Murea. Știa că febra era acum atât de mare încât îi aducea în somn părți ale realității sale imaginare. Corpul care îi ardea, senzația de moleșeală, durerea din mușchi și din oase o făceau să uite că avea să fie spânzurată curând, dar cu sigurană aduceau noi posibilități ale morții cu ea. Nimeni nu era tratat bine aici, iar femeile nu erau o excepție. Gardienii erau grosolani, neglijenți și uneori abuzivi, deși, când dăduse să se apropie de ea bărbatul înjurase, temându-se că suferea de friguri sau, mai rău, febră tifoidă. Măcar starea de rău în care se cufundase îi era folositoare. Nu ar fi suportat să știe că trupul îi era atins de un alt bărbat decât Colt Cardinham.

În clipele care urmară pentru ea i se păru chiar că mâinile lui o ating. Deși era incapabilă să se ridice singură în picioare, îi auzi clar vocea înjurând, îi simți degetele cufundându-i-se în carne și avu impresia că inspiră aerul stătut al Londrei din nou. Și fu cea mai bună senzație din ultimele săptămâni. Cu siguranță că delira. Totuși, se ghemui la pieptul bărbatului din visul ei și se lăsă așezată într-un pat. Se făcea că era din nou în camera lui, cu tot albastrul, verdele și galbenul acela. Poate că acesta era Raiul ei: în brațele lui Colt Cardinham, în dormitorul lui, cu mirosul lui impregnat în pereți. Cu siguranță acesta era Raiul ei. Fu conștientă de faptul că zâmbea în timp ce hainele ponosite îi zburau lejer de pe trup. Avu impresia că o aude pe Beth, dar Colt cel din Raiul ei o expedie rapid pe unica ei prietenă. Dădu să îl lovească în mână, dorindu-și să o simtă pe Beth aproape. În fond, în Raiul ei, avea dreptul să vadă pe oricine.

— Las-o!, icni ea.

— Nu pot, iubito, îi șopti el. Dacă ești contagioasă... Beth nu va rezista.

Nu înțelegea cum Colt putea fi atât de rațional chiar și aici. Se lăsă pradă delirului, simțindu-și corpul răcorit de apă, capul sprijinit de perne. Instinctiv își duse mâna la păr și trase, îngrozită de mâncărime. Degetele nălucii o controlară delicate, apoi slobozi o înjurătură. Dacă avea să continue cu iluziile acestea, avea să fie alungată din Rai. Nu se înjura aici. Toată lumea știa asta. Când ușa se deschise pentru a o suta oară, fu conștientă de faptul că o altă prezență își făcea loc în cameră. Deschise ochii și îl recunoscu pe doctorul bătrân. Se strâmbă, gemu, neînțelegând cum putea simți durere dacă ajunsese deja în Rai.

— Domnule Leigh?, îi șopti numele. Ăsta nu poate fi Raiul meu..., bolborosi. Apoi, când doctorul o prinse obiectiv de mână și începu să îi controleze corpul, să îi măsoare temperatura și să mormăie, continuă: Normal că iadul meu e plin de doctori. Nu mi-au plăcut niciodată doctorii! Zări zâmbetul medicului și apoi se cutremură când îl observă înșirându-și ustensilele. Îmi veți scoate sânge? Se făcuse mică sub pătură, convinsă că era lucrătura diavolului.

— Nu, zise bărbatul. Dumnezeu știe că ai nevoie de el acum. Nu ești tu o fată puternică?, întrebă medicul. Pot spune doar că ce e mai rău a trecut. Asta pentru febră. Sau poți să o scufunzi în apă cu gheață, i se adresă ea nălucii care privea încruntată pacienta.

— Fără apă cu gheață..., dădu ea din cap, negativ.

— I-ar prinde bine o baie, se încruntă domnul Leigh. Și o tunsoare... Arde hainele. Arde și cearcefurile. Arde tot. Și, dacă nu te superi, îndepărtează tot părul. Așa va scăpa de paraziți.

— Părul meu..., gemu Christina.

Cu toată împotrivirea ei, cu ochii arzăndu-i și gâtul strâns, Christina fu conștientă că trupul îi era frecat în apă rece ca gheața, că părul îi era tăiat și că i se băgau pe gât medicamente, mixturi cu gust dubios, ceaiuri amare și pomezi cu miros urât.

— Ăsta nu poate fi Raiul..., bolborosi din nou, când camera se cufundă în liniște. Cel puțin avea parte de o falsă liniște, pentru că lângă ea, în colț, Colt Cardinham nu dispăruse încă. Arătând obosit, doar în cămașă și pantaloni, cu părul care începea să îi crească vizibil, bărbatul era așezat pe un fotoliu, ca în prima seară în care se înâlniseră, și o privea. Sau poate că e, remarcă ea, ceea ce aduse un zâmbet pe chipul bărbatului. E real, nu-i așa? Ai spart închisoarea și...

— Nu, îi șopti el. Tu, domnișoară Kean, ești o femeie liberă. Ochii i se împlură de lacrimi. Ești femeia mea liberă. Și nimeni nu te va mai putea închide vreodată. Sau atinge.

Întinzând atentă mâna spre el, Christina îi strânse degetele reci.

— Cum...?

— Mai târziu, îi șopti el. Odihnește-te. Nu știam că ai febră. Nu mi-a zis nimeni. Îmi pare așa de rău, scumpa mea!

— Te iubesc!, îi strigă înainte să fie cuprinsă de somn.

— Și eu pe tine, Christina, și eu pe tine..., îi mărturisi bărbatul și o sărută pe frunte.

***

Febra nu dură mai mult de trei zile, momente în care atinse cote alarmate. Colt fu nevoit să îi facă băi reci în mod constant, ceea ce îl durea. Totuși, era singurul mod prin care pielea ei revenea la normal. Lipsa poftei de mâncare și, în a doua zi, senzația de vomă, făcu procesul vindecării ei și mai anevoios, mergând până într-acolo încât nu făcea decât să doarmă întreaga zi. Era slăbită. Abia a cincia zi pacienta deschise ochii, se strâmbă la domnul Leigh și ceru mâncare. Până atunci însă buzele îi erau mult crăpate, iar ochii roșii. Pe lângă toate aceste aspecte se punea și capul chel, înfășurat în diverse pomezi care aveau să îi ajute scalpul plin de răni din urma paraziților.

Colt Cardinham era extenuat, dar, de fiecare dată, mai fericit. Să o aibă lângă el era singurul lucru pe care și l-ar mai fi putut dori vreodată.

A șasea zi, la patru zile distanță de frigurosul noiembrie, Christina își întinse trupul, îl privi și întrebă:

— Colt, voi muri?

Îi zâmbi, îi prinse palma într-a sa și îi mângâie toate cutele din ale sale.

— Vrei să îți citesc viitorul, iubito?

— Nu știi să citești, se încruntă ea. În plus, nu eistă. El nu există...

— Mă rănești când spui asta, Christina, îi șopti, se apropie mai mult de ea și îi mângâie chipul. Femeia își lăsă obrazul în palme sa și îl privi atentă în ochi. Nu vei muri, Christina. Un lord crud s-a hotărât că viața alături de un fost soldat și de familia lui zăpăcită este o pedeapsă suficientă pentru tot ce ai făcut rău în viața asta. Se aplecă și îi sărută fruntea, apoi o sprânceană și pe cealaltă. Tot el a decis că trebuie să fii mama acelor doi copii pe care i-ai promis. Bineînțeles că nu acum. Va avea grijă de toate, nu te neliniști. Când vei fi suficient de puternică... Îi sărută pe rând ochii și ajunse la nas. Pedeapsa ta e să trăiești ca o lady întreaga viață, care, te asigur, este mai lungă decât nasul ăsta mic al tău. Când își ridică privirea, femeia îl privea fascinată. Am citit bine? Ea aprobă. E bine de știut dacă rămân vreodată fără bani, ridică el din umeri, nepăsător. Oh, draga mea, dacă ai ști ce mult te iubesc...

— Un om al legii să iubească o hoață?, întrebă ea încruntată.

— Există multe paradoxuri pe lumea asta, mă tem. Uite unul dintre ele.

Pentru prima dată în aproape trei săptămâni, în casa din Mayfair răsunară râsete. Iar toată lumea înțelese atunci că lucrurile mergeau bine. Printre râsetele provocate, Colt găsi puterea de a-i spune:

— Palemele au mințit, Christina.

— Cum așa?, se încruntă ea. Credeam că ai făcut o citire...

— Nu vom avea doi copii, îi spuse el atent. Sunt trei. Unul dintre ei are deja cinci ani. Este o fată frumoasă, stduioasă, cu ochii albaștri și părul blond.

— Blue..., ghici ea, iar ochii i se umplură de lacrimi. Vrei să ai grijă de ea.

— Întocmai. Se aplecă și o strânse în brațele sale. Se pare că palmele mai mint câteodată, nu crezi?

Aparent, așa era.

— Se poate?, auziră glasul contelui de Dunbar în prag. Colt se încruntă, oftă și aprobă. Christina își mușcă buzele când îl observă pe Nate, soțul lui Helen. Nu va dura mult, îl informă el pe Colt. Cei doi bărbați se priviră înainte ca iubitul ei să iasă din cameră. Lady Christina, cred că știi deja cine sunt. Ea aprobă tăcută, încercând să compară cât mai decent înaintea lui. Mă tem că eu nu am știut cine ești. Nu am știut nici măcar cine este fratele meu. Pentru tot răul pe care ți l-am pricinuit, te rog să mă ierți. Nu cred că mă voi putea revanșa vreodată față de tine.

— Nu este necesar, îi spuse ea. Vă rog...

— Ești prea bună, îi zâmbi Nate. Aș vrea ca ce s-a întâmplat să nu perturbe prietenia care s-a înfiripat întrea dumneata și soția mea, dacă nu vă cer prea mult.

Christina îi zâmbi.

— O ador pe lady Dunbar, mărturisi. Și acum, pentru ce a făcut, îl ador și pe soțul ei.

Nate îi zâmbi, își plecă ușor capul și închise ușa în urma lui, lăsând-o să se odihnească.

***

— Deci?, întrebă Colt în salon.

— Vom fi bine, îl înștiință Nate. Așezându-se lângă el, își privi prietenul. Dar noi doi vom fi bine, Cardinham? Colt îl scrută o clipă cu privirea și oftă, aprobând tăcut.

Nu putea trece cu vederea ce se întâmplase, nu. Nate era capabil de multă cruzime. Totuși, pentru modul în care gestionase problema, pentru tot ce făcuse când își realizase greșeala, Colt nu avea să renunțe la el. Erau prieteni, iar astfel de prietenii se formau foarte greu, într-un timp îndelungat.

Își îndreptă atenția spre Bryght care întindea o ceașcă cu ceai spre Melody. La porunca medicului, de bolnavă nu se apropiase prea multă lume, inclusiv femeile însărcinate. Colt, în schimb, deși o îngrijise personal, nu dădea semne că ar fi contactat boala ei. Era sănătos și, aparent, din ce în ce mai întreg cu cât ea se înzdrăvenea. Ducele îi zâmbi soției lui, iar ea își dădu ochii peste cap. Pe ducesă nu o uimise să afle ce făcuse soțul ei pentru o fată pe care cândva o considerase periculoasă. Scoțând o hârtie din haină, Rothgar i-o întinse lui Colt:

— Dispensa ta, îi spuse reverențios.

John Kean, aflat pe celălalt scaun alături de Jullie Kean și Christian, priviră schimbul tăcuți. Ulterior, Colt îl privi te tatăl Christinei, își drese glasul și spuse:

— Credeam că știți că am intenții serioase în ce o privește pe domnișoara Kean.

— Nu era loc de altceva, zise Christian. Reputația ei este pătată, acum când ai insistat să fii cea mai păroasă infirmieră din câte au existat pentru ea.

Wine zâmbi și duse ceașca de ceai, îndoită cu mult whisky, la buze.

— S-a descurcat bine în rolul ăsta, zise Wine. Și nu ne-a costat nici mult. Acum, să-și convingă mireasa să se mărite cu el. Nu cred că ea știe. Și să nu spui că este irelevant. S-ar putea să te trezești cu surprize.

— Nu te va refuza, zise și Melody. Te iubește. Așa cum tu o iubești pe ea.

Însă, când Christina se ridică din pat și ajunse la o oglindă, când își văzu părul ras, chipul tumefiat din cauza bolii și când auzi și cererea lui Colt în căsătorie, izbucni în plâns.

— Nu mă pot mărita cu tine!, urlă aceasta, consolată pe umărul lui.

— Dar de ce nu?, se încruntă Colt. Te iubesc, mă iubești...

— Tocmai pentru că te iubesc!, zise ea și îl împinse. Uită-te la mine! Bărbatul privi neîncrezător chipul femeii. Sunt hidoasă!

— E doar păr, Christina... Va crește.

— Arăt ca tine!, izbucni ea și mai tare în plâns.

— Asta a durut, se încruntă bărbatul. Credeam că sunt frumos. O sărută ușor pe obraz și o ajută să își înfășoare fundița de la cămașa de noapte. Haide, acum. Ești superbă! Ești cea mai frumoasă femeie... Când îi întâlni privirea urâtă se opri. Vorbesc serios, Christina. Nu părul te face frumoasă. Își așeză ușor mâna peste inima ei și îi spuse. Ce este aici o face.

— Nu știam că ești un romantic, zise ea. Și dacă accept să mă mărit cu tine, șopti în timp ce el o ajuta să ajungă la pat, va trebui să aștept în casa tatălui meu până la... până la nunta din... probabil din anul 1800, până îmi crește părul.

— Nu, îi zâmbi el. Am o dispensă. Ne putem căsători aici, în fața unui preot pe care Bryght îl va aduce mâine. Nu mai pot aștepta încă zece ani, Christina, rânji el.

— Îmi convine, oftă ea. Îl privi în timp ce se dezbrăca de haine. Nu ar trebui să dormim separați până la...?

— Ne consumăm logodna, îi făcu el cu ochiul.

Se așeză lângă ea și o prinse în brațele sale, sărutând-o.

— Nu credeam că voi găsi vreodată o persoană ca tine, Christina... M-ai schimbat radical.

— Eu doar am îndepărtat praful de pușcă, îi zâmbi și se întinse spre buzele lui. Bărbatul îi oferi un sărut tandru, dezmierdând-o ușor, grijuliu cu capul ei. O sărută ușor pe obraz, coborând în jos, pe gât. Ai fost mereu acolo și ai fost mereu al meu, gemu ea în timp ce gura lui continuă să coboare pe sân, cuprinzându-l gingaș în atingerea lui. Te iubesc, Colt! S-a întâmplat așa de repede...

— Suntem noi isteți și ne-am dat seama repede, îi făcu el cu ochiul în timp ce îi ridica cămașa și i-o îndepărta de pe umeri, lăsând-o goală înaintea lui.

Îi venea să se înfrupte din ea, astfel că în momentele în care ea îl prinse de cămașă și îl rostogoli pe perne, trăgând la rândul ei de haină, fu uluit să constate că și ea simțea același lucru; simțea nevoia să îl devoreze. Aplecându-se, îi sărută gâtul, coborând pe piept și apoi în jurul buricului, unde mușchii lui se contractau într-un model pătrățos.

— Christina..., îi șopti numele când o știu suficient de aproape de sexul lui întărit. Ești slăbită, draga mea, și...

— Lasă-mă!, îi spsuse ea în timp ce își încolăcea mâna în jurul lui. Nu vrei să știi ce am învățat privind fetele din mahala? Înghiți în sec și își trecu buzele peste organul lui întărit. Asta de unde a apărut?, o auzi întrebând în timp ce împrăștia lichidul adunat în vârf pe toată lungimea lui. Trebuie să recunosc faptul că ești mult mai dotat decât... Colt gemu, iar ea zâmbi, conștientă de faptul că nu voia să audă asta. Strânse ușor, linse, supse până ce mișcările lui Colt deveniră de-a dreptul spasmodice. Își desprinse diabolesc buzele de pe el chiar în clipa în care simțea că avea să atingă extazul, îl privi cu ochii mari și inocenți și spuse: De aici nu mai știu ce să fac.

Mușcându-și buzele, cu obrajii roșii și transpirat, Colt o trase spre el.

— Vrăjitoare mică!

Christina râse și își așeză trupul peste al lui, lăsându-și gura să o zdrobească pe a sa, în timp ce mâna lui se ghida în trupul ei. Femeia gemu și învăță mișcarea, ușor, fără să se grăbească, tentată încontinuu să atingă apogeul.

— Acum, Christina!, o îndemnă el. Mai strâns, iubito!

Și când ea se simți cuprinsă de orgasm, strângându-i pieptul sub mâinile sale, Colt gemu și atinse și el extazul. Mult după acele momente, când mâna lui o ținea în brațe, genunchiul lui se strecurase între ale sale, iar respirația îi gâdila ușor spatele, Christina șopti:

— Nimeni nu mi-a mai alungat coșmarurile așa vreodată.

— Doamne-ajută!, gemu el, făcând-o să izbucnească în râs.

— Ce se va întâmpla de acum înainte cu... cu...

— Îi vom găsi, îi șopti el. Îi vom vâna unul câte unul. Ei știu acum că îi căutăm și că suntem disuși să facem orice pentru a-i găsi. Totuși, o perioadă sper să pasez grija asta altcuiva. În fond, eu și tânăra mea soție trebuie să petrecem cu vârf și îndesat viața ce ne-a fost oferită când am căzut vrăjiți unul de puterea celuilalt.

Zâmbind, Christina își ridică un picior pe șoldul lui și îi șopti:

— Nu cred că m-ai convins de puterea ta, milord.

— Așa am făcut? Poate că ar trebui să mă străduiesc mai tare, atunci.

În timp ce îl ținea de mână, pierdută în senzațiile corpurilor lor, Christina putu auzi cocoșarul strigând un minunat „Adio!" și, în palma lui Colt putu simți inițiala ei. În acele clipe nu putu să nu își amintească îndemnul bunicului său.

În final, profeția lui se împlinise.

SFÂRȘIT

Colt a discutat cu Bryght ceva în capitolele anterioare: era vorba despre dispensa de căsătorie. Nu i s-a năzărit pe moment să se însoare cu ea. A vrut să o facă mai devreme, dar nu le-am permis eu. 

Christina face mare caz în ce privește lipsa părului ei; adevărul e că la acea vreme femeile își țineau părul foarte lung ca un semn al bogăției; podoaba capilară era chiar o podoabă, o dovadă a feminității și a frumuseții.

Rămân o mulțime de întrebări în finalul acestei cărți: cine l-a ucis pe Dunbar (nu Christina a făcut-o; nu avea suficientă putere); cine sunt Excelențele Lor, bărbații din grupul acesta nebun pe care l-am creat; cine este individul care are o copilă care, mai exact, nu este a lui. Probabil că avem întrebări și din primul volum (cine mai știe?!) Mai spuneți și voi. Eu una știu că că în finalul seriei (patru cărți) răspund acestor întrebări. Le dă Summer de cap, ca să mă exprim așa. 

Mi-a plăcut să construiesc intriga acestei cărți, așa că ne auzim în nota autoarei ca să spun câteva cuvinte despre această lucrare, așa cum probabil v-am obișnuit deja.