Planul era stabilit și tot ce rămânea acum de făcut era să vorbească cu Minyung. Brunetul spera ca șatenul să accepte să îi ajute, pentru că își dorea să afle ce ascundea Blair. Seara trecuse destul de repede după acea, Ren și Heron vorbind despre orice altceva, ba chiar, brunetul i-a spus despre faptul că de luni dorea să se mute.

           — Știi că nu este nicio grabă nu?

           — Mda, știu. Dar totuși nu vreau să vă încurc pe tine și Sereia. O să vă căsătoriți în curând.

           — Până Sereia va ajunge să stea cu mine, mai este ceva. Nu îți face tu griji pentru asta. Nu trebuie să te grăbești să îți cauți un apartament doar din cauza asta.

           — Bine, nu mă mut chiar de luni, dar tot încep să îmi caut apartament de luni.

           — În regulă, faci cum dorești.

           După acea conversație, seara a decurs destul de normal și cei doi au vorbit despre ce aveau să îi spună lui Minyung mâine. Nici unul dintre ei nu era sigur de faptul că Minyung va accepta să îi ajute, însă trebuia să încerce. Tot ce spera Heron era că Minyung să nu fie cumva de partea lui Blair. Brunetul încerca să își alunge acest gând, care pentru un motiv sau altul îl lăsa cu un gol în stomac.

          În dimineața următoare, Heron și Ren erau gata să meargă la sediu. Din ce îi spuse Ren, acest eveniment se desfășura destul de meticulos și se făceau pregătiri destul de riguroase pentru ținerea lui. Pentru început, fiecare echipă trebuia să se întâlnească de dimineață în regiunea din care făceau parte ei, după care se pregăteau insignele și uniformele pentru noii membri ai echipei. Obiectele acelea aveau să fie date membriilor în fața tuturor echipelor, la ceremonia din acea seară.

         Odată ajunși la sediu, brunetul observă faptul că toată lumea se agita pe acolo la fel ca și niște furnici într-un mușuroi. Heron îl ochii de îndată pe Minyung și împreună cu Ren, merseră glonț spre acesta. Trebuiau să vorbească cu el cât mai curând posibil.

           — Minyung, trebuie să vorbim ceva cu tine, zise Ren trăgându-l pe Minyung după el într-o cameră alăturată.

           — Ce este? Întrebă brunetul, uitându-se cu o privire confuză la cei doi.

           — S-ar putea să sune a nebunie, dar o să avem nevoie de ajutorul tău ca să intrăm în biroul lui Blair diseară, zise Ren destul de repede.

           — Ce?! Făcu Minyung ridicând vocea probabil mai tare decât și-ar fi dorit.

           — Ren te-a luat puțin cam prea tare, dar uite care este faza: mai știi că s-a vorbit despre dispariția banilor la ultima întâlnire?

           — Da, făcu șatenul încă clar confuz.

           — Credem că Blair ar putea fi implicat în asta și avem nevoie de ajutorul tău. Ne ajuți?  făcu Heron.

         Șatenul făcu contact vizual cu Heron, se uită la el pentru câteva secunde și apoi spuse:

            — Da, vă ajut. Să îmi spuneți doar ce trebuie să fac, plus mai multe explicații.

          Heron se uită spre Ren iar acesta din urmă, făcuse contact vizual cu Minyung. Aveau câteva explicații de dat, asta era clar.

***

          Nu le-a luat foarte mult să îi explice șatenului ce se întâmpla defapt. Minyung, ascultă cu atenție și fusese de acord să îi ajute cu tot ce aveau nevoie. Imediat după ce i-au explicat ce trebuia să facă, au mers să îi ajute și pe ceilalți cu pregătirile. Mai aveau câteva lucruri de împachetat, iar după trebuia să se întâlnească cu restul.

          Heron, nu se gândise la asta până acum, probabil pentru că nu avusese suficient timp, dar în acel moment realizare că și el era teoretic un novice.

            — Ren, trebuie și eu să particip la toată această alegere?

            — Desigur, spuse roșcatul de parcă era unul dintre cele mai logice lucruri pe care le spuse. Pentru tine va fi mai mult o formalitate, dar tot trebuie să participi. Este parte din tradiție. După ceremonie vei fi oficial un membru al Vulturilor.

            — În regulă, făcu Heron și nu m-ai spuse nimic.

          Avea un oarecare val de emoții, până la urmă urma să stea în fața a nu știe câte persoane de pe insulă. Spera totuși că nu avea să înghețe în fața publicului și să nu mai știe nici cum să meargă.

            — O să te descurci de minune, zise Minyung zâmbindu-i. Nu este nimic foarte complicat. Ren te va striga și tu o să trebuiască să mergi să îți iei uniforma.

            — Dacă tu spui, sper să nu mă fac de râs.

            — Un coleg din anul meu s-a împiedicat și a căzut în brațele lui Kilian. Nu ai cum să te faci mai rău de râs decât el.

         Heron trase aer adânc în piept și nu m-ai spuse nimic. Brunetul nu dorea ca toată atenția să fie îndreptată asupra lui, nici măcar pentru câteva minute timp în care ar fi mers la Ren pentru a își lua uniforma.

         După ce au terminat de luat tot din sediu, au pornit spre locația balului. Aceasta, din câte înțelese Heron, era aceeași ca cea în care avusese loc prima adunare la care participase el.

             — O să fie amuzant, ai să vezi. După ceremonia de alegere, avem voie toată seara să facem ce dormim, îi spuse Minyung în timp ce conducea spre locație.

             — Sincer, deocamdată îmi doresc ca planul să iasă bine. După mai vedem ce o să fie.

             — Da, planul. O să fac tot posibilul să îi distrag atenția lui Blair.

             — Da, știu asta.

             — Heron, începu Minyung, iar brunetul observă faptul că își mușca buza. Dacă toate ies bine și mai avem timp, dansezi cu mine?

             — Desigur. Mi-ar plăcea.

           Brunetul simți cum obraji îi se încălzesc, semn că roșise, inghiții în sec și se gândi la faptul că probabil Minyung încercă doar să fie drăguț și de aceea la invitat la dans.

***

           Din afară clădirea nu părea prea schimbată, brunetul se gândi că probabil nimeni nu s-a sinchisit să o decoreze.

             — Bine ați veni! Le spuse Blair afișând un zâmbet. Avem mult de lucru.

          Heron dori să intre în clădire, însă Blair îl opri.

             — Tu nu intri. Ești un novice și niciun novice nu are voie să intre în clădire până după ora opt seara. Acum este abia doisprezece. Nu trebuia ca cineva să fie responsabil de tine?

             — Acela sunt eu, făcu Minyung oarecum rușinat.

             — Pe voi doi nu vreau să vă mai văd pe aici până la opt, și atunci vreau să fiți îmbrăcați la costum. S-a înțeles?

             — Da, domnule, făcu Minyung și îl trase pe Heron după el.

          Brunetul avea costumul la el, dar aparent acum nu avea să fie la fel de ocupat cu pregătirile. Ren, îi spune că Blair nu va avea vreo problemă ca el să intre în clădire, pentru că mai lăsase și înainte novici care erau dornici să ajute. Acum, pusul la punct al ultimelor detalii al planului aveau să fie făcute fără el și Minyung.

             — Ce facem acum? Întrebă Heron de îndată ce intră în mașina lui Minyung.

             — Putem merge la mine acasă,nu stau departe de aici, dacă vrei. Pierdem vremea pe acolo puțin și după începem să ne pregătim.

             — Nu vreau să deranjez.

             — Nu deranjezi, stau singur.

             — Bine atunci. Mergem la tine, presupun.

          Dacă tot avea puțin timp liber poate putea să înceapă să caute un apartament. Oricum, asta dorise să facă în acest weekend, dar acum ziua de sâmbăta îi era ocupată. Era convins că dacă i-ar cere ajutorul lui Minyung acesta l-ar ajuta bucuros. 

          Apartamentul șatenului se afla aproape de cea ce părea a fi sediul poliției, într-o clădire construită mai mult din sticlă, care avea opt etaje, și desigur că Minyung stătea la penultimul etaj. Fusese de urcat până la apartamentul lui, ar fi folosit liftul, însă din păcate acela era defect, așa că singura lor opțiune era să urce o multitudine de trepte. Totuși, priveliștea care se vedea prin geamurile acelea era uimitoare. Te simțeai de parcă erai deasupra lumi.

           — Din cauza asta am ales să stau în acest bloc și am vrut un apartament la un etaj mai sus, îi spuse Minyung atunci când văzu că Heron admiră priveliștea.

           — Chiar este frumoasă această priveliște.

           — Da, știu. Acum haide, am ajuns la etajul șase. Apartamentul meu este primul pe stânga. Spuse Minyung făcându-i semn lui Heron să îl urmeze.

           Șatenul deschise ușa și îi lăsă pe brunet să intre primul. Apartamentul lui Minyung era, ei bine colorat, de acest lucru putea să fie sigur Heron. Nu la fel de colorat ca și sediul, dar totuși destul de colorat. Holul, era vopsit într-o nuanță plăcută de albastru, iar imediat cum intrai în sufragerie erai lovit de un mov deschis, aproape spre roz.

           — Ia loc, spuse Minyung făcându-i semn spre canapea. Vrei ceva de băut? Suc? Apă? Cafea?

           — Apă și apropo, îmi place cum ai decorat apartamentul, nu ai exagerat cu atâta culoare.

           — Mersi, spunând asta Minyung ieși din cameră și se îndreptă cel mai probabil spre bucătărie.

         Heron, se uită prin jur. Pe o etajeră chiar deasupra televizorului erau așezate câteva poze cu Minyung și alte câteva persoane. Într-o poză, era Minyung și cu o fată șatenă, cu un cap mai mică decât el, cei doi semănau extrem de bine.

           — Uite, spuse Minyung împănându-i un pahar cu apă.

           — Mersi. Accea este sora ta? Întrebă brunetul arătând spre poza la care se uita mai înainte.

        Minyung se așeză și el pe canapea lângă brunet în timp ce se uita spre poza indicată de acesta.

           — Da, ea este Mikyung Park. Sora mea geamănă.

           — Semănați foarte mult.

           — Mereu ni se spunea asta. Însă semănăm doar la aspect, avem personalități complet diferite. Oricum, spuneai că și tu ai un frate nu? Cum este?

           — Ares, ei bine este fratele meu mai mare. Este foarte protectiv și vrea tot ce este mai bun pentru mine, dar și noi suntem destul de diferiți atât la personalitate cât și la aspect.

           — Ai vreo poză cu el? Sunt curios cât de mare diferență este între voi doi.

           — Da, am ceva poze.

         Brunetul deschise galeria telefonului și începu să caute prin aceasta poze cu el și Ares. Avea câteva din ziua în care au mers la mall. Erau cele mai recente poze pe care le avea cu el.

           — Uite, spuse brunetul întorcând telefonul ca Minyung să vadă.

           — Semănați, puțin. Adică, cred că îmi dădeam seama că sunteți frați, chiar dacă nu știam din înainte.

           — Lumea spunea că nu prea semănăm. Oricum, Minyung, vreau să caut un apartament, să nu îi mai stau pe cap la Ren și să am și eu locșorul meu.

           — Poți să stai cu mine dacă vrei. Oricum îmi căutam un coleg, pentru că apartamentul ăsta este mult prea mare doar pentru o singură persoană.

           — Nu știu ce să zic, Minyung. Adică nu e suficient că îi stau pe cap lui Ren, acum să îți stau și ține.

           — Nu îmi stai pe cap, îmi place să petrec timp cu tine. Nu trebuie să fie ceva permanent dacă nu vrei, eu îmi căutam coleg de apartament pentru că întreținea pe aici este destul de scumpă pentru o singură persoană.

           — Să știi că nu este o idee rea, o să mă mut de luni la tine atunci.

          Șatenul zâmbi foarte larg, însă nu mai spuse nimic. Luă doar o gură de apă, având în continuare un zâmbet larg

***

         Câteva ore trec repede atunci când te afli în compania unei persoane asemenea lui Minyung. Pur și simplu, brunetul nu și-a dat seama când a zburat timpul. Aceștia au comandat ceva de mâncare și au povesteau lucrui din trecutul lor, brunetul se simțea extrem de confortabil să vorbească cu Minyung despre orice.

           — Deci vrei să îmi spui că tu și Ren ați încercat să puneți bombe colorate într-un laborator de chimie. Nu v-ați gândit că ar exploda din cauza substanțelor chimice?

           — Aveam cincisprezece ani, nu cred că te gândești la prea multe la acea vârstă. Atunci te năpădesc hormonii, sau cum spunea profesoara mea de coreană: ,,La vârsta asta vi se dau hormonii cu săniuța''.

           — Avea dreptate. Te cam ia cu năbădăi la vârsta aia. Oricum, pot spune că eu am fost destul de cuminte. Am încercat odată să fug de acasă ca să mă văd cu primul meu iubit, dar nici asta nu a mers prea bine. Am fost prins pe la jumătatea drumului de mătușa, care dorea să ne facă o vizită surpriză.

          — Mare ghinion, făcu brunetul, Presupun că de atunci nici nu ai mai încercat să fugi, nu?

          — Mama și tata m-au dojenit bine și după am renunțat imediat.

          Spunând asta Minyung aruncă privire la ceasul de pe perete, brunetul se uită și el la ceas și făcu ochii atunci când văzuse cât era ceasul. Cum adică era deja ora șapte? Când trecuse așa de repede timpul?

          — Ar trebui să începem să ne pregătim. Cum a zis și Blair, trebuie să fim acolo la opt fix.

          — Nici nu am realizat când a trecut așa de repede timpul, spuse brunetul ridicându-se de pe canapeaua unde stătuse pentru câteva ore vorbind cu șatenul.

          — Nici eu nu am realizat, presupun că așa de repede trece timpul atunci când ai o companie plăcută. Acum, haide să îți arăt unde te poți schimba.

         Minyung îl conduse spre o cameră vopsită într-un roșu plămâniu, o culoare chiar plăcută la o primă vedere. Camera, era un dormitor care nu părea să fi fost folosit până acum, avea doar un pat și un dulap iar restul încăperi era complet goală.

          — Merg și eu să mă schimb. Dacă ai nevoie de ceva, strigă.

         Heron dădu aprobator din cap, așteptă până ieși Minyung din cameră și după începu să îmbrace costumul pe care îl aduse cu el. Era un costum simplu, nimic special, pantaloni de stofă neagră, un sacou din același material, o cămașă albă și o cravată.

         Minyung arăta minunat, iar inima burnetului începuse să bată mai tare atunci când îl văzu,  Purta un costum bluemarin, o cămașă de un alb imaculat și o cravată de aceeași culoare ca și costumul, aceasta avea și emblema Vulturilor aproape de gulerul cămășii.

         — Îți stă bine, spune Heron fără să se gândească de două ori.

         — Mersi, făcu Minyung prinzând o culoare ușor rozalie în obraji.

***

        În aceste câteva ore în care cei doi lipsiseră, sala fusese decorată puțin și pe dinafară. Era ora opt fără douăzeci atunci când cei doi au ajuns. Lumea începea deja să se strângă. Afară se afla o femei care citea numele pe o listă și îți spunea dacă aveai voie sau nu să intri. Cu toate că ceremonia începea abia la opt, lumea începuse deja să se adune.

        — Așa e în fiecare an, spuse Minyung în timp ce așteptau la coadă. La acest eveniment poate să vină oricine dorește să vadă unde sunt repartizați novicii.

        — Pot să apară doar așa pur și simplu sau cum vine asta?

        — Nu că pot să apară pur și simplu. Pot să își cumpere bilete. Doar că acelea se epuizează de obicei în primele patru ore.

        — Cât de multe bilete sunt puse la vânzare? Întrebă Heron, nu foarte sigur dacă chiar voia să știe asta.

        — În jur de cinci sute de bilete, plus că mai sunt și cei care fac parte din echipe. Suntem în total în jur de șapte sute de oamenii.

         Heron se simțea de parcă avea să leșine. Pierdându-și echilibrul pentru o secundă se prinse cât de repede putu de umărul șatenului. Nu îi prea surâdea idea de a fi privit de atâtea perechii de ochii.

        — Ești bine? Îl întrebă șatenul atunci când simți atingerea fermă a brunetului.

        — Da, doar că mi-am dat sema de faptul că va trebui să merg în fața atâtor persoane. Parcă văd că o fac de oaie.

          Minyung făcu ochii mari, realizând că mai bine tăcea. Pentru că ajunseră în față, Minyung spuse repede numele lor, iar femeia le făcu semn că pot să meargă.

       — Heron ascultă! Făcu Minyung trăgându-l pe brunet într-o parte. Mai știi că ți-am spus că am trac de scenă? Ei bine, știu ce simți și în aceste momente. Îți e frică că o să te împiedici și lumea va vedea asta. Nu te teme, nu o să se întâmple asta. Când ești acolo în față, încearcă să faci abstracție de cei din jur și să te gândești la orice altceva. O să fie bine, ai să vezi.

      — Mersi, Minyung. O să încerc să fac asta.

      — Nu ai pentru ce.