— Să stai tot timpul așa încât să te pot vedea. Să nu te aventurezi pe alei sub nicio formă, nici dacă ar fi să leșini în mulțime. Mai bine leșini aici decât în zonele întunecate ale grădinii. Să nu te amestezi prea mult. Rămâi la brațul ducelui de Shrewsbury tot timpul. Dacă vrei să bei ceva...

— Îmi strici toată distracția, se încruntă Christina după ce observă că el plătise biletul pentru a intra în parc. Excelență?

Ducele de Shrewsbury îi însoțea, alături de lady Dunbar. Aici trebuiau să se întâlnească cu Anne-Marie și cu fratele acesteia. Christian, care se pierduse deja în mulțime, și care părea că urmărea atent un plan, îi aruncase o ultimă privire. Numai o grădină a plăcerii nu era aceasta dacă bărbatul acesta insista să se comporte atât de nefiresc.

— Ce-i drept, lordul Colt încearcă să vă protejeze, interveni împăciuitor Shrewsbury. Nici eu nu vă sfătuiesc să vă aventurați pe alei, cu siguranță cu niciun bărbat care nu sunt eu sau care nu este lordul Colt.

— Nu aveam de gând să mă aventurez nicăieri, își dădu ea ochii peste cap. Apoi, privi în jur. Luminițele erau aprinse peste tot, mai puțin în anumite zone. Orchestra cânta într-o parte. Se vindea ceva dulce într-un colț și băuturi în altul. Tablouri erau expuse în diverse zone, iar lumea bună se învârtea printre acestea. Deci așa arată... E superbă! Iar voi doi, domnilor, nu sunteți compania perfectă cu care să împart frumusețea acestui loc, le spuse ea bărbaților.

Thaddeus zâmbi și ridică mâinile în semn de predare. Colt, în schimb, rămase impenetrabil. Lady Dunbar, care își croia drum printre ei, o prinse de mâini și îi zâmbi când o văzu.

— Credeam că nu mai ajungeți!

— E devreme, zise Colt. Ai grijă, milady. Va fi îmbulzeală în curând.

— Nu sunt așa fragilă, zâmbi Helen. Să te prezint!, îi zise ea Christinei. După ce se îndepărtară suficient încât să nu fie auzite de cei doi bărbați, Helen oftă. Slavă Domnului că te-am scos de lângă moșii ăia! Ce îți spuneau?

— Să stau ca una dintre statui la brațul unuia dintre ei, bombăni Christina.

— Nu vom face asta, zâmbi Helen. Ducele și Colt pot fi atât de... insuportabil de rigizi, strâmbă din nas. Asta este, draga mea, grădina plăcerlor, Vauxhall. Aici, lumea bună se preface că nu există lume rea care mișună pe alei. Dar noi vom afla mai multe curând, îi făcu ea cu ochiul. Se va dansa în curând și mi-ar plăcea să cunoști câțiva domni...

Christina intră în panică. O strânse pe Helen de mână și zise rapid:

— Nu, fără domni.

— Cred că stai prea mult în compania lui Colt. Te transformi în el.

Nu era vorba despre asta, dar nu avea să apuce să stea suficient în cercurile înalte pentru a-și permite să se atașeze de vreun conte sau duce. Nu putea întâlni pe nimeni aici.

— În cazul acesta, oftă Helen, lord Denborough, aceasta este noua protejée a familiei Cardinham, lady Christina. Milady, acesta este Alfred, conte de Denborough, și încântătoarea lui soră, lady Anne-Marie, cu care am mai interacționat până acum.

Ochii Christinei picară pe Anne a cărei ținută era, din nou, ireproșabilă. Albă, cu decolteul pătrățos care scotea în evidență sânii plini, cu dantela pe margini, un șirag de perle asortate și două pene care îi acopereau părul negru, Anne zâmbi în direcția ei. Era însă o femeie misterioasă care, cu siguranță, nu se simțea bine în compania fratelui ei. Distanța dintre ei era vizibilă. Alfred îi semăna: brunet, cu ochii căprui însă, suficient de înalt și cu haine asortate, în culori închise, pierzându-se practic în noapte, se aplecă deasupra mâinii ei și o sărută ușor.

— Lady Christina... Sunteți revelați sezonului, nu-i așa?

— Probabil, ridică ea din umeri, ceea ce scoase în evidență decolteul cu care croitoreasa făcuse minuni. Și ea purta alb, dar corsetul îi era vișiniu cu accente argintii. Părul îi era prins cu o panglică asemănătoare, iar gâtul îi era gol, scoțând și mai multe aspecte în evidență.

Alfred râse în timp ce ochii lui o studiau atenți.

— Sunteți modestă?

— Alfred, nu vrei să încetezi cu tachinarea? Lady Christina e pentru prima dată în Londra și nu aș vrea să îi facem o impresie greșită.

— Nicio grijă, surioară, zise Alfred, deși buzele îi deveniră rigide, iar ochii îi sclipiră prea aproape de sânii surorii lui. Sunt un domn desăvârșit. Prin urmare, dansați, milady?

— Mă tem că nu, zise Christina rapid.

— Dar vă conduc eu, zâmbi Alfred și îi prinse mâna înainte de mai putea protesta. Nu mă dezamăgiți, îi șopti în timp ce o trăgea spre ceilalți dansatori. Se face foarte ușor, veți vedea.

Fără voia ei ajunse prinse ceilalți oameni, privind chipul încruntat al lui Anne. Ceva nu era în regulă cu lordul Denborough și se temea că ea avea să afle exact despre ce era vorba. Înghiți în sec și privi în jur la ceilalți dansatori. Ea nu știa să danseze. Nu învățase niciodată să danseze.

— Chiar nu cred că este o idee bună. Am chiulit de la toate orele de dans.

— Dar o lady ca dumneavoastră... Dansul începu, iar el își lăsă mâinile pe talia ei, apropiind-o mai mult decât s-ar fi cuvenit. Unde spuneați că vă sunt părinții?

— Sunt... sunt orfană, șopti aceasta.

În mintea ei, primul pas fu făcut bine ca urmare a unei amintiri pe care nu crezuse că o va avea vreodată.

— Pune picioarele peste ale mele, Christina, auzi glasul amintirii în mintea ei. Haide, fetițo. Să o facem pe mămica geloasă pentru că eu dansez cu cea mai frumoasă domnișoară din regat!

Înghiți în sec și urmă sfatul venit în mintea sa. Un pas în față, unul în lateral, aici se repetau mișcările. Până la trei. Se număra până la trei.

— Și părinții erau rude îndepărtate cu Cardinham?

— Foarte îndepărtate, spuse concentrată pe dans. Mâna lui Alfred coborî mai mult pe spatele ei, prea aproape de posterior. Milord!, icni chiar în clipa piruetei. Dacă vă comportați astfel, mă văd nevoită să vă calc pe picior și să vă părăsesc.

— Asta ai făcut și cu contele?, îi auzi glasul.

Christina clipi șocată. Despre ce conte era vorba? Înainte de a mai întreba ceva, înainte de a mai face un pas, simți mâna mare și puternică trăgând-o de cot. Silueta lui Colt Cardinham se contopea cu umbrele din jurul lui și îl făcea de-a dreptul necruțător. Și avea privirea călăului înainte de căderea eșafodului.

— Denborough, nu ți-am permis să pui mâna pe protejata mea, mârâi Colt în direcția lui. Și acum nu îți voi mai permite. Dispari!

— Nu mă poți amenința, Cardinham, îi zise Alfred. Nu uita că sunt prieten cu fratele tău, Wine.

— Nu mai ești, zise Colt. Pleacă acum sau noi doi ne vom întâlni în afara Londrei în zori.

Alfred păli, deschise gura pentru a spune ceva și o închise la loc. Își strânse maxilarul puternic și se înclină zeflemitor, părăsind scena pe care se dansa. Mâna ei tremura în mâna lui Colt, drept care bărbatul își întoarse întreaga atenție asupra-i.

— Ce ți-a spus?

— Nimic coerent, mărturisi. Înghiți cu dificultate și, privindu-l, șopti: Mi-e sete.

Bărbatul aprobă tăcută, îi strânse mâna într-a lui și porniră spre cel mai apropiat centru din care puteau procura răcoritoare. Cu degetele tremurânde, strânse limonada și bău cu nesaț. Era frig aici unde lumina aproape că dispărea. Îi simțea degetele pe spate, mângâind-o. Colt Cardinham o mângâia. Își ridică privirea spre el și clipi în direcția lui. La câțiva metri depărtare o alee întunecată se ivea îmbietoare.

— Ce se află pe alei?

Aplecându-se ușor spre ea, învăluind-o cu parfumul lui, bărbatul îi șopti doar ei:

— Prostituate, de cele mai multe ori.

— Dar intrarea este un șiling, se încruntă ea.

— Își permit să piardă un șiling pentru alți douăzeci câți pot face în grădina plăcerilor. Haide de aici, Christina. Cred că am aflat tot ce voiam să știu în seara asta.

— Dar vreau să văd aleile!, se împotrivi ea. Și le voi vedea la brațul tău sau la al ducelui de Shrewsbury.

Colt își lăsă privirea ciocolatie să se odihnească în privirea ei. Aprobă tăcut, îi oferi brațul și începură să înainteze în abisul copacilor aranjați cu panglici.

— Douăzeci?, întrebă atunci, vag conștientă că roșise și că avea nevoie disperată să converseze cu cineva dacă nu voia să înnebunească. Alfred o speriase îngrozitor. Denborough știa ceva despre ea ce nici ea nu știa cu adevărat. Douăzeci de șilingi?, întrebă din nou.

— Cred că mă întrebi dacă este vorba despre douăzeci de clienți pe noapte, îi spuse acesta rigid. Da, probabil mai mulți. Te șochează? Ea nu spuse nimic. Zi-mi ce ți-a șoptit Denborough. Te-a invitat pe alei? Când ea continuă să tacă, Colt se opri la umbra unui copac, o întoarse cu fața la el și insistă: Spune-mi și îl omor!

— Ce ar mai fi un bărbat la colecția ta de douăzeci și trei uciși?, îl întrebă ironică.

Colt păli vizibil, iar ea își mușcă buzele. Nu ar fi trebuit să spună asta. Înghiți în sec și își feri privirea în care lacrimile străluceau.

— Ți-a spus Helen, zise el, sprijinit de copac acum. Da, Christina, ce ar mai fi un bărbat? La urma urmei, aș sfârși în ștreang pentru uciderea unui om exact așa cum meritam și atunci, în armată. Pentru că am încercat să fug de război. Pentru că prin acțiunea aceea îmi trădam țara.

— La naiba cu țara, izbucni ea. Și eu aș fi fugit, mărturisi. Te-au pus să omori.

— Eu am ales să omor.

— Și ce opțiuni aveai?, se încruntă ea. Puteai să te lași omorât, într-adevăr. Este asta o opțiune? Să mori? Ea ridică din sprâncene într-un „Evident!" mut. Nu este o opțiune, îl contrazise. Nu este niciodată o opțiune. Îi prinse mâna într-a ei și își trecu degetele peste liniile din palma lui. Iar tu, Colt Cardinham, că vrei să mă crezi sau nu vei trăi foarte mult timp de-acum încolo, suficient încât să prinzi sfârșitul încă unui război.

— Spune-mi, Christina, îi auzi glasul periculos de calm, citești cumva în palma mea și cât de laș am fost? Când am înfipt sabia în primul om mi-a venit să vomit. După bătălie am și făcut-o. Camarazii mei au spus că este rău de mare.

Femeia tresări, conștientă de faptul că respirațiile lor erau foarte apropiate acum. Putea să simtă mirosul de bărbat care reverbera din fiecare por al acestuia. Degetul ei mare continua să îi mângâie palma, deși nu mai era atentă de mult la însemnele din palma lui.

— Nu citesc lașitate în palmele astea. Îți era dor de casă... Credeai că vei muri. Aveai optsprezece ani. Nimeni nu își dorește să moară atât de tânăr... Înghiți în sec, realizând că ea avea doar șaptesprezece și nu își dorea să moară acum, deși probabil că el acolo avea să o trimită. Îți era greață de tine. Nu ai fost făcut să ucizi oameni, Colt, ci să îi salvezi. Dar sunt oameni pe care nu îi vei putea salva... Este un om. Degetul ei atinse mai profund. Nu știu dacă a fost sau dacă este. Nu mai știu...

Colt privea de-a dreptul vrăjit în ochii ei aproape fosforescenți. Înghiți în sec și își împleti degetele cu ale ei, trăgând-o mai aproape de sine, până ce gurile li se apropiară.

— Ce îmi faci, Christina?, șopti el. Ce îmi faci?

— Aș putea să te întreb același lucru, Colt. Mâinile ei îi prinseră fața în palme și îi șoptiră întrebarea: Ce îmi faci?

Apoi se ridică pentru a-l săruta, iar el îi întâmpină sărutul cu aceiași dorință. Visase să o aibă încă de când se desprinsese de ea în urmă cu o seară. Și voia să o aibă, aici și acum. Își coborî buzele pe maxilarul ei, trăgând ușor de rochie în jos pentru a-i dezgoli sânul. Îi plăcea totul la ea; de la sfârcurile rozalii, la vena care bătea înnebuită la baza gâtului și la gemetele ei profunde. Apăsându-și pubisul spre el, Christina nu făcea decât să îl ațâțe. Iar el se temea că nu avea suficient control pentru a se opri.

— Christina..., îi șopti numele. Nu aici.

— Aici!, insistă ea, țintuindu-l de copac. Îmi faci carnea să ardă pe mine, Colt.

Zâmbind înaintea îndrăznelii ei, Colt își plimbă mâna pe acel sfârc, trăgându-l ușor, strângându-l până ce reacționă. Era mulțumit să afle că exact asta se întâmpla, pentru că și ea îl făcea să ardă, să nu mai gândească rațional și să se piardă. O sărută pe piept în timp ce ea gemea și îi căuta frenetic pantalonii. Îi prinse mâinile și i le ținu departe de el, continuând să o sărute. Linse ușor linia claviculei ei până ajunse pe gât, acolo unde o mușcă. Christina icni și își înfipse unghiile în mâna lui.

— Palmele tale nu îți spun cum îți vei pierde virginitatea, Christina?, o întrebă ușor amuzat de îndrăzneala ei.

Femeia înghiți în sec. O simți tensionată, așa că își ridică ochii spre ea. Cu el trase și linia fină a corsetului, coperindu-i sânii.

— Palmele mele nu vorbesc cu mine, îi zise ea. Când mă uit la ele... sunt goale. Nu există nicio linie aici, îi spuse arătându-și palma.

Colt o privi încruntat, apoi se aplecă și sărută palma ei. Fiorii începură să o străbată din nou, mai ales că simțea forța dorinței lui strivită de feminitatea și abdomenul ei. Se întinse spre el pentru a-i săruta gâtul așa cum făcuse el cu ea, șoptindu-i:

— Acum înțeleg de ce se numește Grădina Plăcerilor.

Pentru prima dată, Christina asistă la ceva incredibil; Colt Cardinham nu o certă, nu momrmăi nemulțumit și nu se trase jignit din îmbrățișarea ei, ci, din contră, lipind-o de el izbucni în râs. Mâinile lui ajunseră pe fundul ei în timp ce ea îl privea încântată.

— Chiar așa? Își lipi nasul de al ei și îl frecă ușor. Cred că nu ai văzut totul, domnișoară Stone. Nu... Încă nu știi ce este aceea plăcere.

Și îi mușcă buzele. Christina zâmbi și îi răspunse la sărut, lăsându-se în voia lui.

— Arată-mi!, îi ceru. Nu vreau să ajung să mor fără să cunosc plăcerea.

Îl simți cum redevine rigid. Se încruntă în clipa în care buzele roșii ale lui Colt, acum maltratate de sărutul ei, păliră. Spusese ceva greșit, bineînțeles, dar ăsta era adevărul.

— Christina..., îi șopti, dându-i părul după ureche. Tu, draga mea, nu o să...

Se opri, se încruntă și o trase rapid, dezechilibrând-o. Christina ateriză pe jos, cu el deasupra ei. Se încruntă în clipa în care auzi împușcătura. Ce Dumnezeului se întâmpla?

— Se trage în noi, îi zise el. Să nu te miști de aici!

Dar la naiba cu avertismetul lui. Inima îi bătea cu putere înaintea amenințării de a fi împușcată. Dumnezeule mare! Înghiți în sec și îl simți îndepărtându-se de ea. Se ridică în picioare precaut, apoi o trase în brațele sale. O ridică ușor de la sol și începu să meargă agil pe aleile întunecate. Prostituate pe naiba! Nu era nimeni aici. Singura femeie ușoară de pe alee fusese ea care își dorise cu disperare să se culce cu Colt chiar acolo. ȘI dacă nu ar fi fost rugămintea ei și amenințarea morții, probabil că s-ar fi întâmplat.

— Unde mergem?

— Tu mergi acasă, îi spuse când o urcă în trăsura ducelui. Eu rămân.

— Dar e seara mea!, se încruntă ea.

— Du-te acasă, îi spuse.

Când dădu să plece, femeia îl prinse de mână și îi spuse:

— Noi doi nu am terminat, Colt!

— Ba cred că am făcut-o, mormăi el.

Vizitiul dădu bice cailor, iar ea urmări silueta lui Colt care privea în urmă. Nu, nu terminaseră. Cel puțin ea nu o făcuse.

***

Reîntors în Vauxhall, Colt strânse din dinți la fiecare pas. Nici măcar amenințarea morții nu îi făcea mădularul să dea înapoi. O dorea pe Christina dincolo de rațional. O dorea cu toată ființa lui. Și o voia alături de el în orice clipă, deși era precum o acadea pentru o albină, unde albina însemna probleme.

Înnebunise când îl văzuse pe Alfred atingând-o astfel și înnebunise când o atinsese chiar el atât de indecent. Mândria îi crescuse și mai tare când o simise înfiorându-se și răspunzându-i la sărut așa cum nu o mai făcuse nimeni niciodată. O simțea sculpată pentru el. Dar asta nu îi dădea dreptul să se culce cu ea într-o grădină, lângă un copac. Încă o clipă și i-ar fi zgâriat spatele de crusta dură a scoarței. Înnebunise de-a binelea dacă își imaginase că putea avea o fecioară într-o astfel de poziție. Și era egoist așa cum mai fusese odată.

Se apropie de Christian și îi șopti:

— S-a tras în noi.

— Când?, întrebă imediat bărbatul.

— Acum două minute. Am trimis-o pe sora ta acasă. Ai recunoscut pe cineva?, întrebă Colt. Pe lordul care o însoțește pe femeia cu ochii mov?

— Da, el este, îi spuse Christian. El se holba la mine și la Brutus în seara aceea.

— Prea bine. Însoțește-o pe lady Dunbar la casa ei. Ducele se descurcă și singur. Apoi, vreau să îi păzești casa lordului Denborough. Să nu te vadă nimeni.

Continuă să meargă pe alee pentru a-și calma simțurile, încercând să găsească urmele persoanei care trăsese în ei. Scund, nimerise undeva la mijloc copacului. Nu fusese Brutus. Cineva plătit. La naiba, putuse să fie chiar Alfred sau vreun acolit. Avea toate motivele să creadă că și Denborough era implicat în scandalul lorzilor. Și poate chiar era, deși nu voia să acuze pe nimeni fără dovezi evidente.

— Cauți ceva, frățioare?

— Wine, data viitoare când vrei să te strecori pe lângă mine nu uita că am fost în armată și că aud inamicul mai bine decât o faci tu, îi zise continuând să caute urmele în iarbă. Găsi urma și începu să o urmeze cu Wine pe urmele lui. Nu credeam că îți place în Vauxhall. Nu credeam că vei veni.

— Aparent, tu și domnișoara Stone aveți nevoie de o dădacă.

Își strânse maxilarul și îl întrebă:

— Cât de mult ai văzut?

— Am văzut că ești un amant jalnic, ridică Wine din umeri. Nu m-am holbat la ea, stai liniștit. Nu trebuie să mă omori pentru asta. Domnișoara Stone e frumoasă, dar nu e pe gustul meu, așa cum ai zis. Cred însă că este pe gustul tău. De aceea ai speriat-o cu închisoarea și cu ștreangul, ca să stea departe de tine. Dar nu a funcționat, nu-i așa? Din contră.

Așa era. Din contră. Ea voia acum să se culce cu el pentru că avea să moară. Ce ironică era soarta. Iar el era un individ atât de slab...

— Nu înțeleg ce vrei să spui.

— Sigur că nu. Cred sincer că ar fi cazul să te însori, îi spuse pe șleau.

— Eu cred că tu ar trebui să o faci, îl privi Colt care continuă să urmărească pașii grăbiți până aproape de ieșirea din parc. Se cățărase pe zid și plutise în noapte. La naiba!

— Colt, știu că domnișoara Stone nu este tocma soția supusă pe care tu și Shrewsbury o preferați, femeia aceea lipsită de personalitate care... Colt îl privi cu sprânceana ridicată, ceea ce îl făcu pe Wine să își dreagă glasul. Dar, zise el, dacă te culci cu ea, frățioare, nu o trata ca pe o cârpă. Nu o da la o parte. Nu este o cârpă. Este șalul acela din satin la care tu nu ajungeai nici la șapte ani.

Încercă să își stăpânească zâmbetul, dar nu reuși.

— Chiar îmi plăcea șalul de satin al mamei.

— Bolnav de mult, rânji și Wine.

— Dar nu te teme, zise el. Nu voi râvni la un nou șal din satin. Nu se va întâmpla nimic între mine și Christina, nimic care să mă ducă cu gândul la căsătorie, cel puțin.

— Nu trebuie să se întâmple ceva ca să te însori cu ea, șopti blând Wine. Ții la fată, nu-i așa? După o scurtă pauză, Wine continuă: O iubești?

Cutremurându-se, fostul soldat se răsti:

— Nu fi prost! O cunosc de patru zile.

— Dragostea nu așteaptă, șopti Wine. O poți cunoaște și de patru minute. Uneori, patru secunde sunt suficiente.

Încruntat, Colt privi spre chipul melancolic al fratelui său mai mare. Wine ascundea în interiorul lui o durere profundă.

— Îmi vei spune vreodată cum o chema?, îl întrebă.

Wine dădu negativ din cap, iar în ochii lui Colt zări strălucirea lacrimilor.

— Contează doar că nu mai e. Și că a luat cu ea și inima mea.

Rămase lângă fratele lui, în liniște, ascultând zvârcolirea inimii până ce realiză că un viitor fără Christina Stone ar fi fost la fel negru precum cerul pe care nu răsărea nicio stea. Ea era steaua și, dimineața, era soarele. 

Suntem cumva la capitolul 20? Oh, Doamne! Nu vă dau cumva prea mult și prea repede? Poate că ar trebui să vă țin să mai fierbeți, mai ales că va urma un capitol eliberator. Nu de alta, dar nu vreau să vă răsfăț acum și să plângeți mai târziu când școala mă va ține departe de Wattpad (nu chiar departe, dar nu atât de conectată ca acum).

N.B.: Am descris Grădina Vauxhall (sau „Grădinile") așa cum era ea în finalul acestui secol. În continuare va fi plină de oameni dubioși. Nu era un loc pe care să îl străbați singură, fată fiind. Limita dintre cartierele bogate și mahalale era aproape inexistentă. În Covent Garden exista, de exemplu, un teatru faimos; totuși, în Covent Garden era și o mahala. Nu voiai să te pierzi pe-acolo. St Gils - mahala renumită - era chiar o continuare a cartierului bogat Mayfair.