Aleg să nu mă gândesc prea mult la situația asta.

Aleg să nu fiu prea subiectivă și s-o privesc ca pe o posibilitate.

Dar cu toate astea, nu-mi pot scoate din cap ideea că povestea pe care am aflat-o despre Xander Mianov este mult mai încâlcită decât aș fi crezut. În ultimele două ore nu am putut decât să privesc retrospectiv asupra vieții mele. Din momentul în care am ajuns în Aberdeen, când l-am cunoscut pe Xander în autobuz și toate cele care au urmat.

Când i-am auzit prima dată povestea nu am putut s-o privesc decât ca pe un eveniment nefericit care l-a făcut să fie mult mai închis în el. Acum înțeleg că eu abia am citit titlul cărții, nici măcar introducerea. La un moment dat m-am întrebat dacă se merită? Dacă eu trebuie să fiu acum și aici? Dacă povestea asta nu este prea mult pentru mine și mai bine dispar până când voi ajunge la primul capitol.

Din păcate pentru mine este mult prea târziu, fiindcă astăzi am înțeles că m-am îndrăgostit de o carte, pe care nu am citit-o complet, decât printre rânduri, dar a fost suficient ca să acopere un gol pe care și eu îl îndur.

Rândurile pe care le-am citit în această carte se potrivesc perfect pe paginile mele care au rămas complet albe.

Cuvintele astea nu referă la o carte, ci la noi. La mine și la Xander.

În aceste două ore care mi s-au părut mai mult ani, am trecut aproape prin toate stările posibile. De la dorința de a-mi face bagajele și să ies pe ușă pentru că ar fi mai bine pentru mine să nu mă implic dacă e prea târziu, la conștientizarea suferinței prin care voi trece dacă îl dau atât de ușor la o parte.

Până la urmă ar fi ceva cu adevărat simplu. Îmi fac bagajul, plec înapoi în Portland la mama și rămân un timp acolo, dar la ce ar ajuta fuga asta? Cu ce mi-aș face mai bine, când știu că îmi provoc chiar mai multă suferință așa.

Mintea mea îmi spune să fug, ca să mă pot gândi la toate în tihnă, dar inima îmi spune să mai rămân, fiindcă o să mă doară atât pe mine cât și pe el să dispar pur și simplu. Cred cu tărie că amândoi avem nevoie de o explicație. Avem nevoie să ne umplem acele goluri din capitolele noastre.

Poate ne vom da seama care ar trebui să fie deznodământul acestei povești.

Poate vom înțelege cum trebuie s-o începem pe următoare. Așa sunt oamenii, unii îți oferă inspirație pentru fiecare capitol, iar alții te învață doar cum să le închei.

Concluzia la care am ajuns după tot acest timp este că merităm amândoi să punem punct unui capitol din viețile noastre, comunicând mai întâi. Asta dacă va fi cazul să punem punct.

Dacă va trebui să plec de lângă el, o voi face mult mai împăcată după ce vom discuta, decât dacă aș fugi pur și simplu.

Ești slabă, April.

Nu știu dacă să cred asta ca fiind real sau nu. Oricum, ar fi prea târziu să iau o altă decizie, pentru că ușa de la intrare s-a deschis, iar de după ea a intrat Xander.

Sunt cu spatele către ușă când se deschide, dar încerc să afișez cel mai frumos zâmbet. Mă întorc foarte pregătită pentru ce urmează, dar după cum am mai spus că viața nu ne urmează niciodată planul impus de noi, zâmbetul meu piere când îl văd pe Xander.

Partea dreaptă a feței e acoperită de sânge. Observ că are arcada spartă, preuspun că ăla e locul de unde provine sângele. Pe obraz cu siguranță i se va forma o vânătaie uriașă după cât de umflat e.

— Xander! țip și fug către el.

Închide ușa și se descalță, încerc să trec peste șocul de a-l vedea în halul ăsta și ajung în dreptul lui.

— Ce ai pățit?

Pare că nici măcar nu mă aude, iar el nu a ajuns înapoi plin de sânge.

Își aruncă adidașii la ușă și face un pas în față, strângând cu putere din maxilar. Mă grăbesc să-l prind de încheietură ca să-l opresc.

— Ce naiba e cu tine?

Își întoarce puțin capul în direcția mea, dar cu partea stângă care nu e lovită.

— Mă lași să fac un duș, apoi putem vorbi.

Încearcă să par calm, dar îmi dau seama că se preface. Corpul lui tremură și sunt convinsă că nu temperatura din cameră e vinovată pentru asta.

— Cine ți-a făcut asta? Măcar atât îmi poți spune.

Are mâinile acoperite de zgârieturi. La modul în care arată sunt convinsă că nici celălalt nu a scăpat prea bine din altercație.

— Aș vrea s-o fac într-o stare mai plăcută decât cea de acum.

Rămân blocată. Xander își trage mâna și intră direct în baie, fără vreun comentariu. Stau așa privind către ușa băii, simțindu-mi inima în ace. Aștept până când aud apa din cadă cum începe să curgă, ca mai apoi să intru și eu în baie după el.

Când deschid ușa, Xander se întinde în cadă. Au început să se formeze aburi, dar nu-i o problemă pentru mine. Observ că strânge din maxilare, semn că știe că am intrat după el, dar nu întoarce capul spre mine. Fac pași mici până ajung în baie și mă las în genunchi lângă cadă.

Nu se mișcă. Apă continuă să curgă în cadă, dar el fixează un singur punct. Tăcerea asta e atât de tăioasă și în același timp provocatoare.

Îmi bag mâna dreaptă în cadă și dau cu apă pe el. Fără reacție în continuare.

— Ai făcut-o pentru mine? întreb și după felul în care i se încordează mușchii îmi dau seama deja de răspuns.

Dacă în timpul petrecut cu Xander am învățat ceva despre el este că face foarte multe lucruri pentru cei din jurul lui și este capabil de multe, dar niciodată nu va recunoaște că a făcut ceva pentru cineva. Mă gândesc că poate se teme de sentimente sau atașament, dar ce nu știe el că eu am deja sentimente pentru el.

Îmi ud bine una din palme și îi șterg obrazul pătat de sânge. Tresare puțin când îi ating pielea, dar continuă să strângă din dinți fără să spună nimic.

— De ce, din nou?

Îmi aduc aminte perfect ce i-a făcut vărului său, dar acum îmi e teamă să întreb ce s-a întâmplat cu cealaltă persoană. Nici măcar motivul pentru car el-a bătut pe Warren nu îl cunosc. Nu îmi pot da seama cine ar putea fi de această dată, iar inima stă să-mi bubuie în piept din cauza asta.

— Pur și simplu, sunt singurele cuvinte pe care le spune, dar pot simți clar veninul cu care sunt rostite.

Continui să-i mângâi pielea, trasându-i tatuajele de corp. Urăsc când se comportă atât de defensiv, dar va trebui să trec peste asta dacă vreau să aflu ce mama naibii e în capul lui.

— Cine?

Cred că o să-l doară obrajii la cât de tare strânge din maxilare. Privește în direcția opusă mie și își încleștează degetele de marginile căzii.

— Putem vorbi după?

Mijesc ochii spre el.

— Doar știi că pot afla foarte ușor dacă îmi doresc asta, dar vreau să te aud pe tine ce ai de spus.

Nu mi-ar fi greu să plec din apartamentul ăsta și să merg la Diana. Cu siguranță pot afla foarte multe, ceva îmi spune că e un cunoscut, iar singurii noști cunoscuți sunt la facultate.

— Trebuia să se gândescă de două ori.

Aud cuvintele de parcă se chinuie să le spună, iar încercarea asta a lui mă face foarte atentă.

— Să ce?

Xander își întoarce privirea însângerată înspre mine, iar modul în care arată acum, vânăt și acoperit de sânge mă surprinde. E prima dată când văd atât de multă ură pe chipul unui om.

— Să te rănească, spune serios, iar eu îmi simt picioarele mai moi ca niciodată.

— Darren, e primul nume care îmi vine în minte și îi înfrunt privirea. Ce ai făcut?

Ochii i se îngustează. Furia și ura continuă să crească pe chipul lui.

— Tu ar trebui să-mi spui ce ai făcut? Mai întâi îți aduce flori apoi vine la mine să se laude cum ai ajuns fuga în brațele lui ca să te salveze, dar el te-a respins.

Rămân încremenită în fața lui și a minciunii pe care o aud. Eu am alergat în brațele lui Darren? Sper să nu se fi lăudat și cu lovitura pe care mi-a dat-o, fiindcă Xander știe și de momentul în care mi-a învinețit mâna. Nu i-a făcut nimic nici atunci.

— Ce vrea să însemne asta, April?

Mintea mea abia acum procesează tot ce a spus mai devreme. În ziua când am primit flori, Xander m-a văzut cu ele, dar a trecut pe lângă de parcă nimic nu s-a întâmplat. De parcă nici măcar nu m-a văzut.

De fapt m-a văzut.

Ăsta să fie motivul pentru care el ar crede că eu am fugit în brațele lui Darren?

— Nenorocitul ăla și-a căutat-o de data asta, spune-mi doar că a vrut să mă mintă și nimic din ce mi-a povestit nu este adevărat.

Îi fixez privirea.

— E o minciună, confirm, iar umerii i se relaxează. Nu am venit să găsesc vreo consolidare în el, poate aș fi făcut-o dacă nu s-ar fi schimbat.

— Nu se poate, spune și cu pumnul stâng lovește faianța de lângă el.

Nu mă sperii. Nu fac nicio mișcare, ci doar îl analizez atent.

— Trebuie să vii după mine când dai de greu, aproape că răcnește.

Pufnesc.

— Să ce?

Abia apuc să termin întrebarea mea pentru că mâinile lui îmi cuprind obrajii și mă aduc atât de aproape de el, încât îi pot simți respirația pe față.

— Să-mi dai în cap, să mă faci cel mai nenorocit om de pe planeta asta, orice, dar nu să te întorci la o persoană care te-a rănit.

— Mi-aș fi asumat greșeala.

Dacă ar putea, cred că Xander ar scoate flăcări pe nas în momentul ăsta.

— Ai ales cea mai rea variantă. Nenorocitul a crezut că te va surprinde cu flori apoi va putea să dea cu tine de pământ.

Încep să râd, iar asta pare că îl scoate și mai tare din sărite. De ce nu pot să fiu mai serioasă acum, când tocmai a recunoscut că a avut o încăierare cu Darren? Pentru că tocmai am relaizat un lucru important, judecând după comportamentul lui.

Xander e gelos.

— Ce ți se pare atât de amuzant? mă întreabă, vizibil furios.

Când ridic din nou privirea spre el, nu mă pot abține și îl trag spre mine până când buzele lui se lipesc de ale mele. La început pare surprins, poate chiar supărat de gestul meu, dar ușor, ușor se lasă condus de senzații și mi se deschide cu totul.

Mă trage aproape de el până când pieptul meu se lipește de pieptul lui ud. Mă sărută cu atât de multă posesivitate și ardoare, încât focul din mine crește mai tare ca niciodată. Suntem atât de lipiți unul de celălalt, de parcă ne-am dori să putem deveni din doi oameni un întreg.

Îmi duc mâinile în părul lui ud și îl trag ușor de el. Mâinile lui deja se plimbă pe spatele meu. Mă ține bine de el atunci când ne ridicăm împreună în picioare ca să iasă din cadă. Începem să mergem împreună, dar nu sunt deloc atentă la cursul pe care îl urmăm pentru că mă preocupă mai mult buzele lui.

Realizez că m-a adus în dormitor abia după ce mă împinge și ajung pe salteaua patului. Când vine deasupra mea, îmi înfășor picioarele în jurul taliei lui ca să-l lipesc de mine și aud un geamăt venit din partea lui din cauza contactului dintre corpurile noaste.

Este gol. Apropierea dintre noi este chiar mai incitantă. Eu ort doar un tricou care s-a udat complet din cauza lui și o pereche de pantaloni scurți, largi.

Când gura lui îmi părăsește buzele pentru moment mă gândesc că iar își va dori să oprească totul, dar o face doar ca să înceapă să-mi sărute gâtul.

Mă ajută să scap de tricoul ud de pe mine. Sau se ajută pe el, pentru că imediat ce scapă de tricou, buzele lui îmi sărută sânii. Îmi las capul pe spate și scap un geamăt puternic când limba lui trece peste unul din sfârcurile mele întărite. Prind cearceaful în mâini și strâng cu putere.

Ultima oară am fost cu totul acaparată de senzații puternice, dar acum totul e și mai răvășitor. Fiecare zi petrecută cu Xander e la fel ca emoțiile, niciodată aceleași. Cu o mână îmi mângâie sânul drept, iar pe cealaltă o face ca să scape de pantalonii de pijama și lenjerie.

Rămânem amândoi goi. Abia dacă reușesc să-l privesc cu atenție pentru că sunt mult prea acaparată de tot ce simt. Când mă uit la corpul lui îl privesc zâmbind, dar și cu o dorință care arde din ce în ce mai puternic în sinea mea.

Dorința de a fi a lui.

Degetele îi trec peste punctul care pulesează cel mai tare în mine și spatele mi se arcuiește cu totul. Atingerea lui continuă să fie atât de fină, că îmi vine să urlu după mai mult. Abia după ce mișcările devin mai rapide, mă simt ceva mai împlinită.

Gura lui o găsește din nou pe a mea și mă sărută. Îi răspund la sărut, încercând să-i transmit ce-mi doresc de fapt, iar când se îndepărtează de mine, îi pot citi în privire că a înțeles.

— Ești sigură de asta?

Până și eu sunt surprinsă de cât de sigură sunt de fapt.

— Da, Xander. Vreau să fiu a ta.

Ceva în privirea lui parcă a explodat atunci când m-a auzit. Îmi desface picioarele din jurul lui și dezamăgirea apare, dar dispare la fel de repede după ce îmi dau seama ca s-a îndepărtat de mine ca să scoată un prezervativ din seratrul de lângă noptieră.

Deci casa asta nu a fost întotdeauna atât de goală.

Revine asupra mea, continuând să mă mistuiască în flăcări. Continuând să-mi sărute, muște, fiecare bucățică de piele. Aproape că rămân fără aer din cauza lui, dar nici măcar nu am avut idee la ce avea să urmeze.

Se poziționează deasupra mea, iar inima stă să-mi sară din piept.

— Dacă o să te doară prea tare, promite-mi că o să-mi spui și mă voi opri.

Dau din cap pentru că nu sunt capabilă să articulez vreo propoziție. Îl simt poziționându-se și îmi lipesc privirea de fața lui, nu m-aș fi gândit că prima oară se va întâmpla cu bărbatul care tocmai mi-a bătut cel mai bun prieten din copilărie, dar asta nu are importanță. Acum nu mai e vorba despre restul, ci doar despre noi doi.

Xander îmi sărută fruntea chiar în momentul când o durere puternică îmi sfășie pântecele. Strâng cu putere din dinți și îmi încleștez degetele de pielea lui. Îl simt cu încearcă să intre încet, făcând mișcări ușoare. Durerea aproape că mă lasă fără aer, dar încerc să fiu ceva mai relaxată..

La un moment dat mișcarea se transformă într-un du-te-vino, care la început pe cât de dureros pare, pe atât de plăcut începe să se simtă. În tot aces timp Xander mi-a sărutat fruntea, obrajii, nasul, bărbia, umerii, clavicula, ca să revină asupra buzelor mele abia după ce a observat că nu mai sunt la fel de încordată, iar gemetele mele au început să răsune în dormitor.

Mâinile lui continuă să-mi mângâie corpul, iar asta mă conduce în extaz, dar sunt prea pripită cu asta. Mișcările lui devin mai rapide, iar pântecul meu parcă se strânge cu putere ca mai apoi să simt o elibeare care pare că mă conduce pe culimele plăcerii. Mă las să cad fără vlagă pe saltea, respirând greoi și cu ochii ațintiți spre el, iar singurul lucru la care mă pot gândi în momentul ăsta este că mă bucur că nu am plecat... și că nu mi-am mai făcut nicun fel de plan.

Sau ăsta ar fi momentul perfect în care să-i mulțumesc lui Darren pentru flori?