Următoarele două ore le-am simțit trecând chinuitor. Am luat un loc și am început să le povestesc tot ce mi s-a întâmplat în săptămâna asta. Cu excepția detaliilor picante, au aflat absolut tot. Începând cu întâmplarea din autobuz până azi dimineață. Atât Marianne cât și Diana m-au ascultat atente, fără a mă întrerupe. Am observat de câteva ori expresii uimite sau amuzate pe fețele lor.

În Marianne am suficientă încredere să-i spun totul, iar în ceea ce o privește pe Diana, m-am gândit la vorbele lui Darren, cum că restul au remarcat oricum o apropiere între noi. E imposibil ca ea să nu se fi gândit că între mine și el s-au întâmplat mai multe decât un simplu ajutor.

Dacă m-aș fi întors acum trei ani în Phoenix, nu aș fi putut să fiu atât de repede sinceră cu cineva. Acum mă consider suficient de matură încât să nu mă mai ascund. În cazul în care ea va vrea să povestească și celorlalți tot ce a aflat astăzi singura care va ieși în câștig voi fi eu, fiindcă doar așa voi înțelege dacă ea este sau nu un om de încredere.

Nu-mi mai pasă cine află sau ce află, ceva îmi spune oricum că opiniile sunt multe și împărțite în ceea ce privește întâmplările din ultimele zile. Nici nu mă consider o persoană prea importantă în ochii celor din jur.

— Așadar, el a venit să te caute și tot el ți-a cerut să pleci?

Dau din cap. Am omis să le povestesc ce s-a întâmplat între noi în mașină sau cum a procedat atunci când nu a vrut să-mi dea cheile.

— Nu știu ce să zic despre băiatul ăsta.

Marianne este singura care vorbește. Diana nu face altceva decât să tacă și să fixeze un punct din încăpere. Tare îmi e teamă ca nu cumva să-și dorească să stea departe de mine, având în vedere noutățile pe care le-a aflat.

Sau poate și-a schimbat părerea despre mine.

— Mda, nici eu, îmi poți spune ce s-a întâmplat ieri?

Marianne expiră cu putere.

— Am ajuns la cafenea cred că la puțin timp după ce a plecat el. Mă gândesc că așa s-a întâmplat pentru că atunci când am intrat toată lumea era tăcută. Elliot părea foarte tensionat, iar clienți stăteau în prea multă liniște. Când l-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a povestit cum un tip tatuat a venit, a comandat ceva apoi a început să pună întrebări despre angajați și a adus în discuție de mai multe ori numele tău. Elliot nu a vrut să dea detalii, iar asta l-a scos din sărite, l-a apucat de tricou și i-a zis direct să-i spună unde ai plecat.

Înghit în sec.

Mi-l și pot imagina pe Elliot, luat pe nepregătite de Xander. Mă gândesc că nu a putut să comenteze ceva în fața lui, vorbim despre un băiat liniștit care abia a terminat liceul și strânge bani pentru facultate. În comparație cu Xander. Mai. Un copil, judecând după reacția lui.

— Era foarte speriat când am ajuns. Nu știa nici măcar cum îl cheamă, mi-a putut oferi o descriere a lui, atunci am presupus că era vorba de el. Din fericire, Elliot nu l-a sunat pe patron, altfel acum aveai probleme la cât de speriat a fost.

Îmi dau o palmă peste frunte.

Cred că asta e ultima chestie pe care mi-aș dori-o, să am probleme la serviciu.

— Îmi pare rău, vine răspunsul meu.

— Lui Elliot să-i ceri scuze. Eu am vrut să-ți pun în vedere, poate era îngrijorat pentru tine sau ceva de genul ăsta, dar nu poți veni să ameninți că întorci invers clădirea.

— Când e următoarea tură a lui Elliot? Vreau să-mi cer scuze personal.

Marianne stă câteva secunde pe gânduri.

— Dumincă dacă nu mă înșel.

— O să vin oricum aici, așa că voi profita de moment ca să-mi cer scuze.

— Bine faci, norocul băiatului alăuia că nu m-a prins pe mine aici. Nu ar fi avut tupeul să facă atât de mult tam-tam.

Zâmbesc.

Într-adevăr, nici eu nu cred că i-ar fi mers.

— Tu ești bine? Ai tăcut în tot acest timp.

Marianne o mângâie pe Diana pe spate, iar aceasta tresare.

— Da, da, se grăbește să răspundă. Sunt puțin surprinsă de reacția lui. De când iubita lui Xander a murit, el nu a mai fost apropiat de nicio fată.

Marianne mărește ochii și se întoarce cu fața către mine.

— Băiatul ăsta a avut o iubită care a murit?

Dau din cap.

Detaliul ăsta am uitat să-l spun.

— Doamne, Marianne se lovește cu o palmă peste obraz. Adică iubita lui a murit, iar prima fată cu care a fost văzut de când ea nu mai trăiește este April?

Diana dă din cap, iar Marianne mă săgetează cu privirea.

Îmi ridic palmele în semn de apărare.

— Ce legătură am eu? Nu e ca și cum eu sunt cea care stă după el.

— Realizezi că e serioasă treaba?

Oftez.

— Știu. Și pentru mine e surprinzător, nu am știut nimic despre asta.

— Mai lămurește-mă cu ceva, atât de multă încredere ți-a inspirat atunci când te-a scăpat de Jimmy? Adică ai mers la el acasă, April la ce te-ai gândit?

Nu cred că m-am gândit prea mult.

— Am fost prea speriată de ce s-a întâmplat.

— Ahh, nu ai luat în calcul că puteai să scapi de dracu și să dai de mă-sa. Mă puteai suna.

Îmi las capul în pământ.

— Știu că ai probleme, nu am vrut să te mai încarc cu ale mele.

— Fetițo, mai tare m-ar fi durut să știu că ai pățit ceva. Puteai să mă suni, te-aș fi ajutat indiferent de situație.

Simt că vreau să intru în pământ.

— Din fericire, nu am pățit nimic.

— Da, ar trebui să fii mândră de tine pentru asta. Și de ce nu ai zis nimic de nenorocitul ăla? Dacă o să-l văd vreodată, voi avea eu grijă de el.

Nu am mai simțit de mult timp ce înseamnă să primești morală. Acum că mă gândesc la rece, am făcut niște alegeri care mă puteau pune serios în pericol.

— Cred că fiecare am mai luat decizii fără să gândim prea mult, vine replica Dianei și mi-aș dori atât de tare s-o îmbrățișez.

Marianne mijește ochii, apoi pieptul i se dezumflă.

— Știu ce încerci să spui. Am fost ca voi, unde era ceva riscant eu mă aruncam prima în cap acolo. Totuși, trebuie să fii atentă, atât timp cât nu știi cu ce ai de-a face, riști să sari din lac în puț, dacă înțelegi ce spun.

Dau din cap.

— Din fericire, nu cred că va mai fi cazul să vorbim despre el după întâmplarea de azi.

Marianne începe să râdă.

— Ești amuzantă, April, jur.

O privesc încurcată. Diana tace și ea.

— De ce spui asta?

— Nu știu dacă realizezi că tu ești aia cu capul în nori care nu observă că el te dă la o parte ca mai apoi să vină după tine. Poate îți va lăsa câteva zile ca să se liniștească apele și va găsi o soluție să reapară.

Aia cu capul în nori?

­— Spune-mi, te rog, scumpo, se adresează Dianei. În fosta lui relație erau foarte apropiați, nu?

Diana dă din cap.

— Aproape de nedespărțit.

— Tu în ce naiba de clădire studiezi, de nu i-ai remarcat deloc?

Dau din umeri.

În anul întâi, după ce tata a murit, aproape toată lumea era invizibilă în jurul meu. Poate am și stat de vorbă cu fosta lui iubită și eu nu îmi aduc aminte. Perioada aia e marcată doar de seara în care el a murit, în rest totul e în ceață, nici măcar nu știu cum am reușit să trec anul fără probleme.

— După ce a murit, el nu s-a mai afișat cu nimeni?

— Nu. În semestrul doi aproape că nu a mai fost văzut deloc.

— Ai vreo poză cu fata asta sau el are vreun cont de socializare unde să existe poze cu ea?

Simt că pământul îmi dispare de sub picioare.

— De ce ai vrea să știi cine era?

Marianne îmi aruncă o căutătură serioasă.

— Tu de ce nu îți vezi de locul tău?

Rămân mută în fața ei. E pentru prima oară când Marianne îmi face morală și mă pune la locul meu.

— Ba cred că da, nu știu dacă a mai păstrat pozele.

Diana își ia telefonul și începe să tasteze pe ecran.

Mă simt atât de prost de momentul ăsta încât încep să privesc în jurul meu ca nu cumva să apară cineva să ne vadă sau audă. Poate chiar el, la cum m-a surprins azi, ar fi cu adevărat jenant să dea de noi, încercând să-i scormonim prin trecut.

— Am găsit, o aud după câteva secunde.

Marianne se apropie mai mult de Diana și zâmbește triumfător.

— Ce? Ce e? mă fac curioasă.

— Dacă e să ne uităm după fizic, semănați puțin.

Simt că întreg cerul se coboară în capul meu.

— Ce vrea să însemne asta? Dă-mi să văd.

Diana întoarce telefonul cu ecranul către mine. Îmi freamăt buzele când văd pe ecran un selfie cu Xander și o fată. Sunt uimită de expresia lui care e cu totul diferită de cea de acum. Pare cu mult mai fericit, iar fata de lângă el arată minunat. Într-adevăr, sunt câteva detalii la care ne asemănăm din punct de vedere fizic, are părul la fel de lung ca al meu, șaten și ochi căprui. Amândouă avem gropițe în ambii obraji, dar nu cred că asta are vreo semnificație.

Uitându-mă atent la ea, mi se pare că am mai văzut undeva expresia asta. Am reținut de undeva privirea asta, dar nu-mi dau seama de unde.

— Doar nu vrei să insinuezi că tot ce a făcut a fost doar pentru că am câteva chestii în comun cu iubita lui? Sau pentru că semănăm?

— Off, scumpo, în ceea ce privește relațiile te afunzi ca un bolovan în apă.

Diana se abțină să râdă.

— Atunci de ce ai vrut să vezi cum arată?

— Când o persoană pe care o iubești dispare din viața ta, indiferent că vorbim despre ce a pățit el sau despre o despărțire, ai două variante. Fie cauți pe cineva opus, fie pe cineva care să umple perfect golul lăsat în urmă. Poate băiatul ăsta te-a ajutat în autobuz pentru că l-ai dus cu gândul la ea, apoi a înțeles că interacțiunile voastre au devenit periculoase.

— Periculoase?

— Da, periculoase. Te-ai gândit vreodată că motivul pentru care te cheamă apoi te respinge este frica de a nu începe să simtă ceva pentru tine?

— Are logică, intervine Diana.

— Vrei să-mi spui că el se teme ca nu cumva să înceapă să aibă sentimente pentru mine?

— Bingo. Poate se simte vinovat dacă ajunge să țină la altcineva.

La asta m-am gândit și eu. Nu am luat niciodată în calcul ca el să aibă sentimente pentru mine. Încă mi se pare imposibil, abia a trecut o săptămână de când am vorbit prima dată.

— E prea rapid să tragem concluzia asta. Într-un timp atât de scurt să începi să ții la cineva.

Marianne dă din umeri.

— April, tu crezi că mai e nevoie de luni sau ani ca să începi să ai sentimente? Știu cazuri unde în câteva luni au trecut prin ce nu trec alți în ani, iar asta i-a apropiat mai tare. Odată ce tu spui că ai făcut mereu un pas înapoi, poate asta îl face să te dorească mai tare.

— Sună a serial. Și acum nu facem altceva decât să-l piperăm mai tare, nu pot accepta ca trecutul lui să aibă vreo legătură cu prezentul. Poate sunt acolo niște motive, dar nu mai mult.

— Mai zi-mi odată, ce studiază ea la facultatea aia?

Diana aproape că pufnește în râs.

— Tu cum vezi lucrurile, mai ales că i-ai cunoscut?

Atenția este acum pe ea. E un detaliu pe care Marianne nu-l știe, dar care poate să-i contrazică opinia.

— Nu știu cât de multă legutră are partea cu asemănarea dintre voi. La partea cu teama de sentimente, nu știu ce să zic, dar e o variantă.

Bun.

— Spune-i și partea că ea are o soră geamănă.

Expresia lui Marianne pare că se mai schimbă.

— Ahh, da, Kiara.

Nu știu pentru a câta oară în săptămâna asta mă gândesc dacă nu cumva Universul încearcă să râdă de mine. Căci, dacă o face cumva, cred că are lacrimi pe obraz.

— Cine?

— Kiara, repetă numele. Și ea studiază psihologia la facultatea noastră.

— De curiozitate, cum arată fata asta?

Cred că acum știu unde am mai văzut fața fostei iubite a lui Xander.

— E mai extravagantă. Are părul colorat, nu prea o vezi des. Adică e o fată mai retrasă.

Îmi lipesc o palmă peste frunte.

Cele două încep să se uite una la cealaltă pentru că nu-mi înțeleg reacția.

— Kiara este fata care a avut grijă de mine la infirmerie după ce am fost lovită.

Amândouă măresc ochii în direcția mea. Mie îmi bate inima atât de tare încât aproape că o simt ieșindu-mi din piept. Nu vreau să fie adevărat, dar acum ceva îmi spune că există o strânsă legătură între ce mi-a povestit Darren și ce tocmai am aflat.

Acum mai mult ca niciodată încep să mă întreb în ce m-am băgat?