Ajutând-o să coboare din trăsură în noua ei rochie de un maroniu-gălbui luminos, Colt o studie încă furios. Pieptarul era însă albastru-cenușiu, decorat cu doi boboci roz. Fusta destul de vaporoasă era din aceiași culoarea maroniu-gălbuie, simplă, pe umerii ei tronând roba care își cobora modelul mai jos de talie, din aceiași culoare cu pieptarul și completând modelul floral. Datorită evenimentului – cina lui Helen – Christina nu purta o eșarfă peste piept, lăsându-l din nou expus. Iar în rochia aceasta era și mai evident.

— O mie de lire toată garderoba?, îi reaminti el. O mie?!

Femeia cu părul prins într-o coafură lejeră zâmbi ironic, își ridică umerii și coborî în fața casei pe care o vizitase mai devreme în acea zi. Părea extrem de mulțumită de sine.

— Mi-ai zis să iau tot ce îmi trebuie.

— Dar nu tot magazinul!, pufni Colt. Ai făcut-o dinadins!, o acuză pentru a tria oară în ultima jumătate de oră de când primisese nota de plată de la croitoreasă.

— Poate că am făcut-o, Cardinham, mărturisi ea. Nu credeam că stai prost cu banii, oricum. Nu la cât pui pe masă și la cât de generos ești cu personalul tău.

Prinzând-o de mână și urcând scările, Colt pufni:

— Nu duc lipsă de bani, dacă așa îți pui problema. Sunt doar sceptic în ce privește împopoțănarea. Apoi, când privirea îi pică pe decolteul ei, fu nevoit să înghită în sec. Deși trebuie să mărturisesc faptul că arăți bine. Ochii ei se ridicară în direcția sa și îl priviră curioși, așa încât nu se putu abține să nu adauge: Arăți mai bine decât toate femeile pe care le-am văzut într-o rochie atât de elegantă. Colt își drese glasul: Și sper sincer ca și restul garderobei să ajungă repede. Încă mai sunt pantofi de făcut și bijuterii de cumpărat...

Christina încercă să nu se lase cucerită de complimentele lui. Fusese uluită când cu câteva ore înainte apăruseră zece rochii de zi și garderoba de somn promisă. Se temea că tinerele se obosiseră prea mult pentru ținuta ei.

— Nu pot să cred că o rochie a fost gata atât de repede... Au lucrat ore întregi fără oprire...

— Măcar ți se potrivește, ridică el din umeri și bătu la ușă, pregătit să deschidă servitorul.

— Mi-ai făcut un compliment?, ridică o sprânceană în direcția lui.

— E mai degrabă o constatare, domnișoară Stone.

Christina pufni. Constatare pe naiba! Fusese un compliment. Și știa cum să-l recunoască, pentru că de-a lungul timpului primise câteva. Pentru o femeie hoț, Christina era cu adevărat frumoasă și furase privirile multor indivizi. Fusese o distragere binevenită.

Fură conduși în salonul în care lady Dunbar servea cina. Femeia, într-o rochie roz îi întâmpină. Era la fel de zâmbitoare și de încântată de prezența lor. O prinse pe Christina de mâini și îi zâmbi sincer, apoi îl lăsă pe Colt să se închinse înaintea mâinii ei.

— Sunteți superbi!

— Și tu arăți divin, lady Helen, îi zise Colt. Nu este de mirare că i-ai furat inima lui Nate.

— Păstrează complimentele astea pentru protejata ta, Cardinham, râse contesa, deși mă tem că în cazul acestei tinere nu țin deloc, nu-i așa, Christina?

— Am primit prea multe complimente pentru a le mai crede și pe cele venite din partea lordului Colt, se mulțumi să spună Christina înainte de a lua loc lângă contesă, cu bărbatul așezat înaintea ei.

Helen râse și făcu semn pentru a începe să le fie servită cina. Supa cu brânză o făcu pe Christina să rămână mută câteva secunde. Nu știa de unde să înceapă să măncânce fără să pară persoana care era cu adevărat: o sărăntoacă.

— E cu brânză Cheshire, o anunță contesa. Dar nu îți face griji; urmează somonul și iepurele. Am pus să ni se pregătească și plăcintă cu zmeură, iar în final cred că ne putem bucura de și mai mulți biscuiți cu migdale, îi făcu ea cu ochiul.

Christina zâmbi și cu degetele tremurânde începu să mănânce ușor.

— Cardinham, Nate mi-a sugerat să te las să te uiți prin tunelurile casei lui Dunbar înainte să plece. Ai vrea să treci pe acolo chiar mâine, te rog? Vreau să termin cu asta, cu moartea cumnatului meu.

— Tuneluri?, întrebă încruntată Christina. Ce fel de tuneluri?

Helen se întinse după vin și luă o gură. Cu siguranță stomacul îi juca feste. Încerca să mănânce cât mai puțin, iar Colt remarca asta. Apucase să o vadă pe ducesa văduvă însărcinată cu sora lui mai mică și înțelegea cât de capricioasă putea fi o sarcină.

— Unii nobili au un fel de subsol, mai ales dacă locuința este foarte veche. De regulă se construiește și se modernizează deasupra, dar tunelurile rămân intacte. Sunt foarte bine construite.

Christina înghiți în sec, amntindu-și de tunelurile în care fusese și ea dusă. Erau chiar sub casa unui nobil, ceea ce o făcea să se gândească din nou la bărbatul pe care îl înjunghiase. Era el pe urmele ei? Cu siguranță prezența ei în rândurile de sus avea să îi atragă atenția. Privi spre Colt. Probabil că asta își și dorea acest bărbat. Dintr-un motiv sau altul îl vâna pe individul care o cumpărase, iar ea dorea să cunoască motivul înainte de a hotărî să îl ajute.

— Da, Helen, aș vrea să le văd, zise Colt. Vom începe însă cu dormitorul lui Dunbar. Am înțeles că acolo a fost găsit de servitor și s-a presupus că acolo a fost ucis.

— Dar nu ești de acord.

— Nu, recunoscu Colt. Trebuie să văd eu însumi ca să îmi fac o idee. Nu cred că o femeie ar avea atâta putere încât să îl ucidă pe Dunbar. Cred că a fost, mai degrabă, un bărbat cel care l-a omorât. Helen strâmbă din nas. Iartă-mă dacă îți distrug cina!

— Nicidecum!, zise repede Helen. Dintr-un motiv sau altul nu simt regret că a murit. Colt își ridică sprâncenele în direcția ei. Nu cred că era omul bun pe care îl credeau toți. Ochii lui Helen coborâră asupra Christinei. Nu aș putea să îți spun aici...

— De ce nu?, întrebă încruntată Christina.

— Domnișoară Stone!, o apostrofă Colt.

— Lord Cardinham, cred că lady Dunbar ar trebui să știe că nu sunt o simplă domnișoară. Nu am fost atât de protejată în copilărie. Urechile mele sensibile pot îndura câteva atrocități aristocratice, îi zâmbi rece.

Helen zâmbea urmărind schimbul de replici.

— Când eram tânără, înainte ca tu și Nate să plecați pe front, în orice caz, contele era deja însurat cu prima lui soție, o femeie extrem de sensibilă și de temătoare. Eu mă logodisem deja cu Nate și așteptam cu nerăbdare să se întoarcă la mine pentru a ne căsători. Suntem de-o seamă, îi spuse ea Christinei, iar fata dădu din cap afirmativ. Fratele lui părea adesea să uite că eram promisă lui Nate sau că el avea o soție.

Mâna lui Colt încremeni pe linguriță. Înghiți puternic în sec și simți că i se face rău. Helen arătase întotdeauna ca o femeie puternică, dar nu crezuse niciodată că ar putea ascunde astfel de traume.

— Vrei să spui că... lord Dunbar... el... te-a atins?

Helen îl privi amuzată.

— Nu. Nu aș fi permis așa ceva. Cred că l-aș fi omorât chiar eu dacă era mai insistent. Ridică din umeri și cu un semn al mâinii făcu loc celui de-al doilea fel. După ce m-am măritat cu Nate și-a pierdut interesul și am hotărât să mențin legătura de dragul soțului meu.

Privind spre Christina, Colt se încruntă. Adevărul era că fata pălise. Oricât de experimentată ar fi zis ea că era, nu trebuia să uite că era încă o copilă – copila avea însă toate atributele unei femei – și că fusese răpită pentru plăcerea unui nobil. Îndurase multe, iar destăinuirea lui Helen putea reaprinde răni. Ochii ei strălucea cumva furioși. Ceva îi spunea că și Christina și-ar fi dorit să îl ucidă pe lord Dunbar.

— Ar fi trebuit să îi spui lui Colburg, zise Colt.

— Aș fi riscat să îl ucidă chiar el. Nu am vrut să fiu motivul pentru care cei doi frați de urau sau se omorau.

— Înțeleg, Helen, iar secretul tău este în siguranță cu mine. Totuși, criminalul lui Dunbar trebuie găsit și pedepsit.

— Omorât vrei să spui, își dădu Helen ochii peste cap. Tu crezi că și un hoț ar trebui omorât, Colt. Ești un extremist.

Christina înghiți cu dificultate somonul suculent. Iar atunci Colt ar fi dat orice să nu i se fi amintit că era astfel, un extremist, asta pentru că pe domnișoara Stone nu reușiră să o înveselească nici măcar biscuiții cu migdale care apărură ca al cincilea fel de mâncare din acea seară interminabilă.

***

Trăsura aluneca pe străzile din Londra spre locuința impozantă a lui Colt Cardinham în jurul orei zece seara. Cina fusese complexă, conversația se mai domolise și apucase cărările debutului Christinei, aspect despre care el unul nu voia să vorbească.

— Îmi pare rău că a trebuit să înduri conversația de la cină, îi zise el foindu-se în trăsură. Christina era neobișnuit de tăcută și privea succesiunea de clădiri cu interes. Ochii ei galbeni se mutară asupra lui, tăcuți. Nate Colburg, soțul Helenei, și-a pierdut recent fratele, pe lordul Dunbar. A fost ucis în propria casă.

— După ce a spus lady Helen și după cum cunosc eu nobilimea, Cardinham, nu pot spune că îi port pică persoanei care a făcut-o.

Afirmația ei sângeroasă îl făcu să ridice uluit o sprânceană.

— Era un nobil, știi?, îi auzi glasul când ea își întoarse din nou privirea. Observă cum își mușca buza pentru a-și ține în frâu lacrimile. Inima lui se zbătu neputincioasă în piept. Un nobil îl pusese pe Brutus să îi fim aduse, eu și Blue. Voia... voia să... Cred că voia să...

Mâna lui se opri peste a ei. Îi mângâie ușor degetele, apoi palma. Acum ura mai mult ca niciodată mănușile ei crem. O strânse ușor de mână, simțind nevoia să îi ofere un sprijin.

— Înețeleg, Christina...

— Chiar înțelegi?, îl întrebă cu ochii scăpărându-i. Mâna ei se înfipse în a lui și îl menținu acolo, îi menținu furia. Cardinham, tu crezi că infractorii ar trebui spânzurați, pe când eu am auzit că hoția e pedepsită cu zile de închisoare, nu cu ștreangul.

— Așa este în majoritatea cazurilor. Își drese glasul și continuă să o privească. Totuși, dacă furi de la un nobil...

— Nu am furat de la niciun nobil!, dădu ea să își îndepărteze mâna, dar el nu îi permise, ci, din contră, o trase mai aproape de el, trezindu-se că mâna ei se odihnea acum pe coapsa sa. Și ce atingere... Dumnezeule! Dacă făcea o mișcare mai sus avea să dea de masculinitatea lui semierectă, atât de alertă în preajma parfumului ei natural.

— Ai furat de la fratele meu, ducele de Rothgar.

— Un duce care își spunea Bryght Cardinham, un om simplu, și soția lui, Melody Cardinham cu un servitor stupid care îmi făcea ochi dulci!, pufni ea. Nu știam că este un nenorocit de duce!

— Ai grijă cum vorbești, domnișoară, o amenință pe un ton condescendent și calm. Nu aș vrea să încep cu câteva zile de închisoare pentru ofensarea unuia dintre preferații Regelui.

Christina înghiți în sec. Bineînțeles că era un preferat al Regelui. După titlul de Majestatea Sa într-un regat urma îndeaproape un duce, rudă de nu știu ce grad cu capetele încoronate. Privi spre Colt și clipi uluită; și el avea cumva sânge alabastru în el? Nu s-ar fi mirat de asta. La urma urmei, Colt era un bărbat rece ca o șopârlă. Își mușcă din nou buzele, amintindu-și de trupul lui fierbinte peste al ei, de buzele pe care le privea acum cu interes și de atingerea mâinii mari pe fundul ei. Și nu credea că era atât de rece pe cât își dorea să arate.

— Asta înseamnă că mă vei pune să fac doar câteva zile de închisoare?, îl întrebă rapid.

— Christina, nu vreau să vorbim despre asta, îi zise îndepărtându-i o șuviță de păr din față. Degetele lui poposiră pe obrazul ei și îl mângâie, iar în ea se aprinse și mai puternic o flacără. Focul îi mistuia măruntaiele și îi pârjolea pântecul; deși nu se mai confruntase niciodată cu așa ceva, știa că asta era o dorință îngrozitoare. Îl dorea pe Colt în moduri în care nici nu-și putea închipui.

— E indecent ce facem, șopti.

— Când se preocupă o hoață de indecență? Licărul din privirea ei dispăru, iar Colt își dădu seama că spusese ceva greșit și distrusese momentul dintre ei. Oftă și o lăsă să se îndepărteze. Fata se așeză din nou pe bancheta ei și își netezi fusta. Îmi pare rău. Nu am vrut să spun asta ca și cum ai fi...

— Știu ce sunt, Cardinham, i-o tăie ea. Ochii îi scăpărau din nou când se ridicară pentru a-l privi. Și știu de ce am furat. Am furat pentru că îmi era foame.

Bărbatul oftă. Bineînețeles. Corpul ei grăia mai mult ca niciodată foamea prin care fusese obligată să treacă. Două zile petrecuse cu el nu erau suficiente pentru a șterge doisprezece ani de înfometare. Totuși, nu mai dori să spună nimic. Nu voia să pară slab, vulnerabil în fața inamicului așa cum mai păruse odată.

În cele din urmă, ea vorbi, după ce tensiunea din aer se mai evaporă.

— Lady Helen este însărcinată.

— Da.

După ezitarea ei, continuă:

— Va avea un băiat.

Asta îi atrase atenția, făcându-l să se încrunte:

— De unde știi?

Ridică din umeri, scoțând în evidență decolteul frumos. Nu decolteul era frumos, ci sânii ei, sâni pe care îi simțise turtiți de pieptul său. Le știa exact forma și le aprecia greutatea. Era superbă. Și, în momentul acesta, părea o vrăjitoarea. Profeția ei o făcea să pară de-a dreptul vrăjitoarea care îi furase mințile. Prin urmare, cunoscând istoricul medical al Helenei, Colt întrebă:

— Și va duce... va duce sarcina la termen?

— Da, îi răspunse ea instantaneu. Pe aceasta da.

Se cutremură. Deci ea știa și de celelalte sarcini eșuate ale tinerei contese. Își atinse intinctiv palma, întrebându-se ce altceva mai știa Christina Stone.

— Tu chiar ești magică, nu-i așa?, o întrebă șoptit.

— Nu crezi în magie.

— Nu, recunoscu el.

— De aceea nu crezi nici în mine, șopti aceasta. De aceea nu vei crede niciodată.

Și aici ținea să o contrazică pentru că el, în sinea lui, simțea că avea să ajungă să creadă în ea mai mult decât credea în el. Totuși, nu spuse nimic. Nu fusese niciodată capabil să prezică viitorul. De aceea fu luat prin surprindere de invitatul din casa lui când ajunseră în sfârșit acasă.

***

Walt îi dăduse drumul în casă, înștiințându-l că milord era la cina contesei de Dunbar cu domnișoara Christina. Wine nu făcuse decât să își ridice sprâncenele amuzat și să se refugieze în plicticoasa bibliotecă a fratelui său mai mic. Răsfoise o vreme cărțile, realizând că nu avea aceleași interese cu ale lui Colt, cum ar fi, de exemplu, anatomia îndeosebi feminină. Zâmbea când o făptură aurie, îmbrăcată într-o cămașă de noapte moale și cu o păpușă pe urmele ei, păpușă pe care o târa după sine, apăru în prag.

— Și tu ești?, o întrebase el pe copilă.

— Blue, răspunse aceasta.

Wine se apropiase precaut se micuță, se lăsase în genunchi și o studiase. Nu știa că fratele lui culegea mai nou și copii de pe stradă, deși era o activitatea ce merita adulată.

— Wine Cardinham, domnișoară!, îi zise el și îi cuprinse degetele mici și osoase, sărutând ușor mâna copilei. Ți-a spus cineva că nu ar trebui să umbli ca o zână prin conac? Poți vrăji pământenii.

— Zână?, întrebă încruntată copila.

— Ah, da! Niște frumuseți care se joacă adesea cu inima bărbaților. Nu-mi spune că nu ai auzit niciodată despre ele! Fetița roșii, dădu negativ din cap și își plecă privirea. Mă simt dator, atunci, să îți prezint puțin neamul din care te tragi, Blue.

Luă copilul pe piciorul lui în fotoliul încăpător și începu să îi povestească despre nimfele curtate de zeii grecești, omițând detaliile nepotrivite, și până la zânele irlandeze pe care le înfrumuseță mai mult decât era necesar. Atentă la ce i se spunea, Blue punea întrebări și își ținea mâinile lipite de pieptul lui, făcându-i inima să crească în el și să simtă din nou acel gol – golul – în stomac.

Prin urmare, când Colt Cardinham intră în bibliotecă însoțit de o făptură la fel de mitologică precum cele despre care Wine îi povestea micuței Blue, nu putu să nu tresară. Fusese luat prin surprindere, dar trebui să recunoască faptul că Fin nu exagerase cu nimic povestea domnișoarei Stone. Era inconfundabilă.

— Frate!, exclamă Colt.

— Colt! O ajută pe Blue să se ridice în timp ce dădea mâna cu fratele său. Micuța ta protejată m-a găsit și m-am simțit săgetat. Doar că îmi plac atât de mult fetele încât nu m-am putut abține.

Blue chicoti, în timp ce nu reși să smulgă nicio reacție de la domnișoara Stone. Interesant! Până la urmă se părea că această fată era la fel de rigidă precum Colt.

— Ai ajuns repede, remarcă bărbatul. Mă așteptam să ne auzim cumva vineri.

— M-am întâlnit cu Fin pe drum, iar eu am plecat imediat ce Rothgar și cumnata noastră s-au înapoiat la conac. Apoi, după ce schimbă aceste informații, își făcu loc pe lângă Colt și se aplecă înaintea Christiinei. Iar ea este femeie cu ochi de pisică? Christina roșii, dar își lăsă mâna sărutată de acest bărbat ademenitor. Încântat, domnișoară!

Zâmbetul smuls de seducătorul Wine îl făcu pe Colt să se încrunte. Wine era un crai, un ticălos și un sălbatic. Și nu avea ce căuta în compania Christinei, oricât de bun ar fi fost în pugilism.

— E târziu pentru domnișoare, nu-i așa?, întrebă pe un tom mai dur decât cel voit.

— Ah, cred că da!, zâmbi Wine. Adio, dulce Blue! Sper că ne vom putea vedea curând pentru a-ți povesti despre suratele tale.

Christina zâmbi și luă copila, privind o secundă peste umăr. Iar privirea ei se aținti asupra rigidului Colt. Wine zâmbi din tot sufletul. Așa deci! În această familie se mai anunța o nuntă grabnică. Aparent, aceasta era toamna tuturor nebuniilor, iar căsătoria grăbită a doi dintre cei patru Cardinhami confirma cu adevărat că familia aceasta fusese în cele din urmă lovită de alienare.