Ies din sala de curs și încerc să-l evit pe cât este posibil pe Adrian. După seara aceea nu vreau să dau ochii cu el. El a vrut să mă sărute, iar eu în loc să mă retrag frumos, l-am plesnit. N-am vrut să fac asta, poate că merita, dar n-am vrut să-l lovesc. După ce l-am văzut pe Marius, am evitat să-i răspund la mesaje. Nu vreau să-l văd, nu vreau să-l aud, vreau să rămână cum a fost și până acum: dispărut. M-a rănit, chiar dacă nu-l iubeam, am ținut la el, iar el m-a trădat. Nu-l voi ierta pentru asta niciodată. Dacă era atras de altcineva, trebuia doar să spună, poate că-l înțelegeam, dar nu așa. El a greșit, eu am ajuns rănită, iar Adrian a avut soarta pe care trebuia s-o aibă Marius.

         — Emma! o aud pe Oana și mă opresc. Ajunge în dreptul meu și pot observa de pe fața ei că știe absolut tot. Fără să zică nimic îmi dă o îmbrățișare și o pot auzi  cum suspină. Îmi dau lacrimile, dar mă abțin să plâng.

         — Ești bine? mă întreabă când ne desprindem una de alta, apoi îmi analizează chipul.

         — Voi fi bine, zic apoi privesc spre capătul holului. Ne privim secunde în șir, dar niciunul nu îndrăznește să pornească spre celălalt. Îmi schimb privirea spre ceas care-mi spune că s-au terminat toate cursurile.

          — Oana, vin imediat, spun apoi pornesc spre Adrian.

            Simt cum picioarele îmi cedează cu fiecare pas pe care-l fac și mă rog în gând să ajung până la el fără să cad. Respirația dispare când îi întâlnesc privirea surprinsă, albastrul ochilor lui mă analizează din cap până în picioare confuz. Îmi îndrept postura și îmi înghit nodul imaginar din gât, încercând să reușesc să scot măcar două cuvinte. Asta e pentru prima dată când mi se întâmplă așa ceva, dar trebuie să-mi cer scuze pentru că mă simt prost.

             — Ai ceva să-mi spui, Emma? întreabă încercând să mă ajute și-i mulțumesc în gând pentru asta.

             — Da. Voiam să-ți spun că-mi pare extrem de rău pentru palma de ieri, n-am avut intenția niciodată să te rănesc. Îți cer iertare, zic privind cum ochii lui se înseninează subit făcându-mă curioasă. 

               — Este OK, nu-ți face griji. Înțeleg perfect de ce, spune, iar eu îl privesc surprinsă. Pentru prima dată n-a fost un imbecil.

             — Am să plec acum, pa, spun apoi mă îndepărtez de el.

         Observ că Oana a dispărut când simt telefonul cum îmi bâzâie în buzunar. Îl scot apoi privesc mesajul de la Oana care-mi spune să vin la barul de lângă facultate. Zis și făcut. Ajung și imediat văd tot grupul, mai puțin Marius, dar nu mă plâng. Nu vreau să-l văd. Mă așez la bar după ce mă salut cu toți și-mi cer un pahar de vin, observ privirile lui Adrian
care-mi spun că n-ar trebui să fac asta, dar până la urmă, nu-mi pasă.

           După primul l-am cerut pe al doilea, iar după pe al treilea. Când să cer încă unul, mână îmi este ținută de Adrian care mă oprește. Îi privesc ochii de gheață și încep să râd fără să am vreun motiv. Mă privește serios, iar râsul îmi piere. 

          — Te duc acasă, spune autoritar, iar eu refuz vehement.

           — Mă descurc singură, zic cu greu vrând să mă ridic și să plec, dar îmi pierd echilibru. Mă trezesc în brațele lui Adrian care mă privește mai furios ca niciodată.

             — Ești beată, Emma, te duc acasă. Fie că vrei sau nu, spune apoi îmi apucă mână și mă scoate din bar sub privirile tuturor. 

              Încerc să mă împotrivesc, dar n-am destulă putere. Mă ajută să urc în mașină, apoi urcă și el pornind spre casa mea. Tot drumul tace, iar asta mă neliniștește. Niciodată nu
l-am văzut așa. Oprește apoi coboară ajutându-mă după pe mine să cobor. Răcoarea serii mă lovește,
trezindu-mă puțin din starea pe care o am. Înghit în sec când deschid ușa și realizez că nu va pleca până când nu va vedea că intru în casă. Mă pun în dreptul ei și-l privesc.

                — Mulțumesc, zic mai mult pentru mine, iar el încuviințează dând să plece.

               — De ce faci toate astea? mă trezesc spunând, făcându-l să se întoarcă din drum și să mă privească direct în ochi.

                — Pentru că țin la tine, Emma, îmi răspunde sincer, iar eu îl privesc surprinsă.

               — De ce? întreb făcându-l să zâmbească și să se apropie mai mult de mine.

             — Pentru că ești tu, zice fiind mai aproape decât ar trebui. Se apropie de fața mea și pentru prima dată nu simt nevoia să mă îndepărtez.

              Nu pot să cred că sunt pe cale să-l las să mă sărute, n-am crezut vreodată că se va ajunge aici. Un sunet puternic îl face să se îndepărteze și să privim amândoi șocați în dreptul nostru. Marius ne privea pe amândoi, iar eu fără să realizez mă îndepărtez de Adrian.

               —  Acum am înțeles de ce nu mi-ai răspuns la mesaje, mă bucur să văd că ești bine, spune cu reproș provocându-mi o stare de greață oribilă.

               — Uite ce e, prietene, nu judeca dacă ai făcut același lucru. De fapt, ea n-a greșit cu nimic, nici măcar  eu. Tu ești singurul vinovat. Nu încerca să minți pentru că am văzut cu ochii noștri, spune Adrian, iar eu îi urmăresc fiecare mimică a feței. Era iritat de prezența lui Marius.

                — Cu ochii voștri? Deci erați împreună și atunci, spune, iar Adrian pufnește nervos.

                 Îl apucă de gât pe Marius, iar eu imediat încerc să-i despart.

                — Din cauza ta, a băut. Ca să nu-și facă griji pentru un nenorocit ca tine care a dispărut pur și simplu pentru o altă tipă, zice nervos strângând din ce în ce mai tare gâtul lui Marius.

                    — Adrian, te rog
oprește-te, zic disperată, iar el îi dă drumul.

                    Respir ușurată când îl văd bine pe Marius, apoi îi dau drumul  brațului lui Adrian îndepărtându-mă de amândoi.

                    — Cred că ar fi mai bine să plecați, amândoi, zic când văd că Adrian n-are de gând să plece. 

                           Îi privesc ochii mirați pentru ultima dată apoi intru în casă, închizând ușa în urma mea. Nu vreau să trăiesc așa ceva, vreau doar să se termine facultatea și să iasă amândoi din viața mea definitiv.

Cam atât a fost şi acest capitol!
Sper că v-a plăcut!

1111 de cuvinte!

Pe data viitoare dragii mei!