- Nu credeam că o să-mi văd fratele mai mic având grijă de o fetiță de patru ani, zise Wine imediat ce tinerele părăsiră camera.

- Blue are cinci ani, îl corectă Colt și se îndreptă spre sticla cu coniac. Își turnă sieși și fratelui său și îi întinse paharul. Cred că ți-ai dat seama că este un copil al străzii după accentul ei.

- Irelevant, zise repede Wine. După ce sorbi o gură din coniac, ochii lui Wine sclipiră. Și este cumva... a ta? Colt îl privi șocat câteva clipe, apoi privirea i se domoli și negă ușor. Bineînțeles că nu!, zise repede Wine. Este prea frumoasă pentru a avea trăsăturile tale, iar domnișoara Stone este prea tânără să fie mama.

Amintindu-și de primele conversații cu Christina, Colt zâmbi.

- Imaginează-ți că a pretins că are treizeci și unu de ani și că Blue este fiica ei. Wine zâmbi. Dar nu, nu este nici fiica ei. De fapt, au ajuns împreună în cirumstanțe destul de bizare. Sper că îți amintești de familia Stone cea care l-a jefuit pe Bryght luna trecută când călătorea...

- Era prizonier, îl contrazise amuzat Wine.

- Era prizonier, se corectă Wine. Prizonierul lui Melody. Amândoi zâmbiră înaintea acestei remarci. În fine. Ea este Christina, una dintre membre. Fratele ei, Christian, a vândut-o lui Brutus. Mușchii lui Wine se contractară, semn că recunoștea numele. Brutus o cumpăra pentru un lord.

- Lord cu înclinații asemănătoare cu ale lui Harry Lunden, bănuiesc.

Colt aprobă tăcut. Cu o lună în urmă descoperiseră o rețea de lorzi care racolau tinere, le brutalizau și le omorau într-un ritual al plăcerilor păgâne. Acest ritual le era cunoscut prin actuala lord cumnată, Melody, care fusese cumnata lui Harry Lunden, contele care își ucisese fratele și fusese ucis în circumstanțe suspecte în Newgate. Brutus, de altfel, fusese mâna dreaptă a lui Harry Lunden până la moartea acestuia când se făcuse nevăzut.

- Și Blue?, întrebă tăcut Wine. În esență, Colt știa câtă furie ascundea, de fapt, tot ce își imagina Wine că se întâmplase cu fetița.

- Și ea fusese răpită în același scop. Ochii lui Wine se închiseră îngroziți. Christina s-a salvat și a salvat-o și pe copilă înainte de a se întâmpla ceva.

- Slavă Cerului! Wine dădu întreaga băutură peste cap și își mai turnă singur. De ce ar vrea cinvea un copil de cinci ani? Asta e cu adevărat bolnav, bolborosi el. Trebuie să îi prindem și să încheiem o dată pentru totdeauna cu asta! Colt aprobă tăcut. Și el își dorea să se termine, dar simțea că era prea complicat pentru a fi vorba despre ceva rapid, cu un final curând. Putea însă să îl găsească pe lordul care o ceruse pe Christina și să ia urma celorlalți. De unde începem?

- Vreau să o scot în societate pe Christina. Wine ridică o sprânceană, uimit. E ceva temporar. Vreau să o recunoască acest bărbat care a dorit-o sau poate și alții din breasla lui. Vreau să îi atrag aici și să îi strâng personal de gât.

- Ea este momeala, înțelese Wine. Din câte știu, femeilor nu le place să fie momeala, murmură Wine și goli și acest pahar. Ce complicat sună totul!

- Chiar este.

Colt își putea doar imagina cum un pas greșit ar fi dus la o catastrofă. Christina ar fi putut să-i fie smulsă din mâini și maltratată. I-ar fi putut găsi cadavrul în râu sau, și mai rău, nu l-ar mai fi găsit niciodată. Strânse paharul mai mult decât ar fi trebuit și aproape că auzi sticla pocnind. Îl lăsă jos, deloc impresionat de gustul alcoolului.

- Ai atins-o?, îl întrebă brusc Wine.

Oh, da, o atinsese, dar nu așa cum își dorea. Totuși, dacă ar fi dat curs dorinței lui ar fi sfârșit ca un nemernic. El nu era un nemernic.

- Nu, spuse într-un târziu.

- Ai ezitat, râse Wine. Dumnezeule mare! Trăiesc să văd și ziua în care fratele meu mai mic mă minte! Wine râse din nou, un zgomot care pe Colt îl călcă pur și simplu pe nervi. Ai sărutat-o deci..., conchise Wine ca și cum fusese chiar acolo, în cameră cu ei. Ridică din umeri și își umplu din nou paharul. E o femeie frumoasă. Nu te pot învinovăți.

Smulgând sticla din mâna lui, Colt îl privi amenințător:

- Stai departe de ea!

Studiind atent ochii fratelui său, trăsăturile lui Wine rămaseră joviale. Dacă s-ar fi iscat acum o bătaie, cu siguranță că amândoi s-ar fi ales cu lovituri mortale. Deși Colt nu aprecia boxul, nu era străin de bătaie.

- Nu e pe gustul meu domnișoara ta, îi zise într-un târziu.

- Nu credeam că ai un tip de femeie, Wine, își ridică el o sprânceană. Credeam că te culci cu orice prinzi. Actrițe, cântărețe, chelnerițe, hangițe, servitoare și chiar... vicontese.

Wine se cutremură. Colt, dintre toți, știa. El știa adevărul despre Wine și nu șoptise niciodată niciun cuvânt. Strângându-și pumnii, Wine se abținu să nu îl lovească în față pe fratele său. Când se simțea amenințat, Colt devenea insuportabil.

- Bineînțeles că am un tip de femeie, răspunse când îi reveni calmul.

Colt ridică din umeri și se îndreptă spre fereastră. Lumina lunii se vedea rareori, ascunsă de norii de ploaie. O vreme rămaseră tăcuți privind mișcarea din timpul nopții.

- Chestia asta cu lorzii..., șopti Colt, mă tem că mă înspăimântă adevărul. Cine este implicat? Sunt persoane pe care le cunoaștem? Dumnezeule! Dacă am luat cina sau am stat la club cu unul dintre pedofilii ăia?

- Este posibil, se gândi Wine. De aceea te voi ajuta cum pot. Am venit la Londra pentru afaceri și voi sta aici o vreme. Doar știi că îmi place mult orașul. Apoi, după ce lăsă paharul jos, arătând extrem de treaz ca atunci când începuse să bea, continuă: În plus, îmi era dor de fetele mele. Știi tu... Toate acele actrițe, cântărețe, chelnerițe, hangițe și... vicontese.

Colt zâmbi și oftă.

- Vreau să fii conștient de faptul că tu urmezi după Rothgar în linia însurătorii. Aș vrea să fii mai atent la comportamentul tău dacă vrei să îți găsești o fată decentă, o fată care să aducă respect numelui nostru.

- Mă tem că ăla care va aduce respect ești tu, frățioare, îi zise Wine. Eu nu îmi pun pirostriile. Nu acum, nu niciodată. Își drese glasul și își continuă argumentarea. De altfel, sunt al doilea fiu. Nu am nicio datorie de îndeplinit.

- Serios?

- Da. Face el Bryght un băiat sau doi. Dacă nu, și are numai fete, ești tu acolo să suplimentezi numărul de moștenitori. Eu, în schimb, nu vreau o soție și cu siguranță nu vreau copii.

- De ce nu, Wine? O soție te-ar îmblânzi. Ai dreptate când spui că eu aș putea produce un moștenitor dintre voi doi, - Wine zâmbi înaintea lăudăroșeniei lui Colt -, dar cred că meriți cu vârf și îndesat să ai o fetiță care să îți arate puțin cum este viața de cealaltă parte a frontierei, cea în care îți păzești copila de un ticălos ca tine.

Wine înghiți în sec. Oh, dar știa deja cum era. Știa și nu putea face parte din asta.

- Seară bună, frate! Totuși, înainte de a ieși din cameră, întrebă: Walt a zis că ai cinat la contesa de Dunbar. Vrea Dunbar să bage o nouă soție în groapă?

- E Helen. Contele a murit acum două zile. Nate a moștenit titlul, bineînțeles.

Wine dădu afirmativ din cap. Din nou se opri, oarecum ezitant. Wine nu ezita niciodată. Mereu spunea că dacă ezita putea pierde o groază de bani.

- Încă o chestie. Colt îi făcu semn să spună. Ai văzut-o pe lady Anne?

- Anne-Marie? Sora lui Denborough?

- Da.

Colt își încolăci brațele la piept și, cu un zâmbet pe chip, spuse ușor:

- O curtez.

Wine clipi șocat, apoi, apropiindu-se de el, întrebă simplu:

- Ai înnebunit?

Era sigur că asta avea să spună. Zâmbi și ridică din umeri, dezinteresat.

- E de fațadă. Un joc, dacă înțelegi ce vreau să spun, și, înainte să îți avânți ciocanele alea de pumni în fața mea, să știi că ea l-a inițiat. Aparent, fata nu vreau un soț și vrea să-l ducă de nas pe frate-său.

Anne-Marie nu voia să se căsătorească? Și îi ceruse lui Colt să se prefacă îndrăgostiți? Ceva era extrem de ciudat în familia lui Denborough și devenea și mai ciudat.

- De ce nu ar vrea o tânără să se căsătorească?

- Poate că îi plac femeile, zise Colt, ceea ce îl făcu pe Wine să își ridice o sprânceană amuzat. Te temi de competiție, Wine?

Nici Wine nu înțelegea de ce începuse să se gândească brusc la o femeie pe care nu o văzuse nciodată, dar despre care auzise nenumărate povești în școală. Obsesia asta a lui de a ști ce face se amplificase și mai mult de când îl revăzuse pe Alfred, deși Wine nu fusese niciodată obsedat cu adevărat de o femeie.

- Nu mă deranjează că îi placă femeile atâta timp cât îi plac și bărbații, răspunse obraznic și neafectat în fața lui Colt.

- Nu vorbești serios, se încruntă Colt.

- Adevărul este, Colt, că îmi fac griji pentru ea, recunoscu Wine. Era cazul să îi spună despre asta. Amândoi puteau preveni catastrofe dacă înțelegeau pericolul.

- De ce?

- Summer mi-a vorbit despre dansul lui Denborough, îi împărtăși. Probabil îți amintești momentul în care sora noastră l-a sfidat pe ducele de Shrewsbury și s-a autoinvitat să danseze cu Alfred. Colt aprobă. Ei bine, Summer mi-a spus că în timp ce dansau, Alfred i-a lăudat sânii.

Cum era de așteptat, trupul lui Colt se contractă. Pe nerăsuflate, amenință:

- Îl omor!

- Da, da, da, dădu Wine din mână. Nu asta e problema, însă. Problema este că i-a comparat sânii cu ai surorii lui.

De-abia acum Colt începea să înțeleagă îngrijorarea lui Wine.

- Atunci, vrei să-l omori tu?, realiză Colt.

- Mă gândesc la asta, oftă Wine. Mă gândesc foarte serios la asta...

***

După ce fratele lui plecă, lordul Colt zăbovi în bibliotecă. Nu putea spune exact de ce, dar să urce în dormitorul lui pustiu, știind că trupul Christinei avea să nu fie acolo, brațele ei nu aveau să îl strângă și nu avea să audă suspinul dulce al buzelor sale îl făcea să își dea seama că somnul ar fi fost o corvoadă. O dorea îngrozitor de tare și, mai rău, știa că și ea îl dorea.

Ideea cum că provenea dintr-o familie respectată îl făcea să își blesteme gândurile. Nu putea face ceva ce avea să păteze reputația familiei Cardinham. Nu se putea însura cu o hoață. Nu acum, nu niciodată. Oftă și se ridică în clipa în care oboseala îi cotropi trupul. Să alerge din Dials în Mayfair începea să devină o corvoadă. Nu o voia acolo, în lumea aceea periculoasă. O voia aici, în casa lui, unde o putea proteja.

Încet urcă scările și coti pentru a ajunge la dormitorul său. Înainte să o facă, vocea rugătoare a lui Blue se auzi din cadrul ușii care ducea spre noua cameră a Christinei.

- Domnule?

Își întoarse privirea spre copila care cucerisa inima bărbaților Cardinham. Se apropie de ea și o întrebă blând:

- Ce este, Bue?

- Domnișoara...

- Da?

- Plânge... în somn.

Colt se încruntă și, odată ce fata îi prinse mâna în a ei, trăgându-l cu ea în cameră putu să observe faptul că domnișoara Stone avea un somn agitat care nu îi permitea să se odihnească bine. Schimbată în hainele de seară, cu părul împletit într-o coadă lungă, Christina era agitată și suspina. Își amintea prima dimineață când ea țipase, pradă unui coșmar. Totuși, când dormise lângă ea nu fusese nici urmă de coșmar. Ce se întâmpla cu vrăjitoarea asta mică?

- O iau eu de pe capul tău, Blue. O prinse pe fetiță în brațele lui, uitându-se atent la chipul ei îngrijorat. O băgă în pat și o înveli. Asta este tot? De aceea nu poți dormi? Te deranjează domnișoara Stone?

- Eu... Noi, pe străzi, nu suntem obișnuiți să dormim mult. Nu este sigur astfel.

- Înțeleg. O mângâie ușor pe umăr. Vreau să știi, Blue, că nimeni nu te va răni în casa mea. Nimeni și nimic. Nu voi permite să ți se întâmple nimic rău, Blue.

Se aplecă și îi săruta fruntea, așa cum făcea de regulă cu sora lui, Summer, când era mică. Oftă. Christina adusese fetița asta în viața lui, a lord, iar el nu putea să nu se gândească la lucrul minunat care i se întâmplase după ce văzuse acești ochi mari și albaștri.

- Vă mulțumesc. Nimeni nu a mai avut vreodată grijă de mine.

După ce îi zâmbi blând copilei, Colt o ridică pe Christina din pat și ieși din cameră. Dulcea povară din brațele sale se ghemui în sufletul lui, iar suspinele încetară. Erau atât de multe lucururi ciudate la Christina, iar acesta era unul dintre ele. În brațele lui dormea ca un prunc, iar singură se zvârcolea înnebunită. O așeză ușor pe patul din camera lui. Îi înveli trupul și începu să se pregătească pentru somn. Când se așeză în pat își aminti practic rugămintea ei mută de a fi trimisă la închisoare, dar nu spânzurată. Era crud cu ea, dar legea era lege. Totuși, de dragul ei avea să facă rost de o sentință cât mai blândă.

Își dădu seama că se mințea. Nu voia să o vadă închisă. Nu ar fi rezistat în mediul mizer din Newgate. Febra făcea ravagii în sezoanele reci, iar cei mai fragili mureau. Frumosul ei păr blond ar fi fost imediat împânzit de păduchi și probabil că ar fi trebuit să îl taie. Nici nu voia să se gândească la paraziții care s-ar fi hrănit cu scalpul ei. Chipul și-ar fi pierdut vitalitatea, iar ochii... Nu voia să vadă lumina din ochii ei moartă.

Se așeză în pat, trăgând pătura peste amândoi.

- Ție chiar îți place camera asta, nu-i așa?

O trase pe brațul său, bucurându-se să îi simtă corpul aproape. Christina „Stone" era poate singura femeie cu care îi plăcea să doarmă. Avusese femei în patul lui de la optsprezece ani. Nu își dorise să plece pe front fără să cunoască lumea plăcerilor sexuale. Pe câmpul de luptă, pe mare, nu era loc de femei, așa încât când revenise acasă își dăduse seama că această latura a vieții îi lipsise și se împerechease ocazional cu anumite femei de o moralitate îndoielnică. La un moment dat avusese o amantă, o văduvă din înalta societate. Relația se încheiase când ea se recăsătorise. Totuși, cu niciuna dintre aceste femei nu stătuse o seară întreagă. Cu Christina dormea fără ca măcar să o fi atins mai intim de atât.

Iar acum, în timp ce trupurile li se relaxau, se temea că nu ar mai fi putut dormi cu nimeni, niciodată, în lipsa acestei femei.

***

La masa dintr-un birou, în casa unui gentelemen, doi bărbați, unul mai tânăr, altul mai bătrân, discutau. Lordul cel tânăr își întinsese picioarele spre scaunul de lângă el, privind chipul bărbatului mai în vârstă. Zâmbi ironic. Cine ar fi crezut că un bărbat de valoarea lui s-ar fi dedat plăcerilor mai puțin firești?

- Deci am pierdut două fete, zise într-un final lordul mai în vârstă. Două fete care ar fi servit mai mult decât bine scopurilor noastre. Oftă și se întinse după sigiliu pentru a termina actul oficial pe care îl semna. Și acum trebuie să îmi suport pur și simplu soția, nu-i așa?

- Așa se pare. Lordul cel tânăr se cutremură la gândul că ar fi trebuit să suporte o femeie precum soția lordului. Deși îi generase un moștenitor și părea mai mult decât capabilă să mai facă și o rezervă, nu voia să știe cum era să fii într-atât de plictisit de o femeie atât de mult timp. Vom găsi repede înlocuitoare.

- Și Brutus?, întrebă bărbatul ca și cum nu l-ar fi auzit.

Patima se citea în ochii ambilor bărbați. Erau înnebuniți. Deveneau disperați.

- Încearcă să le recupereze, dar sunt sub paza lui Cardinham. Mă tem că nu va reuși decât să le elimine înainte să risipească informații prețioase. Dacă se ajunge la conte, mai devreme sau mai târziu se ajunge și la noi. Cu băgare de seamă adăugă: Ne-am putea pierde titlul...

- Care dintre Cardinhami?, întrebă la fel de nepăsător bărbatul.

- Colt, soldatul. Fostul soldat, din câte am înțeles.

- Fir-ar!, se încruntă lordul mai în vârstă. Și eu care speram că nu vom mai avea de-a face cu ei după Lunden. Își duse mâna la buze și oftă. Ce caută o fată ca ea în paza unui Cardinham, oricum? E de pe străzi. Nu credeam că unul ca el se încurcă cu una ca ea.

- Nu aș vrea să știu sau să mă pun cu familia asta, înghiți în sec bărbatul mai tânăr. Diferența de vârstă nu era semnificativă, dar erau mânați de aceleași porninri. Și, aparent, niciunul nu mai putea rezista fără a-și satisface pornirile. Pe Harry Lunden l-au distrus, îi aminti.

- Greșit! Noi l-am distrus. A trebuit să îl omorâm înainte să îl ia la întrebări, nu-i așa?

În ciuda adevărului grăit de bărbat, tânărul se cutremură. Nu voia să știe ce s-ar fi întâmplat cu el dacă ar fi fost vreodată considerat un pericol pentru grup. Era prea tânăr pentru a fi eliminat. Trebuia să fie mult mai atent.

- Dar ei l-au băgat în închisoare pentru contesă, îi aminti.

- Ducesă acum, își dădu acesta ochii peste cap. De parcă mă impresionează un titlu la o femeie ca ea.

- Ducesă, își aminti lordul. La urma urmei, și tatăl ei a fost duce. Ochii lor se întâlniră. Lordul ușor grizonant știu ce voia să insinueze partenerul de conversație înainte de a spune cuvinele. Crezi că ar trebui să îl abordăm pe Thaddeus? Să îl cooptăm de partea noastră?

- I se duce buhul de om violent, remarcă celălalt. Poate că ar trebui, totuși, Asta nu îmi spune decât că este exact ca tatăl lui. Totuși, nu acum. La urma urmei, sora lui era cât pe-aci să fie una dintre fetele noastre. Ar fi capabil să facă această conexiune mai devreme decât ne-am aștepta și ne-ar putea distruge pe toți. Îi întinse scrisoarea și îi zise: Mai întâi spune-i lui Brutus să se străduiască mai tare să le elimine. Nu vreau necazuri.

- O va face, spuse hotărât mesagerul.

- Ai face bine să spui adevărul. A trecut atât de mult timp de când nu ne-am mai convovat... Domnii mei devin nerăbdători.

De cealaltă parte a ușii se auzi glasul moștenitorului care fugea de atenția dădacelor. Chipul bărbatului mai în vârstă se împlini de voioșie când ușa se deschise, iar copilul de șapte ani apăru în prag.

- Tata!, zise băiatul înainte de a-i sări în brațe. Mi-au spus că ești acasă. Vreau să mă înveți să trag cu arma! Mama spune că sunt prea mic, dar eu vreau să învăț asta de la tine! Acum!

- Sigur că da, dragul meu, zâmbi bărbatul și mângâie capul copilului. Sigur că da. Te voi învăța tot ce știu. Și, în final, vei fi exact ca mine.

Lordul cel tânăr zâmbi. Noua generație avea să ia locul celei vechi cu siguranță. În final, acesta era cursul firesc al lucrurilor.