Am fos foarte inspirată atunci când mi-am luat căștile în rucsac. Atât de tare mi-aș dori uneori să dau toată lumea din jurul meu pe mod avion, iar eu să nu fac altceva decât să mă afund în muzică. Ea să fie unicul lucru pe care-l aud. Din păcate, va mai dura mult până atunci, iar eu nu pot să fug la nesfârșit de cei din jurul meu.

Sau cel puțin, nu mai văd asta ca pe o soluție.

Mă aflu la bibliotecă. Doamna care se ocupă de ea nu a fost atât de fericită să mă găsească din nou la intrare când a ajuns. Ceva din modul în care soarbe prelung din a doua cană de cafea pe care o bea îmi spune că nu sunt atât de binevenită. Cel mai probabil i-am deranjat rutina, fiindcă mi s-a părut mereu o femeie de treabă.

Nu am vrut să stau prea mult într-un singur loc atunci când am plecat de la Xander. Contrar oricăror așteptări, nu mi-am dorit ca el să vină după mine. Nu după reacția pe care a avut-o. Mi s-a părut că văd o persoană cu totul diferită de cel cu care am vorbit înainte să plece. Simplul fapt că a luat în calcul că eu aș vrea mai mult de la el sau că am venit la el pentru o aventură, m-a făcut să-mi doresc să nu privesc de două ori în urma mea.

Tot drumul până aici și minutele în care am meditat asupra unei pagini din cărțile lui Max Weber, m-am gândit la el. La mine și la el.

Din fericire, nu la modul acela romantic, ci am încercat să-mi ofer cea mai bună explicație pentru care am ales să merg la el. Concluzia a fost că mi-am urmat instincul de moment, care mi-a transmis că aș putea să am încredere în el.

Cu toate astea nu sunt dezamăgită pe deplin de el. Cel puțin în ultimele momente în care am avut oportunitatea de a sta mai aproape de el, m-a făcut să-l privesc într-o lumină diferită. Impresia pe care mi-a făcut-o încă de când am pășit în casa lui rămâne aceeași: o persoană profund rănită în interior.

— April!

Sar cu totul de pe scaun și încerc să mă abțin să nu țip. Chiar și așa reusșesc să fac foarte mult zgomot, fiindcă geanta și telefonul meu împreună cu scaunul ajung pe podea în secunda când mă ridic.

Reacția mea e acompaniată de privirea acuzatoare a bibliotecarei care mă analizează.

Când mă întorc cu privirea către sursa zgomotului nu dau de nimeni altcineva decât Darren. Îl văd cum râde, cel mai probabil din cauza expresiei mele, ceea ce mă face să-i dau un bobârnac după ureche.

Strâmbă din nas și începe să-și frece urechea în timp ce îmi ridic lucrurile de pe jos.

— Bună dimineața și ție, îmbufnato.

Ridic din sprâncene în direcția lui.

— Era chiar foarte bună până să mă lași fără auz.

Își dă ochii peste cap.

— Sensibilo!

— Cine vorbi.

Îmi reiau locul pe scaun în timp ce el îl trage pe cel de lângă mine și se așază cât mai aproape. Suficient cât să-i simt parfumul dulce, de care parcă a fost exces în dimineața asta.

— Ce mai e nou? vine întrebarea lui.

Îmi las semnul de carte la pagina la care am rămas și devin atentă. Îl cunosc suficient de bine pe Darren încât să știu că o astfel de întrebare înseamnă că știe ceva.

Și ce altceva l-ar face mai pornit și mai serios decât faptul că nu l-am ascultat.

Va fi un moment de ți-am spus eu cu adevărat penibil.

— Nimic, replic și după cum m-am așteptat, își mijește ochii în direcția mea.

Ăsta este semnul care-mi spune că știe că mint.

— April, ...

— Darren, îi înfrunt privirea până să înceapă să-și piardă timpul cu cine știe ce minciuni despre cum a fost prin zonă sau cum a aflat el totul. Putem sari direct la subiect?

Întrebarea mea îl face că ia o postură defensivă.

Aș vrea să-i spun că am dormit câteva ore și chiar nu-mi doresc să purtăm discuția asta. Din păcate știu că amân inevitabilul, așa că mai bine acum decât niciodată.

— Ai fost la el.

Cuvintele lui vin ca o afirmație, nicidecum o întrebare.

— Care el?

Cu toate că știu la cine se referă, vreau să-i aud varianta de poveste despre ce s-a întâmplat.

— Știi prea bine că este vorba despre Mianov acum.

Îmi dau cu palmele peste față.

— De ce te deranjează asta?

Nu mă complic să neg. Într-o discuție cu Darren e mult mai bine să-i recunoști totul decât să încercă să te ascunzi în vreun fel. Va știi cum să descoase totul ca să iasă în față.

— Ce mă deranjează? aproape că ia postura unei victime sau a unui acuzat pe nedrept. Că doar ce am vorbit despre el ieri, iar tu aseară ai plecat cu el de la tine de acasă.

Așadar nu știe că am fost la el. Sau nu e sigur de asta. Bine că am reușit să mă schimb de haine într-una din toalete.

Un singur lucru am apreciat la latura asta a lui Darren: că nu te acuză de nimic dacă nu e sută la sută sigur de asta. Poate lua în calcul orice variantă, dar nu ar veni niciodată să le arunce asupra ta fără niște argumente puternice.

— De unde știi?

Sprâncenele i s-au ridicat atât de sus că mai are foarte puțin până să se întâlnească cu părul.

— Așadar e adevărat.

— Ohh, haide, știm amândoi prea bine că dacă ai venit să te iei de mine din cauza asta înseamnă că ești prea sigur de ce știi. Te cunosc de când erai știrb și îți tundeai singur bretonul, îmi dau seama de unde vin reacțiile astea.

Vizibil rănit, începe să-și mângâie buclele care-i cad lejer pe frunte.

— Se chema încercarea de a fi independent.

Pufnesc.

— Nu, se chema lipsă de ocupație. Totuși, nu cred că ai venit să vorbim despre talentele tale de frizer.

— Așa de dulce ești uneori, dar ai momente ca astea când ești mai acră decât lămâia.

Mă bucur că nu e așa de multă lume la ora asta în bibliotecă. S-ar fi bucurat pe deplin de spectacolul nostru.

Vorbim cam răstit unul la celălalt, iar ceea ce mă face să cred că bibliotecara ne ascultă cu interes e că nu ne-a atras deloc atenția până acum că ar trebui să vorbim mai încet.

— April, nu vreau să-ți facă vreun rău.

— Dar nu mi-a făcut nimic, a încercat să mă ajute, îi sar în apărare fără să mă gândesc de două ori.

Replica mea pare că-l șochează chiar mai tare.

— Să te ajute?! Te auzi?

Strâng din buze. Oricât m-aș opune și aș amplifica senzația urâtă pe care mi-a provocat-o înainte să plec de la el, asta e realitatea. N-ar fi corect să uit dintr-odată că mi-a venit în ajutor în autobuz și m-a apărat de Jimmy. Coincidențe sau nu, el nu avea nicio obligație față de mine.

Poate că și eu l-am văzut până acum ca pe o persoană pe care trebuie s-o ocolesc, dar stând în preajma lui, aș putea spune că părerile sunt împărție. Pe deoparte mi-a sărit în ajutor fără să-i cer asta, pe de altă parte a încercat să facă pe băiatul rău care vrea avansuri în schimb. Da, a încercat, fiindcă i-ar fi putut fi rapid la îndemână să se dea la mine.

— Ce știi tu mai excat de ieri?

De data asta el e cel care strânge din buze.

Mă gândesc că-i displace să dezvăluie astfel de detalii, fiindcă asta ar însemnă să-și dea în vileag sursele sau intențiile. Că e alba sau neagră, știe că nu iese în câștig.

După lungi secunde în care mi-a înfruntat privirea, umerii îi cad brusc și expresia îi devine mai blândă.

— Am vrut să mă asigur că ești bine, spune și îmi trage una din mâini într-a lui.

Ochii săi verzi îi cuprind pe-ai mei, iar asta îmi comfirmă pe cât se poate de mult că este sincer de data asta.

Darren poate fi uneori o persoană complicată, foarte curioasă. Căreia îi place să dețină controlul asupra oricărei situații, dar asta nu-l face neapărat un om rău. Știu că în privința mea a avut mereu cele mai pure intenții.

Expir cu putere.

— Sunt bine.

O minciună atât de comună în ziua de azi. Nu-i voi povesti cât de urâtă a fost ziua de ieri, fiindcă asta ar însemna să-i dau într-un fel dreptate. Nu sunt de acord cu asta. Cel puțin, nu sunt încă sigură dacă are sau nu dreptate în ceea ce privește personalitatea lui Xander. Am impresia că sunt foarte multe părți din el pe care încă nu le-am cunoscut, și din cauza asta nu aș vrea să-i povestesc lui Darren nimic despre el sau Jimmy.

Nici măcar nu ar mai avea sens să redeschid cu el subiectul Jimmy.

— Știu că e vorba de mai mult, April. Te cunosc.

Nu, Darren, nu o faci. Nu suficient.

Prefer tăcerea în locul unui răspuns.

— Dar e pentru ultima oară când îți spun, stai departe de el, nu e ceea ce pare. Poate că la prima impresie te gândești să-i dai o șansă și poate vei vedea un băiat de treabă în el, dar nu-i așa.

— De ce spui toate astea?

Umerii îi cad brusc. Amândoi realizăm că, odată cu întrebarea asta, lui Darren încep să i se confirme unele bănuieli.

Se fâstăcește pe locul lui și privește mai atent încăperea în care ne aflăm până când să-și dea drumul la gură.

— Știi că nu-mi place să arunc vorbe până când nu sunt convins de realitatea din spatele lor sau povestea care a dus la întâmplarea lor.

Dau din cap în semn că da.

— Am auzit că Xander a avut o iubită. Pe care a iubit-o foarte mult.

Mă strâmb.

— Și ce e rău în asta?

Darren își dă ochii peste cap.

— Lasă-mă să termin, OK?

Aprob și mimez din buze scuze.

— Da, nu-i nimic rău în asta. S-au iubit foarte mult, ea a reușit să-l facă să fie altfel prin prisma sentimentelor pe care le nutreau unul față de celălalt. Totuși, el mereu a avut partea lui întunecată, iar ea știa. Asta le-a afectat relația. Din ce am înțeles au avut o perioadă în care nu s-au mai înțeles deloc, el a început să consume alcool, să meargă din petrecere în petrecere și lucruile nu s-au terminat prea bine între ei.

Cred că e pentru prima oară când nu înțeleg atât de bine o poveste venită din partea lui Darren. El mereu e cu detaliile la el.

— Să ghicesc? Ea nu a mai suportat, s-au despărțit și de-atunci s-a afundat mai tare în întunericului lui? Dacă relația lui nu a mers și nu a conștientizat că pierde pe cineva important, nu însemnă că va răni pe toată lumea sau că ar trebui privit de parcă urmează să facă asta.

Încerc să-mi trag mâna de la Darren, fiindcă aici atinge unul din subiectele care nu-mi plac. Judecata oamenilor fără să știm ce a stat dincolo de alegerilor lor. Nu vreau să țin partea nimănui, dar dacă am învățat ceva de la viață este că nu-i corect să arunci din prima cu piatra.

Toți merităm o șansă.

— Se vede că nu te uiți la seriale, nu aștepți deloc să aflii povestea până la final, mă apostrofează.

— Păcat că e vorba de realitate, nu de Netflix.

— O să te iert mai târziu pentru vorbele astea.

Aș vrea să mă plesnească cineva peste ochi.

— Revenind, îl grăbesc, fiindcă în bibliotecă au început să se strângă oameni.

Darren oftează. Nu am răbdare la discuții de genul.

— Nu știu firul întregii povești, ci numai finalul ei.

— S-au despărțit?

— A murit, April. Fosta iubită a lui Xander a murit.

Durează câteva secunde până când ajung să-i înțeleg cu exactitate cuvintele. Amuțesc, fiindcă nu știu ce reacție ar fi potivită pentru așa ceva. Nu am știut cum să reacționez atunci când s-a întâmplat în familia mea.

Abia dacă am înțeles în câte bucățele s-a rupt sufletul meu atunci când am primit vestea morții bunicii mele.

Cred că o astfel de întâmplare poate fi răspunsul la fiecare moment în care mi s-a părut că din Xander lipsește ceva.

Din păcate, în cazul lui, lipsește cineva.

— Ohh, Doamne, e tot ce spun, dar în mine parcă s-a rupt ceva de cum am auzit.

— Mda, a murit într-un accident de mașină.

Măresc ochii.

— Foarte multe povești se rotesc în jurul lui pe tema asta. Unii spun că nu a fost vina lui, alții că ar fi condus beat, ba chiar că ea era la volan. Cineva a spus că el nici măcar nu era în mașină. Adevărul e doar la el. Nu vreau să sun bădăran, mă gândesc că l-a durut să treacă prin asta, din cauza asta nu vreau să stai în preajma lui atât. El are... multe probleme, completează după o pauză lungă.

Nu știu ce mă face să sufăr mai mult pentru el în momentul ăsta. Da, îți vine să suferi până și ție când aflii cu cât întuneric se luptă unii, iar noi ne plângem din cele mai nesemnificative probleme.

Ce ar putea fi mai dureros? Să pierzi ființa pe care o iubești sau să auzi în jurul tău cum se construiesc diferite povești, iar tu în sinea ta să știi ce s-a întâmplat cu adevărat?

Îmi vine să-l lovesc pe Darren în momentul ăsta, chiar dacă el doar reproduce numai ce a auzit din alte părți.

— Și, totuși, ce te-a făcut pe tine să tragi concluzia că nu e o persoană bună? îl iau la întrebări pe șaten, fiindcă mi se pare o judecată total greșită modul în care a ales să privească problema.

— April, e un subiect sensibil.

— Întocmai, nu vom știi niciodată ce s-a întâmplat cu ei sau cum, dar sunt convinsă că nici pentru unul ca el nu a fost ușor să treacă prin asta.

Oftează.

— Sunt mai multe.

— Darren, eu cum ar trebui să fiu judecată? îl atac și îl privesc drept în ochi.

Știe foarte bine toate problemele mele de acasă, de ce refuz să merg în vacanțe și ce mă ține izolată de locul acela. Poate multe persoane ar considera un act de egoism sau nepăsare dacă mi-ar cunoaște întreaga poveste, dar asta nu înseamnă că au și dreptate. Din păcate trăim într-o lume unde empatia apare doar atunci când e vorba de o problemă personală, în rest toți știu întotdeauna mai mult și mai bine.

— April, nu putem să te comparăm pe tine cu el.

Ridic din sprâncene.

— Nu? Dar în ambele cazuri vorbim despre moartea unei persoane dragi.

Încep să-mi strâng cărțile de pe masă, fiindcă îmi doresc să pun cât de repede punct la discuția noastră. Știu ce înseamnă ca oamenii să te privească doar dinafară și să judece lucrurile după cât ți-ai dorit tu să-i lași să știe. Din păcate, ei nu vor înțelege cât de tare ajunge totul să doară în interior.

— Nu ai avut nicio vină, OK?

— Spune-le asta și lor.

Știe că mă refer la toți acei oameni pe care, cândva i-am numit prieteni. Mă ridic de la masa unde am vorbit până acum și dau să-l salut, dar mă prinde de încheietură, oprindu-mă, până să apuc să fac măcar un pas.

— April, începe și mă privește drept în ochi. Nu aveai de unde să știi adevărul, tatăl tău nu a murit din cauza ta.

Zâmbesc, dar nu o fac pentru că sunt prea fericită sau mândră de cuvintele lui, dimpotrivă.

— Ai dreptate, dar aș fi putut măcar să fiu acolo pentru el, completez și mă sucesc din strânsoarea lui, pornind către ieșirea din bibliotecă.

Din păcate pentru mine, operațiunea scapă de Darren și evadează din bibliotecă nu a funcționat, fiindcă aud zgomotul pe care îl produce scaunul atunci când se ridică. Pașii săi grei mă urmează înspre ieșirea din bibliotecă, reușim să captăm privirea câtorva necunoscuți, dar prefer să nu-i iau în seamă.

— De ce fugi de mine? îl aud din nou pe Darren și jur că îmi vine să mă arunc singură pe geam.

— Uite ce e, Darren, nu trebuie să-mi porți grija, știu ce am de făcut și dacă voi greși cu ceva, eu voi trage mai apoi greul. Ca de fiecare dată de-altfel.

Am impresia că dialogul avut cu el a fost mai degrabă una din bârfele pe care le aveam când eram în liceu. Exact ca niște copii, nu te duce acolo, nu vorbi cu persoana aia. Revenind la ideea de la care am plecat, toți suntem buni în a judeca greșelile pe care le fac alții.

— Poate îmi vei da dreptate, îmi spune și împing cu puterile ușa de la bibliotecă.

Am vrut să-i răspund scurt, dar până să apuc să mai spun ceva, toată atenția mi-a fost captată de un ropot puternic de voci și strigăte. Îmi îndrept atenția asupra mulțumii care se afla undeva la cinci metri de intrarea în bibliotecă.

Ușile astea sunt ale naibii de bune dacă nu am auzit nimic din interior sau nu am dat suficientă atențe factorilor externi.

Nu-l mai ascult pe Darren, ci mă focusez numai asupra mulțimii. Curiozitatea mă face să înaintez spre locul în care se află acum. Când ajung printre colegi, reușesc să aud doar mici frânturi de discuție din care îmi dau seama că e vorba de un conflict, iar la cat de aprinși pare că sunt restul, sigur se va solda cu o bătaie.

În fața mea sunt foarte multe persoane mult mai înalte decât mine. Tot ce reușesc să văd sunt niște picioare și cam atât.

— Ce naiba se întâmplă? întreb mai mult pentru mine, dar captez atenția unor persoane care, brusc, mă analizează cu mare atenție ca mai apoi să-și dea coate.

Reacția lor nu-mi dă o stare prea plăcută. Îl pot simți pe Darren în continuare în spatele meu. El este mai înalt decât mine, pare că poate să privească printre ei. După cum se încruntă, îmi dau seama că ceva nu e bine.

O agitație puternică izbucnește de nicăieri și toată lumea începe să țipe și să aclameze. Din nou, reușesc să văd siluete de la brâu în jos, iar una dintre ele pare că a ajuns la pământ.

— Xander o să-i tăbăcească rău fundul de data asta, îl aud pe un băiat comentând în timp ce mă chinui să-mi fac loc prin mulțime.

Durează câteva secunde să înțeleg ce tocmai am auzit și să pricep la cine anume se referea. Agitația pune stăpânire pe mine, fiindcă nu-mi vine a crede că e vorba de aceeași persoană. Îi dau la o parte pe cei din fața mea și încep să înaintez ușor prin mulțime, ceea ce vine la pachet cu mai multe comentarii răutăcioase.

Reușesc într-un final să ies din mulțimea de studenți. Simt că abia clipesc la imaginea care se derulează în fața mea.

— Și momentul ăla cred că e foarte aproape, aud vocea lui Darren ca într-un ecou.

Nu-l bag în seamă, fiindcă nu-mi pot lua privirea de la imaginea lui Xander, cu pumnii pătați de sângele băiatului peste care stă. Șatenul de sub el e plin de sânge pe față, dar asta nu-l oprește din a-i oferi jigniri și injurii lui Xander. Privirea lui e atât de sălbatică, abia că-l pot recunoaște.

Nu-l cunosc pe băiatul de jos, dar la cum îl privește pe Xander sigur nu sunt străini. De-aici pot doar să observ că e tuns foarte scurt, aproape chel, are fața rotunda și corpul robust. Restul trăsăturile abia sunt remarcabile din cauza sângelui care provine din arcadă. Singurul lucru comun între cei doi sunt tatuajele, ambii sunt acoperiți pe mâini și pe gât.

Nu aud ce-și spun, Xander îl ține de bluză strâns, în timp ce oponentul lui e ceva mai relaxat decât el. Nu face decât să-i înftunte privirea și să-i zâmbească, ceea ce îl scoate pe brunet chiar mai tare din sărite.

— Mă dezamăgești, Mianov, numai atâta poți? râde de el.

Pentru câteva secunde se lasă liniște. Maxilarul lui Xander se încordează și mă dau un pas în spat atunci când îl lovește din nou cu pumnii. Nimeni nu face nimic ca să-i despartă, ci își scot telefoanele să filmeze sau îl îndeamnă să dea mai tare.

Mai fac un pas înainte, dar Darren mă prinde de încheietură, smucindu-mă înapoi.

— Ce crezi că faci? mă întreabă, iar expresia pe care o adoptă e plină de furie.

Strâng din dinți și îmi smulg mâna dintr-a lui.

— Exact ce a făcut și el pentru mine.

Xander a fost lângă mine atunci când acei muncitori râdeau de mine și încercau să profite de neatenția mea. M-a scăpat de Jeremmy și mi-a oferit un loc unde să stau. Chiar dacă a lăsat și altceva de înțeles, dacă și-ar fi dorit cu adevărat, Xander ar fi putut să-mi facă rău.

Normal, nu m-aș implica într-o astfel de situație, dar mă simt cumva datoare să-i întorc ajutorul.

— Oprește-te, țip cât pot de tare, atunci când îl lovește din nou pe bărbatul de sub el.

Toate privirile cad asupra mea când ies din restul studenților și mă apropii de cei doi.

— Xander, îți creezi numai probleme.

Nici măcar nu e conștient de existența mea la cât de pornit e pe oponentul său. Sunt convinsă că arăt penibil în momentul ăsta, iar în mai puțin de douăzeci și patru de ore în tot campusul o să se discute despre cum am intervenit între cei doi.

— Ajunge! continui, de această dată chiar mai disperată decât la început, dar nici măcar nu îmi sesizează prezența.

Reușesc să mă apropii suficient și scap un sunet de surprindere când observ cât de rău arată cel de sub el. Nu mai este conștient. Mă panichez și îl prind de cot pe Xander.

Deschid gura ca să-i repet să se oprească, dar nu mai apuc, fiindcă o arsursă puternică îmi străpunge fața. Nu mai simt materialul tricoului între degete, privirea mi se încețoșează și cad la pământ.

Xander m-a lovit.

E tot ce îmi spun. Nu mai aud gălăgia și aclamațiile celor din jur, ci un țiuit puternic îi acoperă pe restul.

Treptat, dar sigur sunt înghițită de întuneric.

Karl Emil Maximilian "Max" Weber a fost un sociolog, filosof, jurist, istoric și economist politic german, ale cărui idei au influențat profund teoria socială și cercetarea socială.