Christina suspecta că mergea în somn. Alminteri, nu își explica modul în care sfârșea într-un singur dormitor, dormitorul albastru, cu focul arzând în șemineu și aceeași pasăre abadonată cântându-i în geam.

— Credeam că nu te mai trezești!, auzi exclamația lui Beth.

— Am dormit chiar așa mult?, se încruntă Christina la ceasul din perete. Este opt, dacă văd bine.

— Da, dar astăzi este o zi specială.

Așa era. Cum ar fi putut să uite. Beth își unea destinul cu Orwin azi, în Whitechapel. Repede, se ridică din pat și se îndreptă spre lavoar.

— Cardinham este acasă?, o întrebă pe Beth.

— A ieșit cu treabă. În timp ce o ajuta să se îmbrace, Beth oftă: Ești sigură că vrei să fii acolo? Pot lua pe altcinvea din gospodărie...

— Beth, cred că ești singura prietenă pe care am reușit să mi-o fac în șaptesprezece ani. Sigur că vreau să fiu martor la nunta ta! Haide acum, grăbește-te! Nu ne va prinde nimeni.

Cel puțin așa crezuse ea inițial. Sărind peste micul dejun, într-o birjă închiriată și cu Beth extrem de emoționată lângă ea, ajunseră în cartierul Whitechapel. Nu erau primul cuplu care se căsătorea la biserica Sf. Maria din zonă în acea zi, dar pentru ei evenimentul era special. Valetul sosise cu altă birjă și intrase destul de îngrijorat în lăcașul sfânt. Beth aștepta pe unul dintre locuri, alături de Christina al cărei trup mai plutea ușor în somn. Adevărul era că undeva în timpul somnului coșmarul pe care îl trăia dispăruse, iar pacea se instalase în sufletul ei. Și nu își putea imagina de ce.

— Unde naiba este lacheul?, o auzi pe Beth întrebând.

Orwin dădu să spună ceva în clipa în care ajunse la altar, lângă ea, dar nu avu suficient timp pentru a o face. În urma lui, Colt Cardinham pășea ca și cum era stăpân până și în acest loc. Observă cum Beth tresări. Christina îl sfredeli cu privirea și își atinse prietena pe umăr, făcându-i semn să continue.

— Ce naiba caută el aici?, aproape că tremură îngrozită Beth.

— Lacheul care trebuia să ne fie cavaler... Mă tem că... Orwin înghiți în sec. Atât Beh, cât și Christina înțeleseră; cavalerul acestei nunți avea să fie Colt însuși. Și nu arăta deloc precum lacheul pe care reușiseră să îl convingă să îi ajute cu această nuntă.

Colt spumega vizibil, iar asta pentru că se înapoiase acasă și aproape că o răsturnase în căutarea Christinei. Aparent, nimeni nu o văzuse, iar micuța Blue, care se juca singură în camera pentru muzică, ridicase din umeri și clipise curioasă în direcția lui. Dacă nu l-ar fi văzut pe Orwin atât de aranjat și nu l-ar fi luat la întrebări nu ar fi știut nici măcar atât: Orwin și Beth se îndrăgostiseră și acum se căsătoreau în secret, iar Christina Stone, practic o străină pentru cei doi servitori, era martora nunții lor. Ea știa asta, iar el nu. Ce fel de recunoștință mai era și aceasta?

— Domnișoară Beth, o salută pe mireasă. Mă văd nevoit să vă felicit, deși mi-ar fi plăcut să știu că vă veți uni destinul cu valetul meu mai devreme. Mă simt ca un tată care și-a prins copilul fugind la Gretna Green în ziua în care trebuia să fie prezentat la Curte.

— Milord...

Buzele lui Beth tremurau vizibil.

— Ce vrea să spună stăpânul tău, zise Christina, este că se simte fericit pentru voi și abia așteaptă să vă audă spunând jurămintele. Începem?, îi zâmbi lui Beth.

Femeia aprobă. Se apropiară de altar, în timp ce Christina și Colt rămaseră câțiva pași mai în urmă, observând schimbul de replici dintre viitorii soți. Aruncând o privirea în direcția lui, Christina analiză costumația impecabilă și peruca imaculată care trona pe capul lui. Părea pregătit pentru o nuntă, deși se îndoia că bănuise măcar ceva. Măcar odată făcea cineva ceva pe la spatele lui, iar ea simțea de-a dreptul fericită că participase la așa ceva.

— Văd că știi să-mi ghicești sensul cuvintelor, domnișoară Stone, îl auzi spunându-i. Este tot unul dintre talentele tale? Pentru că, dacă este așa, dă-mi voie să-ți spun că ar fi bine să te oprești la cititul în palmă, în picior și în frunte!

— Dacă intenționezi să distrugi nunta asta..., începu să îl amenințe Christina care nu voia să o vadă pe Beth îngrijorată în ziua nunții ei.

— Intenționez să fiu naiba cavalerul!, scrâșni mai mult din dinți, strângându-și pumnii. Imaginează-ți șocul meu când am aflat de la Orwin că participi la o nuntă. Clipe bune Colt crezuse că femeia se mărita în pripă cu un vânzător de pește pentru a scăpa de el. Își făcuse tot felul de scenarii după ce, de dimineață, se desprinsese de trupul ei cald și părăsise buzele acelea roșii. De ce nu mi-a spus nimeni?

— Poate pentru că ești un stăpân foarte rău?, ridică ea o sprânceană.

— Rău? Tu crezi că sunt un stăpân rău? Orwin a venit cu Beth la mine sângerând, Christina. Își mușcă buzele, cu siguranță cântărind cât să îi spună din povestea pe care ea deja o știa. Nu ai cum să înțelegi prin ce trecuse Beth în brațele brutei aceleia, iar eu nu aș putea să îți explic, nu aici într-o biserică. Nici nu am stat pe gânduri când i-am primit, deși Beth nu știa să facă nimic. Am acceptat asta oricum. Iar în el mi-am pus toată încrederea. Și acum mi-a distrus-o.

— Nu este așa!, îl contrazise ea îngrozită de posibilitatea de a-l concedia pe Orwin. O iubește, Cardinham. Nu putea să o dea la o parte doar pentru că ai fost suficient de crud să interzici relațiile între servitori.

— Am făcut-o de dragul lor!

— Nu văd cum este asta în folosul lor. Dacă erai un simplu lacheu și te îndrăgosteai de menajeră accepta-i să îi faci cinci copii bastarzi, Cardinham, doar pentru că stăpânul tău nu voia să vadă sub nasul lui oamenii înmulțindu-se și iubindu-se?

— Nu a fost acesta scopul meu, îi zise el.

— Asta ai reușit să dovedești. Cel puțin mie asta îmi spune ce ai făcut. Și a fost crud. Și dacă te întrebi de ce mi-a spus mie... Ei bine, eu nu le-am spus că există reguli pentru dragostea lor. Pur și simplu m-am bucurat pentru fericirea unor tineri încercați de soartă care au reușit să se găsească unul pe celălalt și să treacă peste un bărbat cu inima de piatră.

Mâna lui îi prinse încheietura în timp ce preotul rostea ultimele cuvinte ale slujbei și îndemna la sărut. Ochii ei îi întâlniră pe ai lui, iar respirațiile li se contopiră din ce în ce mai mult.

— Asta crezi că sunt? Un bărbat cu inimă de piatră?

— Nu... Își mușcă buzele. Își simțea gâtul uscat. Pentru ea universul se reducea la acea clipă în care ochii turbați ai lui Colt o provocau. Iar ea nu se dăduse niciodată în lături de la provocări. Nu pot spune că ești altfel, îi șopti.

— Te-am îmbrăcat pe tine și pe Blue, îi aminti. V-am hrănit.

Privirea ei îngheță în timp ce Beth și Orwin se sărutau departe de modul în care Christina simțea nevoia să fie sărutată de acest individ care lăsa urme pe încheietura ei.

— Și pentru că îmi amintești asta nu dovedești bunătate.

Își trase încheietura și se apropie de Beth, lipindu-și un zâmbet de chip. O îmbrățișă apoi îi zâmbi lui Orwin. Îl simțea pe Colt chiar în spatele ei. După ce ieșiră din biserică, în curtea mare lordul dădu mâna cu valetul său.

— Vă felicit pe amândoi.

— Asta înseamnă că putem să ne continuăm slujba în casa dumneavoastră, întrebă precaut Orwin.

Colt simți privirea sfredelitoare a Christinei. Pufni în sinea lui. De parcă dacă voia altfel s-ar fi lăsat înduplecat de ea. Nu era un bărbat care să fie manipulat de o femeie, mai ales de o puștoiacă.

— Dacă vreți. Deși mă gândeam că tu și doamna Orwin acum ați vrea să petreceți câteva zile singuri. Dacă este așa, voi supraviețui cu oricare altă băiat din casă, Orwin.

— Nu mi-aș lua liber, milord!, sări repede Beth. Domnișoara Christina are nevoie de mine, mai ales acum.

Colt se abținu să remarce faptul că domnișoara Christina avea nevoie de o bătaie bună pentru că fugise de două ori de el când instrucțiunile erau clare: ea era prizioneră în casa lui. Nu ieșea fără el, nu se plimba fără el, nu vorbea cu nimeni fără el. Nimic nu se negocia.

— Prea bine, nu mă poate învinovăți nimeni că nu am încercat. Prinzând mâna Christinei care se încruntă numaidecât, îl privi pe Orwin. O conduc pe domnișoară acasă așa încât voi doi puteți lua trăsura. Casă de piatră și căsnicie fertilă!

Îmbujorarea lui Beth, paloarea lui Orwin și fâstâceala care se instală în timp ce se urcau în trăsură, îl făcu pe Colt să expire exasperat.

— Este deja însărcinată, nu-i așa?, i se adresă Christinei. Femeia ezită o clipă, apoi aprobă. Nu pot să cred așa ceva... Cel mai pun om al meu nescotește regula mea...

— O regulă idioată, bombăni Christina.

— ... și nu numai că vrea să se căsătorească în secret cu slujnica, dar o și lasă însărcinată. Și toate astea înainte de nenorocita de nuntă pe furiș, aidoma unor copilași! Ăsta este comportamentul la care mă așteptam la tinerele prostuțe așa ca tine...

— Hei!, icni Christina.

— ... nu la un bărbat în toată firea și la o femeie matură! Ce e în neregulă cu lumea asta?

Urmându-l mai mult târâtă pe străzile periculoase din Whitechapel – Colt nu avea de gând să îi lase mâna deoparte –, Christina își lăsă toată greutatea în călcâie, determinându-l să se oprească. Purta o rochie roz, călduroasă, și un șal în jurul umerilor și se temea că avea să transpire în noua ei rochie dacă el continua să o alerge astfel până în Mayfair. Doar nu voia să meargă pe jos.

— Ai terminat?, îl întrebă. El se opri încruntat. O iubește. Iar regula ta este tâmpită.

— Nu ai mai spune asta dacă ai lua în calcul faptul că femeile din subordinea ta pot fi agresate de foști soldați chiar sub nasul tău. Regula aceasta a fost menită să le protejeze.

— Vrei să spui că bărbații care lucrează pentru tine ar putea silui o femeie?

— Oh, Christina, habar nu ai în câte moduri, îi șopti el apropiindu-se mai mult de urechea ei. Mă tem că nimic din ce am să-ți spun nu este făcut pentru urechile firave ale unei domnișoare așa cum nu pare nici acest cartier făcut pentru una. Totuși, chiar tu mi-ai spus că nu ești o simplă domnișoară, nu-i așa?

Femeia se înfioră. Se agățase involuntar de haina lui. La ora aceea, Whitechapel zumzăia de prostituate și de bețivi nefericiți că fuseseră treziți din starea lor de razele soarelui. Pe străzi mirosul de pește se împletea cu izul nevoilor umane. La fiecare zece metri se ciocnea câte o halbă. Muzica răsuna, pentru că în Whitechapel era mereu sărbătoare. Nu avusese niciodată voia să vină în Whitechapel singură. Asta era regula. Și acum nu era deloc singură, nu încălca nicio regulă. Cu înălțimea și furia lui, Colt Cardinham ar fi zdrobit orice individ ar fi vrut să o atingă. Se simțea apărată și atrasă de el. Nu ar fi trebuit să ia în considerare niciun sentiment din cele enumerate mai sus. Totuși, curajul îi dădea ghes.

— Te înșeli, îi șopti. Soldații tăi nu ar face așa ceva. Iar tu, milord, greșești când ai atât de puțin încredere în ei.

Colt își aplecă privirea și o sfredeli cu aceasa. Putea fi intimidant, dar nu și cu ea. Nu. Colt era un câine mare și fioros care nu știa decât să latre. Își abținu impulsul de a-i atinge nasul. Probabil ar fi înnebunit dacă îl îndemna să șadă cumine.

Mormăind, el se desprinse primul din moment, trăgându-i mâna după sine și afundându-se mai mult în Whitechapel. Bănuiala ei că avea să meargă pe jos prin Mayfair devenea realitate.

— Ce crezi că faci?, îl întrebă, încercând zadarnci să se desprindă de el.

— Mă plimb, zise acesta.

— Pe aici?

Se încruntă când un bărbat căzut într-o căruță îi făcu cu ochiul, iar o femeie cu sânii mult evidențiați îi trimise un sărut în aer. Hotărâtă să țină pasul cu el, se agăță strașnic de mâna lui, prinzându cu alta poalele fustei.

— Nu-ți place?, o privi amuzat cu coada ochiului. Parcă văzuseși suficiente femei de moravuri ușoar coborându-și buzele pe...

— Nu!, se grăbi ea să răspundă.

Îi simți mâna în jurul mijlocului său, în timp ce își încetinea patul.

— Nu-mi spune că te temi de puțină aventură! Privește puțin acolo, îi făcu el semn într-o direcție. Ochii ei se îndreptară spre femeia în galben și roz care își ridicase piciorul pe șoldurile unui bărbat mult mai scund decât ea și mai plin. Minunata împerechere! Christina își feri privirea, simțind că roșea. Deci, ți-e frică?

— Bineînțeles... – cineva țipă în depărtare și se auzi îndemnul de a lepăda toate bunurile – că nu! Totuși, mâinile ei se strângeau pe brațul lui. Era recunoscătoare că acesta o suținea, deși îl ura pentru faptul că o plimba pe aici pentru a o învăța o lecție. Asta e pedeapsa mea? Să trec printre criminali, violatori și bețivi? Mă tem că am văzut din toate speciile, milord.

Colt zâmbi – îi simți zvâcnirea buzelor – în timp ce continua să meargă și să se îndepărteze de cartier. Veselia nu se estoma, doar devenea din ce în mai civilizată.

— Am discutat cu bărbatul care te-a atacat în Seven Dials, îi auzi glasul șoptind. Trebuia să i te predea lui Brutus în Whitechapel. Ea încremeni. Știi cumva de ce? L-ai auzit vreodată pe fratele tău vorbind despre asta?

— Nu, dădu aceasta negativ din cap și se feri de o băltoacă. Nu, repetă, îndepărtându-se de doi copii care se fugăreau pe străzi. Chiar nu, oftă în cele din urmă. Deși, nu trebuie să ai mult creier să îți dai seama că oamenii dispar aici. Până și fratele meu îmi spunea să nu calc singură aici.

— Măcar aici îl pot admira, zise Colt.

Luându-și inima în dinți, Christina îl privi:

— Cred că ar fi cazul să discutăm despre rolul meu în planul tău, oricare ar fi acesta. Nu pot să te ajut și, prin urmare, să mă ajut dacă nu îmi spui ce trebuie să fac.

Colt păru că stă pe gânduri. Apoi, evitând cu îndemânare hărmălaia provocată de niște indivizi destul de chercheliți, îi spuse:

— Vreau să atragi privirile asupra ta, Christina.

— Sunt momeala, deci, își dădu ea seama, strângând din pumnii mici. Asta sunt, nu-i așa? De aceea m-ai păstrat și insiști să fiu în siguranță.

— Christina, situația este destul de complicată. Când ea păru la fel de încruntată ca înainte, el îi spuse: Cu o lună în urmă, contesa văduvă de Lunden, care acum este cumnata mea, ducesă de Rothgar, aproape că a fost victima unui bărbat asemănător lordului care l-a pus pe Brutus să te răpească, numai că acest bărbat era chiar cumnatul ei. Îți poți doar imagina ce i s-a întâmplat, nu-i așa?

Christina aprobă tăcută. Putea. Prin urmare, fata cu cicatrice, roșcata pe care o întâlnise în Derby era, de fapt, oglindirea a ceea ce i s-ar fi întâmplat și ei dacă nu ar fi avut suficientă forță să scape.

— Vrei să îi prinzi pe acești bărbați, nu-i așa? Sunt un fel de muscă pe pânza unui păianjăn. Numai așa poți ademeni insecta să iasă din ascunzătoare. Te voi ajuta!, aproape că țipă. Te voi ajuta... Dar apoi... apoi trebuie să te gândești la mine și la fratele meu. Nu vreau banii tăi, nu vreau nimic de la tine. Vreau doar să uiți că m-ai întâlnit.

Colt se încruntă. Îi cerea să treacă cu vederea infracțiunile celor doi. Deși avea să reconsidere răsplata, aprobă tăcut.

— Știi cumva unde ar putea fi acest frate? Ne-ar fi de mare folos, iar asta pentru că e posibil să aibă mai multe informații decât tine cu privire la acest individ care te-a cumpărat.

— Încerc să îl găsesc, dar..., își strânse buzele și recunoscu: Zici că a intrat în pământ!

Abia atunci își dădu Christina seama că ajunseseră pe o străduță lăturalnică, lăsând gălăgia tavernelor mult în urmă. O opri, iar ea îl privi vrăjită. Se spunea că ochii ei erau magici, dar asta pentru că nimeni nu stătuse să cerceteze atent vraja din ochii lui Colt Cardinham.

— Te-ar abandona fratele tău în mâinile mele? Un soldat necruțător?

Șoapta lui se apropie de ea în timp ce trupul lui făcu asemeni. Înghiți în sec și își dădu seama că fusese lipită de peretele rece al clădirii. Totuși, îi era cald. Trupul lui o încălzea mai bine decât orice foc.

— Nu mai ești soldat, Colt, și nici necruțător nu ai fost vreodată.

— Oh, dar am făcut lucruri în război, Christina, lucruri care pot fi numite necruțătoare, îi șopti el în timp ce se apleca mai mult peste ea. Vrei să auzi povestea câtorva? Ochii lui păreau posedați de un zeu al desfrâului în aceste momente. Buzele lui șoptiră aproape peste ale ei înainte de a-i captura gura într-a lui. Ia să vedem dacă poți citi și pe buze, mică vrăjitoare...

Acestea fură ultimele cuvinte pe care le auzi înainte ca el să își lipească buzele de ale ei într-o îmbrățișare desfrânată. Și cerea. Colt nu se mulțumea cu atingerea aceasta; Colt cerea mai mult. Mușcând-o ușor, o făcu să deschidă gura. Nu era nimic timid la sărutul Christinei, cel puțin nu acum când își recunoștea foamea. De când fusese atinsă astfel de el își dăduse seama că descoperise o dependență. Serile credea că e lângă ea, că o sărută și că o păzește. Diminețile erau goale fără un astfel de joc erotic.

Gemând ușor, ea îl trase mai aproape, încântată să simtă dovada dorinței lui pe abdomenul ei. Ea făcea asta; ea îl făcea să se simtă astfel. Respira sacadat, gemea și icnea de câte ori limbile lor se contopea. Mâinile bărbatului ajunseseră pe umerii ei, atingând-o ca pe un artefact. Nu se înșelase; nu era nimic necruțător la Colt Cardinham. Necruțătoare era pasiunea lui pentru ea și la fel de sălbatică și a ei pentru el.

— Colt..., gemu când gura lui porni pe obrazul ei. Își simțea buzele umflate, picioarele îi tremurau, iar toate emoțiile ei păreau că se adună în pântec. Te rog!, zise când el nu făcu decât să ridice ochii spre ea, cu sprâncenele încruntate și ploapele grele de dorință.

— Oh, iubito..., zise acesta în timp ce îi atingea cu un deget chipul. Îți dau tot ce dorești, îi șopti la ureche, trimițând fiori în trupul ei, dar mai înainte... – prinse cu îndemânare un pumn venit din dreapta ei – mă tem că am niște conturi de reglat. Christina icni în momentul în care își dădu seama că bărbatul care îi ataca apăruse de nicăieri. Își duse mâna la buze în clipa în care pumnul lui Colt îl strânse nemilos pe al lui Christian.

— Dumnezeule, nu!, zise repede Christina și încercă să se interpună între cei doi. Trupul masiv al lui Colt nu părea să permită așa ceva. Lasă-l!, zise rapid. Colt!

Nebăgând-o în seamă, cei doi bărbați se lansară într-o luptă violentă în care se înțelegea clar că cel mai disperat avea să piardă. În timp ce Colt nu depunea un efort vizibil, lovind în puncte-cheie. Christian se zbătea, striga și spumega, în timp ce Colt se mișca atent, evitând fiecare lovitură. Când fratele ei primi o lovitură în spate care îl făcu să icnească, își dădu seama că nu avea să îl scoată pe Christian din mâinile unui adversar precum Colt.

Mișcarea din spatele ei o făcu să privească la individul care se apropia accidental. Era destul de în vârstă și părea beat, dar tot era mai bun decât nimic.

— Domnule! Domnule, vă rog, ajutați-mă!

Individul clipi, apoi zâmbi și dădu să o atingă. Christina făcu un pas înapoi, trezindu-se că se apropiase de Colt.

— Ce fătucă frumoasă!, zise bărbatul.

— Dispari!, auzi ea glasurile lui Colt și Christina.

Cum era de așteptat, observându-i pe cei doi bărbatul se făcu nevăzut. Întorcându-se în direcția lui, Christina observă că fratele ei rămăsese în genunchi, în timp ce Cardinham îl privea cu brațele încrucișate la piept.

— Christian!, zise ea repede și se aplecă, nemaipăsându-i de rochie. Ești chiar tu?

— Dumnezeule, omul ăsta aproape că m-a omorât!, exclamă Christian în încercarea de a se ridica. În timp ce ea încerca să îl ridice fără succes, Colt îl smuci brusc, lipindu-l de peretele rece.

— Christian, bănuiesc, zise Colt. Cu tine voiam să am onoarea, într-adevăr.

Această afirmație atrase atenția femeii care se agățase de brațul lui în încercarea de a-l desprinde de pe pieptul lui Christian.

— Ia-ți mâinile de pe fratele meu, nenorocitule!, zise Christina.

— Ia-ți mâinile de pe sora mea, nenorocitule!, amenință și Christian în același timp cu ea.

Colt se trezi zâmbind, deși observa neîncrederea din ochii ei și furia din aceștia. Slăbi cu mult strânsoarea, încercând să pară neafectat de atingerea pe brațul lui.

— Temepramentul se moștenește, nu-i așa? Îi dădu drumul, prinzând mâna Christinei înainte ca aceasta să se poată duce la el. Nu așa repede. Vei vorbi cu fratele tău când decid eu că este înțelept.

— Mi-ai lovit fratele!, icni ea și dădu să îl lovească în picior. Ferindu-se, Colt realiză că domnul Stone se lansa într-un nou atac la adresa lui. Încercă să o ferească pe ea de lovitura furioasă a lui Christian și sfârși lovit în coastă, ceea ce îl făcu să șuiere furios. Frații Stone erau ca două maimuțe. Așa îți trebuie!, o auzi spunând în timp ce se îndepărta de el.

— Christina!, repetă Christian. Repede! Haide!

Necunoscându-i intențiile, îngrozit să o piardă, să o lase în mâinile unui luptător atât de prost, Colt îi prinse părul care se desprinsese de mult din agrafe. Boneta dispăruse și ea pe caldarâm.

— Nu așa repede!, zise ridicându-se. Dacă îți vrei surioara, Christian, vei vorbi cu mine.

— Dă-i drumul!, strigă individul care se oprise precaut.

— Oh, dar mă tem că nu pot face asta. Strângându-i părul mai blând, șopti aproape de gâtul ei. Nu știai că sora ta este prizoniera mea? Îl observă pe Christian cum se înfioară și, temându-se de un nou atac, o prinse de mână și începu să meargă. Cunosc un local nu departe de aici. Haide!

— Sora mea nu intră în niciun afurisit de local!, se auzi glasul lui Christian în urma lor.

— Dacă tu ai impresia că abadonez bestia asta pe străzile din Whitechapel, ești mai prost decât credeam. Și eu cred deja că ești suficient de prost. Haide odată!

De ce am mai postat un capitol acum? Pentru că așa am vrut. De-aia!