— Frunzele pătate de rugina timpului foșnesc mult prea liniștitor pentru ceea ce va urma de fapt. Copacii ale căror crengi se îndoaie fermecător, parcă formează un dans de tango între un el și o ea. Pământul rece, aerul călduț, o combinație ciudată între două opuse care de fapt se atrag. Cerul fumuriu anunță venirea. Vântul se pregătește să acompanieze ploaia. Sunt de fapt un Ying și o Yang.Va fi o furtună de octombrie.

— De unde știi ce va fi? îl întrebă fetița cu părul castaniu.

— Simt. Eu trăiesc. Atunci când ajungi să nu mai simți nimic, înseamnă că sufletul îți este mort. Iar dacă sufletul îți este mort, totul va muri în jurul tău. Trupul fără suflet este un nimic.

— Ai știut cum este cerul, iar eu nu ți-am spus. Tu vezi? întrebă fetița uimită de răspunsul băiatului de lângă ea.

— Nu văd, nici nu am nevoie să văd. Este imposibil să nu îți imaginezi cum arată cerul atunci când simți vântul, când nările ți se îmbibă de umezeala rece, înțepătoare, când auzi foșnitul frunzelor, care nu mai au stare și se zvârcolesc neîncetat. Pricepi?

— Nu, răspunse fetița dezamăgită de faptul că nu putea să îl înțeleagă pe băiatul de lângă ea, care părea mult mai mare. Tăcu o vreme, apoi întrebă:

— Câți ani ai?

— 25 de octombrii. Tu?

— Am 10 ani și cinci luni. Fac în vară 11 ani. E greu să ai 25 de ani?

— Nu, este foarte simplu. Te lupți aproape tot timpul cu tine, atunci când ești adolescent, încerci să îți găsești drumul în viață, să iei deciziile corecte, apoi ajungi la vârsta mea în care pur și simplu te înțelegi și te accepți. Singurul lucru pe care îl mai ai de făcut este să descoperi frumusețile din jur pentru că atunci când ești adolescent ești prea orbit de problemele tale interioare, îi răspunse bărbatul, care mimă un fel zâmbet.

Cum vei descoperi frumusețile din jur dacă tu nu vezi?

Bărbatul brunet se ridică în picioare, își întinse bastonul și îl mișcă dintr-o parte în alta. Apoi îi făcu fetiței semn să îl urmeze. Amândoi stăteau pe scările din fața spitalului, amândoi așteptând ca persoanele iubite să fie bine și sănătoase. Fetița își aștepta mama care urma să îi aducă pe lume frățiorul. Bărbatul își aștepta iubita care făcuse accident de mașină și se afla în sala de operație. Se așezaseră pe aceeași treaptă, având același lucru de făcut. Să aștepte.

— Unde mergem? Întrebă fetița curioasă, care îl ținea de mână pe bărbat, cu toate că acesta nu vedea. Fata parcă știa că poate să se lase condusă. Avea o încredere oarbă.

— În stânga ta este parcul central. Are în jur de patruzeci de copaci, toți fiind stejari cu coroane mari și bogate. Are bănci din lemn, proaspăt vopsite cu var și fântâna din centrul său stropește în jurul ei, unde copii merg adeseori să se joace. Lângă parc este clădirea băncii care datează din 1890, iar paznicul este un bătrânel pe nume Toma, care în fiecare zi își ia mere din aprozarul de la marginea șoselei. Pe partea noastră de drum se află blocuri cu patru etaje, iar la blocul cu numărul 124 o femeie își scutură în fiecare miercuri rufele. Mai departe se află biblioteca, care în anul 1965 a ars din temelii, fiind renovată tocmai în 1987. În tot timpul acesta biblioteca nu a funcționat, mulți copii fiind nevoiți să meargă la librării să își cumpere cărțile pentru școală.

— Și mai departe de bibliotecă, întrebă fata, fiind surprinsă de faptul că bărbatul știa atât de multe, cu toate că nu văzuse niciodată.

— Mai departe nu știu. Viața mea se află pe acest bulevard. Atunci când îl depășesc, totul devine un pericol. Aici sunt protejat. Pentru mine acest bulevard se schimbă pe zi ce trece, doar câteva lucruri rămân la fel. Ca și mine de altfel. Eu voi trăi mereu pe acest bulevard, nu am să plec niciodată de aici. Însă cu toate că eu rămân același om, lucrurile din jurul meu se schimbă, iar eu sunt fericit că am timp să le admir, să le văd evoluând. Chiar dacă eu nu știu ce înseamnă să vezi, dar eu simt. Plouă.

Fetița își ridică capul și privi spre cer. O picătură ateriză pe nasul ei. Zâmbi larg și și-o șterse cu mâneca de la salopeta ei roșie. Bărbatul se întoarse, pornind-o din nou spre spital. Era octombrie, era luna în care el simțea că renaște, era ziua lui, doar că azi ceva se schimbase. Azi simțea că moare. Ploaia începu mai tare, iar vântul se întețise, însă bărbatul nu se grăbea. Înainta mărunt, parcă bucurându-se de acea ploaie torențială. Fetița îl privi atent. Îl văzu pentru prima dată zâmbind larg. De ce zâmbea? Îi era rușine să întrebe, așa că privi înainte.

— Ploaia asta mă face să simt că trăiesc. Pentru mine azi este o zi neagră. Doar vestea că Avi, aerul prin care eu pot să respir, ar putea să nu mai fie în viața mea, m-a dărâmat total. Eu trăiesc prin Avi, prin parfumul ei de vanilie, prin buzele ei fierbinți la atingerea cu ale mele reci, prin mâna ei care de fiecare dată mă strânge să nu cad, prin râsul ei cristalin, prin modul în care se face mică în brațele mele, prin felul în care mă ceartă, prin modul în care îmi spune să plec, că mă urăște, dar după mă sărută ca și când ar fi prima dată. Avi este aer, este tot ce am. Fără Avi sufletul meu este mort. Ploaia spală lumea de rele, de urât, de mizerabil, de groaznic, de sinistru, de spleen, de angoasă existențială. De aceea eu sunt doar un octombrie orb. O ființă născută în luna octombrie pentru care viața, în această lună din an, o ia mereu de la capăt și știe că ceva va fi diferit. Eu nu văd, nu am să văd niciodată, dar voi simți mereu ceva nemaiîntâlnit. Pricepi?

— Nu, răspunse fetița, cât se poate de sincer. Lumea voastră, cea a oamenilor mari, este urâtă. Cred că aveți puține lucruri prin care să fiți fericiți. Dacă îmi pot pune o dorință la Moș Crăciun, ar fi aceea că vreau să rămân mică. Tu ești fericit?

— Sunt. Și în fiecare octombrie o să fiu și mai fericit. Viața mea se schimbă în octombrie, îi răspunse fetei, împingând ușa spitalului.

— Eu cred că Avi va fi bine. Pentru că ai zis că ploaia spală de rele. Tu ce crezi?

— Cred la fel. Acum du-te la ai tăi, îi spuse, atunci când auzi că o asistentă o striga să își vadă fratele.

— O să te țin minte mereu, Octombrie, îi răspunse fetița, alergând spre asistentă.

Bărbatul zâmbi din nou. Zâmbise mult astăzi. Viața lui se va schimba iar.