Uimirea nu mă lăsa să reacţionez. De unde ne cunoştea? Ce a vrut să spună prin: "Vei avea de a face cu mine din nou"? Lay încă mă ţinea de mână. Se întoarse, începând să meargă rapid către ieşire. În sală era linişte de mormânt, iar lumea ne privea cu respiraţia tăiată. Eram conştientă că nu mai arătam la fel de sigură pe mine ca adineaori, când dansam, acum arătam de-a dreptul pierdută. Uitându-mă înapoi, l-am văzut pe Sehun. Ne privea fix. Îmi zări privirea, apoi zâmbi, făcându-mi cu ochiul. Mimă pe buze un "bravo". Am dat să-i zâmbesc înapoi, mulțumită fiind de mine si prestația mea, însă Suho şi Xiumin se poziţionaseră în raza mea vizuală.

    Ajunşi în hol, Lay mă ajută să-mi îmbrac paltonul, după care, încă ţinându-mă de mână, ieşi rapid. Ploaia se oprise, dar norii negri de furtună încă erau prezenţi. Intrând în hol, Xiumin îl trase de mână pe Lay.

    — Dormi cu ea în noaptea asta.

    Inima Neagră aprobă, lăsându-mă să o iau înainte pe scări. El rămase în urmă pentru a discuta cu ceilalţi. Ceva era putred la mijloc pentru că lucrurile îmi erau la fel de încurcate în cap precum un ghem de lână cu care se juca o pisică. Ultima dată când i-am văzut pe toţi cinci ţinând un congres ca la Versailles a fost cu mult în urmă. Aveam şaisprezece ani, atunci când un băiat de la cursul de pian mă agresase în mod violent, iar ei plănuiseră să îi dea o lecție.

    Scuturându-mi capul pentru a-mi alunga amintirile sinistre, am cotit pe holul unde îmi era camera. Chiar ultima de pe culoar. Scoţând cheia din buzunar, am băgat-o în broască, răsucind-o. Un clinchet de metal făcu ecou în holul pustiu, iar un fior îmi străbătu şira spinării. Sinistru!

    Intrând în cameră, mi-am dat jos paltonul pentru ca mai apoi să îl arunc pe marginea patului. Cutiile erau încă acolo. Şi când mă gândeam că puteam sta bine merci în camera, împreună cu fraţii mei, şi să despachetez în loc să mă dau mare în faţa unor idioți. Apropiindu-mă de noptiera de lângă pat, mi-am scos inelul mamei de pe deget şi l-am pus într-un sertar până aveam să-i găsesc cutia. Asta dacă o luasem cu mine. Încă nu reușeam să îmi dau seama cum mi-a ajuns în buzunarul paltonului. Eram sigură că l-am lăsat acasă.

    Dorind să mă trântesc în pat şi să reevaluez ziua aceasta — pe care nu o catalogasem încă ca bună sau rea — am realizat că nu aveam unde să mă aşez. Salteaua era plină de cuti. Încercând să le dau jos cât mai repede — pentru că simţeam ca o să cad de oboseală — am ajuns într-un final şi la ultima cutie. Era aşezată pe perna mea. Era mică ca mărime, dar nu ca greutate. Şi era de aşteptat având în vedere că era plină până la refuz cu tablouri. Cel de deasupra era cu mama. Nu avea mai mult de două luni. Părul îi era prins într-un coc bine dichisit, purta cercei de aur şi perlele pe care le primise de la tata cu ani în urmă. Mi-aş fi dorit să fie acum lângă mine, să nu fi fost nevoită să vin la şcoală, să stau acasă în patul meu cald, nu într-un loc străin. Poate că prietenii mei erau cu mine, dar eram departe de casa noastră, de locul unde am crescut împreună şi unde am împărtăşit atâtea amintiri, plăcute și neplăcute.

    Trecându-mi limba peste buza superioară am simţit gustul sărat al lacrimilor ce începuseră să mi se prelingă în neştire pe obraji. Îmi era dor de mama. Îmi era dor de tata. Aş fi dat orice ca să pot să-i mai strâng o dată în braţe şi să le spun că îi iubesc mai mult decât orice. Dacă aş putea să fac schimb de loc cu ei, cu amândoi, aș face-o. Să fiu eu la zece metri sub pământ, nu ei.

   Punând cutia jos şi strângând la piept fotografia mamei, m-am lăsat să pic în pat. Acum plângeam de-a binelea. Suspinele mă făceau să mă înec şi să tuşesc, lacrimile îmi şterseseră machiajul. Eram singură, singură într-o lume străină. Şi eu tocmai m-am dat drept regina dansului şi muzicii, doar ca să nu las un idiot să-mi calce pe mândrie.

   — De ce? am întrebat pe un ton ridicat. De ce eu? De ce mi se întâmplă mie? De ce? Blestemată fii tu, soartă!

   Zgomotul uşii care se deschise într-un mod brutal mă făcu să mă opresc din ţipat şi blestemat. În prag era Lay. Expresia chipului îi deveni din serioasă îngrijorată. Închise uşa şi se apropie de mine. Văzu că strângeam la piept tabloul mamei. Mi-l luă din braţe şi-l puse pe noptieră. Se aşeză pe marginea patului şi mă cuprinse în braţe. Mâinile mi se încolăciră în jurul lui şi parcă începeau să-l tragă tot mai aproape de mine. Capul mi se sprijinea pe pieptul lui şi lacrimile îi udau tricoul.

   — Shh! Sunt aici. Nu e nimic. Nu eşti singură, nu te las! Nu o să te las niciodată! Ştii asta.

   Era incredibil cât de mult mă cunoştea. Nu trebuia să-i spun că mă simt singură ca să ştie de fapt asta. Ştia dinainte. Orice aş fi făcut şi din orice motiv, el ştia deja. Era singurul care ştia, singurul care nu avea nevoie de cuvinte ca să mă înţeleagă, singurul care ştia cum să se comporte cu mine în situaţii de criză. Era singurul care ştia cum să vorbească cu o persoană ca mine. Lăsându-se pe spate pentru a ajunge cu capul pe pernă, mă trase după el. Încă mă ţinea în braţe. Nu spunea nimic, doar aştepta să termin de plâns. Nu încerca să mă facă să mă opresc pentru că ştia deja că nu avea să reuşească. Când vena timpul să plâng, trebuia să plâng. Trebuia să dau tot afară, chiar dacă asta însemna să-mi plâng singura de milă.

   Mult ţinu căderea mea nervoasă. Era trecut de de miezul nopţii. Nici nu știam când a trecut ziua atât de repede, sau când aţipisem pe pieptul lui. Ştiam însă că acum eram trează şi că el îmi mângâia părul. Sprijinindu-mă în cot, m-am ridicat puţin pentru a-l privi. Arata extenuat, avea ochii umflaţi şi roşii.

   —Eu am dormit. Tu de ce nu?

   — Diamantule, cum aş putea să dorm când ştiu că nu eşti bine?

   Lăsându-mi fața puţin într-o parte, am încercat să nu par ruşinată. Se purta cu mine mai dulce decât oricine, mereu mă simţeam datoare faţă de el şi încercam ori de câte ori aveam ocazia să-i întorc favorul, însă aveam impresia că nu voi putea niciodată să fiu chit cu el. Mâna i se ridică, cuprinzându-mi obrazul. Era caldă şi simţeam furnicături. Pulsul mi se acceleră. Îmi ridică faţa, făcându-mă să-l privesc în ochi. Acei ochi negri strălucitori și plini de speranță. Zâmbi.

   — Eşti în regulă acum? Te-ai descărcat?

   Dând în cap în semn afirmativ, l-ama privit întinzându-se până când buzele lui îmi atinseră fruntea. Erau moi şi fierbinţi. Mă simţeam bine lângă el, mă simţeam protejată şi în siguranţă. Ferită de tot ceea ce însemna rău pe lumea asta.

   — Hai sus! Schimbă-te! Nu poţi să dormi în astea.

   Ce-i drept, nu puteam să dorm în pantaloni scurţi de piele şi cizme înalte. Ridicându-mă din pat şi apropiindu-mă de una dintre valizele din colţul camerei, am scos o pereche de pijamale. Lay se aşezase cu spatele în pat în poziție turcească, lăsându-mă să mă schimb. Dându-mi jos cizmele şi pantalonii scurţi, mi-am îmbarcat pantalonii de pijama, însă ceva era în neregulă cu fermoarul corsetului.

   — Eşti gata?

   — Em... mi s-a blocat fermoarul. Mă ajuţi, te rog frumos? am întrebat, un pic rușinată. O liniște care nu dură mai mult de câteva secunde pe ceas îmi apăsa pe plămâni. Până izbuti el să răspundă parcă trecu o veșnicie.

   — Sigur.

   Ajunsesem deja lângă el când reuși să se ridice din pat. Îmi aruncasem bluza de pijama pe marginea patului. Lay se apropie de mine. Apucă fermoarul şi trase cu o forţă mai mare decât a mea. Reuşind să-l deblocheze, trase de el până când desfăcu corsetul. Întinzându-se după bluză din pat, o apucă în timp ce eu îmi dădeam jos corsetul şi-mi aduceam părul pe piept. Încă eram cu spatele la el.

   — Ridică mâinile, spuse pe un ton încet şi calm.

   Ridicând mâinile, Lay mă ajută să-mi iau bluza. Mă întoarse spre el. Îl prinsesem cu coada ochiului dându-și drumul la buza inferioară, pe care o mușcase cu dinții. Acesta zâmbi firav. Cu o mână îmi dădu după ureche o şuviţă rebelă de păr. Îmi apucă bărbia între degetul mare și arătător, făcându-mă să-l privesc iar în ochi. Erau atât de perfecţi, atât de sinceri, atât de înţelegători, dar şi îngrijoraţi în acelaşi timp. Mă trase la pieptul lui, strângându-mă în braţe, apoi mă săruta apăsat pe creştet —un pic prea apăsat. Îi simțeam caldura corpului și dragostea pe care mi-o purta. Era o senzație plăcută.

   — Ştii cât de mult te iubesc, nu? Nu o să te părăsesc niciodată, voi fi mereu aici.

   — Ştiu, am raspuns după puțin timp. Îmi căutasem cuvinte cu o semnificație sentimentală mai profundă, ca cele rostite de el, însă nu eram în stare să le spun cu voce tare chiar dacă le simțeam.

   Îmi zâmbi iarăşi, apoi mă prinse de mână. Degetele i se împleticiră cu ale mele şi mă trase până în pat. Se aşeză cu capul pe pernă şi mă cuprinse în brațe. Am simţit cum şi-a afundat nasul în părul meu, inspirând zgomotos.

   — Dormi acum, ai avut o zi grea.

   Într-adevăr. Şi ce mai zi am avut! M-am dat mare în faţa unor ticăloşi cu egoul mai mare decât al meu şi totuşi le-am dat peste nas şi le-am demonstrat că dacă Gayoon vrea, atunci Gayoon poate. Însă ceva nu îmi dadea pace. Mă simțeam ținută în umbră, simțeam că ceva fusese ascuns de mine, iar eu uram secretele, așa că m-am trezit întrebând:

   — Care e faza cu Sehun? De unde îl cunoşti?

   Expresia feţei îi deveni din caldă și blândă, rece ca gheața.

   — Ăsta nu e un subiect de discutat la ora asta.

   — Lay, am rostit pe un ton puțin reproşabil. Vreau să știu!

   El oftă, uitându-se lung la mine. Îmi dădusem seama că atinsesem un punct sensibil, însă chiar voiam să ştiu. Tipul acela îmi ştia numele şi trebuia să știu de ce. El oftă, întorcându-se pe spate şi fixând tavanul. M-am apropiat de el, punându-mi capul pe pieptul lui. Îi auzeam inima bătând în piept, tare şi regulat. Era un sunet plăcut.

   — O mai ştii pe Victoria?

   — Sora ta sau fosta iubită psihopată a lui Kai?

   — Sora mea.

   — Da. Normal. Doar mi-a fost cea mai bună prietenă, până când..., dar m-am oprit brusc. Victoria fusese sora mai mare a lui Lay, sora vitregă. Tatăl lui se căsătorise de două ori. Prima dată cu o femeie pe care o ştiam doar din poze şi care era de naţionalitate americană. A murit acum douăzeci şi ceva de ani de cancer. Tatăl lui s-a recăsătorit cu doamna Sohyun, mama lui Lay. Ei doi au crescut-o pe Victoria alături de el. Aveau o relaţie foarte strânsă, mai ales Inima Neagră cu ea. Erau foarte apropiaţi, asta până acum trei ani când Victoria a dispărut în mod misterios. Cadavrul ei a fost găsit pe fundul lacului din parcul central din Seoul. Atunci mi-am pierdut cea mai bună prietenă, iar Lay şi-a pierdut sora. Au fost zile negre, ca şi acum, motiv pentru care eu şi Inima Neagră am devenit mult mai apropiaţi.

   — Ştii că nu s-a găsit motivul morţii.

   — Poliţia a spus că a fost sinucidere.

   — Toţi spun asta, dar nu a fost aşa.

   — Atunci care a fost?

   Lay ofta iar, fixând tavanul cu privirea.

   — Victoria plecase la un bal al şcolii cu Sehun, era prietenul ei pe atunci.

   — Glumești, nu?

   — Aș vrea eu. L-am urmărit pe tip zile în şir de la moartea ei. La înmormântare am reușit să îi pun un microfon. L-am auzit discutând cu gaşca lui de idioţi. Le spunea că îi părea rău, că e devastat.

   —  Ce s-a întâmplat de fapt? am întrebat, ridicându-mă în şezut. Avea lacrimi în ochi, iar mie, mi se rupea sufletul să-l văd aşa. Pe de-o parte regretăm că-l întrebasem, dar simţeam nevoia să ştiu. Lay mă privi preţ de câteva secunde, apoi închise ochii, strângând puternic din pleoape. O lacrimă i se prelinse pe obraz. Rămase cu ochii închişi.

   Cu greu reușeam să îmi stăpânesc impulsul de a-i atinge fața pentru a îndepărta lacrima. Dar și mai greu îmi era să mă abțin să îmi zdrobesc buzele de ale lui. Le priveam ca într-o transă în timp ce vorbea. Erau cărnoase, nu foarte mari, dar perfecte.

   — Maşina cu care mergeau la bal a fost atacată. Tatăl lui era implicat în afaceri ilegale. Au luat-o ostatică pe Vikki. Au înecat-o în lac, iar el nu a izbutit să facă nimic să o salveze.

   Un fior îmi străbătu şira spinării. Eram şocată. Simţeam cum lacrimile stăteau să-mi dea iar pe afară. Cea mai bună prietenă a mea murise în chinuri. Câteva imagini îmi străfulgerară gândurile. Eram mici şi ne jucam în spatele casei mele, în livada de cireşi. Mama şi tata încă trăiau, iar eu şi fraţii mei încă eram fericiţi. Șatenă, cu părul lung şi ochii de culoarea chilimbarului. Era atât de frumoasă sora lui. Deodată, îmi pică fisa.

   — Noaptea aia, am spus suspinând. Noaptea aia în care tu, fraţii mei, Kai şi Tao aţi venit acasă la câteva săptămâni după moartea ei. Aveai buza spartă, ochiul umflat, mâna luxată...  Xiumin aproape că-şi rupsese o mână, Suho chiar avea umărul dislocat, Kai a stat în comă câteva zile, iar Tao nu a mai dansat o lună din cauza durerilor. Aţi spus că aţi fost vandalizaţi pe stradă.

   Îmi aruncă o privire vinovată, apoi îşi întoarse capul.

   — Lay! am zis, mustrându-l. V-aţi dus la el, nu?

   El aprobă scurt din cap.

   — Şi aţi mâncat bătaie.

   — Şi ei au mâncat bătaie.

   — Ce i-ai făcut lui Sehun?

   — Nimic.

   — Lay! l-am mustrat iar.

   — Crede-mă, nu vrei să ştii.

   Dacă stăteam mai bine să mă gândesc chiar nu voiam să aflu. Nu voiam să mă gândesc la el ca la un bătăuş sau ca la un posibil criminal. Trăgându-mă de mână mă aduse la pieptul lui. Mă strânse în braţe; curând, somnul ne fură pe amândoi.

   O bătaie puternică în uşă îmi făcu capul să bubuie. Forţându-mă să mă ridic, am început să-mi frec ochii în timp ce îndrugam un "intra". Îl simţeam pe Lay cum se întindea precum un motan leneş lângă mine. Pe uşă intrară Xiumin şi Tao.

   — Neaţa puturoşilor, spuse Tao cu zâmbetul pe buze. Părul lui blond cu rădăcini negre îi era ciufulit cu stil într-o creastă de câţiva centimetri. Zâmbetul arăta că e fericit, însă în ochii îi puteam citi prudența. Se apropie de mine, ciufulindu-mi părul, după care mă strânse atât de tare în braţe încât mă lăsă fără aer. Xiumin nici nu mă privi. Se duse fix la Lay şi îi şopti ceva la ureche. Acesta se ridică rapid din pat. Îmi oferi repede un sărut pe frunte după care el şi fratele meu părăsiră camera. Ceva era dubios!

   — Ce se petrece, Taoshi?

   —Adică?

   — Tao, mă iei de proastă?

   — Gayoon ştii bine că nu aş fi în stare să fac asta niciodată.

   — Unde s-au dus ăştia doi?

   — S-au dus la directoare, care, după o scurtă verificare în timpul nopţii, e mama vitregă a lui Sehun.

   Sprâncenele mi se arcuiră.

   — Asta mai lipsea! am zis, trântindu-mă la loc între perne. Parfumul lui Lay încă persista în ele așa că am inspirat de câteva ori fără zgomot ca nu cumva să mă audă Tao.

   — Hei, sus! spuse, apropiindu-se. Se aşeză lângă mine, începând să mă gâdile. Degetele lui se tot plimbau pe corpul meu, făcându-mă să râd cu lacrimi. Trecuse ceva timp de când nu mai rasesem sincer, cu poftă.

   — Nu... au... burta. Tao! Opreşte-te!

   Şi el chiar se opri căci în pragul uşii apăru Suho, alături de Kai. Suho părea vizibil iritat — şi m-am convins de asta în clipa în care şi-a dus mâna la cap oftând —, pe de altă parte, Kai era vesel și zâmbea cu gura până la urechi.

   — Vreau şi eu să mă distrez, spuse Kai, dând să intre în cameră, însă mâna lui Suho, care se lovi de prag chiar în fața pieptului lui îl opri.

   — Yoon! Îmbracă-te! Te aşteptam afară, spuse fratele meu, intrând şi trăgându-l de umăr pe Tao până îl scoase din cameră, apoi închise uşa.

   M-am ridicat din pat cu lenea şi somnul atârnându-mi pe umeri şi m-am îndreptat către baie. După ce mi-am făcut tabieturile în grabă m-am apropiat de şifonier alegând ca piese vestimentare un pulover alb, croşetat, o pereche de jeanşi negri şi o pereche de botine cu toc. Lăsându-mi părul pe spate şi luându-mi jacheta de piele, am ieşit pe culoar unde mă aşteptau cei doi fraţi, Tao şi Kai, dar şi fratele meu, Suho.

   Abia atunci le observasem îmbrăcămintea, mă simţeam puţin pe dinafară. Suho purta o pereche de blugi, strâmţi, o cămaşă elegantă şi dichisită din in şi un sacou ce-i dădea un aer serios; sacou pe care era ataşată insigna şcolii. Arăta precum un scut din aur pe care era ataşat un dragon ieşit în relief din argint. La cât de bogaţi erau elevii şcolii — fondată tot de ei — nici nu mă mira faptul ca insigna sa fie pe bune din aur şi argint.

   Tao şi Kai erau şi ei la fel de dichisiţi, doar că ei aveau o alură puţin mai sport. Tenişi, jeanşi şi tricou, peste care îşi purtau sacourile cu mânecile ridicate. Şuviţele negre ale lui Tao dădeau bine în auriul părului său, iar negrul de fum al lui Kai îi dădea o impresie de tip periculos. Doar ca Suho era cel serios. Îmbrăcat la patru ace şi cu părul mai mult alb decât blond. Părea protector şi periculos.

   Îndreptându-ne către ieşire a trebuit să merg în spatele lui Suho şi în faţa celor doi fraţi, fiind astfel protejată de ei, după cum ordonase fratele meu. Mergeam către biroul directoarei. Nu mai ploua, însă aleea era tot jilavă; frunzele arborilor ce o mărgineau se lipiseră de beton formând o mâzgă cleioasa şi alunecoasă. Curtea era împânzită de elevi, care mai de care cu haine cât mai scumpe si cu design-uri cât mai complicate, cu părul vopsit în culori cât mai anormale şi cu frizuri, tunsori si coafuri cât mai ieşite din comun. Lumea ne privea. Probabil că majoritatea ştiau de seara trecută, unii dintre ei fuseseră acolo când am dansat. Mă simţeam ciudat şi parcă regretam ce am făcut. Aş fi putut să stau în banca mea.

   Intrând în clădire, am observat combinaţia dintre nou şi vechi. În unele încăperi pereţii erau făcuţi din cărămidă, în altele din piatră, iar în altele din piatră grunjoasă. Camerele erau înalte, iar în mijlocul lor stăteau atârnate candelabre fie cu lumânări — ceea ce mă făcea să cred că trebuie schimbate de câteva ori pe zi — sau cu becuri micuţe, motiv pentru care era nevoie de alte candelabre ataşate pereţilor laterali pentru a face lumina mult mai puternică. Însă tot mobilierul nou, routerele şi computerele distrugeau farmecul a ceea ce părea a fi un vechi palat al unui nobil venit aici din Europa cu ani în urmă.

   Ajunşi în biroul directoarei, Xiumin şi Lay erau deja acolo. Şi ei aveau pe sacourile lor insigna şcolii. Biroul era imens. Pereţii erau decoraţi cu rafturi pline de cărţi, biroul mare, din lemn negru ce avea modele gotice pe lateral părea puțin cam sinistru. Directoarea stătea în scaunul din spatele biroului. Era o femeie de vârsta a doua, cu părul blond tuns până la urechi și îmbrăcată la costum. După ce mi-a oferit insigna pe care am fost nevoită să mi-o prind de pulover ne-a informat că fiind prima zi aici, puteam să rămânem în camerele noastre sau să ne familiarizăm cu locul. Xiumin vorbise cu directoarea ca cineva să ne trimită cărţile în cameră, după care ne înmână orarele şi lista cu cursurile şi cluburile la care puteam să participăm.

   Ţinusem morţiş să mergem la cursuri azi aşa că cei cinci băieţi din compania mea fură nevoiţi să mă urmeze. Lay mereu le transmitea priviri-comandă fraţilor mei, care la rândul lor le trimeteau către Tao şi Kai. Mi se părea ciudată purtarea lor, însă nu aveam de gând să întreb de unde atâta paranoie. Ştiam că voiau să mă protejeze de orice ar fi însemnat Sehun şi amicii lui, dar exagerau.

   Plimbându-ne de voie pe la anumite cursuri le-am spus profesorilor că încercăm să ne decidem căror ore să ne alăturăm. Credibilă scuza. Eu de fapt doream să văd cât mai mult din această clădire. Mi se părea o combinaţie fantastică între Epoca Victoriană din Londra, un vechi palat al nobililor specific acestor ţinuturi asiatice, ambele amestecate cu puţină modernitate. Şi când mă gândeam că puştii aceștia ar fi putut să renoveze întreaga clădire după bunul plac. Încă mă întrebam de ce au păstrat-o aşa. Poate că doamna directoare ţinea la valorile tradiţionale... sau poate că era altceva la mijloc.

   Pauza de prânz venise repede. Aveam să mă îndrept către cantina şcolii cu cinci bodyguarzi. Suho şi Xiumin mergeau în faţă, Kai şi Tao în spate, iar Lay mergea cu mine în mijloc. Încă nu mă obişnuisem ca lumea să se holbeze la mine atât de ciudat. Fiecare îşi dorea să iasă în evidenţă şi nu-mi părea că cineva să fie prieten cu cineva. Doar o mare de copii ce se chinuiau să fie unii mai buni decât ceilalţi.

   Cantina nu semăna nicidecum cu una tipică şcolilor, era o adevărată sala de mese cu autoservire. Şase mese incredibil de lungi erau aşezate paralel în mijlocul sălii. Ferestrele aveau undeva la trei metri în lungime şi unul în lăţime, draperiile roşii erau prinse cu şnur auriu, din tavan atârnau şase candelabre frumoase din cristal cu lumânări. De asemenea, peste feţele de masă roşii, erau aşezate sfeşnice cu trei braţe, iar lumânările ardeau liniştite în ele. În aer plutea un miros de levenţica — care venea probabil de la lumânări — amestecat cu unul de mâncare. Nu ştiam dacă era plăcut sau dacă era grețos. Aşezându-ne la una dintre mese, unde era mai puţină lume, Lay şi Xiumin se aşezară de-a dreapta şi de-a stânga mea pe acea băncuţă care era la fel de lungă ca şi masa, în timp ce restul băieţilor se aşezară în faţa noastră.

   — Vrei să mănânci? întrebă Xiumin.

   — Da, am rostit. El dădu să se ridice, însă mâna mea îl opri. Vreau să mă duc singură, aţi umblat astăzi precum nişte gărzi de corp plătite de o vedetă ca să-i apere integritatea şi mă cam sufocaţi. Nu o să mi se întâmplă nimic.

   — Nu ai cum să ştii asta, spuse Suho, ridicându-se în picioare.

   — Tu m-ai învăţat să mă apăr, mai ştii? Acum stai jos. Deja îmi respiraţi aerul şi am rămas destul pe ziua de azi fără spaţiu personal, am zis, trecându-mi picioarele de partea cealaltă a băncii pentru că apoi să mă îndrept către bufet. Îmi era pofta de ceva dulce, şi chiar văzusem în treacăt un tort cu nucă, frişcă şi marţipan. Luându-mi o farfurie şi aşezându-mi felia de tort pe ea, în spatele meu am auzit pe cineva dregându-şi vocea. Întorcându-mă, am dat ochii cu băiatul cu părul şters: Sehun. Ochii căprui radiau puternic în lumina slabă din încăpere.

   — Bună! spuse, afişând un zâmbet mic.

   — Te ajut cu ceva?

   — Şi eu care credeam că eşti mai drăguţă.

   Dându-mi ochii peste cap am dat să plec, însă mâna lui mă trase înapoi.

   — Hei, ce ai zice să ieşim?

   — De ce? Ca să mă laşi și pe mine de izbelişte cum ai lăsat-o pe Victoria?

   Faţa i se întunecă, iar maxilarul i se încleştă. Mă trase şi mai aproape, începând să-mi vorbească printre dinţi.

   — Habar nu ai despre ce vorbeşti!

   — Hai nu zău? am întrebat ironic, făcând vânt farfuriei pe care aveam tortul. Frişca i se întinse pe faţă, iar farfuria căzu pe podea, spărgându-se.

   — Asta e pentru Vikki.

   Pumnii i se încleştară în timp ce se aporia periculos de repede de mine. Nu aveam de gând să mă mişc din loc însă ceva mă prinse de încheietură, trăgându-mă cu disperare. Era o fată care mă trăgea spre ieşirea din cantină în fugă. Mă cără după ea preţ de câteva culoare şi etaje, apoi mă împinse într-o sală de clasă, închizând uşa în urma ei şi proptind un scaun sub clanţă.

   Abia izbutind să respir, am îndrugat:

   — Tu eşti sănătoasă la cap? Aproape că mi-am rupt picioarele pe scări.

   — Scuze, dar crede-mă, nu voiai să fii acolo când i se ridicau amicii de la masă, spuse bruneta. Abia acum îi observasem ţinuta — nu că aş fi avut timp să o observ în timp ce încercam să nu-mi rup gleznele. Purta o pereche de pantaloni scurţi negri peste care era prinsă cu câteva catarame metalice un fel de bucată de material şi nu ştiam dacă era chiar o fustă. În sus purta o bluză în două culori. Gri şi galben neon.

   — Sunt Hyuna.

   —Gayoon.

_______________________________________

Ce ziceţi? Cum vi se pare acţiunea. Am cam forţat-o puţin spre final, ştiu.
La început aveți un picspam cu Gayoon, Lay si Victoria, iar la final, unul cu Hyuna si Gayoon.