Trecuseră aproape două săptămâni de când se afla aici cu toate că nu era de multă vreme la Vulturi, putea spune că aici se simțea acasă, așa cum nu s-a simțit niciodată la Șoimi. Toată lumea aici era extrem de drăguță și pentru prima dată în nu știu cât timp simțea și el că făcea ce era bine pentru propria persoană.

— Lasă-mă să te ajut, spuse Minyung atunci când se aflau la poligonul de tragere.

Brunetul nu protestă, iar șatenul se aseză în spatele lui și îi luă mâinile în ale sale. Dintr-un motiv sau altul inima lui Heron începuse să bată mai tare și simțea cum în cameră devenea mai cald.

— Nu te mai concentra pe faptul că trebuie să ți pistolul nemișcat, nu ai cum, se va mișca inevitabil, trebuie totuși ca mișcarea să fie cât mai mică, controlată, într-un cerc dacă se poate. 

Heron făcuse în exactitate cum îi se spuse, se concentră pe mâinile sale și încerca ca mișcarea acestora să fie cât mai controlată.

— Bun, foarte bine, acum respiră, concentreză-te pe respirație, să fie cât mai regulată. O respirație rapidă o să influiențeze ținta. Acum, asează-ti degetul cât mai confortabil pe trăgaci, contolează trăgaciul din articulația centrală. Foarte bine, acum trage.

Brunetul apăsă pe trăgaci și observă cum glonțul se ducea cu rapiditate spre țintă, o lovi direct în cap. Nu acolo intenționase să tragă, însă măcar o nimerise.

 — Foarte bine Heron, spuse Minyung vesel.

Heron zâmbi la afirmația șatenului, chiar să bucura că îi ieșise și pentru prima dată nu mai dăduse pe lângă țintă, acum mai avea de lucrat și la perfecționarea țintei iar cu puțin noroc în aceste două săptămâni avea să știe cum să tragă cu arma.

***

    — Ești în regulă? Îl întrebă Minyung în timp ce se schimbau în vestiar Cred că am tras puțin cam tare de tine azi.

    — Sunt puțin mai obosit decât de obicei, asta este tot.

    — Dacă te face să te simți mai bine chiar începi să te descurci foarte bine, se observă progresul. Atât la luptă și autoapărare cât și la trasul cu arma. zise Minyung afișând un zâmbet.

    — Chiar mă bucur să aud asta. Îmi era teamă că nu am să mă pot adapta.

    — Heron, cu toți ne temem de asta la început. Cred că ți-ai dat și tu seama că o să fi bine, nu?

    — Da. Acum știu că totul va fi bine. A fost ciudat la început, pentru că îmi era frică să nu fi făcut alegerea greșită.

        Minyung dădu aprobator din cap. Știa foarte bine cum era să te simți așa, cel mai probabil toți transferați s-au simțit în acest fel la un moment dat. Șatentul se îndepărtă spre dulapul lui în timp ce își dădea jos tricoul.

    — Vrei să luăm ceva cald de băut după ce ieșim de aici? auzi Heron vocea lui Minyung în timp ce își trăgea bluza peste cap.

   — Mă gândeam să merg acasă, sunt destul de obosit după tot antrenamentul ăsta.

   — Bine atunci, te duc direct acasă.

        Heron dădu aprobator din cap, cu toate că nu era sigur dacă șatenul îl văzuse sau nu, pentru că era cu spatele la el. Afară era surpinzător de frig, fapt care probabil nu trebuia să îl mire pe brunet deoarece mai era doar două săptămâni din toamnă. Acum ceva cald nu mai suna așa de rău.

    — Parcă ceva cald nu mai sună așa rău.

       Minyung se întoarse și îi zâmbi. Afară începuse deja să se întunece. Era în jur de ora patru și ceva aproape cinci. Heron nici nu realizase cum trecuse luna noiembrie așa de repede. Mai era doar două săptămână până în decembrie. Nu dorea să se gândească chiar acum la decembrie, dar mai ales nu dorea să se gândească la Crăciun în special.

    — Perfect, zise Minyung cu un zâmbet pe față Știu o cafenea foarte bună, aproape de locul unde stai tu. Faci o ciocolată caldă cu dovleac atât de bună.

    — De ce ciocolata caldă cu dovleac nu îmi sună foarte apetisant?

    — Este băutura mea preferată, făcu Minyung Trebuie să o încerci.

    — Dacă tu zici că este bună nu vă de ce nu aș încerca-o.

        Minyung afisă un zâmbet și mai mare și un licăr de bucurie îi apăru în ochii. În lumina felinarelor care doar ce se aprinseră, ochii șatenului arătau mult mai gri ca de obicei. Brunetul adora să încerce lucruri noi și o ciocolată cladă cu dovleac nu suna chiar așa de rău până la urmă. Orașul arăta atât de diferit spre seară. Era destul de multă agitație având în vedere că lumea se întorcea de la muncă. Atmosfera din mașină era una foarte plăcută, Minyung dăduse drumul la muzică și chiar dacă nu vorbeau, acestă liniște dintre ei era chiar confortabilă.

        La un moment dat Minyung trase pe dreapta în dreptul unei clădiri luminate de lampioane, aceasta avea o terasă drăguță și deasupra pe acoperiși cu litere verde neon ondulate era scris frumos numele cafenelei, Cafeneaua lui Lethe. Heron, bănuia că acestă Lethe era cel mai probabil cea care deținea cafeneaua.

   — Vrei să intri și tu sau merg doar eu și comand?

   — Vin cu tine.

         Heron nu prea dorea să iasă din mașină, mai ales după tot acel antrenament prin care îl făcuse Minyung să treacă. Doar că din ce își dăduse seama Heron în săptămâna asta de când îl cunoștea pe șaten, acesta adora să fie în compania cuiva atunci când mergea să cumpere orice și chiar dacă nu ar fi arătat-o știa că băiatului nu i-ar fi picat bine ca Heron să nu vină cu el.

         Cafeaneau era aproape goală, fiind doar câțiva clienți la mese. Brunetul s-ar fi așteptat că la acesta oră când majoritatea lumi ieșea de la muncă, cafeneaua să fie plină însă, în câteva minunte acesta realizase că probabil nimeni nu dorea să cumpere cafea după masa.

   — Două ciocolate calde cu dovleac, îl auzi Heron pe Minyung

   — Face douăzeci de zolieni.

        Brunetul scoase îi întinse bani pentru a plăti partea sa din consumație iar după ce-i doi s-au îndreptat spre mașină. Heron luă o gură din ciocolata caldă și a trebuit să se abțină pentru a nu scuipa conținutul. Băutura nu era rea, doar că brunetul uitase că era fierbinte și se arse puțin la limbă.

   — Cum este băutura? Întrebă Minyung, care nu părea să că observase ce pățise brunetul

   — Este bună, zise Heron, cu toate că nu simțea mare lucru acum pe limbă mai luă o gură din acesta.

   — Care este băutura ta preferată? Adică ai zis că nu ai încercat niciodată, până acum, ciocolata caldă cu dovleac. Sunt curios, ce îți place să bei?

   — Dacă este iarnă, prefer ceaiul, nu sunt un mare fan al ciocolatei calde și vara prefer să beau un fresh de ceva. Nu prea beau sucuri acidulate.

   — Eu ador orice conține ciocolată, zise șatenul în timp ce intra în mașină Pot spune că sunt un fanatic al ciocolatei.

         Heron nu era surprins deloc, adică Minyung părea genul acela de persoană care adora ciocolata. Uneori avea impresia că doar oamenii veselei mănâncă ciocolată. Era totuși sigur că oricine l-ar fi putut contrazice deoarece mulți oamenii mâncau ciocolată când erau triști. Eliot, ura ciocolata, dintr-un motiv sau altul nu îl puteai face să bage nici măcar o bucată de ciocolată în gură, în schimb acesta adora vanilia. Brunetul își amintea și acum cum Eliot a făcut o criză atunci când a dat comandă la un tort pentru ziua fratelui său și comanda a fost încurcată cu un tort de ciocolată.

         Probabil dacă Heron nu l-ar fi oprit, Eliot ar fi fost în stare să de-a în judecată cofetăria de la care comandase, atât de mult ura ciocolata. El și Eliot erau amândoi încăpățânați până în pânzele albe, diferența dintre cei doi era faptul că Eliot era o persoană mult mai calmă decât el. Acesta nu se enerva foarte ușor și de multe ori făcea lucruri pe care mai târziu le regreta.

    — Heron, mă auzi? Ești bine?

        Brunetul fusese tras din starea lui de visare atunci când îl auzi pe Minyung strigând la el. Se uită în jur confuz pentru o clipă, ca mai apoi să vadă faptul că șatenul ajunse în fața casei lui Ren.

    — Da, sunt bine. M-am pierdut în gânduri pentru o clipă. Ce spuneai?

    — În primul rând, spuneam că am ajuns și în al doilea, te-am întrebat dacă nu vrei să vi luni cu mine la film?

        Brunetul își simțea obraji cum se roșec însă  se uită puțin nesigur la șatenul. Acesta îl invita cumva la o întâlnire? Nu era sigur cum ar putea să răspundă la acestă întrebare, voia o întâlnire atât de repede?

     — O să mai fie și alți câțiva prieteni de ai mei, zise Minyung repede atunci când observă figura lui Heron, Mă gândeam că poate ai vrea să cunoști câteva persoane noi, având în vedere că nu prea știi pe nimeni aici.

    — Sigur. Mi-ar plăcea să vin.

         Până la urmă șatenul avea dreptate, el îi știa doar pe Minyung și Ren pe aici. Pe restul colegilor abia dacă îi mai văzuse de când venise pe aici din cauza faptului că nu prea stătea la bază.

     — Super. O să fiu eu, doi băieți și încă o fată. Sunt din echipe diferite, i-am cunoscut când eram eu în perioada de antrenament.

    — Bine atunci, ne vedem luni dimineața, Minyung.

          Acesta fiind spune brunetul ieși din mașină și se îndreptă spre apartamentul lui Ren. Nu putea să înțeleagă ce se întâmpla cu el, adică inima începea să îi bată mai tare de fiecare dată când era în prajma lui Minyung și să nu mai vorbim despre faptul că se făcea cald în cameră. Nu avea cum să îl placă pe șaten, nu credea că era pregătit pentru o relație încă. Abia trecuseră trei luni de la moarte lui Eliot. Nu îl putea trăda în felul ăsta.

Un sentiment de panică îl cuprinse, trase aer adânc în piept și se îndrepta spre lift. Coșmarurile și atacurile de panică nu sunt ceva nou pentru el, acestea au început exact acum o lună, când Eliot au murit. Săptămâna asta mai avusese două atacuri de panică, însă niciunul dintre ele la fel de grav ca primul la care asistase Ren.

         Știa că prietenul său s-ar fi îngrijorat până peste cap dacă ar fi aflat că atacurile de panică erau ceva frecvent. Îl convinse atunci că fusese doar ceva de moment și că probabil nu avea să se mai repete. Era conștient că prietenul său avea doar intenții bune, dar în același timp știa că dacă Ren ar afla i-ar sugera probabil un specialist.

     — Ren, cum de ești acasă așa devreme? Întrebă Heron uitându-se surprins la prietenul său care făcea ceva de mâncare

     — Am scăpat mai repede azi.

         Roșcatul părerea destul de concentrat pe ce se făcea în tigaie pentru că nici măcar nu se întoarse să se uite la brunet. Heron se așeză la masă bând ce mai rămase din ciocolata caldă.

    — Cum ți-a fost ziua? Întrebă Heron încercând să facă conversație cu prietenul său.

    — Destul de agitată. În ultima perioadă totul este așa de agitat, mai ales cu ce se întâmplă pe insule.

    — Ce se întâmplă de fapt?

         Brunetul își mușcă buza, știa că probabil nu ar trebui să întrebe lucruri care nu îl priveau dar era destul de curios. Cine ar vrea să fure sume uriașe de bani și cu ce scop?

    — Nu ar trebui să îți spun. Doar șefii de echipă au voie să aibă asemenea informați, pentru că nu dorim să ajungă în mânii nepotrivite.

    — Este în regulă. Nu trebuia să întreb, doar că m-ai făcut curios.

    — Nu m-ai lăsat să termin. Tu ești o excepție, Heron.

        Ren opri aragazul și luă loc pe scaun lângă Heron. Brunetul îl privea extrem de confuz și nu înțelege ce avea roșcatul în minte.

    — Cum adică? Ren despre ce vorbești?

    — Eu, Eira și Kilian avem motive să credem că Blair este unul dintre oamenii care lucrează cu mercenarii din afară.

    — De ce credeți asta?

    — În ultimele luni s-a purtat destul de ciudat și nu prea pare că încearcă să rezolve tot acest mister, ba chiar de câteva ori a încercat să ne pună bețe în roate. Nu cred că lucrează singur, cel mai probabil are ajutor și din celelalte clanuri, altfel nu îmi explic cum ar putea extrage bani.

         Brunetul clipi de câteva ori, nu înțelegea de ce roșcatul îi spune toate astea. Adică da, el întrebase, dar nu se așteptase chiar să primească un răspuns.

   — Ren, știu că eu am întrebat, dar nu mă așteptam să îmi spui toate astea.

   — Îți spun pentru că avem nevoie de ajutorul tău.

   — Al meu? Cu ce vă pot eu ajuta pe voi?

   — Încercăm să micim lista de suspecți și de cine l-ar putea ajuta din alte clanuri. Ai stat mai mult ca mine la Șoimii și avem nevoie să ne ajuți la eliminarea suspecților.

   — Ren, sunt mulți oamenii pe insula Șoimiilor și eu oricum i-aș recunoaște doar pe cei care erau în judecătorie.

   — Știm și noi asta. Kilian a reușit să facă rost de liste cu oamenii de pe toate insulele.

   — Sunt milioane de oamenii pe toate insulele, cum crezi că vom găsi suspecții? Care ar fi motivele lor? Nu avem de unde știi.

   — Ne concentrăm doar pe cei plasați mai sus social. Șefii de sedii și cei care conduc afaceri. Nu ar trebui să fie chiar așa de greu. Ne ajuți?

   — Da. Ce pot face cu voi? Nu mă pricep eu la avocatură și deslușit mistere dar dacă e nevoie mă descurc.

   — Minunat. Știu că mâine este sâmbătă și ar trebui să fie ziua ta liberă, dar Eira a insista să ne ocupăm de asta mult mai repede.

   — Chiar dacă începem de mâine, va dura oricum ceva vreme. Știu că niciunul dintre noi nu stă prea bine cu răbdarea dar dacă este un lucru pe care l-am învățat de la Șoimii este fapt că trebuie să ai răbdare pentru a rezolva un caz.

   — Presupun că va trebui să avem răbdare atunci. Heron dădu aprobator din cap. Nu prea era sigur în ce se băga dar chiar dorea să își ajute prietenul. Va fi o muncă de detectiv și probabil nu vor ajunge nicăieri, dar trebuia să încerce.

   — Vrei să mănânci ceva? Făceam paste, însă nu sunt sigur cum le-ai putea face vegetariene.

   — Simplu, în loc de carne adaugi ciuperci. Te ajut dacă vrei.

   — Dacă mă ajuți și tu atunci cel mai probabil termin mai repede.

          Brunetul se ridică de pe scaun, își spălă mâinile, scoase ciuperci din frigider și se puse pe tăiat. În tot acest timp Ren, își făcea ceva carne de pui.

***

         Seara trecută fusese una plăcută, brunetului chiar îl lipiseră acest gen de seri liniștite în care el și Ren doar vorbeau și râdeau din te mir ce. În liceu, cei doi dormeau unul la altul aproape în fiecare weekend. Își amintea și acum cum vorbeau despre orice, puteau face o conversație pe absolut orice temă. Cel mai des vorbeau despre cum se vor transfera împreună la Vulturi și vor locuii împreună. Era copii cu vise mari, nu trecuseră prin prea multă durere și nu știau cât de grav îi poate lua viața prin surprindere.

    — Bună dimineața, făcu Ren scoțându-l pe bărbat din visare.

    — Neața.

    — Cum ai dormit?

    — Bine. Nu mințea, cel puțin nu în totalitate.

        Pentru prima dată în ceva timp nu mai avuse un atac de panică pe timpul nopții. Cu toate că se trezise speriat și transpirat tot, de data nu avusese un atac de panică. Roșcatul îi zâmbii întinzându-i o cană cu cafea.

   — Tu cum ai dormit? Întrebă brunetul luând o gură de cafea

   — Ca de obicei, am dormit ca și un copilaș. Heron se așeză pe scaun și mai luă o gură din cafea.

        Nu era sigur la ce oră trebuia să plece el și Ren, însă dacă acesta nu se grăbea, nu vedea de ce el ar face-o.

   — Eira, a zis că trebuie să fim acolo până la ora nouă. Ar fi vrut ea probabil să venim mai repede însă s-a plâns Kilian că nu avem oricum ce să facem mai devreme acolo.

         Brunetul dădu aprobator din cap și apoi aruncă un ochii pe ceasul telefonului, acesta indicând ora opt fără douăzeci de minute.

    — Este încă devreme, vrei ceva pentru micul dejun? Fac eu ceva pentru amândoi.

    — Dacă nu este ceva vegetarian atunci bine.

    — Hai măi Ren, sunt multe mâncăruri vegetariene care sunt convins că ți-ar plăcea.

         Roșcatul își dădu ochii peste cap și dădu din mână mergând spre sufragerie în timp ce butona telefonul. Brunetul se întoarse spre bucătărie, bucuros că putea face ce dorea el pentru micul dejun.

         Nu avea de gând să facă ceva foarte sofisticat. Afară se răcise considerabil și prin urmare nu avea cum să facă un bol cu smoothie, acesta fiind una dintre rețetele pe care le mânca cel mai des pe timp de vară. Într-un final decise că va face terci de ovăz. Nu știa cât de mult îi plăcea lui Ren, însă era simplu de făcut. Tot ce trebuia să facă era să pună laptele pe foc, iar după ce fierbea să adauge fulgi de ovăz și să amestece până se făcea o compoziție mai tare. După acea avea cel mai probabil să pună câteva fructe pe deasupra și poate o lingură de unt de arahide.

***

         Spre bucuria lui, roșcatul adorase terciul. Păruse atât de sceptic atunci când văzuse ce pregătise brunetul, însă până la urmă acesta îl convinse să încerce. Acum, cei doi erau în drum spre un anume loc.

         Heron nu era foarte sigur unde mergeau, tot ce știa era faptul că trebuiau să se întâlnească cu ceilalți șefii. Toți, cu excepția lui Blair.

         Brunetul bănuia că nu o să se întâlnească într-un loc unde Blair i-ar putea descoperii ușor sau cel puțin spera că nu avea de gând să facă asta. La scurt timp după ce gândi asta, Ren oprii mașina în fața unui complex de blocuri. Nu era nimeni în jurul blocului și părea destul de liniște pe acolo.

    — Eira a sugerat să ne întâlnim la ea acasă. Stă într-un apartament destul de mare și o să fie loc pentru toți cinci.

    — Cinci? După calculele mele eram doar patru. Mai vine încă cineva?

    — Da, mai vine Sereia. Este șefa departamentului de pază și securitate asta ne va ajuta mult. Brunetul dădu aprobator din cap și ieși din mașină.

         Era conștient că și dacă Sereia nu era șefa departamentului de pază și securitate probabil tot ar fi fost aici, prin simplu fapt că era logodnica lui Ren.

        Cei doi au intrat într-unul din blocuri, acesta avea pereții vopsiții într-un verde marin. Eria avea aprtamentul la parter,  Ren sună la o ușă vopsită în roșu și imediat la acesta veni femeia roșcată pe care Heron o văzuse la adunare.

   — Bună Ren, tu trebuie să fi Heron nu? Eu sunt Eira, haideți intrați.

        Heron îi urmă pe cei doi în încăpere unde îi observă pe bărbatul că păr albastru care fusese la întâlnire cu câteva zile în urmă și o femeie cu părul lung, brunet și cu câteva șuvițe blonde prin el. Femeia se ridică și îl luă pe Ren în brațe, având un zâmbet larg pe buze.

   — Tu trebuie să fi Heron, zise bărbatul vopsit albastru în cap Eu sunt Kilian.

   — Mă bucur să te cunosc.

   — Bună Heron, mă bucur să te cunosc într-un final, zise Sereia afișând un zâmbet cald, Ren mi-a povestit atâtea despre tine și de abia am așteptat să te cunosc.

   — Mă bucur să te cunosc Sereia, spuse Heron.

         Încerca să pară cât mai vesel posibil. Nu dorea să pară un ursuz în fața Sereiei, pentru că din câte îi povestise Ren despre acesta, părea o persoană chiar foarte de treabă și extrem de puternică.

    — Presupun că știi de ce ești aici, spuse Kilian. Avem nevoie de ajutorul tău pentru a scoate câteva persoane de pe listă și să mai scădem din suspecți.

    — Da știu, arată-mi lista.

       Kilian dădu aprobator din cap. Scoase laptopul și îi făcuse semn lui Heron să se așeze pe canapea pe care stătea și el. Heron luă loc și își se uită spre laptop. Putea simți privirile celorlați pe el, însă acestea nu îl deranjau.

    — Am făcut rost de lista asta cu toți cei cu funcții mari și copii lor de pe insula Șoimilor.

        Heron se uită peste listă și privirea îi se oprise pe Cayden Cox, directorul și șeful spitalelor de pe insula Șoimilor și totodată tatăl lui Eliot. Pe brunet simțea că îl apucă tremuratul, nu știa cât de actuală este lista și îi era frică de un singur lucru. Se uită în josul pagini și acolo se aflau pozele și numele celorlați membrii al familiei Cox. Mama lui Eliot, Swayer și Eliot. Lângă poza lui nu scria cum că ar fi decedat, însă probabil lista astea nu era foarte actuală.

    — Pe el poți să îl scoți de pe listă, spunând asta Heron întinse mâna spre poza lui Eliot, iar atunci observă faptul că tremura.

    — De ce? Întrebă Kilian.

    — Pentru că este mort. Eliot Cox a murit cu două luni  în urmă.

         Moarte lui Eliot a fost un eveniment destul de restrâns, cu toate că presa dorea să afle chiar de la tatăl lui cum a murit propriu său fiu. Pentru siguranța lui Heron a preferat să țină totul cât mai intim posibil. Existau prea multe gruii rele în lumea asta și mulți ar fi putut interpreta totul greșit sau cel puțin asta spuse tatăl lui Eliot, ultima dată când Heron vorbise cu el.

     — Heron, ești bine? Auzi brunetul vocea prietenului său.

         Ren își dăduse seama că era vorba despre băiatul pe care el l-a iubit și acum dorea să se asigure că prietenul său este bine.

     — Da, hai să trecem mai departe.

         Să fie sincer, Heron nu știa dacă cineva din familia lui Eliot ar fi putut fi implicată sau nu în toată treaba asta așa că a hotărât că pentru moment să rămână toți pe listă. Nu au ajuns prea departe cu lista și la final singurul care ajunse afară de pe listă era Eliot.

         Brunetul nu se prea mirase de faptul că nu au progresat foarte mult. Până la urmă nu îi știa pe majoritatea de acolo și pe care îi știa cât de cât, habar nu avea dacă ar putea face parte din ceva atât de dubios. Îi era destul de greu să recunoască, dar nu prea cunoștea așa de bine familia lui Eliot. Adică îi întâlnise de câteva ori și mereu le-au susținut relația și au fost foarte de treabă cu Heron, dar cam atâta. Totuși, nu dorea să se gândească la posibilitatea că familia lui Eliot era implicată în așa ceva.

    — Nu am ajuns prea departe, zise Eria destul de dezamăgită.

    — Nici nu prea aveam cum să ajungem prea departe, spuse Heron Practic ne-am avântat cu capul înainte într-o problemă la care nu îi vedem finalul.

    — Ce vrei să spui cu asta? Întrebă Kilian ridicând o sprânceană.

    — Spun, că va lua timp să aflăm ceva. Probabil va fi nevoie să ne ajungem cumva la biroul lui Blair și să facem de acolo rost de o listă cu nume sau ceva care să ne fie de folos.

    — Nu este cel mai bun plan, dar chiar nu cred că avem altul. Trebuie să facem cumva rost de o listă de nume de unde am putea porni, făcuse Sereia.

         De când ajunse aici, Heron putu să observe cât de apropiați erau Sereia și Ren. Pur și simplu, cei doi emanau iubire unul pentru celălalt. Brunetul se bucura pentru prietenul lui, reușise să găsească pe cineva care ținea la el și care, spera Heron, va avea grijă de el.

    — Este totuși ceva ce nu înțeleg, începuse Heron să vorbească De ce ar trimite cineva bani pe continent? Ce ar avea de câștigat din asta?

    — Nu știi de ce se află pe continent? Întrebă Kilian oarecum mirat.

    — Nu, zise Heron într-un fel destul de confuz, Ar trebui să știu?

    — În clanul Șoimilor nu le este spus nimic despre ce se află pe continent, zise Ren afișând un zâmbet.

    — Ce se află pe continent? Întrebă Heron ridicând o sprânceană.

    — Unii din oamenii de acolo au anumite abilități, începu Eria, Nici noi nu știm exact care ar fi aceste abilități, dar ce știm este că aceștia își folosesc abilitățile pentru a face arme. Unele dintre cele mai puternice arme văzuse pe lumea asta.

    — Bănuim că Blair sau oricine altcineva ar dori să cumpere acele arme pentru a le avea aici pe insulă.

    — De ce ar face cineva arme atât de puternice? Întrebă Heron confuz.

    — Credeam că este clar, zise Kilian, Pentru un posibil război între țările de pe continent.

    — De ce ar vrea Blair sau oricine altcineva să cumpere asemenea arme? Înțelegeam că dacă era un caz izolat și se întâmpla pe o singură insulă, atunci ziceam că vrea să pornească război cu celelalte insule.

    — Ne-am gândit și noi la posibilitatea unui război, zise Ren, Desigur că idea a căzut de îndată ce am aflat că aceste disparații de bani nu se întâmplă doar pe insula noastră.

    — Este prea complicat și cum am spus vom avea nevoie de timp și nici nu suntem foarte siguri în ce ne băgam.

         Nimeni nu îl contrazise, deoarece cu toți știau că are dreptate. Va fi nevoie de mult timp și nici ei nu erau foarte siguri în ce anume se băgau. 

Acesta a fost și cu acest capitol.