Îngeraș?

Ar fi multe alte motive asupra cărora ar trebuie să mă blochez de data asta, dar alintul rostit de el e singurul care mi se învârte în minte. Un tremur puternic pune stăpânire asupra mea atunci când degetele lui se strâng pe pielea mea.

Cum naiba a ajuns aici și de unde știa că eu sunt aici?

Mai rău e cum m-a văzut? Parcă cei care se dezlegau la ochi trebuiau să fie dați afară.

Înghit cu putere în sec și mă grăbesc să-mi trag eșarfa de la ochi, dar e mult mai rapid decât mine și mă prinde de mâini.

— Nu vrei să faci asta, îl aud în urechea mea.

În jurul nostru îmi pot da seama că lumea se distrează în continuare, muzica se aude la fel de tare, dar pot să jur că îi aud foarte clar până și respirația. Nu știu dacă asta se datorează agitației și sunt eu prea paranoică.

— Ce vrei?

Replica ar fi trebuit să sune ceva mai dur, în schimb mi-a ieșit de parcă aș fi mieunat. Înțeleg că asta îl amuză, fiindcă îi simt vibrațiile pieptului.

— Ești sigură că vrei un răspuns la întrebarea asta?

Înghit cu putere în sec când buzele i se plimbă pe obrazul meu, până în dreptul urechii mele, apoi îl pot auzi clar și sigur.

— Pe tine.

Aerul mi se blochează în plămâni. Buzele lui îmi sărută urechea, dar nu reușesc să am vreo reacție. Nu știu cum mă vede el acum, dar eu mă întreb dacă nu cumva sunt într-un vis sau cineva nu vrea să-și bată joc de mine.

E Xander. Xander Mianov.

Asta e vocea lui, parfumul e parfumul lui, iar felul în care mă atinge e doar în felul lui. Delicat, încet și provocator.

— Ai dispărut și acum te întorci, spunându-mi că mă dorești?

E singura curiozitate pe care o am în cap.

— Cine spune că am dispărut?

Pufnesc.

— Nici prezent nu ai fost.

— Dar acum sunt aici.

— Iar eu nu pot să nu mă întreb cum de este posibil una ca asta? De ce ești aici? De unde știai că eu voi fi aici?

Degetele lui îmi ating pielea, dar acum senzația de șoc a dispărut, fiind înlocuită de nervozitate. Exact, nervozitate. Poate părea exagerat că eu sunt atât de serioasă și supărată pe el, mai ales că nu suntem împreună, dar nu înțeleg unde a lipsit în tot acest timp. Acum revine de parcă nimic nu s-a întâmplat și încearcă să se comporte de parcă între noi doi ar fi ceva mai mult.

Sau ar vrea să fie ceva mai mult.

— Doar pentru că am lipsit nu înseamnă că nu am știut nimic despre tine.

Replica lui îmi dă mult de gândit.

— Bine, de unde ai știut de ziua de astăzi?

— Am știut și atât. Alte întrebări?

Încerc să mă sustrag de lângă el, dar nu reușesc. Nu aud ce murmură atunci când mă smucesc de lângă el. Tare curioasă sunt unde se află bodyguarzi de data asta. Clubul ăsta nu e atât de sigur pe cât m-am gândit.

Doar două persoane știau unde urma să fiu în seara asta. Marianne și Diana.

Una din mâinile lui o prinde pe a mea, dar nu într-un mod forțat sau agresiv, ci palma lui se înfășoară în jurul încheieturii mele, cuprinzând-o. Mă trage după el, dar mă opun.

— Ce crezi că faci? țip de această dată, cu speranța că poate cineva se va sesiza.

Ceva din mine se bucură foarte tare că Xander este aici, dar nu sunt de acord nici cu partea în care el dispare atât timp, apoi se întoarce de parcă nimic nu s-a întâmplat. Chiar mai rău, vine și cu speranță că eu aș ceda atât de ușor în fața cuvintelor sale.

Revine cu gura în dreptul urechii mele, iar aerul cald pe care îl degajă înspre mine, îmi pielea de găină, sper să nu observe asta.

Cam greu, ținând cont de ce ai ales să poți în seara asta.

— Vreau să mergem undeva mai retras ca să vorbim.

Cuvintele lui sunt rostite mai degrabă ca un ordin, decât o rugăminte.

— Despre ce să vorbesc cu tine? Vreau să plec, acum.

Următoarea lui mișcare mă lasă cu adevărat fără cuvinte.

Îi simt din nou pipetul lipit de al meu. Mâinile lui îmi cuprind obraji și mă trag înspre el până când fruntea i se unește de a mea.

— Dacă tu îți dorești cu adevărat să pleci, îți jur că eu te voi conduce la ieșire, apoi voi pleca. Și n-o să mă mai întorc să te deranjez.

Reușește să mă amuțească.

Trec câteva minute în care nu spun nimic, ci înghit pur și simplu în sec. Rămân pe loc, fără să aduc vreun comentariu. Nici măcar eu nu știu ce mai vreau de la mine, mă deranjează modul în care a abordat situația, dar nu-mi doresc să mai dispară din nou.

Există o parte de mine ascunsă care se bucură că el e aici cu mine la fel de mult cât se simte în siguranță.

— Așa mă gândeam și eu, e tot ce mai aud și mâna lui o cuprinde din nou pe a mea.

Mă las condusă printre oameni. La un moment dat aproape m-am împiedicat de un prag, dar m-am redresat rapid. Am continuat să mergem până când muzica și gălăgia au devenit ca un ecou abia sesizabil. Încăperea în care am intrat este foarte liniștită. Mă ajută să iau un loc pe o suprafață moale, cred că e un pat sau o canapea.

— Așteaptă puțin, îl aud și mâna lui o eliberează pe a mea. Dar nu-ți da încă eșarfa jos de la ochi.

— De ce?

— Ai putea doar să nu mai pui atât de multe întrebări?

Eu nici măcar nu înțeleg de ce îl ascult, dar sunt prea curioasă încotro va ajunge situația asta. Rămân în loc, îi aud pașii cum se îndepărtează, apoi o ușă este încuiată și pași revin spre direcția mea.

— Unde suntem?

— Într-o bibliotecă.

Buzele mi se lipesc într-o linie dreaptă. Ce naiba căutăm aici?

— De ce m-ai adus aici?

— Vreau să discutăm.

— Dacă îți dorești asta, de ce nu-mi pot da jos legătura de la ochi?

Parfumul lui începe din nou să invadeze aerul, semn că e foarte aproape de mine. Când mâna lui o cuprinde din nou pe-a mea îmi dau seama că am dreptate.

— Fiindcă e mult mai interesant așa.

Pufnesc.

— Nu mi se pare nimic interesant.

— Știi, când te-am văzut, nu mi-a venit să cred că ești tu.

Serios?

— Să ghicesc, ai venit doar ca să te distrezi și ai dat aici și peste mine?

— Știam că vei fi aici.

Nu sunt surprinsă.

— Cine ți-a spus?

— Contează?

— Știi că oricum voi afla?

— Mă gândesc, la cât de încăpățânată ești că sigur vei afla.

Niciodată nu le voi mai asculta pe Diana și Marianne după întâmplarea asta.

— De ce nu porți o eșarfă la ochi?

— Simplu, cunosc propietari.

Era de așteptat să fie ceva mai special la mijloc.

— Bun, de ce ai venit după mine?

— Așa am vrut.

Felul în care mă închide mă face să expir cu putere.

— De ce?

Se apropie de mine până când îi simt respirația încălzindu-mi fața.

— De ce trebuie să pui atât de multe întrebări?

— Fiindcă merit răspunsuri.

— Dacă vorbim despre ce merităm, hai să nu uităm de ce avem nevoie.

— Ce... ?

Buzele lui le capturează pe ale mele într-un sărut blând. Rămân blocată, incapabilă să mă mișc. Abia când limba lui îmi linge buza de jos simt un fior puternic care pornește din călcâie, traversându-mi întreg corpul.

Mă lipește cu totul de el și începe să meargă, fără a întrerupe sărutul dintre noi. Ajung întinsă pe ceva moale, iau în calcul că ar putea fi o canapea. Nu cred că ar avea ce căuta un pat într-o bibliotecă.

Ropotul de senzații care îmi traversează corpul atunci când buzele lui încep să mă sărute mult mai pătimaș, iar una din mâinile lui îmi mângâie coapsa dreaptă, mă fac să rămân fără aer. Îi răspund la sărutări, oricât de greșit ar părea, mă las purtată de val de data asta.

— De ce?

Întreb printre gâfâieli, atunci când îmi eliberează gura și începe să-mi sărute gâtul.

— Unde ai fost în tot acest timp?

— Nu prea departe de tine.

Buzele lui îmi sărută clavicula cu blândețe.

— Ce vrea să însemne asta?

Îl simt cum revine cu fața deasupra feței mele. Cu o mâna îmi mângâie obrazul.

— Înseamnă că m-am întors, sunt aici și nu am de gând să mai plec.

Îmi lipesc mâinile pe pieptul lui în secunda în care își lasă greutatea pe pieptul meu.

— De ce?

Oftează.

— Vei înțelege, într-o zi ai să înțelegi, până atunci mi-aș dori doar să te relaxezi.

— Să stau relaxată când ai dispărut și nu am știut nimic de tine. Mi-am făcut griji.

Ultima parte abia dacă m-a lăsat sufletul s-o spun, dar am făcut-o. Poate asta îl va emoționa suficient cât să-mi spună unde a umblat în tot acest timp.

— Îmi dau seama că ți-ai făcut griji. Acum sunt aici. Suntem doar noi doi. Știu că ți-ai făcut griji pentru mine, dar vreau un singur lucru de la tine azi.

— Care-i acela?

— Să lași puțin garda jos. O voi lăsa și eu. Am venit aici pentru tine. Sunt aici pentru tine.

— Și până acum?

— Și până acum am fost acolo pentru tine.

Are drepate.

— Îmi doresc să știu un singur lucru de la tine.

— Care-i acela?

— Ai încredere în mine?

Înghit în sec. Am încredere în el?

— Ți-am spus o parte importantă din trecutul meu, din asta îți poți da seama de răspuns.

— Nu vreau să înțeleg nimic, vreau să aud un răspuns clar de la tine.

Înghit în sec. Nu știu dacă voi regreta mai târziu, dar mai mult ca niciodată îmi doresc să văd unde vrea să ajungă.

— Da.

Răspund sigură pe mine și chiar dacă nu pot să-l văd, simt că a rânjit atunci când m-a auzit.

— Atunci să trecem la treabă.

Mă încrunt.

— Ce vrei să faci?

— Vreau să sărut fiecare părticică din tine care a fost rănită cât am lipsit.

Buzele lui le capturează pe ale mele într-un alt sărut, de data aceasta mult mai pătimaș și provocator. Pune stăpânire pe corpul meu aproape cu totul. Gura lui peste gura mea, mâinile lui care nu se opresc din a-mi mângâia fiecare centimtru de piele.

Mă las purtată de senzațiile pe care mi le provoacă și îmi înfing mâinile în părul lui, ciufulindu-l ușor. Îl simt cum zâmbește petste buzele mele.

Scot un geamăt puternic atunci când buzele lui le părăsesc pe ale mele și încep să-mi sărute pieptul. Sunt total luată pe nepregătite în momentul când gura lui îmi sărută sâni peste materialul rochiei.

Rămân încordată și o senzație stranie de plăcere mă face să-mi doresc mai mult din partea lui, oricât de tare ceva din capul meu se întreabă dacă e bine să-l las să pună stăpânire pe mine atât de ușor.

Din păcate am știut că va reuși să mă controleze din momentul în care i-am resimțitit parfumul. Prin control mă refer că va știi cum să facă toată supărarea și întrebările mele să dispară ca să le fie luat locul de altceva.

Îmi încolăcesc picioarele în jurul bazinului său și îl lipesc de mine. Aud un geamăt din partea lui, dar ce urmează mă ia cu totul pe nepregătite. Degetele lui trag de bretelele rochiei mele, dezvelindu-mi sânii. Cred că a fost o idee proastă să nu port sutien. Aerul mi se blochează, iar el tace.

— Dacă vrei să mă opresc o să fac asta.

Expir cu putere și strâng din buze. Îmi doresc asta? Realitatea e că singura dorință a trupului meu este să-mi ofere mai mult, nicidecum să pună punct.

În minte îmi revin cuvintele Dianei și a lui Marianne, că voi regreta dacă nu-mi voi permite să simt mai multe și să-mi trăiesc viața după propriile decizii, nu după judecata celor din jur.

Îmi ridic palmele și caut în aer până când îi simt fața sub atingerea mea. Simt cum trăsăturile i se detensionează sub atingerea mea.

— N-am făcut niciodată asta.

Sunt singurele cuvinte care îmi vin în minte. Nu știu dacă ar fi trebuit să spun asta sau nu, dar el tace.

— Nu vom ajunge atât de departe.

Una din palmele lui se așază peste a mea. Tonul lui e mult mai serios decât mai devreme.

— Nu înțeleg.

Sunt puțin nedumerită de răspunsul lui.

— Nici nu trebuie să înțelegi.

Revine deasupra mea și îmi depunde un sărut pe buze.

— Tot ce trebuie să faci este să simți.

Gura lui mă ia din nou pe nepregătite. Răspund la sărutul lui cu aceeași dorință și ardoare. Nu se desprinde de mine când îmi trage rochia de pe mine, iar eu simt nevoia să mă lipesc cu totul de el, din cauza rușinii. Rânjește, pot să-mi dau seama de asta, dar e prima dată când rămân complet dezbrăcată în fața unui bărbat. Totuși asta nu schimbă cu nimic senzația de plăcere care pune stăpânire pe trupul meu.

Încep să-i pipăi pieptul și când găsesc marginile tricoului sau a bluzei pe care o poartă, fiindcă nu pot să-mi dau seama din niște simple atingeri cu ce e îmbrăcat, întrerup sărutul ca să-l trag de pe el.

Un fior ciudat mă cuprinde atunci când pielea lui fierbinte se lipește de pielea mea. Mâinile continuă să mângâie, să strângă fiecare părticică din coprul meu. Încep să mă mișc sub el, frecându-mă de corpul lui atunci când gura lui coboară cu sărutări pe pieptul meu și îmi cuprinde unul din sâni. Scot un geamăt de surprindere, iar plăcerea aproape că îmi explodează în corp când, cu o mâna liberă îmi înlătură lenjeria intimă și începe să mângâie acel punct atât de sensibil.

Acum sunt fericită că am ochii acoperiți, ceva îmi spune că nu l-aș fi putut privi în aceste momente. Gura lui îmi dezmiardă și celălalt sân, în timp ce degetele i se mișcă circular, făcându-mă să mă încordez cu putere.

— Doar relaxează-te și simte-te bine.

Îi aud vorbele aproape ca pe o șoaptă. Aș vrea să pot, dar un ghem de plăcere s-a strâns cu putere în pântecele mele. Îmi depune sărutări pe claviculă, apoi pe gât și înapoi către sâni. Totuși, nu se oprește acolo, ci continuă să-mi sărute întreg abdomenul până când ajunge în acel punct. Conștientizarea a ce urmează mă face să-mi strâng cu putere coapsele.

Oftează, iar eu scot un geamăt care mai degrabă a sunat ca un strigăt de plăcere din partea mea atunci când mâinile lui îmi despart picioarele lui și gura îi ajunge în acel punct.

Îmi înfing unghiile cu putere în materialul canapelei. Cred că este o canapea. Tot ce simt e asemenea unui balon care începe să fie umflat, plăcerea care pune stăpânire pe fiecare celulă din corpul meu se strânge, mă acapărează, mă supune și, asemenea unui balon mult prea umflat cu aer, vine momentul în care ea explodează.

Scap un alt țipăt puternic când plăcerea mi se revarsă din corp și o senzație de ușurare îmi relaxează mușchii care au rămas atât de încordați.

Încep să respir normal și îmi trec limba peste buze. Îmi simt gâtul atât de uscat, de parcă aș fi alergat la un maraton.

Xander s-a ridicat de pe mine. Mâinile lui au început să-mi mângâie coapsele.

— Nu a fost atât de rău să nu pui atât de multe întrebări, nu?

Mă rușinez acum că mă gândesc la asta. El are în continuare vedere asupra trupului meu complet gol.

— Cred că ar trebui să mă acopăr.

Încep să palpez în jurul meu, în speranța că aș putea să-mi găsesc rochia, dar mâna i se așază peste mâna mea și o strânge ușor, ridicând-o ca mai apoi să mă sărute pe încheietură.

— Nu fi fraieră, ești minuantă, nu ai de ce să-ți fie rușine.

Simt cum obrajii aproape îmi iau foc.

— Ești prea drăguț.

— Sunt prea sincer, nu-mi doresc să fac prea mare presiune asupra ta, fiindcă aș vrea să te întind acum pe pardoseala asta și să continuăm.

Am o curiozitare care nu-mi dă pace.

— Dar tu?

— Eu ce?

— Ești OK?

Nu știu cum să-l întreb ca să nu sune urât, așa că îl las să se gândească puțin. Durează până când înțelege unde bate apropoul.

— Nu-ți face griji în privința mea, mă gândesc ca tu să fii bine.

Buzele mi se unesc într-o linie dreaptă.

— Sunt bine. Adică nu m-ai rănit sau altceva.

— Nu, acum.

Inspir.

— Nici până acum.

Vine mai aproape de mine. Pieptul lui e lângă pieptul meu, pot simți toată căldura pe care o emană. Rămân tăcută.

Nu spune nimic decât începe să-mi dezlege legătura de la ochi, iar când o dă la o parte eu rămân cu ochii strâns închiși.

— Deschide ochii, April.

Îmi mușc buza de jos și dau din cap în semn că nu.

— De ce?

— Mă tem să nu fie un vis sau o iluzie.

Dau glas gândurilor mele din momentul în care l-am simțit lângă mine. Realitatea e că mi-am făcut griji pentru el, m-am speriat și am crezut că nu-l voi mai vedea vreodată. Chiar dacă ultima discuție dintre noi nu a fost tocmai cea mai plăcută, atunci când Xander e aproape de mine, pieptul mi se umple de căldură.

O lacrimă îmi evadează din ochi. Mă tem, mă tem de semnificația pe care omul ăsta o are în viața mea și de ce a început el să însemne pentru mine. Spun că a început, fiindcă o pot nega, pot fugi de gândul ăsta, dar trebuie să recunsoc că Xander e în ochii mei mai mult decât un bărbat care m-a ajutat și pe care l-am ajutat.

Și mă tem de aceste sentimente. Mă tem să nu fiu singura care simte mai mult.

— Ai pățit ceva?

Se agită și îmi șterge lacrima de la ochi. Încerc să zâmbesc și deschid ochii. Cu greu reușuesc să mă acomodez cu lumina din încăperea, dar îl văd și e el.

E Xander.

Ochii lui albaștri mă analizează atent.

— Da.

Sprâncenele i se ridică în semn de uimire. Trag de nas și îmi așez palma pe obrazul lui.

— Mi-a fost dor de tine.

E tot ce spun înainte să-mi înfășor brațele în jurul lui și să-l trag într-o îmbrățișare strânsă. Pare uimit de gestul meu, dar îmi răspunde la îmbrățișare.

Îi pot auzi inima cât de tare bate, la fel de tare ca a mea.

Întrebarea acum este dacă vor reuși vreodată să bată mereu atât de tare și în tandem?