Heron se uită la ceasul electronic de pe noptieră, acesta arăta ora șase dimineața. De o oră tot încerca să mai doarmă puțin însă nu reușea. Lăsă un oftat să îi scape printre buze și se ridică din pat.

             Cu o seară în urmă își promisese că avea să încerce să își revină, să își ducă viața mai departe. Se săturase să stea toată ziua în casă începea să se simtă ca femeia dintr-o carte thriller pe care o citise cu ceva vreme în urmă.

             Se îndreptă spre dulap și își luă o îmbrăcămintea pentru alergat. Obișnuia să alerge foarte mult înainte de incident. Cel mai mult îi plăcea să o facă  în aer liber, după ce își luă pe el hainele se îndreptă spre bucătărie pentru a mânca ceva înainte. Spre mirarea lui, Ares, era în bucătărie cu o cană în mână.

              — Bună dimineața, spuse Heron, ce faci treaz la ora asta?

              — Nici nu m-am culcat, am lucrat la un caz până târziu. Merg imediat să mă pun la somn. Tu ce faci treaz?

              — Merg la alergat.

              Heron văzuse pe buzele fratelui său un zâmbet, în timp ce deschidea frigiderul. Se uită prin frigider și se hotărâ să își facă două ouă cu salată lângă. Scoase ingredientele din frigider și se puse să își pregătească micul dejun.

               — Cum de te-ai hotărât să începi din nou să alergi?

               — M-am săturat să stau toată ziua în casă și să nu fac nimic. Vreau să încep încet să îmi revin. Știu că va dura o vreme, da măcar voi încerca.

               — Mă bucur că ai luat această decizie.

                Heron dădu din cap fără să mai spună ceva și se întoarse la ouăle lui. În timp ce acestea se făceau acesta își făcu salata. După ce mâncare fusese gata se așeză pe scaun și în timp ce mânca dădea scroll pe telefon. Ares se ridică de pe scaun și își puse cana în chiuveta.

              — Mă duc să mă culc.

              — Somn ușor.

               Heron se ridică și el de pe scaun și își puse farfuria în chiuveta cu gândul că o va spăla după ce vine de la alergat. Se îndreptă spre hol și își luă adiași de alergat în picioare, ieși din casă și o luă pe poteca care ducea spre dealul din spatele casei, locul lui preferat pentru alergat.

                Aerul de octombrie îl lovea în față în timp ce alerga, o briză răcoroasă, dar plăcută. Pentru octombrie nu era chiar atât de frig pe cât ai crede. La început menținuse un ritm constat ne fiind sigur dacă își pierduse din rezistența câștigată de-a lungul anilor. Mărise pasul iar sentimentul familiar de răceală în obraji și aer rece în plămâni revenise .

              Urcase dealul în fugă iar acum se oprise lângă un copac și gâfâia. Se uita în jur și văzuse inscripția de pe copac H+E. Își amintise că el și Eliot făcuseră un picnic aici acum ceva vreme. Se aplecă și începuse să caute în scorbura copacului, nu era sigur ce căuta sau dacă va găsi ceva. Puse pe mâna pe un obiect de formă dreptunghiulara și îl trase afară uitându-se  la el. Părea un reportofon, avea un bilet lipit de el Pentru dragostea mea, Te iubesc, Eliot.

               Heron simțea cum mâna începuse să îi tremure când citise asta. În scorbura asta obișnuia Eliot să îi lase mesaje deoarece știa că îi plăcea să meargă aici la alergat. Se așeză pe pământul rece și examină reportofonul iar după apăsă butonul de play.

                — Bună dragoste. auzi el vocea lui Eliot așa cum și-o amintea, veselă și vioaie. Presupun că deja știi cât de mult de iubesc. M-am hotărât să îți las acest mesaj pentru momente grele, în caz că nu voi fi lângă tine din varii motive. Vreau să îți urmezi visele și să îți trăiești viața la maxim. Îndrăznește să visezi! Poate că prin ce treci în aceste momente pare greu și ca și cum nu va avea să treacă niciodată. O să devină mai bine și chiar dacă nu sunt acum lângă tine voi fi curând. Rămâi puternic și închipuiseți că sunt acolo pentru a îți da o îmbrățișare mare. Te iubesc extrem de mult.

                Brunetul își șterse lacrimile care începuseră să îi curgă. Știa de casetă, Eliot îi spuse de ea cu o săptămână înainte de incident. Nu apucase însă să vină să o ia și să asculte. Blondul o înregistrase după ce el își exprimase îngrijorarea în faptul că vreodată nu vor putea să fie unul lângă altul. Eliot îi spuse la cam câteva zile după că avea o surpriză pentru el la locul lor.

             — Dar acum nu mai poți fi aici, nu? vorbi Heron cu voce tare. Câtă ironiei.

              Băiatul trase aer adânc în piept de câteva ori, luă câteva guri de apă, puse reportofonul în buzunar și își continuă alergarea. Își simțea pieptul mai greu ca de obicei, nu își mai dorea să plângă dar în același timp își lăsă lacrimile să curgă lin pe obraji lui. Aerul se simțea și mai rece din cauza lacrimilor. Se oprise pentru o secundă să își șteargă lacrimile și să mai bea niște apă. Își continuă după aceea alergarea.

              Alergase cam trei kilometri,  îi prinse bine se simțea mai revigorat ca niciodată. După ce se întoarse din nou în casă își făcuse un shake proteic și se hotărâ să își facă curat în camera. Cele trei luni în care bocise în camera aceea își spuseră cuvântul. Camera era un dezastru, cutii de pizza aruncate prin cameră, amestecate cu resturi de mâncare și haine. Avea ceva de muncă, dar dăcă chiar dorea să își revină trebuia să înceapă de la început.

               În cam trei ore camera arăta ca și nouă. Se ocupase de fiecare colț al camerei lui și se asigurase că nu rămâne nicio urmă de murdărie. Adunase mult gunoi da măcar acum era curată, era mândru de el și de ce realizase. Acum stătea pe telefon și se gândea dacă să își reînoiească abonamentul la sala de forță când primise un email de la serviciu.

               Primise un mail de la biroul de avocatură care îi cerea să se întoarcă la lucru pentru că altfel va fi dat afară. Ura avocatura din tot sufletul lui și era probabil cel mai prost avocat dintre cei care au existat vreodată. Nu îi plăcea să trebuiască să aștepte și să pună toate lucrurile cap la cap doar pentru a oferi victoria clientul său. Dacă nu victoria atunci, măcar o sentință mai ușoară.

              În ultimi ani, Heron nu se prea gândise cât de mult ura acest loc. De când îl întâlnise pe Eliot, totul se schimbase pentru Heron. Își amintea acea zi parcă ar fi fost ieri, era prima lui zi de stagiu la centru de avocatură. Atunci îl văzuse pentru prima dată, un băiat mai înalt decât el cu câțiva centimetri, o postură elegantă, impunătoare, un păr lung blond, prins în coadă și doi ochii negrii atât de frumoși.

               La început aceștia au fost doar prieteni, înțelegându-se extrem de bine și vorbind aproape orice unul cu altul, însă ușor prietenia lor s-a transformat în ceva mai mult, iar cei doi au început să aibă sentimente unul pentru altul. Niciunul dintre ei nu a avut curajul să își recunoască sentimentele din prima, și au trecut undeva la două luni până când Heron și-a făcut într-un final curaj. Era o seară caldă de întâi august, amândoi terminaseră cu lucru, iar brunetul ia spus  ce simte pentru el. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața lui Heron

               A fost singura și cea mai lungă relație a lui Heron, o relație de cinci ani. Pentru că voia să fie cu Eliot, a renunțat la ideea de-a își schimba clanul atunci când a împlinit nouăsprezece ani. Chiar dacă ura Șoimi și tot ce avea legătură cu ei din toată inima lui, era un singur lucru care nu îl ura în acestă lume și acela era Eliot.
  
              Nu avea nici cea mai mică dorință să se întoarcă înapoi la slujba lui, însă pur și simplu nu mai voia să stea să plângă. Ares intrase în living unde stătea Heron citind emailul.

                 — De luni mă întorc la muncă aparent. Spuse brunetul Trebuie să merg la Mall să îmi cumpărat haine care mi se potrivesc. Vrei să vi și tu?

                 — Ron, te iubesc, da abia m-am trezit. Lasă-mă măcar jumate de oră și după vin.

                 — Bine, pregătesc prânzul până atunci sau în cazul tău micul de jun.

                 — Perfect. Atunci mă duc să mă îmbrac.

                Heron se uită prin frigider și hotărâ să pregătească salată cu paste. Era unul dintre felurile lui preferate de mâncare, era practic o salată în care puneai ce doreai și adăugai paste. Era o masă extrem de sățioasă și ușor de făcut. Pentru el avea să pună ca și proteină niște tofu iar pentru Ares pui.

              — Nu am mai mâncat salată de paste de foarte multă vreme spuse Ares Nimeni nu o face ca și tine.

              Heron zâmbi și începu să mănânce.

               — Pun pariu că abia aștepți să îl vezi pe Șobolan spuse Ares sarcastic.

               — Să fi sigur. Îi răspunse Heron la fel de sarcastic

                Șobolanul, așa cum era poreclit de majoritatea companii, era șeful lui Heron și Ares. Un boșorog extrem de strict, care ținea la respectare tuturor regulilor, nu conta cât de micuțe erau. Porecla de Șobolan, venea cel mai probabil de la nasul lui care arăta ca nasul de șoarece. Acestea nu se născuse așa și din câte înțelese obținuse forma aia la nas în urma unei certe urâte cu a patra lui soție, acesta aruncându-i o vază în față. Desigur asta era varianta neoficială, pe care toată compania o știa. Varianta oficială era un accident la muncă.

                Heron avea impresia că omul acelea era extrem de ghinionist în dragoste, până acum fusese căsătorit de șase ori și toate căsniciile lui s-au terminat prost. Avea un fiu din prima căsnicie, de aceiași vârstă cu Heron. Fusese în aceiași clasă cu Heron în liceu, cel mai bun prieten al lui. A ales însă să plece la Vulturi, cu toate că tatăl lui nu era de acord, acesta nu prea având ce comenta deoarece Ren, se afla sub custodia mamei.

                Mai târziu când Heron a început să lucreze la companie a aflat că Ren era defapt fiul Șobolanului. Iar din cauză că Ren alese să plece la Vulturi cei doi de abia vorbeau, nu că înainte vorbiseră. În cei patru ani în care Heron a fost în aceiași clasă cu Ren, nu a auzit un cuvânt bun despre tatăl lui.

                — Hai să mergem! Zise Heron

                — Bun, haide!

                În mașină era din nou aceea liniște de mormânt, însă de data asta Heron porni muzica, nu voia să stea acolo în liniștea aia inconfortabilă.

                — Heron, voiam să te întreb ceva zise Ares atunci când începuse să conducă mașina

                — Ascult. Zise Heron sunând mult mai plictisit de cât era.

                — Vrei să îți schimbi clanul? Adică vrei să mergi la Vulturi? Știu că înainte să îl cunoști pe Eliot asta voiai să faci, însă sunt destul de singur că nu ți-ai schimbat ideea și că ai aceeași idee în cap însă ai rămas pentru Eliot nu-i așa?

                 —  În primul rând ce ți-am zis eu despre pronunțarea numelui lui? În al doilea rând ai dreptate am rămas doar pentru el și nu știu încă ce vreau să fac, dar nu cred că rămân la Șoimii pentru multă vreme.

                 — Să știi că ai toată susținerea mea da...?Adică dacă pe tine te face fericit să mergi la Vulturi cine sunt eu să te opresc?

                 Heron zâmbi și dădu aprobator din cap. Ares în ultimii ani a fost mereu aici pentru el. În după ce părinții săi i-au refuzat cu vehemență cererea de a se transfera.

                 — Îți mulțumesc că ești aici. Zise Heron pentru că simțea nevoia Nu știu ce m-aș face fără tine.

              — Probabil că ai fi încă în pat plângându-ți de milă, dacă nu eram eu.

              Heron își dădu ochii peste cap, deși i se păruse amuzant nu zâmbi. Sincer să fie nu credea că mai poate să zâmbească, nu mai zâmbise din noapte aia și nu credea că avea să o mai facă vreodată.

***

               Mall-ul era mult prea agitat, era plin de oamenii care voiau să își omoare timpul făcând ceva nu doar să stea în casă. Peste tot prin Mall erau afișe cu Festivalul Oamenilor de Mâine sau F.O.M pe scurt. Acesta era singura dată când granițele dintre insule erau deschise și fiecare putea să treacă nestingherit. Până la festival mai erau undeva la patru luni, însă cu toți vorbeau despre asta.

               În acest an festivalul se ținea pe insula Șoimilor. Cu o zi înainte de festival granițele dintre insulele se deschideau și rămâneau deschise în toate cele trei zile. Astfel oamenii de pe toate insulele puteau să vină aici.

                Heron cam știa la ce să se aștepte de la acest festival pentru că aproape în fiecare an era la fel. Cei de pe insula Lebedelor aveau să țină concerte, spectacole de teatru și lansări de cărți.

                Cei de pe insula Vulturilor erau cei care se ocupau de obicei cu paza. Aceștia erau cei care la aceste evenimente mențineau ordinea și disciplina. Dacă era nevoie erau pregătiți pentru orice fel de incovenient. De acolo mulți oamenii au ajuns să lucreze pentru organizați secrete de pe continent sau să devină agenți de poliție și detectivi renumiți.

                 Insula Șoimilor era specializată pentru inventatori, doctori și avocați pe care îi avea, cei mai mulți dintre ei cunoscuți în întreaga lume pentru iscusința și pricepea lor.

                 Ultima era insula Corbilor: aveau dintre cei mai iscusiți bucătari cunoscuți în întreaga lume iar profesori lor erau dintre cei mai căutați la fel și arheologi și antropologi. În totdeauna la festival aduceau cea mai bună mâncare și nimeni nu putea să spună că nu era așa.

               Desigur fiecare insulă avea avocați, polițiști, doctorii, bucătarii, profesorii și artiști ei, însă nici unul nu era la fel de recunoscut ca cei de pe insula specifică. În afara festivalului granițele erau închise și singuri care aveau voie să treacă erau turiști și persoanele care se hotărau să își schimbe clanul.

               — Bun, eu zic să o luăm de la zero zise Ares Hai la lenjerie intimă!

               Ares zise ultima parte mult prea tare, câteva persoane își întoarse capul și râseră. Blondul realizase că era puțin prea entuziasmat așa că se uită rușinat la persoane și începuse să meargă cu Heron în spatele lui.

                — Uneori te comporți ca și un copil mic zise Heron mergând pe lângă el cu mâinile în buzunar

                — Doar uneori?Eu credeam că tot timpul?

                Brunetul uitase cum era să își petreacă o zi întreagă cu fratele său și chiar uitase că uneori acesta deși avea aproape douăzeci și patru de ani, de cele mai multe ori se comporta ca și un copil mic. Cum se plimbau aceștia prin magazine, Ares se plictisea extrem de repede și susținea că lui Heron îi ea o veșnicie să își aleagă niște haine afurisite.

                — Poți pleca dacă vrei, adică mă descurc. Te-am chemat doar să îmi ți companie.

                — E în regulă, mergem totuși după să luăm ceva dulce.

                — Da, sigur.

              Ares adora orice era dulce, în special ce conținea ciocolată sau fructe de pădure. Atunci când au ieșit într-un final din magazinul respectiv, Heron zării pe cineva pe care s-ar fi dorit să nu o facă, cel puțin pentru binele fratelui său. O văzu pe Leila împreună cu Keiji, acestea zâmbeau și se țineau de mână. Încă nu îi observaseră pe el și Ares, iar spre bucuria lui Heron, nici Ares nu îi observase pe ei.

                Brunetul simț o oarecare furie atunci când îi văzu pe Leila și Keiji, nu înțelega cum au putut să îi facă cei doi asta lui Ares. Mai ales Keiji, care alese să de-a cu piciorul în baltă la o prietenie de aproape cincisprezece ani.

               — Hai să luăm prin cealaltă parte zise Heron întorcându-se brusc și prizându-și fratele de braț.

               Ares se uită extrem de confuz la el și nu se mișcă ridicând o sprânceană și punându-și mâinile la piept.

               — Este cumva unul dintre prieteni tăi acolo? Știi nu poți fugi de ei la nesfârșit, haide Ron, nimeni nu va crede că a fost vina ta dacă te asta te temi.

              Zicând asta Ares se întoarse pe călcâie, înainte ca Heron să mai apuce să zică nimic. Bărbatul observă însă cum lui Ares îi pică fața atunci când îi văzuse pe cei doi.

               — De asta nu am vrut să mergem prin partea aia. Zise Heron punând o mână pe umărul lui Ares

               — Mda, mi-a pierit pofta de dulce, mai ai ceva de cumpărat sau putem să mergem acasă?

               — Am terminat, putem merge.

               — Bun, haide până nu se observă ăștia doi.

               Zicând asta Ares o luă înainte lui Heron, acesta fiind nevoit să mărească pasul pentru a îl prinde din urmă.

               — Hei, vrei să fac niște negrese cu ciocolată când ajungem acasă și putem să ne uităm la ceva film de comedie după sau să jucăm niște jocuri video.

                Ares zâmbi și se uită la fratele cu o privire drăgăstoasă.

                 — Da, mi-ar plăcea.

                Ares zâmbi și îi ciufuli părul fratelui său, cea ce îl făcu pe Heron să își de-a ochii peste cap. Era totuși plăcut să simtă puțină normalitate în viața lui chiar dacă era vorba doar despre niște negrese și jocuri video în încercarea lui Heron de a își face fratele să se simtă mai bine.

An nou fericit! Am postat și eu capitolul, putem spune că e cadou de anul nou. Sper să vă placă.