În bătălii – sau mai degrabă în spitale – văzuse o mulțime de bărbați mutilați sau bolnavi care se încăpățânau să fugă de moarte. Printre acești bărbați, existau suficiente femeie care erau și mai încăpățânate să supraviețuiască. Și înțelesese fiorul vieții și motivul pentru care nimeni nu voia să se piardă în uitare. El unul se gândise la moarte în fiecare bătălie purtată. El însuși știa că ar fi preferat să lupte cu Moartea dacă într-o seară ar fi decis să-l viziteze în loc să se predea neființei.

Totuși, era ceva la Christina Stone care i se părea de neînțeles. După ce îl sărutase – ea chiar îl sărutase! – aidoma unei curtezane focoase, refuzându-i însă informația cerută, după ce plecase tăcută să o viziteze pe Blue, după ce o hrănise, o îmbrăcase și o nu o lăsase în frigul unui octombrie crud, Christina alegea să fugă. Christina alegea să moară.

Nu de mâna lui, nu. Nu ar fi lovit niciodată o femeie și cu atât mai puțin să omoare una. În Londra însă erau atât de multe pericole încât nu știai dacă te întorceai viu acasă. De altfel, în cartierul lepădăturilor existau suficiente pericole și la o oră ca aceasta – opt și puțin dimineața. Christina însă alegea să plece neînsoțită, fără pelerină, cu sânii ăia ispititori la vedere, părul fluturând în vânt și privirea de pisică sălbatică și să se oprească la răscrucea din Dials. Și nu o împiedicase. Pur și simplu încălecase și o urmase în șoaptă. Astfel putea să o protejeze și să descopere ascunzătoarea familiei ei, pentru că da, acolo se dusese Christina Stone. Numele fratelui ei o făcuse să își amintească: avea rude aici, în Londra, rude pe care el, Colt, le vâna.

Urcase încet pe urmele ei, îngrijorat de mizeria în care stătuse fata. Mucegaiul înflorise pe pereți, pe undeva continua să picure apa din urmă cu o seară și mirosea a igrasie. Se cutremură. Nimeni nu ar fi trebuit să îndure astfel de condiții, cu atât mai puțin o femeie precum Christina Stone. De la viață, Christina ar fi meritat mătăsuri, catifea, dantelă și bijuterii.

Ajuns în pragul locuinței cu ușa deschisă, se apropiase suficient cât să vadă măcelul. Cineva se distrase de minune ucigând. Văzu piciorul unui bărbat și recunoscu întrucâtva trăsăturile lui Roger Stone. Își închise ochii dezgustat. Și în acea fracțiune inima i se frânse când o auzi hohotind. Christina Stone, femeia care nu vărsase nicio lacrimă și care nu leșinase când alte femei ar fi făcut-o, plângea cu trupul tremurându-i. Iar el înghiți în sec. Trebuia să se apropie de ea și să o liniștească. Făcu un pas înainte când un individ se desprinse din umbre și o înhăță.

— Deci aici erai...

Nu așteptă să audă mai mult. Mâna individului dădea să o lovească. Nu avea să permită așa ceva. Prinse pumnul bărbatului, îl întoarse cu fața la el și îl ridică lesne de la podea, împingându-l în perete.

— Nu o vei atinge. Își ridică pumnul și lovi maxilarul individului. Nu o vei lovi. Îi mai trânti un pumn, negândindu-se nicio clipă cine era. Și nu te vei mai atinge de nicio femeie niciodată! Iar genunchiul lui țâșni, lovindu-i vintrele. Se întoarse spre femeia care privea mută scena. În spatele lor, un polițist intrase probabil alarmat de zgomot. Sunt lord Colt Cardinham, i se adresă el bărbatului. Asigură-te că acest individ e închis. Ține-l în viață până ajung eu!, îi mai spuse. Polițistul aprobă tăcut și îl scoase pe bărbat din cameră. Privirea lui reveni asupra Christinei. Ești bine?

Ochii ei căzură peste cadavrul de la picioarele sale și dădu negativ din cap. Nu. Bineînțeles că nu era bine. Se apropie de ea, dar nu reuși să o prindă când se prăbuși în genunchi lângă ceea ce fusese un bărbat destul de vârstnic care se părea că murise cu un început de zâmbet.

— Tata Stone, nu-i așa?, întrebă ușor Colt lângă ea, în picioare. Îl recunosc după desenul comisarului Scott din Derby. Acolo au ajuns Bryght și Melody după ce ați furat tot.

— Nu am furat tot!, îi aruncă femeia. Am lăsat un cal... Chipul i se bosumflă, iar mâinile i se odihniră pe paloarea chipului bărbatului. Eu am insistat să lăsăm un cal.

— Deci erai bunul samaritean dintre toți?, încercă el să îi înțeleagă purtarea. Femeia nu răspunse, ceea ce îl făcu să ofteze. Haide, Christina! Ți-am spus că vom veni împreună. Ai fugit. Ți se putea întâmpla orice pe drum. Trupul ei rămase neclintit acolo. Christina?, îi strigă blând numele când fu clar că ea nu avea să clintească sau să-i vorbească.

Îi era milă de ea. Deși infractori, bărbații dinaintea ei îi fuseseră familie. Nu voia să se gândească la posibilitatea ca el să-i găsească pe cei dragi astfel într-o zi. Nu. Nu voia.

— Aveam cinci ani când părinții mei au murit, șopti ea. Era vară și ploua. Ploua ca și cum cerul stătea să se crape și avea să cadă pe mine. Oftă din tot sufletul și continuă să mângâie mâna bărbatului mort. Și atunci a luat casa foc. Colt își închise ochii. ÎșI amintea de Summer la cinci ani. Copiii nu știau adesea cum să reacționeze la multe lucruri. Și-o imagina singură, pierdută, prea mică să înțeleagă ceva într-o casă mistuită de flăcări, iar disperarea îl cuprinse. Oare pielea îi arsese? Cât de rănită fusese? Așteptă totuși răbdător să îi audă povestea. Christian m-a scos de-acolo. Degetul ei indică celălalt cadavru, apoi reveni iute la Tata Stone. Roger era servitor în casa părinților mei. Era lacheu. Ne-a ajutat să fugim înainte ca locuința să cadă peste noi și să murim. El ne-a dus la domnul Stone. Și domnul Stone a fost atât de bucuros să ne primească în căsuța lui cu doar două camere!

Deci Christina „Stone" era o orfană. Își miji ochii în direcția lui Roger. Din ce fel de familie provenea dacă aceasta își permisese lachei? Trebuia să investigheze incendiile din ultimii doisprezece ani. Numai așa putea descoperi mai mult decât era fata dispusă să îi povestească.

— Eu și el... Noi doi semănam atât de bine încât... mi-a fost așa de ușor să îl consider tată... Așa de ușor... Iar acum s-a dus exact așa cum a prezis, într-o zi de luni, ucis de o bestie care venise să mă ia pentru...

Buzele femeii se ferecară și izbucni din nou în lacrimi. Deși era curios să afle de ce anume fusese luată de Brutus, Colt nu putu rămâne nepăsător înaintea suferinței ei. Cu un gol în suflet, chiar dacă nu ar fi trebuit să simtă nimic pentru acești răufăcători, o ridică ușor în brațele lui, îndepărtând-o de cadavru. Fata se agăță să haina lui și se lăsă târâtă afară din casă. El unul avea să revină, dar nu avea să o mai ia cu el. Christina nu trebuia să vadă mai mult.

— Îl iubesc atât de mult..., se tângui tânăra femeie. El m-a învățat tot ce știu.

— Știu. Gata acum, gata. Ssst...

Alinând-o, Colt se îndreptă spre prima birjă și o urcă înuntru, dând instrucțiuni vizitiului să îi transporte la casa lui din Mayfair. Când ajunse în interior, o trase în brațele lui și îi permise să plângă până ce Christina se liniști și rămase doar să suspine ușor. Probabil că nu era conștientă de poziția intimă în care se aflau. Nici el nu putea spune că era în deplinătatea facultăților mintale. Dar nu putea rămâne nepăsător înaintea durerii acestei fete. De-abia ce își pierduse familia.

— Sunt morți, Cardinham. O simți oftând ușor pe gâtul lui. Toți oamenii pe care i-am iubit vreodată sunt morți.

— Îmi pare rău, îi spuse el sincer, mângâindu-i părul care se desprinsese din agrafe și atârna rebel pe brațul lui. Deși empatizând cu durerea ei, trupul lui Colt nu putea simți decât o femeie, pe această femeie, și să răspundă entuziast. Fundul ei era așezat pe picioarele lui, iar sânul ei cald i se odihnea pe piept. Strânse din dinți pentru a nu se gândi la mai mult de-atât, simțind fiecare zvâcnire a străzii ca pe un supliciu. Îmi pare rău, repetă pentru a-și aminti gravitatea momentului.

— Chiar îți pare?, se auzi zeflemitor glasul ei. Îi privi chipul. Pisica sălbatică revenea sub forma acestei femei cu ochii galbeni. Nu ne pregătisei aceiași soartă? Moartea? Cu ce ești tu diferit de bărbatul care i-a ucis?

— Christina..., începu să spună când mâna ei se ridică și îi acoperi gura.

— Taci! Doar taci, Colt Cardinham! Taci și să nu mai scoți niciun sunet! Aproape că se împotrivi poruncii ei când realiză că ochii îi înotau încă în lacrimi. Să taci, da?

Iar buzele femeii se înălțară spre ale lui, mângâind prea ușor. În acele clipe Colt și-ar fi dorit să o sărute cu patos, să îi simtă gura încleștată pe a ei, să sugă și să desmiardă floarea buzelor sale. În schimb, se supuse dorinței sale și o lăsă să își aline durerea. Era un sărut cast, o simplă apropiere a gurilor. Imediat ce deschise ochii și conștientiză ce făcea, Christina își drese glasul și se îndepărtă, așezându-se pe bancheta dedicată doamelor, cu fața spre direcția mersului. Roșii. Nu știu ce m-a apucat. Îmi pare rău.

Colt prefera roșeața obrajilor ei în detrimentul palorii. Se întinse și îndepărtă o șuviță din ochii ei, pretextul potrivit pentru a-i atinge pielea delicată a obrazului.

— Ești tulburată, Christina. Nu am ce ierta. Când privirea ei se ridică tulburată de patimă spre a lui, Colt decise că era momentul potrivit să schimbe subiectul. Deci aici ați stat? Nu e un loc sigur pentru o tânără domnișoară așa ca tine.

O văzu cum zâmbește vag. Măcar zâmbea. Spusese ceva bine.

— Nu ne permiteam tocmai Mayfair, știi?

— Normal că nu, zâmbi acesta fără nicio ironie sau jignire. Aproape că uita că o femeie cu frumusețea ei nu era fiica vreunui lord. Și fratele tău?

— Christian?, întrebă ușor derutată.

— Nu cred că ai alții. Așteptă un moment pentru a-i citi expresia. Nu. Nu avea un altul. Își întinse ușor picioarele, atingându-i coapsa. Asta era tortură pură pentru el. Nu era printre cadavre din câte am observat. Prin urmare, trebuie să fi scăpat. Poate că este viu.

— Să înțeleg că vrei să îl găsești?, întrebă vocea ei neutră, aproape înfricoșată. Domnișoara își stăpânea destul de bine emoțiile. Și când îl găsești ce se întâmplă? Îl trimiți să îi urmeze pe Roger și pe Tata Stone?

Nu răspunse. Nici nu era nevoie. Așa trebuia procedat. Totuși, acum, când punea problema așa, nici prin gând nu îi trecuse asta. Se gândise doar că trebuia să îl găsească pe tânăr înainte de intra în belele. Sau înainte ca el să o găsească pe Christina și să i-o fure. Se strâmbă. Nu lui. Christina nu era a lui, era a planului pe care îl ticluise. Voia să-i depisteze pe lorzi și voia să le cunoască planurile. Voia să îi distrugă.

Nu era însă timpul pentru a-i destăinui asta. Christina era încă tulburată. Avea nevoie urgentă de o nouă baie și de un nou schimb de haine, poate chiar de un ceai. Își privi ceasul. Nu era încă ora zece, dar nu se supăra nimeni dacă făcea această excepție și servea o gustare mai devreme. Poate o determina să se odihnească puțin după ce lua picăturile prescrise de doctorul Leigh. Cu siguranță avea să îl cheme din nou în seara aceasta să o consulte. Până atunci însă trebuia să îi distragă atenția de la orice gând negru ar fi încercat-o.

— Deci știi să citești în palmă, nu-i așa? Tata Stone te-a învățat asta? Femeia îl privi cu ironie. Eram doar curios, domnișoară Stone.

Christina oftă și întinse mâna fără mănuși – avea nevoie urgent de o garderobă – indicându-i să-și pună degetele acolo. Ce rău putea să facă oricum? El își uitase mănușile acasă, așa că nu era nevoie să le pună deoparte. Își culcă palma într-a ei. Ochii tinerei continuară să îl privească, de parcă simțea povestea mâinilor lui, nu era nevoie să o privească.

— Ai fost soldat exact așa cum am spus. Și era cât pe-aci să-ți ratezi viața din cauza asta. Degetul ei mare trecu peste linia care pornea din degetul mare și se curba spre încheietură. Dar ai renunțat, deși acum ai o funcție însemnată. Unghia ei frumos tăiată zgârie ușor suprafața palmei, stârnind un val de excitație în trunchiul lui. Era periculos să asiste la o lecție de chiromanție acum când o dorea atât de mult pe vrăjitoarea care îl atingea. Să înțeleg că nici acum nu ești fericit cu viața pe care o trăiești, milord?

Colt își trase palma șocat de această intimitate a minții sale. Nu. Nu era mulțumit. Simțea în adâncul său că ceva îi lipsea. Nici când fusese în colonii nu putuse umple acel gol și nici acum când se afla pe uscat. Din contră, din colonii sosise și mai gol.

— Am ajuns!, anunță prea repede când birja se opri.

Se dădu jos și o ajută să coboare, intrând repede în casă. Majordomul îl întâmpină cu o bucată de hârtie frumos împăturită și pe care zări semnătura prietenului său. Se încruntă.

— Domnule, un bilet pentru dumneavoastră de la lord Colburg, anunță acesta.

Prinse hârtia, uitând cu desăvârșire de făptura pe care o ținea alături și care privea curioasă biletul. Când îi întâlni privirea, mormăi și se îndepărtă puțin pentru a citi misiva. Atunci înjură, strânse biletul și îl băgă în haină. Aparent, problemele se țineau scai de el și de prietenii lui. Era anotimpul morților suspecte și al belelelor.

— Walt, vreau ca domnișoara Stone să primească o nouă baie și un nou schimb de haine de la Summer. Să i se pregătească ceaiul și prăjiturile bucătăresei. Pe un ton jos continuă: Să nu o lași să iasă. Privi direct spre femeia care părea că îl sfida. Dacă încearcă să fugă, spuse dezinvolt, împușc-o.

— Poftim?!, exclamă uluită tânăra.

— Revin curând, domnișoară Stone!

Îi aruncă un zâmbet și ieși triumfător, lăsând-o să-l înjure. Nu știa că o fată atât de plăcută la chip cunoștea mai multe părți anatomice decât o mamă cu patru copii.

***

Servitorii îl ascultau pe Colt Cardinham ca pe Dumnezeu. Pentru că așa fuseseră date instrucțiunile, Christina fusese din nou îmbăiată și schimbată în ceea ce părea a fi o fustă galbenă, un corset crem, un șal prins peste sâni, jacheta de aceiași culoare cu fusta, totul cu un model îngrijit, roșu, care decora exemplar ținuta.

Alături de ai ei, Christina nu dusese lipsă de prea multe lucruri, dar niciodată nu visase că avea să poarte mătase și dantelă. Majoritatea hainelor ei erau practice: lână și batist. Și majoritatea rămăseseră în casa din Dials. Aceiași casă în care zăceau morți cei dragi. Deși nu se lăsă convinsă să mănânce, temându-se că imaginile și durerea de cap aveau să o facă să verse, bău puțin ceai în biblioteca lui Colt Cardinham.

Colt era un bărbat la modă care părea să aprecieze stilul rococo. Până și biblioteca lui avea culori țipătoare și decorațiuni grandioase. Pereții erau practic îmbrăcați în cărți. Cele două ferestre ușor curbate ofereau suficientă lumină camerei și posibilitatea de a spiona trecătorii. Covorul roșu cu decorațiuni aurii punea în evidență ramele lucioase ale bibliotecii. Pe alocuri existau scaune moi, tabureți, o măsuță. Christina, de exemplu, era așezată într-un fotoliu și privea absentă lumea care trecea. Visul ei devenea clar acum. Tata Stone o vizitase pentru ultima dată aseară, iar ea nu știuse cum să aprecieze acele momente. Pentru asta avea să îl găsească pe Christian. Era de datoria ei să se asigure că unica rudă care îi mai rămăsese pe acest pământ era bine. Nici nu voia să se gândească la ce se afla în sufletul lui acum, oriunde ar fi fost. Totuși, nu putea pleca de aici dacă nu voia să atragă din nou mânia lui Colt Cardinham. Trebuia să îl convingă să meargă cu ea și, apoi, să îl abandoneze pe drum. Numai așa putea reuși. Trebuia să îl atragă de partea ei.

Tresări când glasul lui Blue răsună pe hol. Își lipi un zâmbet pe chip și întinse brațele spre micuța care se simțea aici ca acasă.

— Te-ai întors!, exclamă fericită Blue. Și ai o rochie nouă!

Christina o strânse în brațele ei și o sărută pe creștet. Servitoarea – Beth – era chiar în urma lor. Și, cum în fotoliul în care stătea Chrstina era suficient spațiu, o așeă pe Blue lângă ea și îi făcu semn femeii să se așeze în celălalt fotoliu. Beth ezită o clipă, apoi luă loc.

— O femeie în stare ta ar trebui să aibă mai multă grijă, îi spuse Christina.

Beth încremeni, își duse instinctiv mâna la pântec, iar chipul îi deveni livid.

— De unde...?

— Mie îmi pare evident, se încruntă Christina. Își drese glasul. Pur și simplu simt asta, domnișoară Beth. Așa sunt. Așa m-am născut...

Uneori simțea lucruri înainte ca ele să se întâmple. Uneori vedea lucruri care nu existau cu un minut în trecut. Uneori era martora unor experiențe care nu îi aparțineau așa cum făcuse cu Blue dimineață. Se întinse și îi oferi un biscuit, iar fata îl luă temătoare, apoi începu să îl mestece fericită. Dacă avea să o ia pe Blue cu ea, știa că nu îi putea oferi luxul lui Colt Cardinham. Dar nici nu putea garanta că acest bărbat avea să o țină pe Blue aici pentru totdeauna.

— Sunteți o... vrăjitoare?

— Nu, răspunse Christina. Nu cred, se corectă, ceea ce atase din nou atenția lui Beth. Văd lucruri, Beth. Atât. Te deranjează dacă îți spun așa? Femeia negă. Văd trecutul, prezentul și viitorul unei persoane. O observă fâstâcindu-se. Mereu se întâmpla asta cu oamenii. Toți aveau ceva ce îi făcea să se rușineze. Dar nu o fac fără acordul lor, stai liniștită.

După o clipă, Beth își drese glasul:

— V-aș ruga...

— Christina. Spune-mi Christina, te rog! Cred că sunt mai mică decât tine...

— Christina, te rog să nu îi spui lordului. Eu... El încă nu știe. Este copilul meu cu Orwin, valetul dumnealui. Ne iubim, dar lordul a interzis orice fel de apropiere între servitori. Înțelegi?

— Da, îi șopti Christina. Secretul tău este în siguranță cu mine.

Beth oftă ușurată.

— Nu este un bărbat atât de rău, continuă servitoarea. Are accese de cruzime, dar în rest... Nu este rău. Christina nu spuse nimic. Nu îl cunoștea suficient pe Colt Cardinham pentru a spune ceva despre acesta. Îți mai pot aduce ceva?

— Nu, te rog nu, continuă Christina.

În timp ce conversația aluneca spre banalități, în bibliotecă își făcu loc un bărbat în vârstă, dar cu un zâmbet omniprezent pe chip. Christinei i se strânse o clipă inima când părul pe alocuri alb al noului sosit îi aminti puternic de Tata Stone. Își strânse buzele pentru a nu izbucni în lacrimi în fața lui Blue care își îndesase corpul mai aproape de ea.

— Mi s-a spus mie că vă voi găsi aici!, zise necunoscutul. Domnișoară Beth! Ochii lui albaștri se îndreptară spre Christina care mai avea puțin și se pierdea în fotoliu. Dumneata trebuie să fii musafira lui Cardinham, iar dumneata..., bărbatul se apropie ușor de Blue, trebuie să fii încântătoare domnișoară Blue.

Temătoare, copila cumpăni bine situația, apoi aprobă tăcută.

— Încântat!, se închină până în pământ înainte ei. Eu sunt Wesley Rutledge. Îl ajut pe Cardinham din când în când și mă gândeam că dumneavoastră, domnișoarelor, aveți nevoie să fiți salvate de plictiseală. Am dreptate?

Ochii lui Rutledge sclipiră.

— Domnul Rutledge este prieten bun cu lordul, îi spuse Beth Christinei. Sunteți în siguranță cu dumnealui. Lordul va trimis?

— Să zicem, răspunse evaziv Wesley. Dar cum el nu este acasă să acapareze atenția domnișoarelor, mă gândeam că domnișoarei Blue i-ar plăcea să guste din bunătățile de la Gunter. Ce ziceți?

Gunter, numit nu până de curând The Pot and Pineapple era locul despre care Christina de-abia auzise când ajunseseră pentru prima dată la Londra. Totuși, nu gustase nimic din vasta casă a bunătăților dulci. Nici nu îndrăznise să cutreiere Berkley Square. Totuși, erau multe bulevarde pe care ea nu mai călcase până ce îl întâlnise pe Colt Cardinham. Până aseară.

— Cred că lui Blue i-ar face plăcere, cedă Christina, nerecunoscând că și ei i-ar face plăcere.

— Perfect! Domnișoară Beth, sunteți invitata mea. Vom lua și un lacheu, poate... – privi spre Beth – și pe domnul Orwin. Tânăra roșii. Aparent, toată lumea cunoștea relația dintre Beth și Orwin, mai puțin stăpânul casei. Ce ne vom distra!

Întinse brațele spre Blue, iar fetița, după ce își mușcă buzele, acceptă invitația. Purtată de Wesley Rutledge, copila începu să asculte absorbită descrierile dulciurilor de la Gunter. Probabil că nu avusese niciodată parte de atâta bucurie, deși Christina nu se putea întreba care era adevărata intenție a lui Rutledge și de ce venise pentru ele tocmai acum.

***

— Lasă mâna mai relaxată, păpușă.

— Nu știu de ce, dar mereu, când dansez un vals, am impresia că voi cădea, că voi fi aruncată de partener în cealaltă parte a sălii de dans, Wine, bombăni Summer.

— Neîncredere feminină, zâmbi Wine.

În conacul ducilor de Rutledge – mai degrabă palatul ducilor de Rutledge – locul în care Summer, mezina familiei Cardinham, rămăsese pe durata perioadei tomnatice, abia în primăvară având să-și facă debutul, Wine, al doilea născut, rămăsese alături de sora lui favorită – și unica – după nunta ducelui, a lui Bryght, cu Melody. Avea să plece curând, când cuplul va fi revenit din luna de miere.

Wine Cardinham – înalt, cel mai înalt dintre frați, cu părul negru, ochii căprui și extrem de bine clădit, pasionat de box – zâmbi spre Summer. Sora lor nu părea sora lor. Părul ei aproape alb, tenul foarte palid cu ochii mari și suri, dar cu buze roșii, indica orice mai puțin o descendență Cardinham. Aceasta însă nu era o poveste pentru acum. Summer rămânea sora lor, iar ei aveau să o protejeze cu prețul vieții.

În seara aceea, după cină, propusese să exerseze dansurile pentru societate. Wine suspecta că era fratele prefera – și chiar era! –, mai permisiv decât cei doi bățoși, Colt și Bryght, mai jovial. În fond, el îi permitea lui Summer să fumeze din trabucurile lui cu prețul vieții – dacă Bryght ar fi aflat, i-ar fi luat gâtul – și să discute diverse aspecte nepotrivite pentru o tânără lady – politică, afaceri și... băieți.

— Nu mă poți blama, continuă Summer. Dansul acesta este făcut astfel încât bărbatul să conducă. Eu doar atârn aici.

Summer Cardinham avea o personalitate puternică, pusă mereu pe harță, în ciuda frumuseții răpitoare. Wine continuă să zâmbească și să o învârte în salon, evitând dibaci cele două pahare cu whisky – alt secret de-al lor – aproape goale de pe măsuță. Doamnele nu beau whisky. Nici domnii nu o prea făceau, dar Wine, ca al doilea născut, avea privilegiul de a face tot ce poftea. Și poftea la whisky.

— Majoritatea doamnelor preferă să atârne pe ringul de dans.

— Nu ți-ar plăcea genul acesta de doamnă, râse Summer. Nu dacă vrei să te îndrăgostești și să îmi faci bucuria de a deveni mătușă.

Wine înghiiți în sec, deși nu își dezlipi zâmbetul de pe buze. Summer era sora lui, da, și o învățase nenumărate prostii, dar erau aspecte pe care nu le putea discuta cu ea. Nu acum. Nu niciodată.

— Când soarele va răsări la apus, păpușă, îi făcu el cu ochiul. Atunci mă voi îndrăgosti eu.

Summer râse și reveni în brațele lui, cu mâna ei micuță așezată pe umărul său. Ei trei frații o crescuseră când mama – care era acum în căsuța văduvei după un lung exil – trăise un episod tulburător după nașterea mezinei. Ei o îngrijiseră, o hrăniseră, uneori o spălaseră și adesea o culcaseră. Era comoara familiei Cardinham.

— Acum spune-mi, Summer, dacă un filfizon coboară mâna ma mult de-atât de ringul de dans, ce faci?

— Nu ar trebui să îl las să o facă?, întrebă ea cu falsă inocență. Wine o privi amuzat, iar ea își dădu ochii peste cap și oftă. Ar trebui să îi spun că fratele meu e duce și că îi poate distruge reputația.

— Răspuns greșit!, zise Wine. Ar trebui să îi spui că fratele tău este un afacerit important care îi are finanțele în palmă. Fără reputație poți trăi, Summer, dar fără bani... Imaginează-ți doar ca un bărbat care cumpără pudră pentru peruca lui tocmai din China trebuie să o cumpere acum din Franța!

Summer izbucni în râs și se trânti pe jilțul din colț, întinzându-și picioarele în poala lui Wine. Era desculță, totuși mai înaltă decât majoritatea femeilor.

— Mă tem că nu voi găsi niciodată un bărbat care să-ți semene așa mult, Wine...

— Vei găsi un bărbat pe placul tău, o liniști acesta în timp ce îi masă ușor picioarele. Și dacă nu, la naiba cu soțul și cu căsătoria.

— Byght m-ar strânge de gât!, pufni Summer.

— Dar e mai bine să te strângă de gât fratele tău decât un soț idiot, îi spuse el și se întinse spre pahar, dând restul băuturii pe gât. Toți trei vrem ca tu să fii fericită, păpușă. De aceea evită grădinile, alcovurile, terasele și orice alt loc în care un idiot ar putea să te sărute nestingherit. Nu vreau să te oblig să te căsătorești pentru o prostie de onoare. Și, deși eu nu aș face niciodată asta, nu te-aș obliga să te căsătorești în nicio circumstanță, Bryght și Colt ar pune pistolul la tâmpla idiotului ca să rostească jurămintele. Înțelegi? Evită singurătatea cu idioții.

Summer oftă și aprobă tăcută.

— Contele de Denborough...

Un fior străbătu trupul lui Wine. Alfred, prieten încă din școală cu el, acum îndepărtat de el, era de nerecunoscut. Părea disperat. Își strânse ușor pumnii. Dacă făcuse ceva, dacă îi făcuse ceva ei avea să regrete că respirase lângă ea.

— La nuntă, continuă Summer, când am dansat. Mi-a spus ceva ciudat, Wine.

— Ce anume, păpușă? Summer roșii puțin, ceea ce îl făcu să înghită alarmat. Știi că nu trebuie să te rușinezi de mine. Lasă rușinea pentru Colt și Bryght.

— Că am sâni frumoși.

— Bine că mi-ai zis, păpușă. Știu exact cum să umblu la creditul lui, îi făcu el cu ochii.

— Nu asta voiam. Mi se pare un individ periculos pentru orice femeie. Și nu a fost tot ce a zis. Își drese glasul și continuă să își privească fratele. După ce mi-a zis că am sâni frumoși, a mormăit că la fel de frumoși sunt și sânii surorii lui.

— Anne-Marie?, se încruntă Wine. Da, ai dreptate. E dubios.

Nu se așteptase la o astfel de remarcă deplasată de la Alfred. Anne... Nu o întâlnise niciodată, bineînțeles, dar acum plănuia mai mult ca niciodată să o facă.

— Nu te îngrijora, păpușică. Să nu mai dansezi cu el, oricum, oricât de mult ai vrea să îl sfidezi pe ducele de Shrewsbury. Summer roșii. Credeai că nu am observat?

Thaddeus Talbot, duce de Shrewsbury, era fratele lui Melody, ducesa lui Bryght.

— Nu contează, oricum, mormăi Summer. Nu înțeleg cum o femeie minunată ca Melody poate avea un frate atât de enervant precum ducele!

— Nici eu, sincer, se auzi glasul lui Bryght în prag.

Summer tresări, iar privirea lui Wine se mută pe cadrul ușii. Umplând cadrul ușii, ducele de Rothgar zâmbea fericit când sora lui i se aruncă în brațe. Avea chipul unui bărbat îndrăgostit, iar Wine cunoștea această față pentru că și el o avusese cu ani în urmă. După dragostea aceasta însă nu mai era loc decât de multă ură și dezamăgiri. Se ruga în sinea lui ca Bryght să nu cunoască așa ceva, nu când avea la brațul lui o femeie atât de minunată precum Melody.

Genul acesta de intervenții ale altor personaje va apărea încontinuu. Fiind o carte despre ei toți m-am gândit să vă prezint puțin din fiedare și după povestea de dragoste. Să nu mă omorâți acum că vor exista mai multe intervenii de-ale lui Wine decât de-ale celorlalți frați. Nu mă pot abține.