Următoarea zi nu știu dacă teama că voi experimenta un moment similar cu cel de la salonul lui Angel sau frica să nu se întâmple ceva mai rău, mă trezesc mai devreme decât deobicei și iau autobuzul care pleacă cu jumătate de oră înaintea celui de ieri. Gândul că voi fi departe de el, într-un fel mă liniștește, dar în același timp mă simt cutreierată de aceeași stare ciudată atunci când îmi readuc aminte cum buzele sale le-au sărutat pe ale mele. Cu atâta posesivitate și dorință.

Mă înfior.

Îmi proptesc fruntea de geam și expir cu putrere. Aseară abia dacă am reușit să dorm. Pe lângă Xander care a umblat aproape toată noapte prin gândurile mele, au mai fost și temerile mele legate de ce mă așteaptă mai departe de-acum înainte. Ceva îmi spune că nu voi mai putea locui în chirie. Astăzi ar trebui să mă văd cu propietarul ca să discutăm mai multe detalii. Din perspectiva lui, ar trebui să mărească suma, fiidncă totul s-a scumpit față de cum era atunci când i-am trecut pentru prima dată pragul. Îl înțeleg, dar am avut toată speranța că va face mișcarea asta cu următorul chiriaș.

Sper să reușesc să găsesc măcar o mică portiță de scăpare atunci când o să vorbim și să-l conving.

Asta chiar dacă sunt aproape sigură că nu voi reuși mare lucru, merită să încerc. Nu m-am culcat pe o ureche și am depus cererea mea pentru o cameră în cămin la secretariat. Poate voi avea puțin noroc, cu toate că pesimismul meu mă conduce. Dacă eșuez și cu planul ăsta, nu am de gând să dorm pe străzi, așa că va trebui să caut altă chirie.

În felul ăsta va trebui să-mi iau și un al doilea job.

Casc cu putere atunci când mă dau jos din autobuz. Decid că aș putea merge la bibliotecă să stau până când vor începe oameni să mai apară. Mă mulțumește gândul că nu sunt singura din curte care vine cu aproape o oră mai devreme de începerea cursurilor, mulți studenți locuiesc departe de campus și nu au prea multe mijloace de transport în comun, așa că sunt nevoiți să se descurce cu ce pot, asta chiar dacă înseamnă să se trezească foarte devreme și să vină cu mult timp înainte de începerea cursrurilor, fiindcă, altfel, nu ar mai dispune de transport.

Când intru în bibliotecă, nimeni nu-mi remarcă prezență. Nici măcar bibliotecara nu se ostenește să-și ridice privirea ca să vadă cine a venit, pur și simplu continuă să așeze la loc cărțile, care au fost lăsate la întâmplare cu o zi în umră.

Observ că mai sunt încă două fete așezate la o masă care citesc și își notează idei în caiete. Încerc să zâmbesc atunci când trag scaunul la una dintre mesele alăturate lor, iar sunetul pe care acesta îl scoate pe podeaua lustruită atrage doar expresii urâte. Până și bibliotecara se trezește din transă și îmi face semn să pătrez liniștea.

Nu mă mai ostenesc să par drăguță și mă așez direct. Scot unul din suporturile de curs pe care le car după mine și încep să citesc noțiunile importante, asigurându-mă că notez tot ce știu că mi-ar fi de ajutor pe viitor.

Nu realizez când se scurge o oră, dar observ cum locul ăsta începe să fie populat de mai multe persoane. După ce las un semn în la pagina unde am rămas cu lectura, încep să-mi strâng lucrurile, iar la ieșire sunt surprinsă să-l observ pe Darren împreună cu un grup de băieți.

Rămân în pragul intrării. Atenția îmi este captată de zâmbetul lui călduros. Preț de câteva secunde sunt absorbită de imaginea lui și, nu știu de ce, ajung să-l compar pe Darren cu Xander, care nu au absolut nimic în comun. Ci mai degrabă sunt doi poli total opuși.

Unul atât de călduros, iar celălalt mult prea întunecat și rece.

Darren nu observă că îl analizez, dar în acele secunde, amintirile încep să mă invadeze. Nu l-am privit niciodată ca un simplu prieten, ci pot mărturisi că în liceu mi-a plăcut foarte mult de el. Ba chiar mă vedeam formând un cuplu reușit cu el.

Mereu i-am luat bunătatea ca pe un semnal că și el mă place pe mine, asta până când am înțeles că eu voi fi mereu doar o prietenă foarte bună pentru el și nimic mai mult. După ce s-a afișat în grupul nostru cu una din iubitele lui, am înțeles că eu eram privită de el ca o soră mai mică.

Am avut de ales între a mă îndepărta de el și a accepta rolul ăsta. A fost mai bine să îl am alături ca un prieten decât să-l îndepărtez. Sau să spun mai puțin dureros?

În fapt, el ar fi singura persoană pe care nu am îndepărtat-o de lângă mine.

Din fericire sau din păcate, sentimentele pe care le-am avut față de el, au ajuns să dispară cu timpul. Mai ales după ce am plecat la facultate și viața mea a luat-o cu totul razna. M-am bucurat foarte tare când a ales să mă urmeze, dar am conștientizat în același timp că-mi asumasem atât de tare rolul pe care îl acceptasem în liceu, încât nu-l mai puteam vedea mai mult decât prietenul meu cel mai bun și persoana care mă înțelege mai mult decât pot restul s-o facă.

Mă întreb dacă știe câtă putere deține asupra mea, cunoscându-mi atât de bine secretele.

Gândul ăsta mă face să mă înfior. Darren ar putea să mă distrugă foarte ușor, dacă vreodată și-ar propune una ca asta. De fapt, nici nu ar trebui să se chinuie prea tare, ar fi suficient să-și schimbe atitudinea față de mine ca să simt că l-am pierdut cu totul.

Nu ar trebui să ne temem de dușmani, ci de oamenii care știu totul despre noi. Pe acei oameni îi numim prieteni.

— Hei, April!

Mă trezesc din visare când îmi aud numele rostit. Îl văd pe Darren cum se apropie de mine bucuros.

Încerc să las gândurile care m-au făcut să mă înfior mai devreme și zâmbesc în direcția lui. E îmbrăcat într-o pereche de blugi albaștri care-i vin mulați pe coapse și ușor lărguți pe gambe la care a asortat un tricou simplu, alb.

— Neața și ție.

Când ajunge în fața mea, mă trage într-una din îmbrățișările lui călduroase. Îi inspir cu putere parfumul. De când îl știu, Darren folosește același parfum dulce cu iz de miere și lemn dulce. Mereu s-a lăudat că așa atrage multe fete, fiindcă noi adorăm tot ce e dulce.

Aproape toate adorăm tot ce e dulce.

Dacă ar fi să mă întrebe cineva, mereu am preferat mai mult parfumurile tari, fresh.

Ca acela pe care l-am simțit la Xander.

Aproape că sunt gata să-mi dau una peste frunte când realizez la ce m-am gândit. Din fericire, Darren se trage în spate și începe să-mi analizeze fața înainte să mă articulez singruă.

— Nu ai dormit, rostește sigur pe el după ce ochii săi verzi îi analizează pe-ai mei.

De ai știi toate motivele care stau în spatele acestui lucru.

— Hai să nu ne începem ziua cu o ceartă, trec direct la atac, fiindcă nu vreau să-mi facă morală de la prima oră.

El e una din persoanele care ar trebui să înțeleagă cel mai bine că nu sunt omul care poate lăsa întâmplările din viața lui să tracă pur și simplu pe lângă el. Cu excepția evenimentelor de ieri care nu mi-au dat pace toată noaptea, a mai fost și acceptarea că bunica mea a murit.

Asta m-a consumat cel mai mult azi-noapte. Am început să caut printre lucrurile mele poze cu ea și am făcut acel lucru tipic mie, m-am acuzat în neștire că nu am fost acolo pentru ea. Că nu am petrecut mai mult timp cu ea. Că am fost o lașă și nu m-am întors acasă să-mi înfrunt trecutul.

Va dura ceva până voi putea să reușesc să adorm liniștită, fără ca vocile din capul meu să-mi strige că sunt vinovată și că nu am făcut nimic să-i alin ultimele secunde de viață. Asta chiar dacă mintea mea înțelege că n-aș fi putut știi niciodată când sfârșitul se apropie.

În cazul nimănui nu poți știi asta, dar măcar le mai alini durerea fiind aproape de ei.

— Nu vreau să ne certăm, numai că trebuie să ai grijă de tine, nu rezolvi nimic dacă începi să te autodistrugi.

Ohh, Darren, de-ai știi de cât timp fac asta.

Darren nu a înțeles un singur lucru despre mine. Ca să pot să-mi revin, mai întâi trebuie să dau cu mine de pământ și să adun fiecare bucățică din mine. Un tratatemnt foarte toxic, știu, dar durerea m-ar fi mâncat de vie dacă aș fi acceptat-o pur și simplu.

— Nu-mi cere să mă prefac.

Își dă ochii peste cap.

— Nu e ca și cum nu faci asta de prea mult timp.

Are dreptate, dar nu pot fi altfel.

— Totuși, de unde ai luat cămașa asta? Mai întâi am observat cămașa, apoi că tu ești cea care o purta.

Privesc în jos și un zâmbet mic și trist îmi apare pe chip. Port o cămașa vaporoasă, dar ce o face specială este culoarea puternică de portocaliu neon. În general nu prefer să port haine care să mă scoată prea mult în evidență, ci îmi placemai mult stilul clasic și simplu.

Cămașa asta nu e deloc stilul meu, dar o port astăzi pentru că e unul din puținele cadouri pe care l-am primit de la bunica mea. Țin minte că mi-a dat-o de ziua mea și m-am hotărât s-o păstrez, fiindcă are o semnificație emoțională foarte importantă pentru mine. Aseară, printre toate lucruile mele am dat peste ea și m-am decis s-o port astăzi. Mi-a fost atât de dragă încât simt că o am pe bunica aproape de mine îmbrăcată așa.

— Mașina de spălat nu mai merge, nu am avut ce purta.

Sunt o mare mincinoasă, dar în ultima vreme am înțeles că ar trebui să țin mai mult pentru mine micile detalii care-mi fac sufletul să mai găsească tăria să lupte și în cele mai negre momente din viața mea. Oricât de apropiat îmi este Darren, am momente în care îmi doresc să țin pentru mine anumite secrete. Poate sunt pesimistă, dar dacă vreodată el va decide să se întoarcă împotriva mea, măcar să nu știe de unde reușesc să reculeg boabe de putere.

— Nu-ți vine chiar atât de rău, dar tot o prefer mai mult pe April cea simplă.

Încerc să afeșez un zâmbet sincer. Mi-ar plăcea să-mi înțeleagă motivele care stau dincolo de alegerea mea. Așa mi-aș dori uneori să le pot lăsa să plece, dar niciodată nu sunt suficient de pregătită de modul în care restul vor reacționa.

— Te-ai mai interesat în legătură cu camera de cămin? vine brusc întrebarea lui, dar până să apuc să răspund aproape că sângele îmi îngheață în vene atunci când observ doi ochi albaștri cum mă privesc fix, fără pic de rușine.

Nu știu de cât timp se află sprijinit pe unul din holurile liceului, cert e că observă că îl privesc și eu la fel de insistemt, dar asta nu prea pare să-l jeneze deloc. Din când în când trage dintr-o țigară aprinsă pe care o poartă între degete, asta în timp ce maxilarele lui arată mai proeminente decât deobicei, semn că în dimineața nu s-a trezit prea bine.

— Alo? Pământul către April!

Aproape că tresar atunci când Darren începe să-și miște mâna în fața ochilor mei.

— Scuză-mă, m-am pierdut pentru câteva momente.

Pufnește, vizibil deranjat.

— Observ asta, te-ai pierdut în ochii lui?

Fără nicio reținere face semn către locul în care Xander se află. Pe brunet pare că nu-l deranjează absolut deloc situația asta, dimpotrivă, pare să se simtă bine atunci când înțelege cât de mult rău a provocat de fapt.

Mai ciudat e că Darren se arată mult prea deranjat.

— Nu cred că o scenă e răspunsul la problemele noastre, vorbesc mai mult printre dinți, fiindcă văd că există și câțiva curioși aflați în rândul nostru.

— April, începe și mâinile lui îmi cuprind antebrațele, ne cunoaștem de atâta timp și știi că îți vreau numai binele?

Mă încrunt la el.

— Ce te-a apucat?

Sunt atât de stânjenită din cauza privilor pe care le primesc din partea oamenilor aflați în jurul meu, încât la următoarea mișcare greșită aș fi în stare să-l lovesc pe Darren la fel cum am făcut cu Xander ieri.

— Nimic, grav, nu vreau să ai de-a face cu el.

Izbucnesc în râs.

— Nu poți fi serios în privința asta.

Faptul că el continuă să mă privească la fel de atent și profund mă face să mă întreb ce naiba e în neregulă cu oamenii din ziua de azi.

— Nu-mi spune ca îți place de el.

Inspiră.

Expiră.

— În primul rând, dă-mi drumul, spun și scap din strânsoarea mâinilor lui. În al doilea rând, nu știu de unde ți-a venit ideea asta, dar scoateți-o din cap, nu-mi place de Mianov și, în al treilea rând, să-ți fie clar un lucru, eu decid cine poate să intre sau să dispară din viața mea.

Tonul meu serios îl face să înghită în sec.

— Nu vreau să te superi pe mine, dar omul ăla nu aduce decât belele, nu de asta ai tu nevoie.

Îmi dau ochii peste cap.

— De ce anume aș avea nevoie, Darren?

Sunt foarte încăpățânată când Darren încearcă să mă lumineze în legătură cu orice persoană de sex masculin din viața mea. Tradus altfel, a realizat cât de mult a dat-o în bară cu mine în liceu și acum ar vrea să mai repare ceva.

Oricât de drag mi-ar fi Darren, eu trebuie să fiu cea care greșește și învață, nu să mă țină deoparte asemenea unui copil mic.

— De oricine altcineva, înfară de el.

O spune cu atât de multă înverșunare, încât mă întreb dacă între ei nu a existat vreun conflict.

— Uneori realizez cu așa multă tristețe că oamenii de care ar fi trebuit să fug nu au fost străinii despre care auzeam povești, ci de persoanele care mi le spuneau.

Înghite în sec.

Știe prea bine că mă refer la prietenii noștri de acasă, la care am ținut și țin la fel de mult, dar pe care nu-i pot uita fiindcă au dispărut în momentele în care aș fi avut nevoie de ei, de susținerea și sprijinul lor. Atunci când April nu a mai fost aceeași fată ca înainte și nu a mai putut oferi beneficii prin intermediul prieteniei noastre, mi-au dat cu piciorul într-un mod atât de dureros, încât nici măcar astăzi nu am reușit uita momentele în care nu făceam nimic altceva decât să stau ghemuită pe podea, privindu-mi telefonul, în speranța că vor suna.

Nu m-au salvat, ci m-au condamnat fără ca măcar să înțeleagă tot ce se afla în sufletul meu.

Fără să vadă cât de distrus era de fapt.

Din secunda aceea am renunțat la tot ce înseamnă rețele de socializare și mai am maxim câteva numere de telefon salvate în memorie. Nici măcar nu-l mai iau cu mine pe unde merg. Mă mulțumesc să mă folosesc de el ca să sun acele câteva persoane din agendă și cam atât.

— April, încearcă să mă dojenească.

— Darren, n-am nevoie să mă protejezi, o pot face și singură, iar dacă va fi să greșesc, îmi voi asuma asta, dar poți să ai încredere că în inima asta nu mai există bucăți întregi care să poată fi sfărmate, replic serioasă, reducându-l la tăcere. Acum câteva secunde ți-am zis că nu vreau să ne începem ziua cu o ceartă și uite că am reușit și performața asta.

— Bine, bine, bate în retragere. Totuși, să nu-mi spui că nu te-am avertizat la timp.

Îmi dau din nou ochii peste cap.

— Calmează-te, nu-mi doresc niciun fel de relație cu nimeni.

Abia mă înțeleg pe mine în unele momente, dar să mai fie și altcineva în viața mea. Ar ieși o catrastofă.

— Spune-mi cum a rămas cu chiria, deja mi se urăște de subiectul ăsta.

Ai dreptate, ai auzit de restul și nu ai putut oferi o replică împotriva vorbelor mele.

— Momentan, nu e nimic sigur, urmează să mă văd cu propietarul după-amiază și atunci vom discuta mai multe. Nu cred că voi reuși să-l înduplec, dar pot încerca. În orice caz, mi-am depus cererea pentru cămin în situația în care nu va vrea să negociăm un preț.

Stă puțin pe gânduri.

— Vrei să vin cu tine atunci când te vezi cu el?

Cu un gest disperat îmi duc mâinile în păr.

— Mai devreme ți-am spus că nu am nevoie de dădacă și asta e tot ce ai înțeles tu?

— April, omul ăla e mai ciudat decât el, și face un semn cu capul în direcția unde se afla Xander.

Reușesc să privesc cu coada ochiului și observ că Xander nu mai e acolo, deci suntem în siguranță.

— Doar pentru că omul ăla are un miros, specific, asta nu înseamnă că e un ciudat.

— În privința lui chiar nu poți nega că nu este un ciudat.

Într-adevăr, propietarul garsonierei în care locuiesc este puțin mai special. Mereu am considerat că omul ăla fumează iarbă, fiindcă de fiecare dată când vorbesc cu el, pare căzut de pe altă planetă și încearcă să se acomodeze cu tot ce înseamnă pământ, dar nu m-a deranjat niciodată cu nimic, nici măcar nu l-am mai văzut de când mi-a dat cheile.

— Poate are piticii lui, dar dacă voia să-mi facă vreun rău, ar fi avut multe variante, nu cumva uiți că are copii după chei și poate veni oricând în casa lui.

Încerc să pun un accent mai pronunțat pe ultima parte. E adevărat, la început și eu am avut niște reticențe și frici în legătură cu el, dar atât timp cât nu m-a deranjat și nici nu a afișat vreo atitudine de misogin față de mine, eu chiar consider că merită puțină clemență.

— Cum zici tu, se dă bătut după ce probabil că înțelege că nu o va scoate la urmă cu mine sub nicio formă azi.

— Așa mă gândeam și eu.

— Totuși, mă gândeam că noi doi, poate am putea să...

Nu apucă să-și ducă frază până la final în momentul în care Xander apare în dincolo de el și înainte să intre cu putere în umărul lui îmi aruncă mie o privire plină de furie. Darren face mai mulți pași spre mine, aproape lovindu-mă, dacă nu m-aș fi dat câțiva pași în spate.

Șatenul sare ca ars să vadă cine e vinovat și observ cum spatele i se încordează atunci când remarcă privirea lui Xander îndreptată spre el, analizându-l cu atenție.

— Scuză-mă.

Glasul lui Xander sună asemenea unei furtuni reci de gheață care trece prin spatele urechilor noastre, gâdilându-ți spatele și înghețându-ți sângele.

— Aleg să cred că e doar o întâmplare.

Aproape că îmi vine să-i dau una peste ceafă lui Darren. Și-a ales unul din cele mai proaste momente în care să facă pe cocoșul.

— Îmi place că ai imaginație, zâmbește sarcastic către Darren, iar privirile curioase care s-au înmulțit in jurul nostru mă fac să vreau să intru de rușine în pământ.

— Nici măcar nu ai idee.

Cei doi ajung aproape la aceeași înălțime, în timp ce Xander e puțin mai slăbuț, Darren e mai masiv și bine făcut, totuși nu știu de ce, dar sunt sigură că dintre ei doi, Darren va ieși cu fundul mult mai tăbăcit. Spre deosebire de el care pare doar deranjat, Xander mocnește ură, o poți vedea în el și venind din partea lui.

— Eu zic să ne calmăm, Darren, noi avem curs, mă grăbesc să liniștesc apele și îl trag de antebraț pe Darren spre mine.

Totuși nu pot să nu observ modul în care ochii lui Xander au coborât, preț de o secundă, asupra mâinii mele.

— Ai dreptate, April.

Strâng din buze, fiindcă tonul lui Darren pare plin de el, iar modul în care se îndreaptă din spate mă face să înțeleg că i-am mărit orgoliul mai mult decât era cazul. Palma lui se așază peste a mea, iar gestul ăsta pare să agite chiar mai tare apele.

Trebuia să mă baricadez în biblioteca aia.

— Ți-am simțit lispa azi, April. Locul de lângă mine nu se mai simțea la fel fără parfumul tău.

Aș fi vrut ca cineva să mă filmeze, fiindcă sunt convinsă că urechile mele și fața mi s-a înroșit instantaneu. Atât mie cât și lui Darren.

Degeaba rog orice entitate din Univers ca Darren să nu gândească aceleași prostii pe care le-am gândit eu. Judecând după felul în care ochii lui se plimbă când la mine, când la el, sunt sigură că gândurile lui au fost chiar mai rele decât ale mele.

— Mulțumește-te că ai apucat să-l miroși, fiindcă nu vei mai prinde altă ocazie.

Xander doar zâmbește și sunt singură că ce urmează să spună e chiar mai rău.

— Nu am mirosit, l-am simțit.

Felul în care buzele sale subțiri și rozalii s-au alungit într-un zâmbet cu subînțeles, mă face să vreau să-i dau cap în cap pe amândoi. Serios acum, ultimul lucru pe care mi-l doream pentru ziua de azi a fost să fac parte dintr-un triunghi amoros. Mare dreptate avea proful care ne-a sfătuit în gimanziu să ne ferim de formele geometrice în viața de zi cu zi. De captele pătrate am fugit, dar nu credeam că dau și de triunghiuri.

— Cred că ar trebui să vă liniștiți puțin, încerc să mă bag între ei ca să calmez apele.

Toată tensiunea pe care o simt venind din partea lui Darren nu e la fel de înfiorătoare pe cât e indiferența pe care o arată Xander. E atât de calm și liniștit, încât mă face să mă tem de ce se poate afla dincolo de siguranța lui.

— Stai calmă, nici măcar nu ne certăm. Nu-i așa, dădaco?

Atunci când aud cum îl numește pe Darren, nu pot face altceva decât să mă întorc cu fața spre prietenul meu și să-l rog insistent din priviri să cedeze, fiindcă nu ne va aduce nimic bun. Îmi dau seama cât de tare s-a enervat după modul în care-și strânge pumnii pe lângă corp, dar în clipa când întoarce capul în altă direcție și răsuflă liniștit, mai că mă face să-l îmbrățișez strâns.

Ultimul lucru pe care vreau să-l văd pe ziua de azi, cu excepția propietarului meu, este o încăierare între Darren și Xander.

— Așa mă gândeam și eu, îl aud pe Xander și înainte să revin cu privirea asupra lui îl văd razant cum trece pe lângă mine și se lovește din nou cu putere de umărul lui Darren atunci când de el.

— Mai ai nevoie de vreo dovadă? Și la ce se referea mai devreme?

Expir nervoasă.

— Ieri, când am plecat cu autobuzul unul din tipii de acolo s-a luat de mine. S-a întâmplat ca și Xander să se afle în același autobuz și m-a ajutat, încerc să îi povestesc cât mai pe scurt.

— Ar fi trebuit să-mi spui asta, se răstește către mine.

Tonul lui Darren e foarte ofticat, am observat cum și-a dat din nou ochii peste cap atunci când Xander a intrat în el, semn că își controla cu greutate furia.

— Darren, încerc să-l dojenesc. Ți-am spus doar, nu este asta ce caut.

Nu înțeleg de ce o voce din capul meu tocmai mi-a strigat că sunt o mare mincinoasă, dar țin și asta pentru mine, fiindcă nu știu cum altfel voi mai reuși să scap din situația asta.

— Așa ceva apare fix atunci când nu îl cauți.

Îmi mușc buzele agitată.

— Ce vrei să fac în situația asta? mă las păgubașă.

— Să ai grijă și să-l ții la distanță.

— De asta poți fii sigur că se va întâmpla.

— Nu prea cred.

Mă încrunt.

— Orice îți spun acum nu e bine.

— La ce te-ai așteptat? Darren încearcă să vorbească mai încet și să-și reducă tonul. April sunt bărbat, iar ce am văzut mai devreme nu a fost decât un alt orgoliu rănit, nimeni nu ar veni de nicăieri așa, dacă acolo nu ar fi mai multe.

— Uite ce e, indiferent de ce simte el sau vezi tu, decizia e la mine, așa că poți te rog să te calmezi, fiindcă nu am de gând să mai stau să te ascult.

— Ceva îmi spune că asta nu e ultima noastră discuție legată de el.

Și cu toate că am încercat să mai fac niște glume cu Darren ca să-l scot din stare, ceva din mine a susținut ce a spus el. Tot ce am văzut astăzi venind din partea lui Xander, dar mai ales acea indiferență de gheață cu care trata totul, nu mi-a dat decât semnale rele.

Mă întreb ce are crede Darren despre mine dacă ar afla că Xander m-a sărutat?