Nu mergea bine pentru Simona. Florin era încă prea calm, deci nu o mai iubea. Ar fi înnebunit pe loc el să vină ea logodită cu altu', anul unu de relație! Acu' parcă aștepta ca ea să plece, și încă cu martori. Nu pricepea nimic, câteodată.

Pe deasupra, propria gură spurcată doar îi adâncea groapa. N-aveau cum să țină martorii cu ea.

Știa să fie rea, era chiar un talent apreciat în casa în care crescuse ea. Casele, mai exact, că mama ei evadase la Breaza. Acolo aveau o vilă, și mai aveau trei în București, după cum i se tot repeta. Și coaforul, și că ce greu a fost cu el la început, cât a muncit tatăl tău!

Simona știa foarte bine cât a muncit tatăl ei: tot timpul cât nu era cu ea. Amantele erau tot job, țineau de imaginea lui mai mult, deci nu era cu supărare în familie. Adică era, dar cu altele, mai vechi. Toate legate de bani.

Nu se știe când au încetat părinții Simonei să-și vorbească, însă ea nu și-i putea aduce aminte pe amândoi în aceeași camera, interacționând. Că ei mai țineau cine, evenimente, participau la miliarde de nunți, și erau mereu amândoi, niciodată însă vorbind unul cu celălalt. Asta credea Simona că o așteaptă pe ea, doar că mult mai rău, pentru că ea nu avea grația mamei ei în a accepta adulterul. În niciun caz nu se vedea așteptându-l pe Florin, doar gândul o făcea să-i tremure mâna pe telefonul auriu.

Cu ceva timp în urmă, când singura lor problemă era că își căuta el job în afară — Budapesta, să fie aproape, vii și tu într-un an — ca să îl impresioneze pe tatăl ei, Florin o obligase practic să meargă la nunta nu știu cărui fost coleg de cămin din Regie, cumva și el tot moldovean.

Așa a mers prima oară Simona în Moldova, ea credea că E58 are doar sens spre București. Nu refuzase inițial că era ea fițoasă, chiar a fost flatată, nu fusese niciodată invitată undeva oficial fără ca tatăl ei să fie anunțat întâi și să-și dea acordul. Nici la întâlnire cu cineva nu se ducea fără alți trei bărbați în jurul ei, plătiți să o apere. Că lumea e rea, că au dușmani, că o ia cineva. Nu prea era cazul, însă Florin a fost clar: am eu grijă de Simona, ori venim amândoi înapoi, ori doar ea.

Când zicem nu prea era cazul, zicem că aproape niciodată Simona nu a fost atacată pe stradă, luată din fața clubului de o mașină, cu cuțitul la gât. A fost suficient să se întâmple o dată.

Avea doar un badigard atunci, și n-a văzut omul ce l-a lovit. N-a fost nici vina lui, deși pe el s-a focusat tatăl Simonei, că ce ține minte. De acolo se știa de cuțit. La ea s-au oprit întrebările la nu mai știu, cred că era ceva în băutură.

A fost greu să zică asta cu voce tare, mai greu a fost să realizeze că tatălui ei, care urla convins că fusese o lovitură plănuită de mult, perfect executată, cumva partea asta încă i se părea suspectă, că s-ar fi obosit cineva să pună ceva în vodka orange-ul ei. Insinuarea era că oricum Simona nu mai știa de ea.

Fiind inutilă în orice demers de a găsi vinovații, Simona a fost exclusă din procesul de căutare, și nu s-a mai vorbit niciodată cu ea pe subiect, ca și cum nu s-ar fi întâmplat.

Nu fusese timidă niciodată ea, nu prea credea că are ce să i se întâmple. Nici nu a devenit, însă s-a izolat mai bine, îl asculta mai mult pe tatăl ei. Își plătea greșeala.

Poate de aia se pornise ea în club într-o noapte de iulie atât de umedă de boxele parcă scoteau aburi, și totul era o saună de terase. Că vrea să scape de pază, că nu mai suportă, că tatăl ei pusese camere peste tot mai nou, de parcă venea cineva vreodată la ei neinvitat, și avea el niște afaceri noi cu niște oameni noi, și hai să meargă Bobby cu tine peste tot.

Și așa a ajuns Simona de se certa cu trei malaci pe o străduță întunecată în Centrul Vechi, țipând la bieții oameni care făceau și ei bani de-un ceas de aur. Încercase să fugă din club, dar deja îi știau manevrele. Îi ura pe toți, să o lase în pace să se plimbe dracului singură prin centru, cinci minute. Și ei și-ar fi dorit, dar nu puteau.

Și atunci se ivi Florin. De fapt era acolo de mult, urmărea ceea ce părea a fi trei gorile încercând să încolțească o fată. El era afară să vomite și poate mă și pișam, că la baie era coadă, așa că m-am dat mai pi-o străduță.

Florin venise complet accidental în acel club unde a țipat la barmaniță aflând cât e berea. El era cu niște prieteni de-ai unor prieteni de băut. Cum ar veni, s-au unit două găști de băutori înveterați care nu se cunoșteau dinainte, doar beau în același loc, și au rămas doar cei hardcore din ambele. Majoritatea decidea unde se termina seara, iar ai lui Florin dispăruseră, așa că trap era, aia le plăcea ălorlalți să asculte. Ca să uite de muzică și îmbiat de primul lui job serios bine plătit, Florin a băut cam mult, ajungând în stadiul de beat-Florin.

Simona avea un motiv de cvasi mândrie: era singura persoană de sex feminin care l-a văzut vreodată așa. Să ne înțelegem, nu vorbim de sex anatomic, ci pe cine considera el prea sensibil, avea Florin radarul lui. Dacă părea că nu poți să suporți, te scutea.

Ar fi scutit-o și pe Simona, dar așa s-au întâlnit, el marșând spre ea pe aleea aia îngustă, unde nu era țipenie de om, că mersese ceva cu garda după ea, până să cedeze și să țipe la ei.

„Da' lăsați fata, ce-o tot urmăriți?" i-a admonestat Florin pe cei trei.

Era greu pentru omul însărcinat să o păzească pe Simona să se exprime fără să scoată cuțitul, mai ales că el atunci când își pusese cravata, dimineața, nu crezuse că o să se bată fără motiv — doar pentru că se trezește unul că vrea să o salveze pe una de propria securitate. Omu era versat, ca și echipa lui, a dat bătăi, mai important: a și primit. Ce nu i se întâmplase omului până atunci era să se bată fără scop. Mereu era ceva concret la mijloc într-o bătaie, și toți oamenii implicați știau ce e. Cu Florin, Simona văzu pe fața lui, omu' a fost total luat prin surprindere.

Lui Beat-Florin-Florin nu-i era frică de cuțit, deși tuturor celorlalți Florini, da, după cum a aflat Simona atunci. Avea el o agilitate aparte, nu puteai băga cuțitul în el, cât era el de mare, aluneca cuțitul pe burtă, credea el. Deci a fost ușor pentru el să decidă să îi dea un pumn în față lui Bobby, leșinându-l pe loc.

Pe ceilalți doi i-a dat cap în cap, dar nu de la început. Pe primul l-a luat de gât și îl folosea ca scut în fața cuțitului celuilalt. Singurul noroc al lui Florin a fost că namila pe care o strangula avea mâinile mult prea scurte ca să îl poată înțepa cu cuțitul undeva vital, iar celălalt badigard chiar nu voia să își înjunghie colegul pentru că un nebun a decis el să dea bătaie absolut degeaba. Erau pregătiți pentru orice mișcare organizată, dar la civili nu aveau voie să bată intens când era și Simona, se rezolva și fără scandal pe numele ei. Așa că au primit câte o palmă de uriaș pe urechea dreaptă, respectiv stângă, și li s-au apropiat capetele în mod forțat, presate de acele lopeți, până când li s-au unit creierele în noapte.

Urmau a doua zi sa își pună tot cravatele alea, tot plini de arme pe ei — ei doar nu se gândiseră să scoată pistolul la un civil, mai ales așa beat — cu mai mulți bani în cont la sfârșitul lunii. Era genul de greșeală care era din vina Simonei.

Rămasă singură cu un nebun care tocmai îi bătuse paza, Simona își evalua șansele să iasă din aleea aia. Omul nu o bloca sau ceva, era doar el mare.

Se uita de parcă n-avea nici cea mai vagă idee ce e cu ea, ochii lui căutau indicii, insistând în locuri unde chiar nu aveau cum să le găsească.

Abia când au ajuns la față, și el a tresărit, „Ești bine?", și-a dat seama ea că i se întinsese machiajul.

Era o întrebare bună de pus înainte să bată trei oameni. Activitatea fizică îl trezise. Era în stadiul de beat-fericit.