Primul care auzise deranjul din salonul în care femeile serveau o gustare fusese Colt. Extrem de atent la tot ce se întâmpla în jurul lui, auzise căzătura și glasul ducesei care striga după ajutor, iar în minte i se perindaseră sute de scenarii în care Christina era deja întinsă pe jos, moartă. Respirase ușurat când realizase că femeia era bine, fără urme vizibile de agresiune, și că Summer salvase situația. În același salon, atacatoarea fusese legată de scaun. Colt o privea cu mânecile suflecate și cu furia prea puțin ținută în frâu. Christina, care insistase să rămână, era așezată pe brațul canapelei pe care lady Rothgar și Summer așteptau cuminți. Nicio femeie din casa asta nu părea dispusă să se supună poruncii de a părăsi camera în care o criminală era interogată.

Ducele era vizibil îngrijorat, pe când Wine, așezat la geam, părea relaxat.

- Cine te-a trimis?

- De parcă ți-aș spune!, pufni femeia și își dădu ochii peste cap.

- Ascultă..., începu el, realizând că avea să facă ceva îngrozitor dacă era și mai mult enervat de această femeie. Christina se ridică, se apropie de el și își lipi mâna de a lui. Gestul acesta îl făcu să uite de situația în care se aflau. Privi ochii clari ai femeii și frumusețea îngrijorătoare.

- Lasă-mă pe mine să încerc, îi spuse ea. Nu vreau să stau aici toată după-amiaza, iar tu, se pare, nu ești deloc un bun procurator de informații.

- Ai chef să îți bați joc de mine, domnișoară Stone?, o întrebă el, deși în inima lui se aprinsese o flacără de interes la adresa acestei femei. Așa fusese încă din seara în care se cunoscuseră. Ceva în el lua foc de câte ori vorbea cu ea, de câte ori o vedea, o simțea, își amintea de ea.

- Las-o și pe ea, Colt!, strigă Summer. Încep să mă plictisesc.

- Ești invitata mea să pleci, îi aruncă bărbatul.

Summer ar fi ripostat dacă atunci Christina nu s-ar fi apropiat de femeie. Așezându-și mâna peste umărul ei, o întrebă:

- Ai spus că Excelențele Lor mă salută, îi aminti ea. Cine sunt acești lorzi? Femeia continuă să își țină gura, deși Colt citi în trăsăturile ei o abandonare. Ce făcea Christina cu atingerea ei? Ce îi făcuse lui cu aceiași atingere? Te înțeleg. Bărbați puternici, bărbați cu titlu se folosesc mereu de noi, femeile de pe străzi...

- Tu nu ești o femeie de pe stradă!, îi aruncă plină de ură prizoniera. Ești o nenorocită de lady care a supărat rău de tot niște...

- Niște?, insistă Christina când femeia nu păru dispusă să vorbească. Vreau doar un titlu. Este cumva un conte? Tresărirea femeii o făcu pe Christina să zâmbească ușor. Conte, deci. Dar nu ți-a dat personal banii ca să faci treaba. Un individ mătăhălos și chel a făcut-o, nu-i așa? Bătrâna aprobă tăcută, brusc vrăjită de ochii calzi ai femeii. Și salutul?

- Era un individ... purta pelerină, avea capul acoperit, nu știu cine era, zise bătrâna. El era conte și tot el era cel care îmi dădea comenzile. Mi-a spus să îți zic asta. Nu știu mai mult.

Christina aprobă, se ridică, iar Colt observă cum magia dispăruse. Femeia redeveni ostilă și încruntată ca și cum soarele dispăruse din fața ei.

- Ce magie a fost asta?, îl întrebă ducele pe Colt.

- Ce veți face cu mine?, întrebă femeia. Nu am furat nimic și...

- O vei elibera, îi zise Christina lui Colt.

Bărbatul își ridică o sprânceană.

- Nu crezi că ești cam îndrăzneață? Femeia aceasta te-ar putea ataca din nou. I-aș face un serviciu societății dacă aș preda-o autorităților. Probabil ar petrece cincisprezece zile în închisoare.

- Colt, șopti Christina cu trupul apropiat de al lui, putem vorbi câteva clipe? Când el aprobă și o trase de mână, ieșind din cameră cu ea și străbătând holul până ce ajunseră în același dormitor pe care Christina îl văzuse cu regularitate de când sosie aici, femeia se așeză pe marginea patului și începu să vorbească: De ce insiști ca toată lumea să fie închisă sau ucisă?

- Asta este legea, Christina, îi zise el privind-o. Dacă face o concesie pentru cineva, va face pentru toată lumea.

- Cred că judeci cam aspru faptele. A încercat să mă omoare, da. A fost manipulată de un lord să o facă, din câte îmi dau seama, de un anume conte. Probabil că sunt mai multți cei care găsesc potrivit să mă elimine. Probabil am văzut ceva ce nu trebuia să văd, să aflu ceva valoros. O închidem pe această femeie, așa cum vrei tu. După cincisprezece zile probabil că va ieși din închisoare și va umbla iar pe străzi. Te va urî și mă va urî. Îi va fi și mai ușor atunci să fie atrasă de mult iubita lume disciplinată a societății și să îți facă rău sau să îmi facă rău, pentru că pe lângă foame va avea și sufletul înnegrit, mâhnit și furios. Asta vrei să faci tu, Colt? Să înrăutățești lucrurile?

Ascultându-i tirada, Colt privea încruntat la chipul ei calm. Bunătatea care reverbera din fiecare por avea să fie pierirea Christinei Stone. Credea prea mult în fapte, în multiplele adevăruri și în nuanțele de gri, ceea ce, la un moment dat, devenea periculos. Totuși, îi înțelegea tirada.

- Așa te vezi și tu? Ca femeia aceasta? Când ea nu răspunse, veni mai aproape și se lăsă în genunchi înaintea ei. Spune-mi, Christina, mi-ai face rău după ce ai ieși din închisoare dacă te-aș băga în cele din urmă acolo?

- Nu știu, mărturisi aceasta atentă la degetele care i se așezaseră pe genunchi și care o mângâiau ușor. Cred că o mare ură nu poate apărea decât dintr-o dragoste infinită.

Colt înlemni. Dragoste. Nimeni nu adusese vorba de dragoste, deși el și-o dorise mereu. Râvnea la o femeie care să îi cunoască faptele și să le iubească, deși erau greșite. Râvnea la copii care să îl accepte cu tot cu defectele și care să nu apară dezamăgiți când acestea aveau să dea pe dinafară.

- Mă iubești, Christina?

În ochii ei se citi o licărire, o lacrimă, iar atunci el citi și singur răspunsul, deși buzele ei spuseră doar atât:

- Nu ar trebui dacă vreau să nu te urăsc prea tare după ce totul se va fi terminat.

Ridicându-se ușor pentru a ajunge la buzele ei, Colt îi prinse obrazul îi palma sa și își trecu degetul mare peste buzele pline. Femeia îi acceptă numaidecât atingerea, clipind încântată, cu o durere profundă în suflet. Poate că ochii Christinei străluceau atât de puternic pentru că astfel o făcea și sufletul ei. Poate că ochii erau oglinda sufletului.

- De unde știi că se va termina? Buzele lui erau prea apropiate de ale ei când continuă să îi spună, transmițând fiori în trupul ei: Ce te face să crezi că am terminat cu tine?

Femeia îi prinse încheietura și îl opri din înaintare. Era furioasă, o putea simți.

- Nu voi trece de la statutul de escroacă la cel de amantă, Colt Cardinham. Nu voi fi jucăria cu care te vei consola când nevasta va avea migrene.

În ciuda dorinței care se înfiripa în interiorul lui, Colt zâmbi.

- Nu va fi nevoie, îi șopti. Intenționez să îi fiu fidel soției mele. Odată însurat, voi aparține unei singure femei pentru tot restul zilelor noastre.

Înghițind în sec, ea clipi în direcția lui, își mușcă buza de jos și își lăsă buzele sărutate de limba lui expertă. Se deschidea fericită sub el și gemea când senzațiile se apropiau perfect de actul intim al unirii trupurilor. Mâna lui coborî în jos pe gâtul ei, mângâind-o tandru și apoi mai jos, pe sân, strângând ușor carnea.

Se lăsă pradă senzațiilor când mâna lui o apăsă pe abdomen și o culcă în pat, cu picioarele încă atârnând peste margine. Degetele lui îi mângâiau delicate picioarele înveșmântate în ciorapi, ajungând la coapsele dezvelite. Christina tresări când rochia se ridică și mai mult, iar el descoperi ușor crăpătura din veșmântul său. Își strânse buzele și își închise ochii în clipa în care respirația lui o atinse delicat în acea zonă. Colt era crud, într-adevăr, mai ales atunci când o tachina cu săruturi de-a lungul piciorului, asta în timp ce mâinile lui îi desfăceau picioarele și mai mult. O clipă îl simți cum se oprește, cerându-i parcă aprobarea pentru ce avea de făcut. Christina nu putu decât să se ridice pe coate și să își muște buzele observându-l îngenuncheat înaintea ei. Aprobând ușor, el își coborî buzele peste cele ale feminității sale, sărutând-o și pe ea așa cum obișnuia să facă cu gura ei. Tot ce mai putea face Christina acum era să geamă.

Își coborî mâna pe capul lui, realizând că era complet îmbrăcată, ca el. Sinții lui o mușcară ușor, apoi limba se învârti în jurul particulei care făcea ca toată magia să explodeze în ea, linse, suflă și tachină până în clipa în care Christina realiză că avea să se piardă în valuri de plăcere. Apăsându-și fundul de pat, se arcui, descoperind că degetele lui o penetrară. Senzația nu se mai contopea cu durerea resimțită în urmă cu o seară, ci, din contră, corpul ei se strânse și mai mult în jurul lui și icni. Exact în clipa în care simțea nevoia să izbucnească în lacrimi de disperare pentru că nu știa ce să apuce, cealaltă mână a lui se ridică spre ea, oferindu-i degetele.

În clipa în care Christina reveni de pe culmile pe care fusese înălțată, el îi mângâia încă degetele, arătând răvășit și cu o gingășie aparte în priviri.

Ridicându-se, el îi aranjă rochia, se aplecă pentru a o săruta, întâmpinându-i gustul, și se întoarse pe călcâie:

- Ce faci?, întrebă ea numerită. Tu nu ai... Cum rămâne cu...?

- Nu cred că ești pregătită, îi spuse el cu un zâmbet în colțul gurii.

- Ba sunt!, se împotrivi femeia.

- Ba nu, aproape că râse el, făcându-i obrajii să se îmbujoreze. Însă în ce o privește pe doamna ta, m-am gândit că o voi lăsa în pace, pentru moment. Totuși, dacă mai apre vreodată, Christina, nu mă vei putea învinovăți pentru faptul că am expediat-o în Australia.

Christina se ridică în șezut, simțindu-și trupul sensibil din urma orgasmului, și nu se putu abține să nu zâmbească în timp ce el își așeza degetele pe clanță:

- Deci tu mă iubești, Colt Cardinham? Sau mă urăști îngrozitor de tare?

- Credeam că una apare ca rezultat al celeilalte, bombăni el înainte de a ieși din cameră fără niciun răspuns. Odihnește-te, domnișoară Stone. Vreau să stai în picioare diseară, la prima ta petrecere.

***

Noul conte de Dunbar privea spatele soției lui care își prindea cerceii în urechi în fața oglinzii din dormitorul lor. Și zâmbi. Fuseseră câteva zile în care să stea departe de ea fusese cel mai mare chin îndurat vreodată. Simțindu-i prezența, Helen zâmbi și continuă să se pregătească pentru serata lui John Kean, îndrăgitul autor.

- Credeam că familia îndoiliată nu se duce la petreceri, zise el.

- Cred că o micuță serată nu poate fi numită petrecere. Probabil că se va citi, se va mânca puțin și unu sau doi invitați vor dansa. Helen ridică din umeri și își întoarse chipul când Nate îi prinse mijlocul în brațele sale. Mi-ai lipsit, îi șopti ea.

- Și tu mie, iubito, îi răspunse el sărutând-o. Doamne, Helen, ești superbă! Strălucești într-un mod aparte, îi spuse. Aș fi crud dacă ți-aș interzise că te duci, draga mea, deși așa te-aș putea păstra pentru mine.

Helen se întoarse cu fața la el și se sprijini de măsuță. Soțul ei își lipi buzele din nou de ale sale, apoi îi sărută obrazul și urechea. Arăta răvășit, de-abia venit de pe drum, obosit în hainele întunecate.

- Să înțeleg că nu mă vei plesni cu cravașa pentru că mă duc.

- Nu pentru că te duci, îi zâmbi el. Îi mângâie ușor abdomenul. Să fii atentă, bine? Am auzit că protejata lui Colt și Colt însuși vor fi acolo. Probabil de aceea și mergi. Îți place fata?

- Oh, da! Mă gândeam să fie proiectul meu în noul sezon. Este o tânără încântătoare. În preajma ei mă simt liniștită, în siguranță. Îndrăznesc să spun că mi-am găsit sufletul pereche.

- Și eu care credeam că ți l-ai găsit cu ani în urmă, glumi Nate. Nu îți voi interzice nimic, draga mea. Știi bine asta și profiți de bunătatea mea.

Helen ridică din umeri.

- Dacă aș profita de tine aș insista să ținem o mică petrecere aici duminică. Știi... numai tu, eu, Colt, lady Christina, câțiva prieteni apropiați ca să se obișnuiască fata cu ei. Așa aș profita eu de bunătatea contelui de Dunbar. Când îl văzu privind-o neîncrezător, plusă: Ar fi ceva discret. Nicio bârfitoare n-ar fi prezentă și poate că așa am anunța oficial că urmează să aducem un moștenitor numelui de Dunbar. Sunt deja douăzeci de săptămâni..., șopti ea. E dublu față de fostele mele sarcini. Chiar cred că vom avea acest copil, Nate.

Bărbatul oftă și mângâie abdomenul femeii pe care o iubea.

- Bine, zise el. În plus, sunt curios să o cunosc pe protejată.

- O vei adora!, zise ea.

- Nu mai mult decât pe tine.

Helen râse și îl îmbrățișă. Era bine să îl aibă din nou acasă.

La câteva străzi depărtare, Wesley Rutledge îi făcea cinste lui Christian Stone cu o băutură. După zilele în care adunase numeroase informații despre frații Stone, Wesley știa că răspunsul dilemei sale zăcea în acest tânăr care, până acum, făcuse întocmai cum îi spusese Colt.

- Eram curios, începu Rutledge, dacă îi amintești care este numele tău adevărat de familie. Nu poate fi Stone. E prea banal pentru un flăcău așa interesant ca tine.

Christian își ridică privirea spre el și dădu negativ din cap. Nu, nu era Stone, dar nu era material mai rezistent decât piatra. Pietele nu ardeau.

- Nu. Totuși, nu l-am mai folosit de ani și... Nu mai sunt obișnuit să-l spun. De ce te interesează oricum? Toată lumea este moartă și este numai vina mea.

- De ce spui asta?

Christian își strânse buzele, conștient de faptul că spusese deja prea multe. Își plecă privirea, citind în halbă amintirile acelei zi în care fusese tras în coșmar și nu mai reușise să iasă niciodată din el. Era în biroul tatei, acolo unde știa că nu trebuia să intre niciodată neînsoțit. Totuși, o făcea cu regularitate. Era noapte și era răcoare afară în primăvară, la țară.

Se suise pe scaunul înalt și privise schițele, desenele și literele înconvoiate pe hârie. Tata era interesat de animale, bineînțeles. Își amintea toate lecțiile. Își amintea glasul, zâmbetul, fericirea. Își amintea de mama. Și ăsta era cel mai mare blestem al lui, faptul că își amintea. Întinsese mâna după desenul cu fluturele și fusese neatent cu lumânarea pe care o adusese după el. Apoi fusese disperat și, în final, laș.

Faptul că își amintea atât de clar că el își ucisese părinții era blestemul lui Christian Stone.