— Această tânără, zise ducele de Rothgar după finalizarea micului dejun, este periculoasă. Avea în mână un pahar de vin din care nu sorbise mai mult de două guri, în timp ce Wine se afla lejer la al doilea pahar. În picioare, privind pe geam, ducele ocupa întotdeauna tot locul cu poziția sa. Totuși, ai dreptate, Colt. Ne este folositoare. Vreau la fel de mult ca tine să stârpesc secăturile din societate, bărbați care profită de copii și femei. Și primul pas pentru a ajunge la ei este să îl descoperim pe acest bărbat care a pus mâna pe domnișoara Stone. Cu siguranță că dacă o scoți în lume o va recunoaște și nu va putea sta departe de ea.

— Lordul Denborougha pomenit ceva de un conte ieri-seară, în Vauxhall, îi spuse Colt, așezat în fotoliul în care stătuse aseară și holbându-se la Wine care era așezat pe locul pe care stătuse Chrsitina. Probabil că nu avea să mai poată privi camera aceasta la fel niciodată. Tot ce auzea erau gemetele ei și tot ce simțea era trupul ei strâmt primindu-l, șoptindu-i veșnicia. Am credință că ar fi vorba despre un conte.

— Ce treabă are Denborough cu asta?, se încruntă Rothgar.

Colt îl privi pe Wine. Fratele lui nu îi vorbise despre Alfred cel care complimentase nurii surorii lor, comparându-i mai apoi cu ai surorii sale.

— Îți voi spune eu, oftă Colt, dar nu vreau să faci nimic pripit.

Povestindu-i succint, observă cu Rothgar își strânge maxilarul furios. În final, ducele oftă și se întoarse cu fața la ei.

— Și crezi că este implicat, nu-i așa? E posibil, deși eu îl observ drept un libidinos căruia de azi înainte i se va refuza orice intrare în lumea bună. Mă voi asigura chiar eu de asta.

— Nu poți face asta, spuse Wine. Sora lui, Anne-Marie, este nemăritată. Dacă îi refuzi lui accesul, ca tutore al ei va avea dreptul să se răzbune interzicându-și și ei să participe la orice ieșire în societate.

— Nu îmi prea pasă mie de lady Anne, zise Rothgar. Dacă vrei să îi oferi un nou protector, însoară-te tu cu ea, Wine. Când fratele lui îl privi înciudat, ducele zâmbi ironic. Oh, stai! Ai jurat să nu pui verighetă pe degetul vreunei femei în viața asta. Ce convenabil! Apoi, își privindu-l pe Colt, continuă: E posibil să fie vorba despre un conte. Câți bărbați își permit să aibă catacombe în propria casă, oricum? Ai spus că a venit cu o birjă închiriată de un anume domn și că era muzică prin apropiere

— Zece case găzduiau o petrecere în seara în care am întâlnit-o, îi anticipă Colt dorința. Zece lorzi, toți în cartierele bune. Chiar eu am venit de la petrecerea contelui de Dunbar. Răposatul conte, îi informă. A fost ucis. Nu intră în detalii pentru că nu asta îi interesa pe prietenii lui. Ar trebui să pătrund în casa tuturor acestor bărbați. E destul de greu.

— Nimeni nu a spus că va fi ușor, oftă ducele. E bine totuși că o avem pe ea drept momeală. Această remarcă îl făcu pe Colt să se încordeze. Deși o numise și el astfel la un moment dat, ideea că o expunea precum o moluscă pe o undiță, spre a fi înghițită de peștele vinovat, îl durea acum mai mult ca niciodată.

— Și cu ce preț?, întrebă Wine. Cu prețul vieții ei? Al siguranței?

Rothgar nu mai spus nimic. Dar așa era. O folosea cu prețul siguranței sale. Dacă i s-ar fi întâmplat ceva, dacă unul dintre lorzi ar fi făcut ceva și el nu ar fi fost suficient de vigilent, de atent... Își aminti de camaradul din război. Nu fusese nici cu el suficient de atent. Ar fi putut să-l prindă dacă nu ar fi fost un soldat îngrozitor. Dar fusese îngrozior. Și acum era la fel.

— Vreau să te rog ceva, Rothgar, zise atunci rapid.

— Presimt că are legătură cu ea, zise Bryght. Te culci cu ea, nu-i așa?

— Asta nu e treaba ta, își ridică o sprânceană Colt. După ce totul se va fi terminat, după... ce vom găsi vinovatul care ne poate duce și mai departe de-atât ca să îi prindem pe toți cei implicați, vreau să faci ceva pentru mine.

Îi spuse calm ce dorea, întâmpinat fiind de rânjetul lui Wine și de mina exasperată a lui Bryght. Era convins că frații lui nu ar fi intervenit, dar simea că cel puțin ducelui nu îi convenea deloc.

— Ești sigur că asta vrei? Colt aprobă. De ce? Care este motivația ta? Te ghidează cumva numai pasiunea pentru această copilă? Simți că îi faci un serviciu?

Colt fu însă salvat de la un răspuns care simțea că avea să îi sfâșie sufletul păcătos care îi mai rămăsese de Blue. Micuța intrase în cameră în rochița ei roz. Wine o văzu primul, se îndreptă în fotoliu și întinse brațele spre ea.

— Zânico!, o strigă el. Dumnezeule, ești chiar tu! Haide la unchiul Wine, Blue!

Fata își arătă dinții mici, iar Colt observă că frumusețea ei îl izbi până și pe duce. Blue păși atentă spre brațele deschise ale lui Wine care o luă numaidecât pe piciorul lui, ridicând-o ușor. Îi aranjă rochița într-o poziție decentă și îi susținu spatele cu mișcări ferme.

— Am auzit bine? Pe copilă o cheamă Blue?, întrebă Bryght.

Colt se ridică și se apropie de fratele lui, astfel încât numai ei să audă ce se discuta. Blue era prea prinsă să discute cu Wine ultimele ei realizări pentru a-i băga în seamă. După ce îi spuse când și cum o găsise, Bryght aruncând priviri regulate asupra micuței, zări compasiunea în ochii fratelui său.

— Și ce vrei să faci cu ea, Colt?, îl întrebă acesta în șoaptă. Este de pe străzi, o orfană cu siguranță.

— Nu m-am gândit prea bine, se încruntă Colt, dar nu o pot trimite acolo, în mahala. De-abia a câștigat încredere în mine. E un copil frumos și...

— Colt, îl simți pe fratele lui aezându-și o mână peste umărul lui. Ce este ea pentru tine?

Privind atent buclele blonde și ochii isteți, Colt oftă. O vizita adesea pe Blue și își petrecea timpul cu ea cât putea. Deși nu voia să arate foarte mult, în preajma copilei nu se putea abține. Ar fi înnebunit să o știe în pericol, iar fetița era deja mai mult decât conștientă de pericolul acestei lumi. În adâncul lui simțea că Blue avea nevoie de o familie și de destinul pe care ar fi putut să i-l ofere una.

— O fiică, spuse fără să se gândească. Privi în ochii lui Bryght și oftă. Va fi o fiică.

După o clipă în care Bryght îl privi, ducele zâmbi și zise:

— Vrei să te alegi și cu soție și cu copil din toată tărășenia asta, nu-i așa? Prea bine. Va fi crescută ca una de-a noastră. Blue Cardinham este ceva nou și neobișnuit. Nu m-am gândit la asta pentru fiicele mele, căzu ducele pe gânduri. Apoi, cu o sclipire jucăușă în priviri, se apropie de copil. Vrei să vii și la unchiul Bryght?

Ochii tinerei se măriră și întinse brațele spre el, în timp ce Wine juca foarte bine rolul prințului părăsit de frumoasa zâna. Colt îl observă pe fratele lui mai mare sărutând drăgăstos obrazul fetiței care, în cele din urmă, își opri atenția asupra lui, a lui Colt.

— Dacă ei sunt unchii mei, își mușcă ea buzele, înseamnă că tu ești tati?

Apropiindu-se de ea, Colt o luă în brațele lui și o privi:

— Îmi poți spune „tati" dacă vrei. Îmi poți spune cum vrei tu, frumoasa mea.

Și când îl îmbrățișă, acaparată de atenția celor trei adulți, Colt simți că după foarte mult timp regăsea rămășițele sufletului pe care îl lăsase în Jamaica. Ultima piesă se părea era sus, discutând probabil cu ducesa și cu sora lui. Iar el avea să o smulgă și să o așeze acolo unde îi era locul: în inima lui.

***

— Chiar nu îmi surâde ideea de a mă căsători atât de tânără, ridică Summer din umeri în salonul în care ducesa se retrăsese alături de Christina după micul dejun, lăsându-și soțul să discute pe îndelete cu frații lui.

— De ce nu, Summer?, o privi blând ducesa.

Deși aveau vârste apropiate, ducesa părea de zeci de mii de ori mai matură decât Summer. Firea rezervată datora multe acestei maturități, pe când Summer era pur și simplu vulcanică și nu se temea să spună ce gândește. Servi ceaiul cu lămâie și întinse spre Summer o ceașcă în care adăugase lapte. Fata era vizibil afectată dacă punea din nou ceai în gură, așa că preferă să se uite sfidătoare la licoare. Christina, în schimb, acceptă oferta ducesei și rămase să privească pe fereastră, unde ploaia începuse să ude străzile din Mayfair. În curând, cei câțiva domni care ieșiseră la plimbare aveau să abandoneze natura pentru confortul trăsurilor.

— Sunt prea tânără, bineînțeles. Să nu mai vorbim despre asta. Aș prefera ca domnișoara Stone să ne povestească despre ea. Christina privi chipul fetei. Am auzit că erați circari?

— Nu, asta era o simplă acoperire. Eram hoți.

— Și eu care credeam poveștile cu circul din Londra, zâmbi Melody. Vreau să știi, domnișoară Stone, că nu te învinuiesc pentru ce ai făcut. Ești o fată scumpă. Sigur ai făcut-o din disperare. Christina aprobă, încercând să își țină în frâu lacrimile. Totuși, apreciez că ne-ați lăsat un cal pentru a ne deplasa în oraș. Asta m-a făcut să îmi dau seama că nu sunteți hoți obișnuiți.

— Foarte interesant!, își dădu Summer ochii peste cap. Acum... a trebuit să omori vreodată pe cineva? Ochii lui Summer sclipiră încântați. Să înjunghii? Să te bați? Oh! Ai lovit pe cineva în cap cu o sticlă? Mereu mi-am dorit să încerc să lovesc pe cineva cu o sticlă, dar nu am găsit niciodată această ocazie.

Christina izbucni în râs. Summer avea prea multă energie în ea pentru binele unei tinere. Melody pălise vizibil.

— Și nici nu vei avea șansa, zise ducesa. Chiar trebuie să îți găsim un soț, oftă aceasta. Unul căruia să nu îi dai cu nimic în cap.

— Nu am rănit niciodată pe nimeni, zise Christina. Nu a trebuit. Majoritatea s-au amestecat cu noi, au băut ceaiul domnului Stone și i-am jefuit în tăcere. Mă tem că viața mea de hoț nu a fost atât de palpitantă pe cât îți doreai, milady.

Bosumflându-se, Summer zise:

— Te potrivești perfect cu Colt. Christina se simți traversată de un fior. Observându-i nedumerirea, Summer adăugă: L-am văzut pe fratele meu cum se uită la tine, domnișoară Stone. Este exact privirea pe care i-o aruncă Bryght lui Melody sau eu prăjiturilor cu glazură. Este iubire, crede-mă, îi făcu ea cu ochiul.

— Nu cred că fratele tău ar iubi vreodată o... hoață, zise Christina cu părere de rău.

— De parcă e după el, zâmbi Summer. În orice caz, dacă te măriți cu el înseamnă că profeția se împlinește și că palmele într-adevăr nu mint. Prin urmare, sunt în pericol. Am nevoie de ajutor dacă asta se petrece. Trebuie întocmit un plan, astfel încât...

Christina o lăsă pe Summer să vorbească în timp ce reflecta la cuvintele Tatei Stone. Un lord crud... Sigur că da. Colt era cu adevărat un bărbat care ar fi trecut drept un individ nemilos, deși ochii lui grăiau o altă poveste, una în care era chinuit de proprii demoni. Oh, Doamne! Și dacă până la urmă el era acel lord hărăzit? Dacă... Simți cum gâtul i se usucă. Lăsă ceaiul jos și luă o gură de aer. Nu i-ar fi displăcut compania lui eternă, dar nu se putea să fie așa. Reputația ei, dacă avea să ajungă închisă, avea să se propage asupra reputației lui. Nu putea să îi facă asta, să îl lege prin căsătorie de ea. Nu putea să fie atât de egoistă, chiar dacă îl...

— Îl iubești?, se auzi glasul ducesei. Christina își ridică privirea uimită. Pe Colt, clarifică femeia. Ai ajuns să ții la el, draga mea?

— Nu... nu știu, oftă ea. Nu știu ce simt. Și chiar dacă aș simți ceva... După ce se încheie totul, milady, eu voi fi închisă, probabil deportată în Australia sau... Nu putea spune „spânzurată".

— Chiar crezi că ți-ar face asta?, o întrebă blând Melody. Când l-am întâlnit pe soțul meu obișnuia să mă amenințe cu ce mi-ar face Colt dacă mă va prinde. Este o poveste foarte lungă. Ideea e că lord Colt nu este deloc un bărbat atât de rău pe cât vrea să arate. Îi place să respecte regulile, da, dar cred că o face de teama haosului. Și nu spun că unele reguli nu sunt bune. Sunt, cu adevărat, cele care păstrează echilibrul în societate. Totuși, altele sunt idioate. Pe acelea trebuie Colt să învețe să le evite. Cu puțin ajutor, cred că o va face.

Christina își lăsă privirea în jos. Se îndoia de asta.

— Nu vreți voi să ne continuăm ceaiul?, întrebă Summer. Tu!, indică ea servitoarea care de-abia intrase în cameră. Da, tu! Femeia, mai bătrână decât era de așteptat, privi cu ochii mijiți spre ele. Avea boneta ușor într-o parte, șorțul legat în grabă și gulerul necălcat. Adu ceainicul de pe măsuță, îi spuse Summer. Ăsta s-a terminat, aparent. Și aș vrea și niștre biscuiți cu cremă. Știe bucătăreasa din care. Este o zână bucătăreasa, o anunță ea pe Christina. Mereu îmi gătește tot ce îmi place, iar eu ador vita cu...

Dar domnișoara Stone simțea că era ceva în neregulă. În mișcările legănate ale femeii, în privirea ei și în broboadele de transpirație de pe frunte, Christina își dădu seama că nu aparținea peisajului.

— Cum te numești?, o întrebă precaută.

Clipind spre ea, femeia zâmbi, dezvăluindu-și dinții îngălbeniți:

— Excelențele Lor te salută!

Înainte de a se feri, Christina realiză că strălucirea lamei scoase dintr-un buzunar o făcu să își dea seama că era atacată. Femeia care sări pe ea o făcu să se dezechilibreze din scaun. Căzu cu tot cu el, lovindu-și șoldul și încercând să se ferească de lama care se apropia furtunos. Era prima luptă în care era prinsă. Datorită metodelor folosite pentru a jefui diverse persoane, nu fusese niciodată nevoie să se lupte. Acum însă ar fi găsit potrivit modul în care s-ar fi putut apăra de această nebună.

Strâns încheietura femeii aplecate asupra ei care voia să înfigă pumnalul în piept. Era un efort de care nu se crezuse capabilă. Auzea în jurul ei agitația, vocea precipitată a ducesei care striga după ajutor și glasul destul de calm al lui Summer care încerca să o tragă pe servitoare de pe ea.

— Cine?..., o întrebă ea pe femeie. Cine sunt ei?

Bătrâna deschise gura pentru a-i da o replică și rămase astfel în timp ce cădea de pe ea și închidea ochii, într-o parte. Auzise și ea izbitura și văzuse obiectul alb cu flori trecut înaintea ochilor, dar nu îi veni să creadă ce se întâmplase până ce nu o văzuse pe Summer cardinham cu ceainicul în mână. Metalul lovit de capul femeii scosese un sunet incredibil. Din fericire, Summer nu avea suficientă forță pentru a ucide. Momentan, gândi Christina și se înfioră.

— Se pare că ți-ai împlinit visul, zise ea în timp ce răsufla greoi. Ajutați-mă să mă ridic. M-am lovit și...

Ducesa îi dădea o mână de ajutor, deși era vizibil tulburată, când ușa se izbi de perete și trei perechi de ochi le priviră îngrijorate:

— Ce naiba se petrece aici?

Christina nu își putea imagina decât ciudățenia situației. Summer avea încă ceainicul ciobit în mână și clipea spre frații ei; Melody era pe punctul de a leșina, iar ea stătea pe jumătate ridicată de la podea și cu o femeie lângă ea, leșinată. După o secundă, Summer Cardinham își îndreptă postura și zise, cu buzele curbându-i-se într-un zâmbet:

— Femeia aceasta ne-a atacat, iar eu am lovit-o în cap cu un ceainic. Cu ăsta!, zise ea și ridică obiectul.

Bryght și Colt înlemniseră, iar din spatele lor, Wine se profilă, bătând fericit din palme:

— Așa te-am învățat, păpușică!

Aruncând ceainicul încolo, Summer sări fericită în brațele fratelui care o lăuda. Iar Christina nu știa dacă să râdă, să plângă sau să geamă de durere.

Am postat și acest capitol pentru că este o extensie a micului dejun. Ceaiul de la ora zece era cu adevărat un eveniment în viața englezilor. Totuși, mulți îl prindeau alături de micul dejun. 

Păreri despre Summer?