— Nu arată ciudat? întreb când mă privesc în oglindă.

Mi-aș dori să am un sac să mă pot acoperi.

— Tu te auzi?

Observ reflexia Dianei în oglindă. Stă în spatele meu și mă analizează din cap până în picioare.

— Nu mă simt confortabil.

Își dă ochii peste cap.

— Femeie ești superbă! Uită-te puțin la tine doar! Jur că mi-aș dori să fiu bărbat chiar acum.

Îmi mușc buza de jos. Mai fac o piruetă, dar mă simt total nesigură pe mine. Cam în treizeci de minute ar trebui să plecăm pentru că vom participa la un Blind party. Cum eu nu port atât de mult alb, a trebuit să împrumut ceva de la Diana ca să mă pot potrivi cu tema petrecerii.

În timp ce ea e îmbrăcată într-o o pereche de blugi albi mulați și un top alb, care se termină undeva deasupra buricului și îi scoate în evidență formele, mie mi-a îmrpumutat pentru seara asta o rochie albă. Rochia este mulată, simplă, cu bretele subțiri și spatele gol. Lungă, până aproape de genunchi. Recunosc că îmi face corpul să arate ca o clepsidră.

Din fericire, nu este transparentă, fiindcă ar fi fost o problemă.

Când mă întorc ca să mă asigur din nou că nu mi se vede lenjeria, sunt fascinată de cum arată spatele meu. Tatuajele mele sunt total expuse, dar asta nu mă deranjează atât de tare. Dimpotrivă, sunt fascinată de cât de bine arată. Nu obișnuiesc să port haine mulate, având în vedere că în majoritatea timpului plec de la facultate direct la cafenea, prefer să mă îmbrac comod pentru astfel de zile lungi.

Acum mi se pare ciudat să mă văd astfel, de parcă nu aș fi eu. Diana s-a ocupat să-mi facă niște bucle, pe care le-a prins într-o coadă mai apoi, iar la machiaj am preferat ceva mai simplu, dar nu am putut s-o opresc din a mă da cu un ruj roșu, sidefat.

M-a amenițat că nu mai vorbește cu mine, așa că am acceptat.

Arăt atât de diferit. Femeia pe care o văd în oglindă ar putea să facă tot ce April nu poate, iar aici mă refer la atras priviri.

— Nu crezi că e prea mult?

— Serios? E prea puțin! Doamne, ador cum vine rochia pe tine, păcat că avem ochii acoperiți pentru că fundul ăla sigur ar fi atras numeroase priviri.

Râd.

— Am impresia că nici măcar nu mai sunt eu.

— April.

Diana vine în fața mea și îmi prinde mâinile.

— Ești frumoasă. Și nu pentru că porți rochia asta sau pentru că te-ai machiat. Ești frumoasă de la exterior până în interior. Meriți ca în seara asta să te răsfeți și să te distrezi, mâine ne putem întoarce la normalitatea noastră plictisitoare.

Are dreptate.

­— Mulțumesc pentru tot.

Devin puțin emoționată, dar am dus lipsa unor astfel de momente în care să petrec timp alături de apropiați și să mă distrez.

— Nu cumva să plângi că îți întinzi rimelul, mă atenționează și ne bufnește pe amândouă râsul. Nu ai de ce să-mi mulțumești, meriți să te mai deconectezi de tot ce se întâmplă în jurul tău.

— Cred că ai dreptate, dar să nu cumva să te superi, dacă cineva îndrăznește să pună mâna pe mine, să știi că am să țip și voi lovi acea persoană.

Diana râde.

— Dacă cineva se atinge de tine, îl batem împreună, nu te îngrijora din cauza asta.

Zâmbesc.

— Sper că în seara asta nu mai există Darren sau Xander Mianov, ci April.

De-ar fi atât de ușor.

— În seara asta mă voi axa mai mult pe mine, promit.

— Așa să faci, trebuie să te mai simți și bine, ajunge cu atâtea gânduri și probleme.

Așa e.

Pot lăsa în urma mea, cel puțin pentru o seară, toate aceste probleme.

Trebuie să pot, îmi spun și mă privesc cu coada ochiului în oglindă.

∞

Dacă ar fi fost să judec locul ăsta pentru cum arată la exterior, nu aș fi ales să vin niciodată. Dinafară arată ca o casă abandonată și veche, cu geamurile acoperite cu folie de aluminiu. Totuși, dincolo de aspectul ciudat, la intrare stau la coadă foarte multe persoane. Toate îmbrăcate în alb și părând foarte vesele.

— Ciudat, nu?

O aud pe Diana din spatele meu. Parcă mi-a citit gândurile.

— Da, mă așteptam la altceva.

— Sunt puțini ieșiți din tipari, adică i-am văzut pe cei care dețin locul ăsta și i-am întrebat de ce arăta așa, fiindcă nu atrage. Am primit un răspuns cu adevărat interesant.

— Care anume?

— De ce judeci o carte după copertă?

Clipesc de câteva ori. E un punct de vedere interesant dacă se pune problema așa.

— Tipilor ăstora le place să fie surprinzători, fără să arate asta. Am auzit că la început era locul unde se strângea grupul lor și cum s-au atașat atât de tare de el, au decis să-l transforme într-un club.

— Au avut o idee cu adevărat bună.

Diana doar îmi zâmbește.

— Mă bucur foarte tare că ești azi aici. Mi-a fost foarte teamă că nu vei veni.

— Nu mi-am dorit să vin, ca să fiu cinstită acum cu tine, dar m-ai convins. Nu regret că sunt aici, dar mă simt puțin ciudat.

Trag de rochie din nou ca să mă asigur că nu las descoperită prea multă piele și Diana își dă ochii peste cap.

De când am ajuns, am observat privirile mai multor bărbați analizându-mă, iar asta m-a pus în gardă. Nu-mi place să fiu în centrul atenției, mai ales dacă e vorba să fiu admirată de restul în sensul ăsta.

— Repet, ești superbă. Acum s-o vorbim pe aia serioasă, April, ar trebui să-ți oferi mai mult. Aici nu mă refer că ar trebui să devii mai extravagantă, dar ai putea măcar să ieși din zona ta de comfort. Și nu-ți spun asta ca să te ajut să obții atenția celor din jur, ci pentru că aceste mici atenții pe care ni le oferim ca femei, îți vor crește stima de sine. Te va face să te iubești tu pe tine mai mult zi de zi.

Recunosc, din punct de vedre fizic nu m-am considerat niciodată vreo frumusețe răpitoare, ci o persoană total normală. Mi se pare ciudat felul în care arăt, dar nu neg că nu-mi place să mă uit la mine aranjată așa. Mă privesc cu alți ochi.

Mă simt mai încrezătoare.

— Mulțumesc, Diana, voi ține cont.

Rânjește.

— Așa te vreau, acum hai să ne distrăm.

Înaintăm împreună spre coada de la intrare. Când suntem aproape, o mișcare bruscă îmi atrage atenția și nu pot decât să remarc o siluetă care merge repede dincolo de oameni aflați la coadă. Ce mă face curioasă și mai tare e că am sesizat foarte ușor că între atâția oameni îmbrăcați în alb, respectivul purta negru.

Nu te mai gândi la prostii, April.

Diana observă că am încetinit pasul și se întoarce cu fața spre mine.

— Ai pățit ceva?

— Doar mi s-a părut că am văzut pe cineva cunoscut.

Cred că dacă i-aș spune că mi se pare că l-am văzut pe Xander, cu siguranță nu-i va conveni. N-a trecut nici o oră de când i-am spus că azi mă focusez doar asupra mea și atât.

— Să mergem, mă prinde de antebraț și mă trage după ea.

Am crezut că va dura mai mult, dar, din fericire, la intrare a mai apărut cineva, iar coada s-a împărțit în două. Când am ajuns la bodyguard, m-a atenționat cu privire la portul vreunei arme, alcool sau substanțe interzise. Apoi mi-a transmis aceleași detalii pe care le știam de la Diana deja, că urmează ca ochii mei să fie acoperiți și că nu voi avea voie să-mi dau eșarfa jos de la ochi. În situația în care o voi face, voi fi scoasă afară.

Odată ce m-a pus în temă cu toate, m-a rugat să-l urmez în ceea ce părea o anticameră. Înainte să intru i-am zâmbit din nou Dianei și am intrat.

În secunda în care am pătruns, văd celălalt bodyguard cum ajută o fată blondă, legată la ochi cu o eșarfă să pătrundă într-o încăpere. Când ușa s-a deschis, am auzit muzică de club și cam atât pentru că până să apuc să analizez mai în detaliu, bărbatul cu care am vorbit mai devreme s-a postat în fața mea având o eșarfă în mâini.

Am clipit de două ori și am privit eșarfa din mâinile lui. Față de fata mai devreme, eșarfa mea e roșie și pare că e făcută dintr-un material asemănător cu satinul.

Total neimportant, poate e vreo măsură de prevenție.

Trag cu putere aer în piept și îl las să-mi acopere ochii.

După ce îmi face un nod la spate, mă întreabă dacă e prea strâns. Îi răspund că nu și mă las condusă de el.

Îmi simt pieptul greu atunci când aud muzica, bubuind în jurul meu. Antebrațul îmi este eliberat, iar eu am libertatea de a mă mișca.

Nu știu ce să fac. Mai întâi înaintez câțiva pași și simt cum mă lovesc de câteva persoane. Îmi cer scuze, dar sigur nu m-au auzit, așa că merg mai departe.

Mi-aș fi dorit să pot intra măcar deodată cu Diana. Ar fi ciudat să încerc să găsesc un păr creț în jurul meu. Culmea, să fie al ei!

Preț de câteva minute simt că mă învârt în cerc. Mă lovesc de alți oameni, unii dintre ei țipă să stau într-un loc. Sper să nu fie aceeași. Mă întreb câte de mare este locul ăsta.

Mă opresc și trag cu putere aer în piept. Nu prea cred că voi reuși să mă distrez în seara asta. Cel mai tare mă bucur că nu pot fi văzută de restul. Cred că ăsta e cel mai mare plus de până acum, fiindcă m-aș fi simțit prost altfel.

Melodiile sunt ritmate, iar până acum nu m-a deranjat nimic. Îmi fac filme despre cum cel mai probabil toți suntem analizați de bodyguarzi care stau pe margine. Poate îi și bufnește râsul când mă văd atât de pierdută.

Asta mă face să mă crispez mai tare.

Aud melodii cunoscute, dar abia dacă pot să mă mișc puțin, Mă simt de parcă sunt prinsă în cuie de pardoseală. Oamenii din jurul meu dansează, dar eu am impresia că sunt din filmul greșit aici. Trag cu putere aer în piept și pe fundal începe un remix al unei piese de ale lui The Weekend. Nu știu cine se ocupă de partea de sunet, dar se pricepe. Las garda puțin jos și încerc să-mi mișc corpul pe acordurile melodiei. La început senzația care mă cuprinde e asemănătoare cu a merge într-un loc unde vorbești și toată atenția e pe tine.

După vreo două melodii reușesc să mă calmez puțin și mă mișc ceva mai lejer. Am simțit la un moment dat că cineva m-a atins pe braț, dar am încercat să evit, făcând un pas lateral. Nu am am mai simțit nimic după aceea.

Acum mă bucur mai tare ca niciodată că atât eu cât și restul au ochii acoperiți. Diana a avut dreptate.

Nu știu cum trece timpul, dar cu fiecare secundă care se scurge sunt mai liberă și degajată. Nimeni nu m-a deranjat în vreun fel, am auzit pe cineva țipând că își dorește parteneră de dans, dar nu am fost interesantă ce a urmat din direcția respectivă, ci am făcut exact ce trebuie: mi-am focusat întreaga atenție asupra mea.

Fac doi pași în spate și mă lovesc de cineva, dar nu acord atenție, nu mi se mai pare atât de grav.

Continui să dansez și când vreau să mă rotesc pe vârfuri, mă lovesc cu totul de un piept tare, care mă prinde de mâini înainte să mă dezechilibrez.

Poate puțin prea plină de entuziasm și de starea pe care mi-o oferă locul ăsta, nu fac altceva decât să râd.

— Scuză-mă, nu a fost intenționat, râd în timp ce vorbesc.

Continui să mă mișc, chiar dacă mâinile mele încât sunt prinse în atingerea celui din fața mea. Pe moment abia dacă iau în considerare asta, dar remarc că nu vrea să-mi dea drumul, fiindcă îmi doresc să mă întorc, dar el nu mă lasă. Chestia asta mă pune în alertă, iar prima mea reacție e să-mi încordez brațele și să încerc să-mi scot eșarfa de la ochi, dar străinul din fața mea e mai rapid decât mine și mă trage spre el, până când îmi simt fața lipită de un piept tare.

Ce mama naibii?

­— Nu reacționa dur, îmi șoptește o voce la ureche.

Gura mi se usucă, iar corpul mi se blochează, incapabil să mai facă vreo mișcare. Dacă nu i-aș fi auzit vocea din cauza muzicii, aș fi recunoscut replica pe care îmi aduc foarte bine aminte că a folosit-o la început, în dimineața când m-a scăpat de muncitorii din autobuz, dar și parfumul fresh, mentolat, îl dau de gol.

Sper doar să fiu paranoică, fiindcă de băut, nu am băut nimic.

— Xander? îi rostesc numele cu voce tare și niște degete îmi conturează aproape perfect tatuajul pe spate.

Un alt gest care-l dă de gol.

Își afundă nasul în părul meu, trăgând cu putere aer în piept și mă lipește mai tare de pieptul lui. Aproape că mă lasă fără aer.

— Ți-a fost dor de mine, îngeraș?