Simonei îi plăcea la casino. Nu fusese niciodată într-unul din România, însă rochițe cu paiete avea pentru orice ocazie.

Jocurile de noroc i se păreau interesante de privit. De ce să arunci cu banii?

Lunganul gesticula către un panou de deasupra unei rulete, cu numere pe roșu sau pe negru, câștigătoare în turele trecute.

"Nici nu contează," povestea el, animat. "Pare că te poți orienta statistic, dar nu poți! Fiecare aruncare are șanse independente. Nu e ca la poker."

Mia dădea din cap, ea și Florin erau mai atenți la masa de femei în rochii mini dintr-un colț, parcă toate făcând parte din colecția Barbie din care lipsea Simona. Florin era fericit să explice, "Vezi? Îți dă țigările gratis ca să ai bani de jetoane, de femei!"

Simona îi dădu un cot, "Doar că stau cinci femei la o masă, nu înseamnă că-s și de vânzare."

Viorel era fericit să se contrazică, "Da, da. Ziceți voi ultima oară când v-ați înțolit cu patru prietene și v-ați dus la casino noaptea, să stați la masă. Vorba moldoveanului, între raftul de țigări și bufetul suedez."

"Stai mă, să le vedem ce joacă. Până acum, nimic," lui Florin îi plăcea să nu fie el ăla ghiolban. Eveniment rar.

"Nici noi," Mia preciză. Se juca cu jetoanele în mână, intrarea minimă, plătită de cardul tatălui Simonei.

În jurul lor, viitorul luase trecutul la pilă. Pereții vechi desenau curbe clasice aurii sculptate rotunjit oriunde putea fi un colț prea aspru, în jurul a monitoare stridente orientate să fie cât mai vizibile, unde se derulau rânduri verzi, negre sau roșii. Strigau într-o limbă străină, în care literele erau cifre, și invers.

Din cauză că era superstițios, tatăl Simonei nu juca niciodată jocuri de noroc pe bani. Nu-l prea chemau prietenii lui să participe la serile lor private, că nu se distrau cu el. Îi zisese el o dată, mai demult, Ăștia cred că mi-e frică să nu cumva să pierd. Nu de asta nu joc, că doar bani am, o asigurase repede. Doamne ferește să creadă Simona că vor fi săraci vreodată, așa cum se născuse el. Nu joc pe bani că nu vreau să-mi consum norocul pe asta. Îi fac io. Mie-mi tre' noroc la sănătate, la familie, să-ți fie ție bine...

Drept urmare, Simona nu respecta foarte mult oamenii de care era înconjurată. Măcar femeile de la masa din colț erau la job, la fel și chelnerii și dealerii, dar să vii în timpul liber să arunci bani pe o roată cu numere era ceva de neimaginat pentru ea. Nici nu știa cum se obțin banii munciți, însă ea nici donații nu ar fi aruncat, așa.

Într-o mare de costume alese de mame sau neveste, șifonate de scaunele incomode -- că n-avea sens să te faci prea comod, poate voiai să încerci altă masă, mai norocoasă --, Simona nu înțelegea cum de se simt oamenii ăia așa norocoși.

Florin evaluase și el încăperea, "Cred că aia blondă e liderul." Nici interesele lui nu se legau neapărat de gambling, însă tot îi plăcea să se joace.

Simona se încruntă, deși era consolată fără voia ei de cum alesese el fix pe aia care semăna cel mai mult cu ea.

"Cred că liderul e la altă masă," Lunganul stabili. Se vedea că se simțea în largul lui, deși pe el și pe Florin i-au lăsat să intre doar pentru că erau cu ele și păreau că au bani de aruncat să le impresioneze. El sigur nu intra, îmbrăcat în blugi și tricou; noroc că nu avea adidași în picioare, că nici zâmbetul Simonei nu l-ar fi ajutat.

Lângă el, Mia făcea ochi mari în jur, "Doamne, câtă risipă."

"Distracția unora e risipa altora," decretă Filosoful din Bărăgan. Era oricum mai moale Lunganul, relaxat pe teren propriu, se calmase cu ardeleanca. Nu-l puteai supăra, în seara aia.

Cam așa era și Simona, în seara aia de demult în care în sfârșit toate schemele ei de a-l aduce pe Florin înapoi în București reușiseră. A venit el la ea, până la urmă, deși erau despărțiți, în weekendul de după Raisa. Trebuia să fi știut că era ceva în neregulă, însă Simona era prea fericită că îi funcționaseră manevrele. Block, ceartă, împăcare, ceartă, block, Florin Facts...

Nu a mai zis familiei, pentru că deja făcuse scandal că nu se mai împacă niciodată cu el, și în plus Florin a fost categoric, Dacă mă pui în fața lui tac'tu, ne batem. Sută la sută.

Acum avea mai mult sens, Simona strâmbă din nas. El voia să-i zică de Raisa. Atunci, însă, ea era mai mult paranoică de Mia.

Deși ardeleanca nu era genul lui Florin, fiind complet imună la poante cu tentă sexuală, Simona mereu o invidiase pentru că stătea în casă cu el. Nu doar atât, dar le și plăcea. Și lui, și ei. Erau ok. Nu se certau niciodată, își vedea fiecare de ale lui, și singurele lor probleme erau centrate pe Lungan și bani, dar nici acolo, la ultima, nu era problemă: deși întârzia cu chiria, nu era problemă să nu plătească Florin.

Îmbrăcata și ea în rochiță, tot neagră, Mia de oraș era complet diferită față de profilul ei artsy de social media, și de cum umbla prin casă, dar nu păcălea pe nimeni: toate rochiile ei păreau că au apărut de după un șorț dat jos atunci când a ieșit din casă. Asta însă măcar era venea mai sus de glezne, tot lălâie.

Dușmanca Simonei: câte certuri iscate că îi comenta ardeleanca la pozele lui Florin. Probabil așa credea Mia că era politicos, să celebrezi noii prieteni de pe Facebook cu comentarii random.

"Serios," Simona l-a luat în brațe pe Florin încă de când a intrat în camera de hotel, aleasă de ea să fie și aia în care se văzuseră când a plecat el în Olanda, nici două luni mai înainte.

Florin își adusese doar un bagaj mic, de weekend. Însă nici el nu se putuse ascunde: era tuns, tot cu părul în toate direcțiile, dar mai scurt. Avea tot hainele lui, parcă și slăbise. Simona sigur, da, că nu mai mânca cu poftă, de când plecase el. Totdeauna era mai bine să mănânci cu Florin, făcea totul mai amuzant.

S-a simțit împinsă de laba lui mare, încă dinainte să-l sărute, "Ce faci?!" Sincer mirat, păi de ce venise până la București?!

Simona îi zâmbi, "Nu vreau să ne certăm, că nu o să rezistăm, în ritmul ăsta."

Ea, mai mult decât el. Însă și Florin era obosit, "Și deci n-ai de gând să te cerți?" Speranța îl făcea mai tânăr, ca la început, când trăgea de ea să-l bage în seamă.

"Nuuu," Simona își înghiți mândria. "De fapt, voiam să-mi cer scuze. Că te-am tot bănuit și chinuit, că am făcut scandal cu colega. E greu fără tine," a zis ea. Nu l-a lăsat să răspundă, că mâna lui nu o mai împingea, așa că a putut să îl sărute.

Au petrecut weekendul în pat, nu i-a deranjat nimeni. S-au uitat la seriale, împreună, experiență nouă, pentru ea. Discuta despre ele cu Cleo, însă niciodată nu le vedeau în același timp.

Florin avea și păreri mai puține, mai roz. Se putea uita la orice, mereu se distra. La fel și Simona, cu el.

În brațele lui se simțea la fel, nu conta în ce punct al relației se aflau, chiar și în hotelul ăla scump și generic.

"Taică-tu o să înnebunească," Florin râdea de un film de dragoste. "Exact așa scoate pușca."

"E doar rău de gură," Simona știa și ea cât contribuia la asta: Florin din capul tatălui ei era conturat de pensula ei nervoasă.

"Are dreptate," a zis Florin dintr-o dată, dar tot nu-i dădea drumul, așa că Simona își strânse și ea brațele în jurul lui. "Nu ne potrivim."

"Și de ce tot vii?" Simona avea textul pregătit încă de când se temea că i se vor da papucii. Arsenalul de Ținut Florini în Lesă mai conținea: zâmbete drăgălașe, voce mieroasă, sex, râs la glumele lui enervante. Știa să lupte Simona pentru o relație, pentru amândoi.

"Exact asta mă întreb și eu," se gândea Florin. "Fii atenta, o cere de nevastă," îi arătă el televizorul.

"Poate nu te gândești suficient de adânc."

Adevărul era că nici Simona nu se gândise foarte adânc. Era convinsă că îi e util în viață să aibă alături un Florin, însă nu știa foarte bine de ce.

În casino-ul hotelului Royal, denumit la o literă distanță de titlul unui film Bond, încă se gândea. Era enervant cum se potrivea el cu oricine, datorită limbariței, însă și mai enervant era cum nu se potrivea ea decât cu el.

"Tu știi că nu mi-ai zis niciodată că mă iubești?" își întrebă ea soțul, răsfățandu-se. Îi atinse umărul cu creștetul capului, că o ignora.

"N-are cum, avem kilometri de inimioare în toate chaturile," negă Florin, plictisit deja de decorul fără lumină naturală, dar Simona fusese atentă, toți anii lor. "Hai să aruncăm banii la coșul de gunoi, și să mergem!"

Își scriseseră, normal, cuvinte de iubire, poate el chiar Te Iubesc, însă ea sigur, nu. Oricum nu conta. Că doar dacă îi zicea în față, avea ea șansa să-și dea seama dacă e adevărat. Florin mințea expert, câteodată nici nu știai ce gândește, de fapt, deși spunea multe. De iubit o iubea, știa și ea. Dar până când?

"Când știi că acel te iubesc e pentru totdeauna?" s-a trezit insistând. "Sau crezi că nu există, să iubești pe cineva forever?" Ea nu era foarte sigură că da.

Se trezi Lunganul, "Altfel, de ce să mai vorbești?"

Așa se temea și Simona, "Nu știu, să faci o nouă cucerire?"

"Nu iubește nimeni pentru totdeauna," Mia le zise apăsat, cu un aer de profă de cenaclu literar. "Iubești cât iubești. Te bucuri, cât e."

Așa era, Simona îi zâmbi lui Florin. Acesta își miji ochii la ea, păru că vrea să zică ceva, însă fu oprit de Lungan, care vorbi primul.