Heron sărise din pat atunci când alarma sună la ora cinci dimineața. Dacă dorea să aibă timp să meargă la alergat și să ajungă la muncă fără să întârzie trebuia să se trezească la acestă oră.

               Imediat cum se ridică din pat își luă hainele și se duse spre baie, se spălă pe față pentru a se trezi și după mâncase repede un măr și un baton proteic. Nu avea poftă de mâncare la ora aia a dimineți, dar știa că trebuia să mănânce ceva dacă mergea la alergat.

               De îndată cum termină de mâncat ieși pe ușă și o luă pe ruta lui obișnuită. Încerca să nu se gândească la visul pe care îl avuse azi noapte, ori avea să plângă. Trase aer adânc în piept și sprintă.

                Nu fusese un vis urât doar că îl făcuse să se gândească la perioada din înainte de moarte lui Eliot. În aceea perioadă totul era mai simplu, o dimineață normală pentru Heron însemna să îi audă vocea minunată a lui Eliot și apoi să primească un sărut de bună dimineața. Adora diminețile, în care nici măcar nu trebuia să tragă de el ca să se ridice din pat, pentru că o făcea doare de plăcere.

               Nu înțelegea de ce acum din toate zilele trebuia să îi fi venit azi aceea amintire la el? Adică era una dintre cele mai frumoase amintiri pe care băiatul o avea împreună cu Eliot. Seara în care Heron își făcuse într-un final curajul să îi spună lui Eliot ce simte pentru el. Urmând ca mai apoi cei doi să se retragă în apartamentul lui Eliot, unde s-au uitat la un film și s-au tot sărutat pe parcursul filmului.

              Heron își scutură capul, luă o gură de apă și continuă alerga încercând totodată să nu se mai gândească la asta. Nu putea trăi în aceeași spirală în care tot ce făcea era să doarmă, mănânce și să plângă.

               Imediat cum intrase în casă simțise miros de ouă prăjite. Ridică o sprânceană: Când doamne învățase Ares să gătească? Se îndreptă spre bucătărie și își văzuse fratele care gătea ceva cu ouă. Brunetul căscă gura de uimire. Cea mai mare minune era faptul că bucătăria nu luase foc încă.

               — Când naiba ai învățat gătești? Și cum de nu are nimic bucătăria?

               — Tot nu știu să gătesc așa că mănânci pe propriul risc. Zise Ares amuzat. Stai calm omleta făcută pentru tine nu are carne, doar ciuperci și brânză.

               — Dacă mă otrăvești tu îmi plătești medicamentele.

              Ares se uită exasperat la fratele său mai mic, iar apoi spuse:

               — Nu ai puțină încredere în fratele tău mai mare?

               — Când vine vorba de gătit nu, în alte condiții da.

               — Nu cred că te otrăvesc, e prima mâncare pe care o fac eu și este comestibilă zise Ares vesel.

                Heron nu zâmbi, dar se bucura că își vede fratele atât de mândru de el însuși, reușise să gătească și el ceva fără să de-a foc la bucătărie. Deoarece ține la fratele lui, Heron luă o gură din omleta făcută de acesta. Nu era rea, puțin arsă însă cum spuse și Ares era comestibilă.

               După ce luase micul dejun alături de Ares merse să facă un duș rapid și să se schimbe la costum.  Avea să începă o zi de lucru la locul de muncă pe care îl ura atât de mult.

***

               Mirosul de cafea proaspătă îl lovi pe Heron de îndată ce intră în Judecătorie. De obicei avocați beau prea multă cafea, iar acesta nu era un mit. Heron o experimentase pe pielea lui, pentru că în zilele care avea un caz acesta bea la cafea de parcă era lichidul vieții.

                În Judecătorie era o agitație de zile mari, avocații care erau extrem de grăbiți. Heron, era obișnuit cu acest aspect, era agitația normală a unei zile de muncă. Agitația acesta era singurul lucru care îi plăcea la locul de muncă. Era conștienți că majoritatea colegilor lui urau acest fapt și că ar fi preferat ca Judecătoria să aibă un sistem mult mai bine pus la punct, însă Heron adora acest sistem haotic și plin de viață.

               — Ne vedem în pauza de prânz! Zise Ares în timp ce se îndreptă spre zona cu birouri.

                Brunetul dădu aprobator din cap, iar apoi se îndreptă spre biroul Șobolanului. Biroul acestuia era într-o parte diferită față de birourile angajaților. Trebuia să treci pe lângă trei săli de judecată pentru a ajunge la locul unde avea el biroul.

                Heron, ajunse de două ori în viața lui în biroul Șobolanului. Prima dată a fost chiar după terminarea stagiului pentru a semna hârtiile, a doua oară a fost acolo deoarece Șobolanul dorea să îi spună că dacă nu începe să se descurce mai bine în rezolvarea cazurilor avea să fie dat afară.

                 Astăzi, urma să intre în biroul Șobolanului pentru a treia și spera el ultima oară în toată viața lui. Nu își putea suferi șeful și încerca să îl evite pe cât posibil, însă în rarele momente în care trebuia să meargă la el avea nevoie de pregătire sufletească.

                 Când Heron ajunse în fața ușii negre a biroului trase aer adânc în piept, știa că probabil avea să îl aștepte o discuție lungă despre cum îndrăznise să își ia o pauză atât de lungă de la muncă, mai ales când este mare nevoie de avocați. În realitate Heron știa că Șobolanul abia aștepta ca acesta să facă un pas greșit pentru a avea șansa să îl zboare din companie.

                 Într-un final Heron bătu la ușă, aproape instantaneu acesta auzi vocea Șobolanului care îi spunea că poate să intre. Brunetul, apăsă pe clanță și deschise ușa, mirosul de tutun îi invadă nările și se abținu din greu să nu tușească. Nu putea suferi mirosul de țigări și de abia adică reușea să stea în preajma unei persoane care fumează.

                  — Bună ziua! Zise Heron în timp ce pășea înăuntru.

                  Șobolanul îl analiză pe Heron uitându-se scârbit la acesta, era obișnuit cu acea privire, el o arunca la toată lumea. Deși, Heron nu îl suferea, dar încerca pe cât posibil să nu o arate.

                   — Vang! Urlă Șobolanul atunci când îl văzu. Cum ți-a priit vacanța?

                   — Domnule, știți foarte bine că nu am fost într-o vacanță. Zise Heron cu cea mai calmă voce posibilă.

                   — Da, da, da, moartea lui Cox și toate alea! Zise acesta indiferent.

                   Heron, se abținea din greu să nu urle la șeful lui, probabil dacă ar fi făcut asta ar fi fost concediat în secunda următoare.

                   — Nu a fost chiar atât de ușor pe cât ați crede.

                   — Băiatule, eu am trecut prin atâtea despărțiri și nu am avut nimic.

                   Heron avusese nevoie de o voință de fier pentru a nu spune faptul că de fiecare dată a fost îndrăgostit de bani, nu de soție. Chiar încerca din greu să nu urle, dar dacă Șobolanul avea să mai zică un cuvânt despre Eliot, probabil că va izbucni.

                    — Oricum dacă în următoarea săptămână nu dai randament zbori din companie, ai înțeles Vang?

                    — Da, domnule.

                    Heron trase aer adânc în piept, abținându-se din greu să nu face vreo scenă și să urle la șeful lui despre faptul că putea să fie al naiba de insensibil și că nu este de mirare că singura femeie pe care a iubito l-a părăsit pentru altul. Ș-ar fi dorit să îi spună toate astea și să plece. Știa însă că ar fi ieșit extrem de urât, nu îi păsa câtuși de puțin că era dat afară, doar că se temea că asta i-ar putea cauza multe probleme lui Ares.

                    După câteva minute în care Șobolanul îl puse la curent cu ce se întâmplase în ultimele două luni și după ce îi spuse ce avea de făcut în acestă săptămână, ieși într-un final din biroul lui. Acum, Heron trebuia să meargă să o caute pe Faye, pentru că aparent săptămâna asta trebuia să o ajute pe ea la un caz.

                    Sperase că el îi va da să facă ceva care nu necesita munca în echipă, să lucreze la un caz singur sau să facă ceva pe la birou. Ceva treabă pe care Șobolanul o considera destul de importantă, însă acesta a hotărât că era mai bine să ajute pe cineva pentru că așa își intra în mână.

                    Ar fi preferat să se chinuie încercând să își amintească toate acele legi și clauze de unul singur în loc să fie ajutat de o prietenă bună a lui. Voia pe cât posibil să evite lumea și să își facă treaba lui fără prea multă interacțiune.

                    Din păcate orice speranță că va lucra singur i-a fost spulberată atunci când șeful i-a spus că va lucra cu Faye. Să își vadă prietenii după moartea lui Eliot era chiar extrem de ciudat. Știa că Faye va încerca să facă lucrurile cât mai normale posibil, însă până la urmă va ceda și îl va întreba cum este.

                    Mirosul de cafea era mult mai puternic în aria cu birouri, aproape fiecare birou având un aparat de cafea personal. Heron nici nu se mai obosise să își caute propriu lui birou, îndreptându-se direct spre locul unde se afla biroul lui Faye. Chiar dacă se afla în celălalt capăt de hol, tot o putea auzi pe Faye strigând ca nebuna la un bărbat cu părul blond. Acesta nu putea fi nimeni altul decât Xavier, pentru un motiv sau altul Faye iubea să îi facă zile fripte bărbatului.

                    — Xavier mă omori cu zilele la mână, ce este așa de greu de înțeles? Dosarele cu folie galbenă merg la cazuri în curs, cele cu albastru merg la cazuri terminate, iar cele roșii merg la cazuri care încă se investighează de poliție și așteptăm dovezi pentru a le putea analiza.

                     — Faye ești imposibilă. Zise și băiatul luând o mână de dosare.

                    Heron se apropie de ei, păstrând o față neutră. Mai de mult ar fi râs la acest fel de ceartă, acum pur și simplu nu putea să aibă vreo reacție. Nici Faye și nici Xavier nu l-au observat pe Heron atunci când s-a apropiat de el.

                    — Faye, a zis Șobolanul că trebuie să te ajut cu cazul 206. vorbi Heron.

                    Xavier făcu o față destul de șocată atunci când îl văzuse pe Heron, însă tot odată încercă să zâmbească. Faye era însă cu spatele deci nu îl observase pe Heron și nu știa că el era cel care îi spuse că trebuie să o ajute. Brunetul observă cum mușchii spatelui lui Faye îi se încordase. Acesta ura pur și simplu să trebuiască să primească ajutor la un caz.

                   Femeia, se întoarse pe călcâie probabil hotărâtă să îl bage în sperieți pe Heron, așa cum făcea cu toți novicii până când aceștia căutau pe altcineva să ajute. Expresia de fața ei se schimbă instantaneu atunci când văzu cine stătea în fața ei, se uită la el uimită, parcă ne venindu-i să creadă că se afla aici.

                   — Heron, te-ai întors înapoi la lucru! Ares nu a pomenit nimic despre întoarcere ta.

                   — L-am rugat eu să nu spună. Zise Heron pe o voce neutră.

                   — Deci, Șobolanul a zis că trebuie să mă ajuți la cazul 206. Un caz interesant, haide!

                   Zicând asta șatena își trecuse o mână peste umeri lui. Chiar dacă era cu un cap mai mică decât el tot reușea să îl intimideze cumva pe Heron cu toată hotărârea ei. Faye, îl trase pe Heron după ea până în birou acestuia, urmați fiind de Xavier.

                   — Bun deci, cazul 206 este o crimă în masă. Începu Faye Au fost omorâți 13 oamenii, iar noi trebuie să demonstrăm că criminalul este vinovat.

                   — Păi dacă știți deja cine este criminalul și sunt destule dovezi asupra lui atunci de ce este așa de greu? Întrebă Heron nedumerit.

                   — Păi, cel care a fost prins la fața locului susține că nu își amintește nimic și nici nu știe de când are el o armă. A fost folosită tehnologia de citire a amintirilor și aparent are dreptate, nu își amintește nimic însă camerele de supraveghere spun altceva.

                   Heron nu avea habar ce trebuie să spună și nici măcar nu îi păsa, mereu a urât avocatura. Eliot era cel care venea cu tot felul de idei inventive, care îi ajuta aproape mereu să câștige un caz. El nu avea dorința să se concentreze, tot ce voia era ca programul de lucru să se termine și să poată pleca acasă.

                   Cazul ăsta părea pur și simplu imposibil. Ceilalți judecători doreau să îi dovedească nevinovăția criminalului, însă Heron știa că chiar dacă iar fi fost dovedită nevinovăția, tot nu ar fi scăpat fără măcar trei ani de închisoare, adică el comise crima.

                    — Avocatul apărări este conștient de faptul că oricum clientul lui va ajunge să facă închisoare nu?

                    — El susține faptul că poate să îl scape de închisoare, vrea să demonstreze că a fost victimă a corupției sau ceva de genu.

                    — De cât timp este deschis cazul? Întrebă Heron aruncând o privire spre ceas

                    — Trei luni. Primele două luni a fost la un alt avocat care a renunțat la caz, iar luna trecută mi-a fost dat mie.

                   Heron dădu aprobator din cap, în timp ce se uita peste hârtii. Nu se mira că avocatul renunțase la caz, erau prea multe dovezi incriminatori și avocatul apărări părea prea încăpățânat. Xavier se ridică plictisit de pe scaunul pe care stătea și se uită la el și la Faye.

                   — Ce ar fi să luăm o pauză, mergem să mâncăm ceva și apoi revenim cu forțe proaspete, până la urmă este deja prânzul.

                   Faye se uită la Xavier, iar Heron era sigur că femeia îi arunca una dintre privirile ei ucigătoare. De fiecare dată când Faye îi arunca aceea privire, singurul lucru la se putea gândi Heron era faptul că dacă privirile ar ucide el ar fi mort.

                   — Xavier are dreptate, nu ar strica să luăm o pauză iar după ne întoarcem cu forțe proaspete. Îl susținu Heron

                   Șatena oftă exasperată, îi era clar că nu va ajunge nicăieri cu cei doi și că până la urmă va trebui să cedeze și să accepte să meargă la prânz. În alte dăți s-ar fi distrat împreună cu Xavier, blondul adora atunci când primea ajutor de la cineva pentru a o exaspera pe Faye. Acum însă, Heron pur și simplu nu o făcuse intenționat, nu dorise să o enerveze pe Faye.

                    — Doar pentru că este prima zi a lui Heron. Zise ea cedând într-un final.

                   Heron știa prea bine ce făcea șatena, voia să discute cu el la masa de prânz. Așa făcea ea mereu când observa că nu ești bine, găsea un moment mai calm în care să poată vorbi cu tine și să te facă să știi că va fi acolo pentru tine.

***

                   Cantina Judecătorie, era extrem de aglomerată, lucru care era normal având în vedere dimensiunile imense ale judecătoriei. Momentele petrecute în cantina asta îl făceau pe Heron să se simtă de parcă era înapoi în liceu. Toată aceea agitație și adulți care așteptau în rând pentru a lua mâncarea, singura diferență era faptul că mâncarea de aici spre deosebire de cea de la cantina liceului era chiar bună.

                   — Cum a fost prima ta zi? Întrebă Ares atunci când se așeză la masa lui.

                   — Sunt curios cu cine ai stat la masă cât timp am luat eu o pauză. Zise Heron plictisit în timp ce lua o gură de cartofi.

                   — Chiar așa de singuratic mă crezi frățioare? Și dacă tot ești curios am stat cu Faya și Xavier.

                   Heron dorise să comenteze faptul că cei doi erau defapt prieteni lui, însă tăcu pentru că își amintii de despărțirea lui de Leila. Heron putea doar să își închipuie cum se simțise fratele lui după ce își pierduse iubita și cel mai bun prieten.

                   — Și ziua mea a fost extrem de plictisitoare, am lucrat la cazul 206.

                   — Mamă ce noroc pe tine, cazul ăla este super interesant.

                   Heron tăcu. Era clar că fratele lui încerca să înceapă o conversație, însă probabil uitase cât de mult își ura acesta munca. Din fericire toată această liniște de mormânt a fost spartă de venirea lui Xavier și a lui Faye.

                   — Nu cred că vă supărați dacă ne alăturăm și noi zise Xavier așezându-se lângă Heron.

                   Ares dădu din cap că nu, pentru că văzuse faptul că fratele lui nu avea nici o reacție la ce spusele prieten său. Heron se uită pe geamul de la cantină, acesta dădea spre insula Vulturilor, puteai zări doar un turn înalt, dar știai că este acolo. Oare acum era prea târziu să facă schimbarea pe care intenționase să o facă cu ani în urmă?

Sper că nu a fost prea plictisitor acest capitol.  Nu vreau să grăbesc acțiunea, însă mă tem să nu o dau nici în cealată extrem și să mă întind prea mult cu capitolele. Sper că va plăcut și ca de obicei aștept păreri în comentarii.