Florin a intrat hotărât în biroul socrului său, amintindu-și de atunci când a fost împins de o mână vânjoasă pe aceeași ușă, adus să dea explicații că de ce a ținut-o pe Simona în cămin.

Și atunci se activase Florin Filter! Păi avea ce să-i zică cineva, oricine?! Să-l supere?! Era imposibil.

Atuncea era și mai tânăr, nu-i păsa ce zicea mafiotul, mai ales că nu credea că se mai vad. I-a văzut mustața și începutul de chelie și a decis ca părerea lui e irelevantă. Florin era la primul job! Fata aia frumoasă îl plăcea! Era un erou în cămin!

Domnul Ionescu nu l-a lăsat să vorbească decât ca să răspundă la întrebarea dacă el a fost ăla de a răpit-o pe fiică-sa din centruvechi. Nu se aștepta la cel mai decis: "Da!"

A continuat ca și cum lui Florin îi era frică. I-a explicat că el nu se joacă, că e grav când dispare Simona, si că dacă a reușit o dată, că a ieșit de nicăieri, nu însemna că paza ei nu va fi gata să-l domolească, data viitoare. 

"Am văzut că ai note mari la facultate, ai servici bun. Nu e nevoie să-ți fac desen, ești băiat deștept. Știi și tu că în orașul ăsta, n-ai nevoie de dușmani. Mai ales de dinăia ca mine: motivați si cu resurse. Stai departe de Simona si uită c-ai trecut pe-aici!"

Florin a făcut o plecăciune, "Să trăiți!" 

Dacă îl subestimai, parea hiperamabil.

A fost scos cu paza, că urla "Simona de pe Șelari, unde ești?" A deschis uși la întâmplare. Nu l-au mai dus în birou, l-au aruncat ca pe gunoi, în fața porții. Și tot i se rupea, era gata și de bătaie. La București, ajungeai mai greu să te bați doar de fun.

Acu', Florin era în ziua nunții, plutea pe norișori în formă de oițe.

Și ce zi! Și-a cumpărat costum, l-a pus pe el. S-a dus la starea civilă. Mai să-i dea mesaj Simonei să vadă pe unde e: era el supărat, dar se temea că nu vine și n-are cu cine se certa! Până a apărut o mașină mare și neagră pe strada îngustă, cu un glob disco blond înăuntru.

Toți dinții Simonei erau la vedere, încă din mașină. Ieși la el, avea altă față, că se machiase cu argintiu, dar n-avea cum să ascundă ochii și buzele alea mari. Era într-o rochie care venea în valuri de voal până la genunchi, strânsă sus în tot felul de scântei. A uitat Florin că se certaseră.

Nimic nu putea trece de Florin Filter Pe Steroizi.

"Bună ziua."

Domnul Ionescu era la biroul lui, mai alb, mai puțin nervos. Stătea pe scaunul lui ca pe un tron, avea două pahare pline pe birou, îi indică să ia unul.

Auleu.

"Bună, da, a venit Simona înapoi," își ridică paharul bătrânul. "Bine-ai venit în familie!"

"Io m-am lăsat," Florin se făcu confortabil într-unul dintre cele două fotolii din fața biroului. Îl ținea un pic cureaua, dar costumul era mare, cămașa deja șifonată, papionul îl pierduse, se simțea în largul lui: nu intenționa să mai poarte costumul ăla, practic era în trening.

"Și eu mă bucuram că de-acum am cu cine bea!"

"Hai că de azi aveți rude în Moldova, n-o să mai fie problemă!"

N-a râs tatăl Simonei, dar nici n-a urlat.

"E pe drum maică-sa. Îți dai seama. Un singur copil are, îi planifică nunta de când a putut pune o rochie pe ea." Vocea sobră nu reușea să acopere disprețul depus de ani de zile. "Și uite că am ajuns eu polițistul bun," dinți în mod evident falși râdeau la el. "Hai, bea, o să fie nevoie."

Bău bătrânul tot paharul, zici că era apă. I se făcuse sete lui Florin.

Ceva pe monitorul dintre ei făcu mustața aia vopsită, că părul avea mult mai multă sare decât piper în culoare, să râdă sincer.

"Cu cine mi-ai venit în casă?!"

Ecranul fu rotit lent către Florin, era un filmuleț de pe hol, de la o cameră de supraveghere. În capăt, Lunganu peste -- spera Florin -- ceea ce părea Vâlvoi, altfel era doar el după un copăcel. De-ampicioarelea, mă?!

Florin nu se lăsă intimidat, "Sunt la început, știți cum e..."

"Decât în dormitoare n-am camere! Au noroc că nu se păstrează ce se înregistrează, doar dacă vreau eu, și nimeni n-are voie cu telefoane. I-au distrat decât pe băieții de la pază, live. De la ei am linku. Altfel ajungeau prietenii tăi pe net!"

Monitorul se suci la loc, "Și totuși, cu toate camerele mele, absolut niciodată n-am prins ceva cu tine și Simona. Nici măcar pe tine intrând pe geam."

"Io-s cam mare și prefer pe ușă," Florin merse pe sinceritate.

"Exact. Cele mai urâte lucruri, le-ai făcut de față cu noi!"

Nu părea impresionat neapărat, ci încerca să ajungă undeva.

"N-am nicio grijă, cu tine," termină el. "De fapt, ca să fiu sincer, îmi fac griji pentru tine. Nu cred că înțelegi în ce te-ai băgat. Eu de doășcinci de ani nu înțeleg."

Nu mai zicea nimic, probabil aștepta mersi de predică, dar Florin nu putea fi amabil dacă însemna să mintă.

"Bănuiesc, din cum te comporți și că ești singurul care a rezistat cu ea atât, că ți-a povestit de Incident."

Luat prin surprindere, Florin aprobă din cap. Se simți vinovat, așa că explică, "Nu foarte multe, că au luat-o unii când ieșea dintr-un club. Că nu ține minte." Și-a dat și el seama ce.

"De șase ani," tatăl Simonei luă paharul plin de care nu se atinsese nimeni, "Încerc să-i găsesc pe ăia care au luat-o noaptea aia și mi-au adus-o dimineața la poartă. Peste tot în țară am ajuns, pe tot felul de piste, una mai tembelă ca alta. Nu se știa nimic, și crede-mă, e rar!"

"Și acum probabil crezi," continuă el, "Că a avut cineva ceva cu mine, s-a răzbunat pe Simona. Așa crede și mă-sa. Aș accepta și asta, deși e greu, dar măcar să am idee cine!"

"Pentru că," paharul era gol, deja se întindea în spate după sticlă. "Eu chiar n-am genul ăsta de dușmani! Nu știu cum să explic, dar la viața mea mai mult am plătit taxă de protecție decât am încasat." Încă se gândea, "Pur și simplu nu există nimeni care să mă urască atâta!"

"N-am amante supărate... Au mai fost certuri, păruieli, dar mereu pe față, și niciodată nu s-a legat nimeni de copii!"

"N-am fost eu cel mai bun tată, dar să-i prind pe vinovați am crezut că pot. Măcar acolo, că era ceva la care mă pricepeam, să n-o dezamăgesc. Șase ani mai târziu, tot nimic nu știu, și ea nici nu se mai uită la mine."

"Și ajungi să te gândești," umplu din nou paharele. "Cine altcineva ar fi putut fi? Poate Drăgăneștii?! Ăia aveau un fiu, un pițiponc de-o vârstă cu Simona, trebuiau să se căsătorească, aranjat de mine și Drăgănescu bătrânu'. Nu erau ei, copiii, nici pro, nici contra, dar începuserăm să ne gândim oficial, devenea serios. Dacă aveau ceva de comentat, că niciunul n-a zis nu, era atunci. Au căzut planurile, după Incident. Însă serios, era vorba doar de-o conversație dacă nu mai voiau, ne înțelegeam noi. Lu' ta-su îi și părea rău, că el cam comentase de comportamentul Simonei, insistase să nu mai pună poze și să umble prin cluburi."

"Nu mai vorbesc cu niciunul, evident," se mai termina un pahar. "Am ajuns pe alte dealuri. Că îmi suna în cap răspunsul Simonei, când i-am zis că dacă e să iasă lipeala cu Drăgăneștii, tre'să mai pună haine pe ea și să o ardă domestic. Că na, tradiționaliști. Știi ce-a zis?"

Florin n-avea nicio idee.

"A stat serioasă în picioare acolo la ușă și a aprobat. Da, doar că are petrecerea asta de burlăcițe a lui Cleo. Apoi, Cumințenia Pământului se făcea. A stat dreaptă și a zis că ea e pregătită să se mărite, și că acceptă pe cine îi aduc eu. Dacă Max, Max atunci."

"Aproape că mă temeam pentru fante, lui nici nu-i crescuse barba. Am crezut că ne-am înțeles. Și pac, asta, fix în noaptea aia, și renunță Drăgăneștii!"

Florin se ridică, "Io sper că nu vreți să sugerați că Simona cumva a mințit legat de ce i s-a întâmplat."

"Zic că singura consecință în afară de răul provocat ei și familiei e că logodna aia a picat. Și Drăgănescu Senior chiar n-avea nevoie de scenetă. Putea zice nu. Deci rămâne Max, sau Simona. Eu pe el nu-l văd, dar poate sunt eu orb. Din fericire, o să-ți poți face singur o părere."

"Poate reușești să pui întrebări care aduc niște răspunsuri. Poate ai niște metode mai convingătoare. Și crede-mă, dacă a inventat Simona toată povestea, ori crede că nu ne pasă, mie și lu'mă-sa, de ea, ori nu-i pasă ei de noi."

"Fii atent la mama soacră," bătrânul luă ultimul pahar. "Și vezi cum o să facă Simona în maxim zece ani. Și dacă și atunci mai crezi că vrei să te lași de băut..."