Viorel nu-și mai dorea chiar să moară. Nu era nici departe. El de când a început Simona că să se lanseze în mărturisiri a știut că nu-i a bună. Florin s-a eschivat excelent, însă.

Niciodată nu zici tot, asta Viorel o știa de mic. Ții pentru tine, mănânci mai puțină bătaie. El nu reușise, la viața lui, dar poate alții. Toată lumea minte că înțelege, dar când ești cu adevărat sincer cu ei, toți se dau la o parte.

Se uită la telefon, unde îi dăduse mesaj brunetei că vine și el în club. Aia îl direcționa către ea. Nu a reușit să găsească calea, adevărul sau viața Viorel, se smucea lumea lângă el și-l distrăgea, tot făcea dreapta în loc de stânga. Într-un final, a renunțat. N-a mai anunțat. Așa că avea listă de mesaje, după ăla în care a confirmat că ajunsese în club.

Ne vezi?

La masă din colț.

Ai urcat?

?

Mai vii?

Cred că mai stăm puțin

Vezi că noi plecăm

Ești viu?

Măcar scrie când te trezești, că mă gândesc că s-a întâmplat ceva

Viorel fugise acasă, unde și-a molestat colega de apartament, care nu mai putea dormi de cât îl ura. Nu se putea uita la ea, nici ea la el -- se băgase undeva cu fața în ceafa lui Florin, să vadă în față.

Cum ajunsese el în mizeria asta?!

Se referea desigur la mersul la nuntă, că știa de ce se urcase pe Mia, făcând relația lor irespirabilă: din prostie. Păi dacă era deștept, ori de la început, ori deloc. Și așa era prea mică de înălțime pentru el, se cocoșa de tot.

Toată viața lui a fost cel mai prost, de departe. 

Mai rău o ducea Florin, că Simona-și adusese aminte.

"Mă tot gândesc la bancul ăla. Mă sperie că ajungem să divorțăm. Mai bine acum," îl implora. "Zi, orice ar fi!"

Era o capcană evidentă, însă Florin era prost și el, cu Simona.

"Nu știu dacă se merită să zic cu voce tare."

Nu se merită, Florine, taci!

"Deci e ceva!" Simona știa. 

"Mi-e frică să-ți spun."

Alea nu erau cuvinte de zis înaintea nunții. Viorel se precipită, îi dădu mesaj lui Florin. Însă realiză doar după Send ca telefonul moldoveanului era și GPS, lipit de parbriz.

Cuvintele lui se afișară în fața cuplului:

Taci în plm!!!!

Simona se întoarse la el, "Și tu știi?!"

"Nu știe nimeni," Florin încerca s-o liniștească, fără să-și dea seama că își făcea groapa mai mare. "El doar știe că nu are rost. Câteodată unele lucruri nu trebuie zise."

Simona vulcănea. A rezistat sub un minut.

"E o prietenă de-a mea?" a întrebat, speriindu-l pe Viorel. O nu, Florine!

"Nu bre, ce-ai?! Nu numai că mă urăsc ele pe mine, ci și eu pe ele! Ceea ce e rar!"

Bine, mă, măcar atâta cap să ai și tu!

"Atunci ce poate fi?" 

"Sincer," Simona era diavolul gol, "Și dacă ai avut tu ceva cu alta, până la urmă trecem noi peste. Am mai trecut, mi-ai explicat…"

A promis că nu mai face. Dar Viorel avea o bănuială, îi era frică să o gândească. Nu era Florin care avea ceva de declarat, era ea.

"O să schimbe felul în care mă vezi," ceda Florin, puțin câte puțin.

"N-are cum."

Era impresionant s-o auzi pe Simona așa convinsă că nu, când lui Viorel îi era atât de clar că da.

Dacă ar avea el ceva de zis, ceva ce nu știa nimeni altcineva, ce ar fi fost? Adevărul era că nimic. Ținea așa de mult la adevăr, că n-ar fi putut vorbi cu cineva și să nu fie el. Poate de aia nu mergeau relațiile lui și fugeau femeile care-l cunoșteau mai bine.

Din fericire, era un om logic, așa că învăța. Iată! Trebuia cumva să mintă cu atâta talent, încât să pară cel mai sincer bărbat. Asta-și doreau femeile. Primul subiect de test? Lângă el, Mia Iacoban.

"Îți mai e rău?"

Era chiar o întrebare izvorâtă din sincer interes, trebuia să afle înainte de misiune, că-i modifica planul de atac.

"Nu mă face să mă întorc spre tine, că vomit."

Nu era ușor de alungat Viorel, mai mult se oftica și te urmărea. Nici cuvintele nu-l prea dureau, avea pielea tare. El trebuia bătut, ziceau ai lui, în glumă. Câteodată-n serios.

"Zi, Florine, că mor!" Simona parcă bătea din picior, stând.

"E nedrept față de tine și o să te rănească."

Viorel clătină din cap. Mare prost. Păi mai scăpa acum? 

Simona se rotise cu tot corpul, lărgea centura de siguranță, "Oprești mașina și îmi zici!"

"Caut să trag pe dreapta," o amână el. 

O îngrozise de-a binelea -- și pe Viorel: chiar era de oprit mașina!

"Dar ce poate fi?!" Simona era supărată că nu se vedea nicăieri unde puteau opri pe serpentinele alea.

"Nu mă mai bate la cap, că nu-ți mai zic! Și oricum mai bine nu, că e o mizerie!"

"Nu poți să nu-mi zici!" Plângea, dar nu era tristețe în vocea ei, ci nervi.

Viorel încerca să evite să fie martor, nu prea avea cum, se întoarse la Mia, care se uita în față, nu părea că aude. Dar a închis ochii când a răspuns Florin.

"Îți zic și acuma dacă vrei, însă îți garantez, mai bine nu!"

"Nu se poate altfel. Mă dau jos din mașină, iau un Uber până-n București!"

Viorel nu știa cum să-l ajute pe moldovean. Întotdeauna ăla știa ce să zică, cum să pună problema, cum să scoată pe oricine din bucluc. Și, pentru că era cel mai bun prieten al lui Viorel, vrând-nevrând, era de datoria Lunganului să salveze situația. Misiune nouă! Poate o îmbină și cu aia de a o reîmpăca pe Mia cu persoana lui. Și dacă rămâneau colegi de apartament doar, tot era mai bine să nu-l urască.

Se mai uită o dată la telefon, era jenant motivul pentru care nu putea fi el sincer cu grupul despre fata din berărie. De când l-a găsit pe Facebook, Viorel a avut o realizare, încă de la fluturii de pe profil. Avea și părul umflat, filtru sepia. Putea fi lejer contul Miei, o chema și ceva Maia. În berărie nu semănau deloc, aia era mai decoltată și cu părul aranjat, întins -- acu' vedea și el -- artificial. Nu se putea lăuda deloc!

Dacă observa vreunul își lua MF: Mișto Forever. De aia nu o adăugase pe fată încă. Sigur vedea Simona.

Votă și el, "Oricum tre'să facem schimb de șoferi, cred că mai bine vorbiți atuncea. Benzinărie, baie. Facem o serată."

Simona știa ce-i face, îl privi cu ură, dar n-avea argumente logice și știa că Florin oricum nu scapă, dacă opresc. 

"Nu mă mai urc în mașină dacă nu-mi zici!" acceptă ea soluția temporară. "Uite, e o benzinărie la un kilometru," era pe telefon, pe hărți. 

"Nu mergem la aia! Lasă că știu eu unde oprim!"

"Nu, acolo oprim, nu mai rezist! Nu mai evita!"

"Nu evit, că clar te-ai pornit și până nu ne certăm nu te lași."

"Inventezi ceva, să scapi," Simona plângea acum cu lacrimi mari, sincron. "Tragi de timp!"

"Îți zic aici, de față cu toată lumea?"

Nu!!!!

"Da! Păi ăștia sunt ultimii doi oameni care cred în noi!"

Viorel? In niciun caz! Mia avea ochii măriți, nici nu se mai prefăcea că nu ascultă.

Nu se aștepta nimeni la ce a zis Florin.

"Vreau să faci sex cu altcineva."

Pentru că nimeni nu zicea nimic, de exemplu Viorel își observa adidașii și Florin părea că s-a reîntors la condus, tot Simona a trebuit sa ceară explicații, "Adică?!"

"Păi, cred că de asta și umblam eu, să-ți dau cumva voie."

"Pentru mine umblai tu?!" Simona se isteriza. 

"Păi să ai liber, să mai vezi și tu. Și ne găseam noi. Și știu că e nedrept, că e singurul lucru pe care nu poți să-l faci, însă eu încă vreau să mă căsătoresc cu tine! Mai greu era să-ți zic, că oricum nu voiam să te oblig la nimic."

"Da' tu crezi că eu am stat cuminte că nu vedeam bărbați? Am stat pentru că am vrut!"

"Simona," Florin vorbea serios, privea noaptea din drum. "Sunt un bărbat simplu. E o grijă pe care mi-o fac: că nu vrei neapărat să faci sex cu mine, dar te-ai învățat, și ești reticentă la nou. Mi-e rușine, dar nu mă pot gândi cum altcumva as putea fi sigur!"

"Că-ți zic eu!"

"Bine," Florin răsuflă sarcastic. "Te cred! Bine că am rezolvat-o!"

Simona nu mai zicea nimic, i se auzeau doar mucii.

"Uite, o să zici că fac doar ca să te rănesc, și nu e adevărat: urma să mor fără să-ți zic vreodată, și n-aveai de unde să afli," a întrerupt ea tăcerea. "Nu știu de unde ai fost tu mereu așa sigur că nu te-am înșelat, dar eu nu te-am contrazis! Tot așa, că-ti schimba părerea despre mine. Poți sta liniștit: știu cum e cu altcineva. Tot pe tine te-am ales!"

Nicio femeie nu era fidelă, se supără Viorel. Mai rău se supără Florin, frâna.

A tras într-un tufiș, pe avarii. "Lăsați-ne singuri!"

Viorel nu știa să consoleze, dar știa să execute.