Florin n-a văzut în viața lui oameni mai mici decât părinții Miei. Ea era cea mai înaltă din familie! Parcă toată gospodăria era de jucărie, se trezi că se întreba dacă își comanda tatăl Miei roabă și ce-i trebuie prin curte de la magazinele alea de pitici de grădină.

Capul familiei, țanțoș și drept, avea același păr negru ca ea, întins însă și pe față într-o barbă și mustață falnice, ca la preoți. Părea vopsit, doar câteva fire albe dădeau de înțeles că nu. Era ușor să te uiți în capul lui, dacă erai Florin.

Oamenii au fost complet copleșiți: mașina Simonei era cât un om normal de înaltă, a ieșit șoferul și Florin, care părea ceva badigard ținut lejer, apoi Simona, o vedetă îmbrăcată de aeroport, cu ochelari de soare de muscă și părul coafat de nu-l mișca vântul decât unde trebuia, în trening. Ieși și Lunganul, pe ușa cealaltă, el părea că e un rocker care se duce la manelotecă.

Ultima, Mia, cea mai mică dintre ei toți, roz la față, în negru. S-au ținut bine ai ei, nici n-au îmbrățișat-o sau ceva.

Bună ziua, Bună ziua, Bine ați venit, au făcut schimb de saluturi între ei, nu se mișca nimeni către nimeni.

Mia enumera oameni, "Ei sunt băieții cu care locuiesc: Viorel, Florin. V-am mai povestit de ei," trecu peste relația ei cu unul dintre ei. "Ea e Simona, soția lui Florin!"

"Dar ce tineri și frumoși sunteți, toți!" se entuziasmă mama Miei, și deși nu semăna deloc fizic -- fiind, la fel ca soțul ei, mult mai bătrână decât mama lui Florin, albise deja, acoperise cu un roșu de supermarket -- cu fiica ei, vorbeau la fel. Aveau aceeași voce. "Intrați, intrați!" Era o femeie rotundă, cu o rochiță cu flori probabil preluată de la vreo fiică, era cam colorată. Poate de aia își cumpăra ardeleanca haine așa largi.

Ambii Iacobani erau extra-fericiți să-și arate casa: la fel ca ai lui Florin, munciseră mult la ea, pe parcursul a ani de zile, și urma să se strice iar, și rămânea nevăzută. Așa că tinerilor li se făcu un tur, cu promisiunea că li se va arăta și grădina, despre care vorbeau ca și cum era mare, însă nu era pic de teren în satul ăla să plantezi o legumă. Toate casele erau înghesuite între ele, împărțeau pereții ca la bloc. Porți în ziduri, de parcă păzeau cetăți. Florin mai fusese în Ardeal, însă de fiecare dată se mira ce prost au imitat ei Germania.

Camerele, deși înalte, aveau cele mai mici ușițe. Erau ca niște geamuri, puțin ridicate de pe sol, încadrate în perete. Până și Simona se apleca să intre, mai mult de frică, că avea loc. Florin și Viorel au dat cu capul de câteva ori, Florin nici lateral nu reușea să orienteze în unele încăperi, aveau oamenii un perete întreg de ceșcuțe decorative agățate în rânduri. Știa că o să spargă una, până pleacă. Să fie doar una!

Lunganu își făcuse plan, o dată ce înțelese ce i se întâmplă, și era ca șarpele, se strecura pe lângă mobilă. Știai că se ținea cuminte, că nu vorbea deloc. O alegere înțeleaptă.

Florin n-avea problema asta, el și tatăl Miei au gravitat natural unul spre celălalt, și Florin în sfârșit a simțit cum era să fii singurul fiu într-o mare de fiice. Tatăl lui avea destui când a apărut el, așa că interesul lui oricum scăzut fusese consumat deja.

În casa aia, se vedea că se sperase ca măcar mezina să fie băiat, dar le-a ieșit nu doar fată, ci Mia.

Uite așa a trecut Florin, de mână cu Simona, și cu Viorel în urma lor, prin toate încăperile, că Mia a fost băgată direct în bucătărie de mama ei, să ajute. I s-au arătat toate îmbunătățirile la care lucrase tatăl Miei personal, au fost duși în șopron, unde Viorel a dărâmat niște greble, neobișnuit cu decorul. Nu atingea nimic, până și Simona era mai curajoasă, curioasă ca la zoo.

Nici nu-i dădu drumul bine la mâna, că o auzi țipând, "Florriiiiin!!"

Se întoarse, complet extaziată, arăta spre ceva alb ce se întrezărea între scânduri, "E o căpriță!"

Nimeni nu înțelegea, așa că Simona a continuat, "E ciudat cum sunt mai mici decât te așteptai, dar totuși destul de mari!"

Tatăl Miei se simți dator să explice, "Dincolo de perete țin niște animale. Nu mai avem multe, mai mult găini, rațe și căprițele alea trei."

"Vai, e una și cu negru!" Simona făcea poze prin crăpături. Îl lovi pe tatăl Miei, "Nici nu știam că pot fi negre! Credeam că doar albe și cu coarne! Uite, aia n-are coarne!"

Mai rău, Viorel era lângă ea, se aplecase să vadă și el.

"Da' chiar așa e! Și-s femele amândouă!"

"Da' voi n-ați mai văzut o capră?" tatăl Miei se vedea că face mișto, nu credea că e adevărat.

"Nu live..." Simona explică.

Noroc că zâmbea automat și n-avea omul ce să zică decât, "Da' unde-ați crescut voi?!"

"La oraș?" Viorel întrebă în loc să-l lămurească.

"N-au la zoo de-astea domestice," Simona îl susținu, "Adică de exemplu crocodil am văzut la șase ani."

Se vedea pe fața omului că nu era impresionat deloc. "Păi și... n-ați avut voi niciun bunic, undeva?"

"La mine toate rudele sunt în București," Simona era mândră de ea, complet degeaba. "Dar mi-ar fi plăcut!" minți expert, nicio trăsătură n-o trăda.

"Eu am niște bunici la țară, cred," Viorel văzu că tatăl Miei era mai mult curios decât supărat, și deci căpătă curaj. "Nu ne vizităm între noi."

"Săracii de voi!" bătrânul nu-și imagina viața în afara curții ăleia.

I-a scos înapoi afară, i-a băgat pe altă ușă în alt coteț, le-a prezentat familia: "Ea e Ciuta. Ea e Cornuta. Și aia e Rodica. Roade tot," le-a explicat pe un ton care putea fi glumă, însă putea fi și complet serios, că nu surâdea sau ceva.

"Când erau fetele mici," arătă în jur, "Aveam grajdul vechi. Acum ies pe acolo, în spate."

Pe un gemuleț, se vedea grădina din spate, urca un deal abrupt, mult mai mare decât părea că are loc geometric, de parcă era iluzie optică. Nici nu se vedea gardul din fund, acoperit de un pâlc de pruni.

"Văd că aveți cartofi, roșii. De toate," Florin știa că trebuie să lași omul să facă inventarul.

Înflori tatăl Miei, "De toate avem! Acum mai puțin, că ne ajunge. Dar în fiecare an creștem un porc!"

"Porcușor!" Simona îl găsi imediat. "Vai dar ce mare e! Și murdar!"

"Nici porc n-ai mai văzut?!" Tatăl Miei o compătimea sincer.

"Ba da, dar dinăia mici," era rândul ei să-l uimească. "Avea prietena unui amic. Era fix așa roz, doar că mult mai mic," desena un chihuahua în aer. "Foarte cuminte," îi aduse aminte lui Florin că ea și-ar dori un pet mai exotic.

"Ghiță," îl prezentă tatăl Miei.

"Îl mai scoateți de aici?" întrebă inocent Simona. Ea nici la grădina zoologică nu se mai ducea ca adult, de milă, normal că i se părea că n-are Ghiță loc și că trebuia plimbat în lesă prin sat.

"Da," tatăl Miei râse. "O singură dată, de Crăciun!"

Aia îl distră pe Viorel, dar nu și pe Simona. Se posomorî, "Îl... omorâți?"

N-avea răspuns bătrânul, complet mezmerizat de acest nou concept în care țineai porc de dragul porcului.

O lămuri Viorel, "Nimeni nu te ține să-ți dea de mâncare dacă n-aduci vreun folos."

Dezumflată, Simona o lăsă baltă. Slavă Domnului că n-a trebuit să-i explice Florin, că se certau. Cumva, el ajungea de vină.

Mia intră în șopron, transpirată, avea părul mai vâlvoi că niciodată, era prins cu agrafe în vârful capului, și evada în toate direcțiile, răsfirat în lumina ușii.

"Haideți să mâncăm!" îi zise lui Viorel, care se scutura de praf, abia aștepta să iasă. Adidașii lui din America riscau să ia bălegar.

Simona își lipi toată persoana de Florin, și el, amețit, își dădu seama prea târziu că voia ceva. Ceilalți ieșiseră, îl reținu o secundă.

"Ce vrei?" o luă direct.

Zâmbetul ei se transformă în doi ochi rugători, "Florine, nu-l putem lăsa așa!"

"Pe cine?!" Erau doar ei doi.

"Pe Ghiță!" Simonei îi tremura vocea. "Trebuie să-l salvăm!"

O, nu.

"Hai te rog să nu fim noi ăia nebuni. De aia e Viorel aici!"

"Florin, dar stă închis în trei metri pătrați! Și o să moară ca să ce? Să-și împlinească visul de a deveni sarmale?"

"Io m-aș simți împlinit, daca ar face cineva sarmale din mine!"

Simona strâmbă din nas, "Mereu îți bați joc."

Trebuia calmată, "Și unde exact plănuiești să-l ducem?"

"La un sanctuar, ceva! Sunt ferme care cu asta se ocupă!"

"În România?! Cred că se numesc abatoare."

O trase de mână afară, că parcă se vedea locuind cu porcul în Amsterdam. Era loc doar de unu.

Tot nu scăpă, Simona îi șopti când se așeză la masă, "Dar dacă găsesc unde să-l ducem, mă ajuți?"