Au atins un punct mort când venea vorba de orice căutare în legătură cu ce avea de gând să facă Blair sau cum dorea să își pună planul în aplicare. Au tot citit materialele pe care le aveau puse la dispoziții de la acesta și tot ce au aflat despre Eliot, însă au dat de o fundătură atunci când au văzut că, Blair nu mai face nimic.

Se comporta anormal de normal dacă așa ceva era posibil, nu urla la nimeni și era extrem de ocupat cu pregătirea lumii pentru festival. Era de parcă încerca să le distragă tuturor atenția într-un fel sau altul de la ce se întâmpla defapt. Nu a mai adus vorba, la niciuna dintre adunări despre bani care dispăreau misterios din conturile tuturor de pe insulă și singurul lucru despre care putea să vorbească era festivalul.

Cazul, cu cel care a ucis oamenii a fost repede închis, pentru că în teorie aveau făptașul, iar acela acum se afla în una dintre închisorile de pe insula Vulturilor. Două luni au trecut pe nesimțite, mai ales că, erau ocupați cu munca și pregătirile pentru festival. Heron, îl ajuta în continuare pe Minyung să învețe fiecare colțișor din porțiunea de insulă pe care trebuiau să o păzească.

Heron, parcă devenise cu totul altă persoană, de când ieșea cu Minyung, începuse să zâmbească mai des și să fie mai vesel. El și Minyung luau lucrurile încet, cumva a fost de comun acord să nu se grăbească, nu își doreau să strice ce aveau. Heron, mai avea câteodată coșmariuri, însă acestea deveniseră tot mai rare și de obicei șatenul era acolo, lângă el să îl ea în brațe și stătea așa până adormeau amândoi îmbrățișați.

În afară de asta, Ren aflase de relația lor când intrase din greșeală în sala de jocuri în timp ce ei se sărutau. Fusese aici și vina lor, până la urmă trebuiau să fie mai prudenți, însă nu au fost chiar îngrijorați, la urma urmei era vorba de Ren.

Heron, nu mai simțise pentru nimeni, ce simțea pentru Minyung, fiecare atingere a lui era electrizantă și îl făcea să își dorească mai mult, de fiecare dată. Nu se putea păcăli pe el însuși, știa că îl dorea, își dorea să îl vadă sub el și să îl audă cum îi gemea numele de plăcere însă nu era absurd și era dispus să aștepte până când Minyung ar fi fost pregătit.

— Iubitule, spuse Minyung când intră în bucătărie.

Heron fusese scos din gânduri când îi auzi glasul suav a lui Minyung, se uită la el, era îmbrăcat într-o pijama galbenă care ii era puțin largă și îi lasă clavicula și o parte din piept la vedere și era somnoros. Mai devreme, brunetul se ridicase din pat să își ia niște apă și probabil că pierduse noțiunea timpului pentru că între timp se trezise și satenul.

Bărbatul îi zâmbi și se aproprie de el punându-și mâinile în jurul taliei sale, și deja simțea cum inima o ia la goană și în cameră devenea tot mai cald. Minyung, îi zâmbi și după îl pasă un sărut pe gât și unul pe buze, ambele îl făcuseră să se simtă de parcă plutește.

— Bună dimineața și ție, zise el amuzat și îl trase mai aproape de el, pieptul lui fiind acum lipit de al său.

— Hai înapoi în pat, este duminică, ce faci treaz la ora asta? întrebă șatenul somnoros.

— Îmi era sete, spuse el însă îl urmă pe Minyung atunci când îl trase după el în cameră.

Heron se întinse în pat și se uită  la șatenul de lângă el, care avea o privire pe care nu o putea descifra, cea ce nu se întâmpla de obicei. Brunetul îi luă bărbia în două degete și îl sărută, cerând permisiunea să intre cu limba în gura lui. 

— Vreau să te scot în oraș în seara asta, spuse Heron și își trecuse mâinile prin părul lui.

— Mă scoți la întâlnire, spuse el cu zâmbetul până la urechi în timp ce își puse capul pe umărului lui.

— Asta dacă dorești și tu, spune asta în timp ce își trecuse mâna prin părul său.

— Mi-ar plăcea, zise Minyung.

Minyung se aproprie mai tare de el și îi plasă un sărut pe buze și îi puse mâna pe obraz. O senzație electrizantă se formă atunci când simți atingerea lui Minyung, esta un amestec de emoții intense și fizicitate. Un val de energie caldă și vibrantă îi  trecuse prin tot corpul, făcându-i pielea să freamăte și inima să bată mai repede. Avea să simtă  atingerea lui pentru o vreme, iar obrazul lui părea să vibreze de parcă ar fi încărcat cu electricitate.

— Haide să ne îmbrăcăm, spuse Heron și rupse sărutul, Să te scot undeva drăguț.

— Credeam că eu sunt locul drăguț, spuse Minyung cu o față de cățeluș.

—  Ești foarte drăguț, spuse Heron și îi prinse obraji între mâini și îi plasă un sărut scurt, cea ce îl făcuse pe Minyung să tragă aer în piept de uimire.

— Mă duc să mă îmbrac, spuse el și atunci când se ridică din pat Heron observă că era extrem de roșu.

Zâmbi atunci când observă acest aspect, știa că are acest efect de-ai luat respirația, aspura lui. Minyung îl făcea să simtă același lucru și atunci când era cu el, se simțea în siguranță și pur și simplu acasă. Era o senzație de confort, încredere, dorință și extitare toate în același timp, nu își dorea să fie în alt loc în afară de acolo cu Minyung. Pierdut în  continuare în gânduri se ridică și el din pat și o luă spre duș.

În timp ce apa călduță îi atinse pielea realiză că nu avea idee unde îl scoate pe Minyung. Adică, dorea să fie un loc drăguț dar nu făcuse vreo căutare în prealabil, de obicei ieșirile lor erau destul de spontane. Ieșeau undeva și se simțeau bine unul în compania celuilat. Ieșise din duș încă gândindu-se la asta, își luă un tricou alb și o pereche de blugi și puse mâna de telefon.

— Alo, auzi Heron din celălat capăt vocea somoroasă la roșcatului.

— Ren, te-am trezit? întrebă Heron și își mușcă buza realizând că e duminică și lumea dormea mai mult.

— Vai, dar de unde ți-ai dat seama? întrebă el sarcastic, Acum serios vorbind, de ce m-ai sunat?

— Vreau să îl scot pe Minyung la brunch și nu știu unde. În mod normal nu aș avea o problemă cu asta dar vreau să fac ceva special.

— Vrei să îl ceri și nu mi-ai spus? întrebă el amuzant.

— E prea repede pentru așa ceva.

— Da știu, glumeam. Oricum este un restaurant aproape de voi care face un brunch super bun și arată și super bine. Îți trimit adresa.

— Mulțumesc, ești salvatorul meu.

Heron închise telefonul și se întoarse spre ușă, la care stătuse cu spatele până acum. În pragul uși stătea Minyung cu un zâmbet până la urechi. Atunci a realizat băiatul că probabil auzise toată conversația.

— Nu trebuie să faci nimic să mă impresionezi, spuse el amuzat, Sunt deja al tău.

— Știu, dar tot am vrut să fac ceva mai special și diferit.

Heron se aproprie de el și își trecuse mâinile prin jurul taliei lui, iar Minyung își trecuse mâinile prin jurul gâtului său gest care îi făcuse să simtă un fior plăcut și electizant pe șira spinări. Brunetul se aplăcă și îl sărută scurt pe buze.

— Mergem? întrebă Heron menținând contactul vizual.

— Da.

Cei doi au decis că nu are rost să conducă până acolo pentru că era extrem de aproape de locul în care se aflau. Așa că au mers pe jos, afară era o zi extrem de călduță, era finalul lui februarie și cu toate că era încă destul de frig afară în unele zile aveai impresia că primăvara dorea să își facă mai repede simțită prezența.

În momentul în care au pășit pragul restaurantului, au fost întâmpinați de o lumină caldă și difuză, emanată de lămpi cu abajururi moi și lumânări așezate delicat pe mese, fiecare flacără tremurând ușor și creând jocuri de umbre și lumini pe pereți. Atmosfera este una intimă și primitoare, perfectă pentru a te relaxa.

Pereții sunt acoperiți în nuanțe calde de bej și teracotă, îmbrățișându-te într-o paletă de culori care evocă confort și siguranță. În colțuri, rafturi din lemn masiv susțin cărți bine alese, obiecte de artizanat și plante verzi, aducând un strop de natură și autenticitate spațiului. 

Mobilierul este atent selectat pentru a oferi atât estetică, cât și confort. Scaunele sunt tapițate în materiale moi și plăcute la atingere, iar mesele din lemn natural emană căldură și stabilitate. Perne moi, cu texturi bogate, și pături din lână sau bumbac sunt așezate strategic, invitându-te să te scufunzi într-un confort total, ca și cum ai fi într-un colțisor de rai.

În colțurile încăperii, șemineuri cu lemne ard încet, răspândind o căldură plăcută și un miros subtil de lemn ars, adăugând o notă de rustic și intimitate. Ferestrele mari permit luminii naturale să inunde încăperea pe timpul zilei, iar perdelele diafane filtrează blând razele soarelui, păstrând intimitatea fără a bloca complet lumina.

Minyung și Heron s-au îndreptat spre una din mese care se afla într-un colț la fereastră și de acolo puteai să observi zăpada rămas pe troturar și soarele care încerca din puteri să o topească însă nu era încă suficent de puternic pentru a face asta. Heron îi luă mâna lui Minyung într-a lui peste masă.

— Bună, cu ce vă pot servi? întrebă chelnerița strâmând din nas atunci când le văzuse mâinile împreunate.

— Eu vreau o Șakșuka și o cafea, spuse Heron și apoi se uită spre Minyung.

— Eu vreo o ompletă cu spanac și brânză și un capucino spuse Minyung.

— O să fie gata în cam douăzeci de minute spuse chelnerița cu o privire plină de dezgust.

Minyung se uită urât la ea și după îi plasă un sărut scurt pe buzele  iubitului său, doar pentru a o enerva și mai tare pe chelneriță. Heron râse atunci când observă gestul pe care îl făcuse.

— Mă enervează chelnerița aia, spuse Minyung.

— Am observat, spuse el, Nu merită, dacă ei  nu îi convine faptul că doi băieți sunt împreună este problema ei.

— Tot mă enervează, spuse el și îi mai plasă un sărut pe buze.

Heron se uită prin restaurant și observă în depărtare o claie de păr blondă care îi părea extrem de cunoscută. Își scutură capul, nu avea sub nicio formă cum să fie el. Se uită încă odată însă siluieta dispăruse, probabil își imaginase.

***

Să încerce să își de-a seama ce se întâmplase cu adevărat cu el nu părea cea mai bună idee acum, la fel cum nu păruse nici cu două luni în urmă. Trecuseră aproximativ două luni de la incidentul de la apartamentul lui Heron și de atunci nu a mai încercat nimic și dacă era să fie onest era și speriat de ce se întâmplase cu adevărat.

Nu avea cu cine să vobească despre asta, nici măcar lui Heron nu îi spusese nimic pentru că știa că s-ar îngrijora foarte tare și la momentul actual avea suficente pe cap și îi mai lipsea să îi spună faptul că exista o posibilitate să aibă abilități ca și cei de pe continent. S-a adâncit complet în muncă și a ingorat orice interactiune umană, Swayer a încercat să îl mai contacteze de câteva ori însă după ce ia dat cheia de la apartament la lăsat în pace.

Se despărțise de iubita lui, acum mai mult ca niciodată știa că nu era pregătit pentru o relație mai ales după ce se întâmplase în acea seară. După ce a ajuns în doar câteva secunde de la apartamentul lui Heron la el acasă a fost nevoit să realizeze ce îi s-a întâmplat, a fost în stare de șoc și parcă nu îi venise să creadă. Pe atunci nu știa sigur ce a fost cu adevărat și bănuia doar că fusese ceva tehnologie a celor de pe continet, nicio secundă nu s-a gândit în urmă cu două luni că ar putea să fie chiar el de vină.

S-a adâncit foarte mult în munca de la biroul pentru a nega orice din cele întâmplate, ba chiar Șoboloanul îl făcuse angajatul luni, nu se așteptase vreodată la asta din partea lui, dar uite că era posibil. Aparent nu realiseaze cât de mult muncise în acea lună și cât de productiv putea să fie atunci când dorea să evite orice gând despre cele întâmplate.

În a doua lună, când, în dorința de a prinde o cană care îi plicase de pe birou o făcuse cu atâtea repeziciune încât câțiva colegi i-au aruncat niște priviri ciudate, realizase că era timpul să caute câteva răspunsuri la ce se întâmplase cu adevărat. Știa că acele răspunsuri nu avea să fie găsite pe internet și dacă le căuta acolo era mai riscant să fie prins, cu toate că nu știe cu exactitate de cine se ascunde.

Așa că la începutul luni februarie, după orarul de la muncă se afla în bibliotecă, acesta era plină de studenți care învățau pentru examne și se simțea așa de ne la locul lui acolo, însă căutarea nu avea să se facă singură. Își înghiți într-un final nodul care îi se formase în gât și se duse la bibliotecară să întrebe unde ținea cărțile despre continent. Bibliotecara îi aruncă o privire întrebătoare, însă nu spuse nimic și îl îndrumă spre porțiunea respectivă, care din ce observase blondul era una extrem de sărăcioasă, cu doar câteva cărți pe un raf micuț.

Avea să fie una dintre cel mai grele căutări ale lui, realiză blondul. Luă prima carte de pe raft și se uită la coperă, pe ea scria Istoria Continentului, de la A la Z. Suna a carte pe care ar trebui să o citescă un copil, însă având în vedere că lor nu li se preda istoria continetului în școlii era și acesta un început.

A fost un început, începtul unui gropi în care avea să se afunde tot mai mult. După ce terminase cartea realizaze cât de puține știa despre continet și până la sfârșitul primei săptămânii din februrie cititse toate cărțile care se aflau la bibliotecă în legătură cu continentul. Realizaze ulterior că ce se întâmplase cu el în acea dimineață nu avea cum să fie mâna unui dispozitiv și că doar el putuse să facă asta.

Acum, la mai puțin de o săptămână distanță de Festivalul Oamenilor Noi, el dorise să încerce ceva, așă că uite-l se afla pe o câmpie departe de toată agitația orașului și era gata să fugă. Și începuse să fugă și simțea că nu se mai oprește și nici nu o făcuse până nu ajunse la pădurea din spatele casei. Opri cronometru, un minut, să faci un minut dintr-un capăt al altul al insulei era imposibil și totuși el o făcuse. Întrebarea care îi trecuse prin minte era următoarea, oare și Heron avea același abilități ca și el?

Unul dintre lucrurile pe care le învățase despre continent în aceste câteva zile, era faptul că, de obicei frații aveau același abilități, desigur existau situații în care unul moștenea gena maternă și celălat gena paternă. Exista și posibilitatea ca Heron să nu aibă nicio abilitate, spera să fie acela cazul, brunetul trecuse prin multe, nu mai avea nevoie și de asta.

.