— Aici erați, auzi Heron vocea lui Ren.

         Roșcatul purta un costum negru în carouri și avea părul ciufulit semn că își trecuse mâinile de prea multe ori prin el. Acesta părea destul de grăbit.

         — Haideți, avem de discutat câte ceva, spunând asta, roșcatul îi împinse ușor pe cei doi de la spate, îndemnându-i să meargă înainte.

         Heron, cu tot timpul petrecut cu Minyung, toate conversațiile și emoțiile pe care le avea, uitase pentru o clipă de planul pe care îl puseră la cale. Din păcate, clipele de pauză se terminaseră, acum aveau de dus un plan la bun sfârșit.

        — Unde mergem? Nu știu partea asta din clădire, întrebă Minyung uitându-se în jur.

        — Nici nu aveai cum să le știi. Este partea din clădire dedicată liderilor, acum haide, mai avem doar puțin timp până începe alegerea.

           Ren îi conduse pe un coridor vopsit într-un verde care ducea mult la culoarea ierbii. Era destul de întuneric pe acel coridor și pur și simplu aveai impresia că nu se mai termină. La un moment dat, coridorul se deschidea într-o cameră luminată de câteva neoane. În cameră se aflau: Killian, Eria și Sereia.

        — El îi va distrage atenția lui Blair? Întrebă Eria în timp ce arăta spre șaten.

        — Da, spuse Minyung hotărât.

        — Se va descurca? Întrebă tot Eria cam nesigură.

        — O va face, spuse Heron, Putem să ne bazăm pe Minyung pentru această treabă.

          Minyung îi afișă un zâmbet mare lui Heron. Un zâmbet atât de frumos, care avea recunoștință și bunăvoință în el. Probabil dacă ar fi fost puțin mai distras, brunetul ar fi afișat cel mai probabil un zâmbet. Ar fi ieșit mai mult o grimasă așa că era mai bine că nu zâmbise.

            — În regulă, făcu Kilian după câteva momente de tăcere. Uite cum va sta treaba: după ce se termină ceremonia, Heron și Sereia se vor îndrepta spre biroul lui Blair. Odată ce deschideți biroul, Sereia va intra, iar tu Heron va trebui să fi pregătit să o scoți de acolo. Minyung, tu vei sta în fața ușii de la sala balului, iar când Blair iese din sală, pentru a vedea ce se întâmplă cu biroul lui, tu o să îi distragi atenția până vei vedea pe unul dintre noi ieșind din sală. Ăsta este semnalul că misiunea s-a terminat cu succes. Acum avem o parte din plan care nu ne este foarte clară.

          — Nu știm dacă o să aveți suficient timp să plecați deajuns de departe de zona biroului până vine Blair, spuse Ren.

          — Eu pot să inventez ceva și să spun că am venit să vorbesc despre ceva legat de securitate, spuse Sereia, Dar acum problema este cum îl scoatem pe Heron. O să îți dau ție lista, care se va afla pe un memory stick. Însă nu știm cum te scoatem de acolo.

          — Pot să spun eu că îl căutam pe Heron și să îl scot de acolo, făcu Minyung, Adică voiam să îl caut pe Heron dar mi-am amintit că trebuia să îl întreb ceva pe Blair.

         — Pare rezonabil, făcu Eria. Să sperăm că va mușca momeala.

         — Haideți să mergem, ceremonia trebuie să înceapă, făcu Ren. Minyung, îl duci pe Heron împreună cu ceilalți novici.

         — Bine, în regulă.

          Minyung îl îndrumă pe brunet spre locul pe unde veniseră și cei doi au luat-o din nou pe coridorul întunecat. Brunetul trase aer adânc în piept și încerca din răsputeri să nu se mai gândească acum la faptul că doar peste câteva minute avea să fie privit de o mulțime de oamenii.

          După ce au ajuns la intrarea principală, Heron se luă după șaten spre o altă ușă față de cea pe care intrase atunci când fusese la întâlnire. Coridorul acesta era mai luminat și pe pereți erau vopsit câteva flori. Imediat cum au ieșit de pe coridor, au dat în altul doar că acesta era mai larg. Prima ușă pe care o văzuse brunetul, fusese o ușă din sticlă prin care se vedea o sală decorată frumos.

          — Asta este sala de bal, haide după mine.

          Cum îl urma pe șaten, Heron admira cât de frumos era decorată sala. Pereții sălii erau formate din vitralii colorate, fiecare prezentând o scenă diferită. De lemnul de lângă vitralii erau prinse neoane care la momentul acela nu erau aprinse, lăsând loc luminițelor care fuseseră special puse acolo. Luminițele atârnau din tavanul înalt împreună cu câteva ghirlande colorate și lampioane artificiale. Ghirlandele făceau ca lumina să pară de niște culori pale și calde, plăcute ochiului.

          — Aici trebuie să stai până îți vei auzi numele, spuse Minyung scoțându-l pe Heron din visare.

           Pentru o secundă brunetul uitase pur și simplu unde se afla. Fusese vrăjit de frumusețea săli și își lăsase pur și simplu gândurile să zboare în altă parte. Însă, imediat cum Minyung îi spuse unde să se așeze, un val de emoție îl cuprinse din nou. Se uită spre șaten, acesta îi zâmbi și se îndreptă spre alt loc din sala de bal.

          Heron trase aer adânc în piept și încerca să se calmeze. Privi în jurul său, pe lângă el se aflau alți novici, fiecare dintre ei stătea cuminte pe scaunul lui.Toți cei de acolo păreau liniștiți și nu păreau să aibă niciun fel de emoție, de parcă ce se întâmpla aici era o nimica toată.

          — Sper să ajung în echipa lui Ren, auzi brunetul o fată din drepta lui vorbind. Este cel mai de treabă și nu cred că am făcut chiar așa de rău la antrenamente.

          Brunetul își întoarse privirea spre fată. Aceasta avea o față ovală drăguță, părul ei blond era prins în două codițe împletite în stil spic și o piele destul de palidă, de parcă nu sătuse suficent la soare. Avea un zâmbet sincer și speranță în ochii.

         — Nayeli, tu nu ai nicio șansă să ajungi în echipa lui Ren, auzi Heron prea bine cunoscuta vocea a lui Chiyo. Pare foarte pretențios, plus că mai și crede că le știe pe toate. Nu cred că ai vrea acolo.

         — Doar pentru că ți-a dat peste nas la adunare, nu înseamnă că este un pretențios. Ești doar tu prea înfumurat.

           Brunetul  nu se băgă în conversația lor, totuși era amuzant să vezi fața aia frustrată a lui Chiyo.  Mai trecură câteva secunde până când se apropiere de ei o tipă brunetă, destul de scundă. Aceasta se uită pe o listă după care afișă un zâmbet destul de drăguț.

         — Când vă auziți numele strigat de cei de unul dintre lideri, mergeți spre el și vă luați uniforma. Întrebări?

           Tipa se uită printre novici doar ca să se asigure și să vadă dacă vreuna dintre persoanele prezente acolo avea vreo nelămurire.

         — Bun, atunci să începem.

           Câteva reflectoare poziționară lumina pe scenă și tipa se grăbi întra colo. Heron observă că în spatele tipei, pe scenă se aflau liderii, stând în picioare și analizând sala. Bruneta duse un microfon la gură și afișă un zâmbet larg.

         — Bine ați venit la ce a cincizeci și una ediție a alegeri. Care sunteți de mai mult timp pe aici știți cum funcționează o alegere, poate ați fost chiar voi la una. Pentru cei care sunt noi și nu știu, am să vă explic eu cum stă treaba. Fiecare lider va alege câțiva novici pentru a se alătura echipei lui, iar pentru cei care nu vor fi aleși de niciunul, nu este stres, pot încerca să se angajeze să fie gărzi de corp, paznici. Pentru asta, o să mergeți la Sereia, ea vă va îndruma cu ce trebuie să faceți mai departe.

            Brunetul făcu ochii mari, nu știa că exista posibilitatea să nu fi ales. Dacă asta se întâmpla ajungeai să faci altcve, dar întrebare lui Heron era alta, dacă nu treceai de antrenamentul Sereiei?

          — Ordinea în care vor alege lideri a fost trasă la sorț acum câteva minute. Primul care alege este: Kilian.

            Kilian se aproprie de scenă și lumina reflectoarelor era acum concentrată asupra lui. Luă microfonul și începu să strige persoanele pe care le doare în grupa lui. Una câte una fiecare persoană își lua uniforma și mergea lângă scenă.

***

            Brunetul nu mai fusese prea atent la ce se întâmpla în jurul lui. Cu fiecare nume care era rostit și cu fiecare persoană care mergea să își ia uniforma rândul lui era tot mai aproape. După Kilian următorul care trebuia să aleagă era Blair, spre marea bucurie a brunetului, Chiyo se duse la el. Din câte își dăduse seama brunetul, Blair părea să fie foarte pretențios atunci când venea vorba de ales persoane pentru echipa lui, pentru că acesta alese doar vreo cinci persoane din cele de acolo.

          — Următorul care va alege este Ren Nadal.

            Un val de emoție îl cuprinse pe Heron. Începuse să tremure și parcă uitase cum să respire pentru câteva secunde. Se uită prin sală căutându-l cu privirea pe Minyung, iar atunci când făcu contact vizual cu acesta, șatenul îi afișă un zâmbet cald. Acel zâmbet parcă făcură toată emoțiole brunetului să se micească. Avea să fie bine, trebuia doar să meargă să ia o uniformă.

         — Kalb Nayeli, îl auzi Heron pe Ren rostind.

            Blonda, care mai devreme spuse că își dorea să fie în echipa lui Ren, zâmbi bucuroasă și se îndreptă spre Ren pentru a își lua uniforma. Brunetul se bucura pentru ea, ajunse unde își dorea și pe deasupra îi mai dăduse și peste nas la arogantul de Chiyo.

         — Vang Heron, auzi brunetul vocea prietenului său după ceva timp.

            Brunetul trase aer in piept, se uită în direcția lui Minyung și începu să meargă spre scenă. Putea să simtă cum toți ochii din cameră erau îndreptați asupra lui, fiecare persoană privindu-l parcă așteptând să facă și cea mai mică greșeală. Heron încerca să alunge acel sentiment de anxietate care tocmai îl cuprinse. Se uită în direcția roșcatului, prietenului îi zâmbi și îi înmână uniforma.

         — Bine ai venit oficial în echipă, Heron. Îi spuse Ren în timp ce îi înmâna uniforma.

         — Mă bucur să fac parte oficial din echipă, spuse Heron în timp ce lua uniforma.

             Într-adevăr era un sentiment foarte plăcut să știe că face parte dintr-o echipă, să știe că aparținea unui colectiv care îi împărtășea pasiunile și care îl înțelegea. După ce își luă uniforma, Minyung veni la el și îl conduse pe coridorul din spatele scenei.

        — Am sperat că Ren va alege primul, pentru că așa am fi avut mai mult timp, spuse Sereia atunci când ajunse la capătul coridorului. Oricum, haide Heron să ne grăbim, după ce alege Eria, începe petrecerea.

        — Ce se întâmplă cu cei care nu sunt aleși? Să trezi Heron întrebând.

        — Vor veni mâine la mine. Acum haide Heron, lasă uniforma aici. Nu avem prea mult timp așa că am face bine să ne grăbim.

           Brunetul îi dădu uniforma lui Minyung, în secunda următoare Sereia îl prinse de încheietura mâinii și îl trase după ea spre o ușă care dădea în coridorul pe unde intrase prima în sală mai devreme. De acolo Sereria îl duse spre un coridor lung plin de tablouri despre care Heron nu avea nici cea mai mică idee cine sunt. La capătul coridorului se afla o ușă mare, gri care părea extrem de solidă.

        — Acesta este biroul lui Blair. Odată ce am intrat lasă ușa închisă cincisprezece minute și după care deschide-o.

        — Crezi că îți ajung cincisprezece minute? Întrebă Heron nesigur

        — Trebuie să îmi ajungă, nu există altă soluție. Imediat cum deschid ușa cu cheia ți-o arunc ție și intru. Să pornești cronometru. Cincisprezece minute, nici o secundă mai mult.

          Heron dădu aprobator din cap și se uită cum Sereia introduce cheia în broască. Ușa se deschise ușor și într-o facțiune de câteva secunde ea îi aruncă cheia brunetului.

        — Vă rugăm confirmați că sunteți Blair, scanați amprenta, se auzi o voce robotizată.

        — Mai taci acolo, spuse Sereia.

         În secunda următoare ușa se închise. Heron porni cronometrul și luă ținea cheia în mână fiind pregătit să deschidă ușa. În momentul ăsta tot ce spera el era ca Minyung să reușească să îl țină suficient de mult timp.

***

         Minyung era pe hol. Stătea acolo încă de când Heron și Sereia plecaseră spre biroul lui Blair. Șatenul avea ochii ațintiți spre ieșire, urmând ca în secunda în care Blair iese el să îi distragă atenția. Nu era foarte sigur cum va face asta însă spera să reușească să îi distragă suficient de mult timp.

          În câteva minute pe ușă ieși Blair. Era clar nervos și se grăbea, asta putea însemna un singur lucru, Sereia intrase în birou și alarma începuse să îi sune.

        — Blair, aici erai! Făcu șatenul afișând un zâmbet.

        — Nu am timp acum Minyung, mă grăbesc.

        — Este foarte important.

            Blair se întoarse cu fața spre șaten și ridică o sprânceană. Clar nu avea nicio dorință să asculte ce avea Minyung de spus. Problema lui Minyung acum era faptul că nu se gândise ce ar putea să spună.

        — Deci? Ce este așa de important?

        — Păi vezi, este vorba despre problema cu bani care dispar de pe insule. M-am tot gândit la asta încă de am făcut acea ședință. Par să fie scopuri mult mai mari și mai periculoase și ar trebui să fim foarte atenți. Trebuie să avem grijă în cine avem încredere.

        — De acord cu ce spui. Stai liniștit am luat deja toate astea în considerare. Am scuză-mă, trebuie să verific ceva la biroul meu.

           Spuând asta Blair se întoarse și începuse să meargă mai departe. Minyung se înjură singur în gând pentru că nu gândise mai bine conversația asta, după începu să meargă în același timp cu Blair. Dacă tot nu putea să îi oprească măcar să îl încetinească.

        — M-am gândit la câteva metode de cum putem să ne luăm toate măsurile de siguranță, făcu Minyung încercând să țină pasul cu Blair.

            Blair trase aer adânc în piept și se opri din nou chiar enervat de insistențele șatenului.

        — Mă bucur că ești interesant de soarta clanului nostru și m-aș bucura să ascult toate acele metode dar, altă dată acum mă grăbesc.

        — Bine.

          Minyung își mușcă buza, rămânea fără idei și nu era sigur dacă cei doi reușiseră să scape de acolo. Trebuia să facă ceva nebunesc care avea să îl țină cel mai probabil pe Blair ocupat, spera doar că el va mușca momeala.

          Șatenul se trânti de pământ scoțând un zgmot destul de puternic, își ținea ochii închiși. Dacă nu reușea cu vorba poate asta avea să meargă.

       — Minyung? Ce doamne ai?

         Auzi cu Blair se pune în genunchi și îi căută pulsul șatenului. La câteva secunde după auzi cum cineva se opri lângă el.

        — Minyung? Ce a pățit? Auzi șatenul vocea lui Heron.

        — Nu am nicio idee. Vă puteți ocupa voi de el, am ceva de rezolvat la birou.

        — Sigur, auzi șatenul vocea Sereiei. Du-te, avem noi grijă de el.

           Șatenul așteptă până când nu mai auzi pași care se îndepărtau pe coridor și apoi își deschise ochii, se ridică în fund și se uită la cei doi.

         — Cum a mers? Întrebă el.

         — Am găsit ceva, făcu Sereia

           Heron îi întinse mâna și îl ajută să se ridice. Minyung îi zâmbi, pur și simplu nu se putea abține să nu zâmbească atunci când îl vedea.  Cumva brunetul reușise să îi intre pe sub piele cum nimeni altcineva nu o făcuse vreodată, ce simțea pentru el  se simțea cum trebuie, de parcă îl cunoscuse de o viață și putea să aibă încredere în el cu orice.

         — Ce doamne ai făcut de ai ajuns pe podea? Întrebă brunetul.

         — Rămăsesem fără idei și trebuia să mă asigur că aveți suficient timp.

         — Ai făcut o treabă bună, zise Heron

         — Da, te-ai descurcat bine Minyung. Acum haideți la petrecere până nu îi dăm prea multe de bănuit.

***

           Petrecerea era deja în toi atunci când cei trei au intrat în încăpere. Toată lumea se distra și dansa, muzica răsundând puternic în difuzoare. Sereia a urlat faptul că se duce să îl caute pe Ren, lăsându-i pe cei doi singuri.

          Heron îl prinse pe Minyung de mână. Șatenul se uită oarecum confuz la mâna băiatului și apoi la el.

       — Ți-am promis un dans, nu? Haide să dansăm.

       — În regulă, cum zise acest lucru obraji șatenului începuseră să prindă o culoare roșiatică

           Cei doi se îndreptară spre ringul de dans făcând slalom printre restul oamenilor de acolo. Cum ajunseră într-o parte nu foarte ocupată a ringul, o melodie lentă începu să se audă în difuzoare. Heron își puse mâinile în jurul taliei șatenului iar acesta își puse mâinile în jurul gâtului brunetului.

       — Scuze dacă o să te calc pe picioare, făcu Heron Nu mă pricep la vals.

       — Este în regulă, făcu Miyung bâlbâindu-se și roșind destul de tare.

Brunetul se uită la fața extrem de roșie a șatenului și se  gândi că probabil și el arăta la fel de roșu, poate și mai roșu de atât. Nu dorea să se gândescă asta acum, era timp suficent, dorea să se bucure de acest dans.