32. Îmi pare rău că nu vezi asta.
După două zile în care m-am chinuit să strâng toată mizeria cauzată de petrecere, în sfârșit pot răsufla ușurată. Privesc sufrageria care acum strălucea de curățenie și zâmbesc. Am terminat.
Mă arunc în canapea, apucându-mi telefonul pentru a verifica dacă am primit vreun mesaj. Ca de obicei, Oana este în capul listei după ce mi-a trimis zeci de clipuri amuzante. Fata asta are prea mult timp liber. Îmi îndrept atenția spre ceas și realizez că este timpul să mă pregătesc pentru facultate. Intru în baie, unde îmi fac ritualul zilnic apoi mă îmbrac cu hainele alese încă de ieri. Casc, fiind încă obosită și-mi zic în gând că mai rezist până la sfârșitul anului, dar nici măcar primul semestru nu s-a încheiat. Singura bucurie pe care o pot avea este că vacanța de iarnă se apropie și totodată și ziua mea. Am fost născută chiar de Crăciun, așadar familia mea avea de două ori mai mult stres decât ceilalți. Obișnuiam să fim o familie foarte unită, dar odată cu plecarea mea la facultate ne-am îndepărtat. Vorbim atât de rar la telefon, iar de văzut nici nu mai aduc în discuție.
Termin să-mi aranjez părul când privirea îmi cade pe o hârtie de pe noptieră. O privesc încruntată, cum de n-am văzut-o până acum? O apuc, întorcând-o pentru a vedea textul scris.
„Hei, Em! Nu pot spune că dispariția ta bruscă mi-a priit. Chiar deloc. Dacă vei găsi fața de pernă îmbibată în parfum și fond de ten, cred că era fond de ten, știi bine că nu mă pricep la chestiile astea de fete. În fine, dacă o găsești, vreau să știi că nu e vina mea. Apropo, îți apreciez enorm latura de fotomodel. Am găsit o poză cu tine de când erai mică, Moș Crăciun ar fi foarte fericit să te vadă în costumația ta de elf. Îmi pare rău că nu ești aici pentru a-mi auzi criza de râs.
Cu drag și sinceritate,
Adrian, nemernicul de care ești îndrăgostită."
Ce față de pernă? Îmi pun întrebarea apoi privesc în jur. Observ cutia de cadou așezată cu atenție pe un scaun. O deschid și ochii mi se măresc instant. Cum a reușit să facă asta? Apuc materialul distrus cu atenție, apoi remarc că mi-a lăsat capacul sticluței de parfum. Expir zgomotos și arunc fața de pernă în primul tomberon văzut. Nu mai poate fi salvată.
Pornesc motorul mașinii și apăs accelerația ceva mai mult decât ar fi normal, dar trebuie să ajung la curs. Ajung în mai puțin de cincisprezece minute și privesc în jurul meu, în căutarea Oanei. Cum o zăresc, mă îndrept cu pași rapizi spre ea.
— Emma! Te așteptam, cum te simți?
— Sunt bine, stai liniștită. Ieri am plecat pentru că eram doar obosită, nu trebuie să-ți faci griji. Tu cum te simți? întreb sub privirile pline de neîncredere ale Oanei.
— Sunt excelent de bine, dar tu nu! S-a întâmplat ceva grav între tine și Adrian și o știm amândouă! exclamă, atrăgând câteva priviri ale curioșilor din jurul nostru.
— Oana, mai încet! o atenționez, iar ea dă aprobator din cap. Nu s-a întâmplat nimic între mine și el, suntem prieteni, continui, iar ea pufnește.
— Scutește-mă! Prietenii nu se sărută, prietenii nu sunt geloși când celălalt își face o relație. Vrei să continui?
— Nu! Salvează-mă de celelalte aberații. Eu n-am fost niciodată geloasă! spun răspicat, apoi aud un râset colorat în spatele meu.
— Ești sigură de asta? Nu sunt chiar atât de orb cum crezi tu, spune venind în dreptul meu.
— Sunt foarte sigură! Nu te iubesc ca să fiu geloasă!
— Nu mă iubești, dar ești îndrăgostită de mine, spune, apoi un rânjet se așază pe chipul său.
Oana privește și ascultă șocată schimbul de replici dintre noi doi. Mă privește apoi, mișcând din cap dezaprobator.
— Nu vă înțeleg, jur! Sunteți aproape leșinați unul după celălalt și totuși nu lăsați ca relația să se materializeze, spune Oana, iar amândoi o privim încruntați.
— Chiar aș vrea să mai aud teoriile conspirației, dar trebuie să ajung la curs. Tu nu veni după mine! spun către Adrian când observ că vrea să meargă alături de mine.
Ajung în sală, așezându-mă la locul meu. Îi văd pe Oana și Adrian cum intră la rândul lor în sală, apoi se așază lângă mine. Încerc să nu-mi arăt disconfortul și să fiu atentă la profesorul ce se chinuia să ne explice lecția, dar cuvintele Oanei pun stăpânire pe gândurile mele. Mă joc absentă cu pixul până când Oana mă ciupește. Tresar, atrăgând atenția profesorului care cu siguranță se săturase de atitudinea noastră față de cursul lui.
— Ce mama dracului, Oana? zic în șoaptă indignată în timp ce blonda îmi aruncă o privire care ar putea ucide.
— Încerc să-ți captez atenția de jumătate de oră! spune, atrăgând atenția câtorva colegi.
Îi fac semn să vorbească mai încet, iar ea își dă ochii peste cap. Clar astăzi este irascibilă, unde e Laurențiu?
— Zi, ce e?
— Dar nu trebuie să fii așa de nervoasă, Doamne, spune, iar eu îmi ridic sprâncenele. Tot eu sunt cea nervoasă?
— Spune odată, Oana.
— Ai observat cum se uită Emilia la Adrian? șoptește, apoi face un semn subtil cu capul spre inculpată.
O observ imediat cum îl mănâncă din priviri pe Adrian și mă încrunt. Poate că m-ar deranja dacă nu m-ar amuza teribil. Oftez cu un zâmbet mare pe chip, dând din cap dezaprobator. Îi atrag atenția lui Adrian care habar n-are ce se întâmplă. Mă chestionează din priviri pentru a se lămuri, dar eu refuz să-l ajut să-și rezolve dilema. Îmi păstrez zâmbetul satisfăcut pe chip, făcându-i în ciudă în timp ce el mă privește încruntat. Renunță să insiste, apoi privește în spate, zărind-o pe roșcata ce încerca cu disperare să-i atragă atenția. Rânjește, apoi îi face cu ochiul făcând zâmbetul meu să dispară instant. Îi arunc o privire urâtă, dându-i satisfacția de care avea nevoie pentru a-i menține rânjetul ăla enervant pe față. Îmi dau ochii peste cap, îndreptându-mi atenția într-un sfârșit spre profesor.
Cum observ profesorul că-și strânge lucrurile, expir ușurată. Cursul s-a terminat. Mă ridic, fiind pregătită să plec când o observ pe Emilia chicotind lângă Adrian. Îi privesc câteva momente pentru a-mi calcula următoarea mișcare și pentru a nu face o scenă proastă. Oana vine lângă mine, încercând să mă liniștească, dar eu sunt deja liniștită.
— N-ar trebui să faci circ, Emma. Nu sunteți împreună, spune Oana în așa fel să aud doar eu.
— N-am de gând să fac nimic, spun în timp ce nu-i scap din privire.
Își așază mâna pe umărul lui, mergând mai aproape de el. Patetic. O observ că se apropie să-i sărute obrazul. Până aici a fost. Merg lângă ei, așezându-mi un zâmbet fals pe chip.
— Bună! Nu cred că am vorbit așa mult, eu sunt Emma, zic, întinzând mână spre ea.
— Emilia, îmi pare bine, spune vizibil deranjată.
— Și mie! Doamne, Adrian, îmi pare rău pentru herpesul tău. Suntem alături de tine, zic apoi îl iau în brațe.
Îl pot simți cum se abține să nu râdă în timp ce roșcata care părea interesată de el ne demonstrează că e la fel de falsă ca vopseaua din părul ei și pleacă. Jalnic.
— Ești nebună, știai asta? șoptește, făcându-mă să râd. Te ador, Em, îmi pare rău că nu vezi asta, spune lângă urechea mea, făcând un fior să-mi treacă prin tot corpul. Asta e ceva nou.
Încremenesc în brațele lui, ce naiba ar trebui să fac acum? Îmi închid ochii, încercând să-mi controlez emoțiile. Îmi adun tot curajul și îmi îndrept atenția în ochii lui. Gheața din ochii lui mă străpunge până în suflet și mă îngheață, ștergând orice urmă de răspuns. De fapt răspunsul încă exista, dar sunt incapabilă să-l rostesc. Chiar văd asta, Adrian, dar mi-e teamă. Oamenii la care am ținut mereu au dispărut de lângă mine, inima mea nu mai poate fi frântă la nesfârșit. Îi răspund în gând și mulțumesc Cerului că telepatia e posibilă doar între gemeni.
Mă analizează atent, apoi își face apariția zâmbetul lui. Își îndepărtează mâinile de pe talia mea, eliberându-mă din capcana emoțională în care eram prinsă.
— E în regulă, nu trebuie să-mi spui nimic, spune apoi începe să facă pași spre ieșire.
Vinovăția pune stăpânire pe mine, nu pot să continui să-l rănesc în felul ăsta.
— Adrian, stai! zic, mergând spre el, dar mă împiedic de colțul băncii, astfel mă prăbușesc în brațele lui.
Reușește cu o putere inumană să se întoarcă spre mine și să rămână în picioare pentru a mă ajuta să-mi recapăt echilibrul. Îi pot auzi râsetul în timp ce eu vreau să intru în pământ.
— Parcă spuneai că n-o să te arunci niciodată în brațele mele, spune vizibil amuzat, iar eu pufnesc.
— Doar taci! zic fiind vizibil iritată, apoi mă îndepărtez de el, îndreptându-mi postura.
Dacă-mi părea rău pentru ceva, acum totul a dispărut. Toată compasiunea mea a dispărut în momentul când rânjetul ăla plin de aroganță s-a așezat pe chipul său.
— Ai de gând să-mi spui ce voiai înainte să te prăbușești în brațele mele sau ai de gând să continui să mă privești de parcă ai vrea să mă omori deși eu n-am nicio vină? întreabă, iar eu îmi mijesc ochii.
— Poți pleca liniștit!
— Ah, ai vrut să mă impresionezi cum l-a impresionat Hurrem pe Suleyman în serialul ăla, am înțeles.
— Adrian, sunt la un pas să-ți arunc cu ceva în cap. Pleacă! spun nervoasă, iar el începe să râdă ridicând mâinile în semn de predare.
Îl privesc cum iese pe ușă, apoi dau cu piciorul în banca aceea. Ea e vinovată pentru tot! Ea și cine a pus-o acolo! Auzi să-l impresionez... nesimțitul! Nemernicul! Îmi închid ochii, inspirând apoi expirând. Chestia asta chiar ajută. Repet încă o dată metoda de calmare, apoi îmi deschid ochii sub privirile Oanei care mă face să tresar.
— Oana! M-ai speriat, la naiba! Nu știi să anunți că ai venit? spun indignată, iar ea mă privește cu brațele încrucișate la piept.
— Ce e cu tine? Am așteptat afară zece minute după tine! Am crezut că te-ai luat la bătaie cu Emilia, spune amuzată, iar eu o străpung cu privirea.
— Sunt bine! Am reușit să nu omor pe nimeni, deci sunt bine! spun, iar ea mă privește cu ochii măriți.
— Mă îngrijorezi, Emma. Într-o zi o să vin la tine și voi găși un cadavru la tine în dulap! spune, făcându-mă să râd.
— Hai să mergem! zic apoi ies din sală, așteptând-o apoi pe Oana să mă ajungă.
Ajungem în curte, iar ea se duce spre Laurențiu care vorbea cu Adrian și încă un băiat. Nu l-am mai văzut până acum. Are părul tuns scurt, iar culoarea lui de un blond murdar mă bagă și mai mult în ceață. Mă apropii de ei când îi observ că mă analizează din cap până în picioare. Pot vedea pe fața lui Adrian că noul lui prieten a făcut un comentariu care l-a enervat.
— Hei! îi salut pe amândoi, apoi îmi îndrept atenția spre intrusul din grupul nostru. Nu cred că te-am mai văzut, Emma Tudor, îmi pare bine, continui, analizându-i cu atenție albastrul cu mult diferit de al lui Adrian din privire.
— Bună, Ionuț Niculescu, îmi pare bine și mie, spune apoi zâmbește sub privirile foarte atente ale lui Adrian. Încerc să nu râd și-i răspund cu un zâmbet. Și nu, nu ne-am mai văzut, sunt doar în vizită. Sunt vărul lui Laurențiu.
— Am înțeles, dacă ai nevoie de un tur, mă ofer voluntară, glumesc și imediat fac cunoștință cu privirea deranjată a lui Adrian.
— Și eu te ajut pe tine să oferi turul cum trebuie, spune venind lângă mine, punându-și brațul după umerii mei.
— Să înțeleg că voi doi sunteți împreună? întreabă, iar eu încep să râd.
— Nu!
— Da! spune Adrian la nici o secundă după ce răspund eu.
— Da? întreb, întorcându-mi capul spre el.
— Nu? întreabă, iar eu mă încrunt.
— Am înțeles, spune Ionuț amuzant, dar el deja nu mai există pentru noi.
Îl privesc cu atenție, încercând să-mi dau seama de unde a tras concluzia pe care a zis-o. Noi doi suntem prieteni. Sau nu suntem? Omul acesta mă face atât de confuză!
— Eu am plecat, spun într-un sfârșit, atrăgând atenția celor doi.
— Stai! Lasă-mă să mă asigur că nu te mai împiedici de ceva și aterizezi în brațele mele, spune în timp ce mâinile lui stau așezate pe brațele mele.
— Îți ajunge, nu mai râde de mine, dobitocule! zic în timp ce-i îndepărtez brațele, continuându-mi drumul.
— Și eu te iubesc! strigă, iar eu îi arăt degetul mijlociu, auzindu-i apoi râsul colorat în spatele meu.
Cam atât a fost și acest capitol!
Sper că v-a plăcut!
2190 de cuvinte!
Pe data viitoare, dragii mei!
Bạn đang đọc truyện trên: Truyen247.Pro