Nobilimea îndrăgostită de Londra prefera să ignore norii cenușii care îngrădeau cerul în acea după-amiază. Prin urmare, la această oră domnii cu perucile lor ridicole călăreau nestingheriți, unii alături cu soțiile, alții cu amantele sau chiar cu ambele categorii. Vegetația atinsă de toamnă din Hyde Park nu părea să deranjeze pe nimeni. În fond, parcul putea primi foarte mulți londonezi în sânul lui.

— Vom călări?, întrebă Christina când îl văzu pe Colt îndreptându-se spre băiatul care închiria cai. Se apropie de botul unui animal și îl mângâie precaută. Erau blânzi și chinuiți, acostați de atâția străini. Colt se afla chiar lângă ea, ignorând-o cu succes. Va trebui să vorbești cu mine dacă vrei să menții aparențele, milord, îi zise ea.

— Pe acela și pe acesta, vorbi el cu băiatul care închiria animalele. Apoi, o trase lângă el, ajutând-o să încalece. Sper că știi să călărești.

— Ca orice englez care se respectă..., oftă ea. Nu avea hainele potrivite pentru o astfel de plimbare, iar statul în șa o făcea să se simtă incomod. Era obosită și murdară. Voia doar să se vâre în cel mai apropiat pat și să doarmă. Prinse frâiele și privi mulțimea. Dar nu am mai călărit niciodată aici.

Nu le luă mult să o descopere pe Helen alături de bidiviul ei și de un lacheu. Contesa discuta cu o altă doamnă care, la fel, descălecase. Ambele femei purtau costume de călărie cu pălării largi, de culoarea vinului. Și erau superbe. Ea nu s-ar fi putut compara niciodată cu niciuna dintre acestea.

— Iată-i și pe invitații mei!, zise Helen. Lady Anne-Marie, aceasta este lady Christina și lord Cardinham. Sunt convinsă că voi doi v-ați mai întâlnit.

Anne-Marie, cu ochii ei precum violetele, îl privi amuzată pe Colt Cardinham. Bărbatul o salută scurt. Când se opri asupra ei, Christina o recunoscu pe doamna de la Gunter. Nu se înșelase atunci cu privire la frumusețea ei, deși, observând compania mixtă, era convinsă că și-ar fi dorit să se înșele. I se părea că o frumusețe ca ea s-ar fi potrivit de minune cu Colt Cardinham, iar asta făcea să simtă fiori de gelozie în vine.

— Oh, dar o cunosc pe lady Christina!, zise Anne-Marie. Noi două ne-am întâlnit la Gunter. Milady!, îi zâmbi ea. Simțeam eu că ne vom revedea și ardeam să vă cunosc mai bine. Lady Dunbar mi-a spus că sunteți noua protejată a familiei Cardinham. Christina aprobă scurt. Ce ne vom distra!, exclamă încântată Anne. Cu permisiunea lordului Colt, bineînțeles.

— Nu mă deranjează, îi spuse Colt. Atâta timp cât cineva rațional vă supraveghează, bineînțeles. Să înțeleg că grădinile Vauxhall sunt deschise și acum? Ați fost acolo recent, lady Anne?

În timp ce Christina privea obișnuitul interogatoriu al lui Colt Cardinham, realiză că aceasta era femeia cu ochii violeți despre care vorbise Christian. Această culoare a ochilor era rară și deosebită. Probabil că era unica la Londra cu o astfel de culoare a ochilor. Dacă exista cu adevărat o legătură, atunci Colt avea să o exploateze. Iar ea putea să privească liniștită în jur, să se concentreze pe altceva.

Lăsă vântul să îi sufle în față. Devenea de-a dreptul necruțător pe un teren atât de deschis precum parcul. Doamnele în haine cu culori mohorâte, groase, unele dintre ele cu câte două hăini, se plimbau agale. Domnii, în obișnuitele costume la modă, le însoțeau vivace.

— ... obișnuim să mergem acolo o dată pe săptămână...

Deasupra, câțiva pescăruși țipau. Era normal să întâlnească pescăruși aici, mai ales când lacul, Serpentine, era atât de apropiat. Și era gigantic. Cineva ar fi putut să se piardă pentru totdeauna în el. La stânga lacului se întindea reședința regelui, reședință aleasă de preaiubita soție, Palatul Kenisngton. Legătura cu Westminster se făcea prin Hyde Park, pe așa-numita route de roi, deși ea auzise despre drumul Regelui sub denumirea de Rotten Row. Clasele de jos adorau să jignească frunțile încoronate care adesea se ridicau atât de sus la cer încât nu mai puteau zări mocirla de la picioarele lor. Oftă.

— ... Alfred pare că are o adorație nebună în ce privește Thamisa...

Tata Stone îi spusese că erau trei sute de lămpi cu ulei care luminau Rotten Row și pe timpul serii. Ulterior, îi povestise cum regina, Caroline, preferase să ia trei sute de acri din Hyde Park pentru reședința ei. Totuși, când priveai lacul artificial, realizai că regina făcuse ceva bun pentru peisaj prin îndiguirea râului Westbourne, anume lacul în formă de șarpe.

— ... chiar mâine Alfred mi-a propus o plimbare în Vauxhall...

Dacă s-ar fi făcut pasăre și ar fi zburat suficient de sus ar fi văzut oare forma diabolică a lacului? De ce o formă de șarpe în mijlocul unui parc atât de frumos? Se încruntă când auzi glasul singuratic al cocoșarului. Probabil că înnebunea, dar era chiar acolo, mic, cu ciocul lui mândru, galben, cu un smoc negru în vârf. În cea mai mare parte era cenușiu, poate ușor maroniu. Striațiile erau negricioase, observându-se și dungile albe. Întreaga bărbie era de un ocru intens, poate chiar portocaliu, cu pete negricioase. Coada mândră, neagră, se zguduia de câte ori ciripea. Ce căuta și aici?

— Lady Christina, v-ar plăcea?

Clipi în direcția contesei de Dunbar. Roșii. Se vorbise cu ea, iar ea preferase să se holbeze la un sturz iernatic. Simțea privirea cercetătoare a lui Colt pe piele.

— Sigur că da!, spuse fără să se gândească prea mult.

Lady Helen zâmbi.

— Ce mă bucur!

— Chiar așa, zise și Anne ceva mai rezervată. Ce ne vom mai distra... În cazul acesta, eu sunt așteptată acasă. Lord Cardinham!

— Lady Anne, i se adresă el.

Și ceva din zâmbetul femeii o făcu să considere că nimeni nu ar fi trebuit să îi zâmbească astfel lui Colt. Nimeni în afară de ea. Înghiți în sec și făcu o reverență, privind-o pe tânăra doamnă cum pleacă. Simțea venind dinspre ea o durere profundă, deși nu putea spune cu exactitate ce era. Nu voia nici să invadeze spațiul personal al acestei femei. Nu voia să o atingă.

— Ați vizitat vreodată Hyde Park?, o auzi pe Helen întrebând-o.

— Nu..., răspunse ea. Mi-ar plăcea însă... Mi se pare magic!

— Oh, dar așa și este!, zâmbi Helen. Haide să ne plimbăm puțin. Trebuie să fie obositor să îl suporți pe Colt atâtea ore, nu-i așa?

— De-ați ști măcar, bombăni ea.

Helen râse și o conduse până la gardul din cărămidă roșie, apoi de-a lungul aleii, povestindu-i în tot acest timp aspecte legate de parc. Și, pentru clipe bune, uită că era doar un pion în drumul lui Colt Cardinham, un pion pe care adesea prefera să îl sărute.

***

— Să fi văzut doar!, pufni Christina, așezată pe scaunul din fața unei măsuțe cu oglindă mai târziu, în seara aceea, după ce luaseră cina și făcuse baie. Anne... Colt... Se strigau cu atâta aplomb pe nume, încât mi se făcea rău. Bineînțeles că erau și alte dulcegării pe-acolo, se strâmbă ea.

Beth râse în timp ce continua să îi aranjeze părul pentru seară. Îl spălaseră și îl uscaseră în fața șemineului din dormitorul ei, dormitor în care spera să rămână până dimineață. Beth i-l împletea ușor, așezată în spatele ei. Cât timp fusese plecată, mai multe haine sosieră de la modistă, haine pe care tânăra servitoare le aranjase în dulap. Era o cameră frumoasă, cu pereți crem, unde culoarea dominantă era galbenul.

— Mă uimește ce îmi spui, zise Beth terminând. Nu știam că lordul vrea să se însoare.

Christina tresări, aspect care nu trecu neobservat de femei. Ridicându-se și așezându-se pe pat, întinse mâinile spre Beth. Se lovise în altercația din Whitechapel, iar Beth insista să îi oblojească rănile cu cremă.

— Crezi că se însoară? Îi face curte lui lady Anne-Marie?

— Are o vârstă totuși, ridică Beth din umeri și începu să îi frece mâinile ca unui copil. La vârsta lui mulți lorzi sunt însurați și așteaptă primul copil.

— E tânăr..., protestă Christina, deși își amintea că îl făcuse bătrân prima dată. Poate că ar fi trebuit să își țină gura atunci.

— E și fratele unui duce, oftă Beth. Pregăti cărămida caldă pe care o așeză sub așternuturi. Datoria lui e să facă niște fii ca rezerve, în cazul în care copiii ducelui mor sau are numai fete. Numele trebuie ținut în familie.

— Înțeleg, se încruntă Christina.

Dacă el trebuia cu adevărat să se însoară și să înceapă să producă niște fii, atunci ea nu era cu siguranță persoana potrivită pentru asta. Oricum nu și-ar fi dorit-o. Deși săruturile lui erau amețitoare, palma lui aspră și vorba usturătoare, Christina nu își dorea sub nicio formă să fie soția unui bărbat atât de crud ca acesta. Se cutremură când își aminti de profeția Tatei Stone. Totuși, nu tot ce ghicea cineva se putea întâmpla, iar în cazul ei nu avea să se întâmple.

— Nu, nu cred că înțelegi, îi zâmbi Beth. Nu cu adevărat. Se aplecă și o sărută pe obraz, mângâindu-i ușor părul. Dormi, drăguțo. Ai făcut destule azi.

Când Beth ieși, Christina zări silueta fratelui ei în prag. Îi făcu semn să intre, iar chipul îi fu inundat de un zâmbet. Precaut, Christian se apropie. Lăsându-se pe pat, lângă ea, Christina îl studie. Mâcase, era îmbrăcat cum se cuvenea și părea curat. Asta era viața pe care ar fi trebuit să o ducă. Îl îmbrățișă, inhalându-i mirosul.

— Am crezut că te-am pierdut și pe tine..., îi mărturisi.

— Și eu am crezut că te-am pierdut pe tine, îi șopti Christian. Aș fi murit dacă ți s-ar fi întâmplat ceva, surioară. Nu am vrut nicio clipă să te las pe mâna lor. O atinse ușor pe umăr și o făcu atentă la el. Ți s-a întâmplat ceva? Te-a atins cineva? Ea dădu negativ din cap. Slavă Domnului! O sărută pe frunte. Iartă-mă...

— Nu trebuie să îți ceri iertare, îi zise ea. Nu te învinovățesc. Ai văzut-o pe Blue? Ea aprobă. Era cu mine, acolo, în casa acelui bărbat. Nu am putut să o las acolo, înțelegi? El aprobă. O să facem așa cum vrea Colt Cardinham și apoi plecăm. Fugim.

— Așa cred că este cel mai înțelept, îi zise Christian. Privi patul mare și singurativ. Te descurci cu somnul? Vrei să îți țin companie?

Privind pernele, Christina oftă.

— Sunt bine, îi spuse. Se întinse și îl sărută pe obraz. Dar poți sta cu mine până ce adorm, dacă vrei. Christian aprobă și se băgară în pat. O înveli atent și o strânse în brațe.

— Am făcut atâtea lucruri greșite, Christina..., îi șopti el. De mici eu am fost cel care nu a ascultat niciodată. Tot ce s-a întâmplat cu noi, unde am ajuns acum... totul este din vina mea. Numai eu sunt responsabil de asta.

— Nu spune asta, îi șopti ea. Ai avut grijă de mine. Ai găsit un mod prin care ne-am descurcat. Ești fratele meu și te voi iubi mereu, Christian. Ești singura mea familie. Nu aș suporta să te pierd și pe tine.

— Nu o să mă pierzi.

— Te iubesc, îi șopti ea.

— Și eu pe tine, Christina. O sărută pe păr și o strânse mai bine la pieptul lui. Și eu pe tine, surioară.

Abia când respirația ei se liniști, Christian îi dădu drumul și coborî ușor din pat. Coșmarurile erau frecvente pentru Christina de când era un bebeluș. Mai mare decât ea, o văzuse născându-se și crescând lângă el, până ce el fusese cel care trebuise să o ajute să crească pentru că făcuse ceva îngrozitor, ceva ce se încheiase cu moartea părinților. Numai el era responsabil de faptul că sora lui nu creștea într-o casă ca aceasta în Mayfair sau St James. Numai el era vinovat de faptul că ea nu își amintea nimic legat de părinții lor. Și avea să ia această vină cu el în mormânt.

Ușor, ieși din cameră. Mai devreme, după cină, Cardinham îi spusese că avea să-i vorbească după ce se retrăgea toată lumea la culcare. Ajuns în bibliotecă, îl zări pe lord la geam, cu un pahar de coniac între degete și privind împrejurimile. Ploua cu găleata. Ploaia începuse să cadă pe la cinci și nici acum nu se oprise. Un tunet zguduia străzile, precedat de un fulger strălucitor.

— Nu vreau să te apropi de ea, îi zise Colt. Nu meriți nici să respiri același aer cu ea.

— Nu îmi poți interzice asta. Este sora mea și, din câte știam, este sub tutela mea. Am făcut ceva îngrozitor, știu, dar nu intenționam să o las pe mâna lor. Am crezut că pot fi mai rapid. M-am înșelat. Asta nu se va mai repeta, Cardinham. Numai faptul că...

— Ce anume?, îl privi Colt cu coada ochiului și cu privirea nemiloasă.

— Numai faptul că e specială a salvat-o. Cred că ai observat că sora mea nu este ca celalalte fete. Acum vin din dormitorul ei. De mică avea coșmaruri. Are nevoie de cineva în cameră să o ajute să adoarmă fără vise.

Colt înghiți în sec. Observase și el asta. Și nu putea uita că de două ori o scăpase el de visele urâte, strângându-i trupul fragil la piept. Și tânjea să-l strângă din nou. Tânjea să o sărute din nou. Tânjea la mai mult. Totuși, îi spusese clar că nu era eroul ei. Și avea toate motivele să stea departe de ea. Christina părea tot ce el nu ar fi putut fi vreodată.

— Ochii ei..., zise Colt. Uneori strălucesc.

— Ți-a citit în palmă? Colt aprobă tăcut. Depinde în ce crezi tu, milord. Christina vede lucruri. Dintotdeauna a făcut-o. Și nici măcar nu trebuie să îți atingă palma pentru asta...

În noul lor dormitor, Beth se aplecă peste Orwin pentru a-l săruta. Valetul își ridică privirea pentru a-i întâmpina sărutul, strângându-i ușor șoldurile în palmele sale. Oftă și își coborî sărutul mai jos, pe gâtul ei, strângând coapsa în palme, ușor.

— Ești frumoasă..., îi șopti.

Beth îi zâmbi și își strânse corpul în jurul lui. Și s-ar fi bucurat împreună de eliberare dacă în acea clipă nu s-ar fi auzit sticla spartă.

— Ce a fost asta?, se încruntă Orwin și dădu să o îndepărteze.

— Nu cred că am auzit nimic, gemu frustrată Beth.

— Beth...

Și așa se încheia seara lor. Beth se îndepărtă încruntată. Nu putea nega faptul că și ea auzise ceva. Prinzând halatul, și-l strânse în talie, acolo unde sarcina începea să devină evidentă. Îl observă pe Orwin trăgându-și pantalonii pe el și grăbindu-se pe scări în sus, de-acolo de unde se auzise sticla spărgându-se.

Auzi icnetul și simți adierea flăcărilor înaintea de a pune piciorul pe prima treaptă. Ceva nu era în regulă în seara aceasta, noaptea nunții ei.

***

— L-am invitat pe lordul Cardinham, pe lady Christina, protejata familiei Cardinham, și pe lady Dunbar cu noi, în Vauxhall, îi spuse Anne lui Alfred când fu adus ultimul fel de mâncare pe ziua aceea. Este în regulă?

Ochii ei îl sfredeliră. Alfred dădu peste cap vinul și o privi la rândul său. La dreapta lui, Anne privea cum aceasta trebuia să fie a doua sticlă de vin pe care o golea. Sigur că erau numai ei doi care cinau, dar era nepoliticos și astfel. Oftă. Rămasă doar cu el, după moartea tatălui, Anne-Marie realiza că somnul o părăsea adesea și grijile o măcinau. Alfred nu era un frate obișnuit, cel puțin vedea asta în privirea lui, în insinuări și în comportament. Își întinse mâna după paharul ei, moment în care degetele lui se opriră peste ale ei. Inima începu să îi bată mai repede, înghiți în sec și îl privi.

— Te curtează?, o întrebă ușor. Ea aprobă, pierzându-și glasul. Bun. Îi luă paharul și îl dădu și pe acesta pe gât. Vreau să te măriți cât mai repede, Anne. Se lăsă ușor peste ea, clipe în care femeia nu dădu nici măcar un centimetru înapoi. Știm amândoi că nu vrei să rămâi aici, cu mine, încă un an.

— Nu știu ce insinuezi, Alfred, îi aruncă furioasă.

Prinzând șiragul de perle care se odihnea pe pieptul ei, Alfred îl întoarse ușor pe deget, atingând pielea în treacăt. Senzațiile de greață îi apărură în stomac numaidecât. Strângând puternic cuțitul pentru friptură, Anne simți că pulsul i-o lua razna. Ar fi fost capabilă să înfigă acel cuțit direct în ochii inisnuanți ai fratelui ei pe care, de la un timp, nu îl mai putea recunoaște deloc. Ceva îngrozitor se întâmpla cu el.

— Vorbește-mi despre protejată. Lady Christina, nu-i așa?

Atunci se înfioră, realizând că făcuse o greșeală colosală invitându-i în Vauxhall. Poate că își dorise să nu mai fie singură cu Alfred acolo, dar nu ar fi trebuit să îi târască după ea.

— Este o tânără drăguță și foarte tânără. Își smulse perlele din mâna lui își îndreptă spatele. Nu cred că ți-am vorbit despre numele ei, își ridică aceasta o sprâneană, afundându-se în tarta cu zmeură dinaintea sa. Cum Alfred nu mai spuse nimic, ea oftă și continuă. Blondă, ochi chihlimbarii... Cred, sincer, că e mai degrabă potrivită pentru unul dintre frații Cardinham. Poate că în final se va forma un cuplu mai repede decât se așeaptă societatea.

— Poate, zise Alfred care părea interesat numai de alcool și de decolteul ei. Participi la petrecerea lui John Kean. Te voi însoți, bineînțeles. Am înțeles că și pretendentul său va fi acolo alături de lady Christina. Ne vei prezenta, bineînțeles.

Ea aprobă. Se ridică de la masă și, stăpânindu-și furia, zise:

— Cu permisiune, voi pleca.

Nu mai așteptă așa-zisa permisiune, ci împinse scaunul și dădu să iasă din zona în care serveau masa. Tremura de nervi.

— Să nu uiți regula, Anne!

Îl auzi pe Alfred strigându-i. Cum ar fi putut să o uite? Îi fusese spusă acea regulă de când avea patru ani și era suficient de mare să ajungă la zăvorul de la ușa ei. Mai întâi i-o spusese tata, mai apoi i-o reiterase Alfred. Acum însă Anne credea că avea nevoie de un zăvor mai puternic, pentru că ea una nu știa cât avea să se mai poată feri de Alfred sau cât avea să se mai abțină să nu îi sucească gâtul în somn și să scape de prezența lui odată pentru totdeauna. De el și de prietenii lui care scoteau zgomote îngrozitoare în noaptea. De, de prietenii lui și de compania acestora care striga îngrozită de fiecare dată.

Anne-Marie avea nevoie de un erou, dar se îndoia sincer că acesta avea să fie Colt Cardinham.