să îmi aducă apă, îi ordonă Reylin, înfășurându-se într-un halat crem.

   Fetița aprobă scurt din cap și plecă din cameră. În acest timp, Reylin căută prin dulapul cu haine o rochie potrivită pentru ieșirea în oraș. Își alese o rochie verzuie cu mâneci scurte, strânsă în talie și fără corset pe care o întinse pe pat și o pereche de pantofi fără toc.

  Ar fi preferat să ia o pereche de cizme cu toc în picioare, dar din cauza vremii calde de afară, hotărî să le abandoneze. Plus că avea să se plimbe mult cu sora ei printre tarabele de la festival și mai mult i-ar provoca o stare inconfortabilă în picioare.

  Slujitoarea chemată de Leiluna își făcu în scurt timp apariția în camera nobilei aducând un vas cu apă caldă și un prosop alb, pe care îl ținu în ambele mâini cât timp fiica stăpânilor ei își umezea fața, gâtul și brațele. Când termină, Reylin îmbrăcă rochia și pantofii aleși și se așeză în fața oglinzii.

   — Cum doriți să vă aranjez părul? o întrebă slujitoarea pe tânără în timp ce îi descurca firele lungi și drepte cu piaptănul.

   — Îl vreau prins, îi răspunse Reylin. Luna o să mă alerge prin oraș și nu vreau să mă încurce.

    — Vă duceți la festival?

    — Aparent, da.

    — O să vă placă foarte mult, domnișoară.

    — Sper și eu.

    — Dar să aveți grijă! hoții umblă deja pe străzi.

    — O să avem, mulțumesc de sfat!

  Lui Reylin îi venea greu să creadă că aceștia ar încerca să le acosteze pe ea și sora ei. Hoții nu riscau să se ia de vrăjitori. În special de cei care fac parte din vreo familie importantă.

  După ce slujnica termină de prins părul nobilei într-o coadă voluminoasă la spate și îi făcu o împletitură deasupra capului, se apucă să aranjeze patul și să tragă draperiile de catifea din fața ferestrei. O rază stridentă de lumină cuprinse întreaga încăpere, pe când Reylin își admira mândră noua imagine în oglindă. Trăsăturile ei de vrăjitoare Barlow ieșind în evidență cu părul aranjat în acel mod.

   — Rey, ești gata? se auzi în ecou vocea surorii sale mai mici de pe cealaltă parte a ușii.

   — Vin, vin, nu mai striga, se grăbi tânăra să-i răspundă și să părăsească în fugă camera. Să vezi ce o să te certe mătușa Veatrice dacă i-ai trezit pe tripleți.

  Leiluna chicoti și împreună cu Reylin se îndreptară spre sala în care se servea masa.

  Cum treburile în casa de vrăjitori Barlow încep cu răsăritul soarelui, pe fete nu le uimea să-și găsească uneori membrii familiei mâncând înaintea lor. Numai că, în acea zi, la masă se aflau așezați doar părinții și bunica lor, Silvera Barlow. Locurile celorlalți descendenți de sânge ai casei erau goale.

  Fetele îi salutară pe cei trei adulți și se așezară pe locurile din dreapta mamei lor la masă.

   — Ce e cu voi treze la ora asta? le întrebă curioasă Melante, după ce luă o îmbucătură dintr-o felie de pâine cu gem.

   — Luna vrea să meargă neapărat la festival, îi răspunse Reylin. Iar eu ca o soră bună ce sunt, a trebuit să-mi scurtez somnul ca să pot merge cu ea.

   — Este ultima zi și trebuie să prindem loc și la spectacol, zise cu entuziasm sora sa mai mică.

   Melante îi zâmbi călduros, atrăgându-i totodată atenția la farfuria cu aperitive pregătite special pentru ea și la siropul auriu de mere de pe masă. Leiluna se strâmbă puțin la vederea lor, dar până la urmă mâncă. Vorbele blânde ale mamei sale convingând-o să guste câte puțin din fiecare.

  Îndreptându-și atenția de la mama și sora sa la ceilalți membri ai familiei prezenți la masă, Reylin sesiză o atmosferă ușor tensionată între ei. Dristan, care deobicei deschidea cele mai multe discuții, își privea tăcut și îngândurat propria farfurie. Expresia neutră de pe chipul său putând să se observe și la Silvera. Cu un ziar înaintea ochilor și o ceașcă de ceai negru pe masă, femeia lăsa impresia că este atentă la știrile tipărite pe hârtie.

  Tânăra știa că e doar de fațadă, iar asta îi stârnea curiozitatea să afle cât mai repede despre ce este vorba.

   — Dacă tot mergeți în oraș, să îmi luați și mie rochia de la croitoreasă, îi atrase atenția Melante cu anunțul ei. Îmi trebuie neapărat pentru petrecerea de diseară.

   — E departe atelierul de festival? o întrebă Reylin.

   — E pe aceeași stradă cu el. Mi se pare că e un stand cu prăjituri alături.

  Fata încuvință dintr-un semn al capului și își continuă în tăcere mâncatul.

   — Poate ar trebui să luați o gardă cu voi la festival, vorbi din senin tatăl fetelor. Am auzit că s-au înmulțit furturile și disparițiile în rândul copiilor.

   — Nu cred că o să fie nevoie de asta, tată, încercă să-l asigure fiica sa mai mare. Pot avea grijă de sora mea și singură.
  
   — Nu merge pe ideea că hoților le este teamă de vrăjitori. Prind mai mult curaj când văd vrăjitori din înaltă clasă. În special dacă sunt fete.

    — Tatăl tău are dreptate, aprobă Melante vorbele bărbatului. O secundă de neatenție te poate costa.

    — Știu, dar aveți încredere în mine că o pot proteja pe Leiluna. Garda ar atrage mai mult atenția asupra noastră.

    — Nu știu ce să zic...

    — Lasă-le să se ducă, Dristan, luă cuvântul Silvera Barlow. Sunt destul de mari încât să-și poarte singure de grijă.

    — Am încredere că o pot face, dar siguranța e prioritară, Silvera, zise tatăl fetelor pe un ton calm, deși încordarea i se putea citi din cuvintele pronunțate apăsător și privirea arzătoare.

    — Reylin a depășit de mult timp vârsta maturității. Nu are nevoie de escortă și în plus, gărzile orașului patrulează străzile.

     — Degeaba! nu își fac niciodată treaba așa cum trebuie și din cauza lor au avut loc toate acele întâmplări nedorite!

     — Nu ești în ipostaza de a arăta cu degetul, Dristan! tună vocea Silverei Barlow în încăpere.

  Surorile își aruncară priviri surprinse una alteia. Era pentru prima dată când își vedeau tatăl și bunica atât de înfuriați. Niciunul din ei nu era adeptul certurilor, dar în acel moment se părea că izvorise o scânteie la mijloc. Ceva ascuns în mințile lor implorând să iasă la iveală.

   Melante se ridică de pe scaunul ei și își privi furioasă soțul.

    — Nu de față cu fetele! zise pe un ton poruncitor femeia. Dristan!

  Ochii ei deosebit de negri fixară privirea bărbatului, care oftă înfrânt și se calmă pe locul său. Silvera, la fel, tăcu din gură și își văzu de ceaiul și ziarul său în liniștea tensionată ce se lăsă peste masă.

    — O trăsură vă așteaptă în fața porților, le informă pe un ton blând Melante pe fiicele sale. Și o gardă.

    — Dar..., încercă Reylin să vorbească, dar mama ei o întrerupe.

    — E decizia mea, fiică. Acum, du-te.

   Leiluna o luă înaintea surorii sale pe holurile întinse și largi ale conacului.  Reylin o urmă tăcută și gânditoare față de situația stranie prin care au trecut. Ar fi vrut să înțeleagă motivul adevărat al supărării tatălui și bunicii sale, dar știa că acest lucru va fi greu de aflat. Silvera era o femeie rezervată și secretoasă. Nu avea să vorbească. Părinții ei, la fel, nu vor încerca să scoată un sunet.
  
  Coborând treptele din marmură ale conacului, Reylin își ținu emoțiile întărâtate în frâu atunci când trecu pe lângă bărbatul în uniformă ce avea să le însoțească. Se așeză lângă sora ei mai mică în trăsură și rămase tăcută pe tot parcursul drumului spre oraș.