Florin îl luă pe Lungan de umeri, după Vâlvătaia din Mașină.

S-au dus sus, l-a servit c-o bere mică. "Timișoreana," rânji la Viorel, stins pe canapea.

Simona s-a retras lăsând gloss pe obrazul lui Florin, "Eu mă duc să fac un duș! Rămâneți voi de povești, ca fetele."

Sesiunea de chat cu Mia se încheiase, deși era clar că Lunganu încă mai insista pe privat.

"O să te-asculte până la urmă!"

"Nu cred. Ai văzut că mă urăște." Nu renunța, totuși.

Florin îl consolă, "Cum urăște câinele lanțul, dar cât timp îl poartă, e ținut legat."

"Vezi?!" Lunganu se oftică. "Tu mereu știi ce să zici!"

Florin mereu ieșea din belele -- cu efort minim de pregătire, și maxim de deturnare a discuției. Știa și el asta despre el. Aprecia, la el însuși. Folosea.

Simona nu tolera deloc aceste tendințe, și avea dreptate în disperarea ei deloc elegantă: dacă ar fi putut-o înșela, ar fi înșelat-o.

Florin știa că scapă -- cu multe. A văzut lacrimi de toate felurile, tot ce voia el făcea. Să fii într-o relație cu el era mult mai dificil decât să-i fii amică sau amantă. Nu avea nicio fostă, dintre nenumărate, care să nu fi plâns după el -- sau în timp ce era cu el.

Și cea care plânsese cel mai mult era Simona.

Atunci când se despărțiseră 'final' pentru prima oară, a fost din cauza geloziei ei pe colega lui de muncă. Cu cât nega Florin mai mult, cu atât era Simona mai disperată, mai convinsă că e ceva acolo.

Și avea dreptate: Florin chiar ar fi făcut sex cu colega respectivă, fără remușcări. Pentru el nu conta, și mereu scăpase cu scuze, până atunci. Pe toate iubitele le înșelase, însă alea care au aflat, mereu l-au primit înapoi, dacă el voia.

Avea mereu o poveste, uneori inventată pe loc. Și era așa bun la asta, încât mereu mergea. Deseori, cu efort minim.

Pe Simona oricum n-o convingeai cu basme, mai ales la început. Credea că face pe relaxata și se dă Florin de gol singur, însă el mai văzuse tehnici feminine la vremea lui, și ținu macazul: nu făcea nimic de neiertat.

Sex cu alta în timp ce era cu ea, și erau gata forever. Poate o împăca atunci, însă mureau ca și cuplu, în timp. Simona credea despre sine că e libertină, dar ea -- din cauza Incidentului și personalității egoiste
-- nu voia ca Florin să împartă așa ceva cu nimeni altcineva, mai ales că ei îi era greu. Nu putea să îl lase să zburde, deși era convinsă că doar așa îl ține.

Simțind asta, Florin mereu a evitat gesturi finale, cu ea. Înșelat, de exemplu.

La două luni după ce s-au despărțit, singur și necăutat de ea, își căuta pe cineva de-o seară. Datorită telefoanelor isterice ale Simonei, colega lui știa și că se despărțiseră, și din ce cauză, ceea ce o făcea și mai tupeistă în speranțe, alimentate de Florin care pozase în victimă în fața ei. E nebună.

Era mult mai greu de rezistat tentației, ieșit de sub umbra Simonei.

Așa că Florin a intrat pe Tinder ca-n junglă. A găsit pe una, s-a dus cu ea.

În fața blocului ăleia, s-a trezit de tot, față în față cu Simona, îmbrăcată de gală, cu coc în vârful capului. A realizat un adevăr crunt: nu avea ea dreptate cu înșelatul, dar avea dreptate în legătură cu ceva mult mai grav: n-o iubea cum își dorea ea. O mințea.

Simona avea nevoie de mai mult: de cineva care să nu-i dea drumul niciodată orice-ar fi. De aia era imposibilă: știa pe undeva că Florin bate câmpii, și că se detașează ușor. Avea ce face, își ținea mintea ocupată. Și deși el încercase în orice fel, nu reușea să o convingă că iubirea lui e profundă.

El ar fi zis orice, să-și facă viața mai ușoară. Mai făcuse asta, cu altele. Știa și atunci că dacă insistă, se împacă acolo, în fața blocului.

Fiind respinsă, tăcerea din partea Simonei a durat câteva luni. Era uimitor ce mult îi lipsea, că nimeni nu-i mai tăia macaroana atât de nedelicat ca ea.

Un tag bine plasat pe Facebook, și o înnebunea din nou, dar Florin a decis să nu tulbure apele alea, așa cum se decisese și să-i dea drumul. Mai bine nu-ți bați joc de celălalt, chiar dacă e o țintă perfectă.

După șase luni, Simona reveni cu un mesaj, din senin.

Știi la ce mă gândeam, recent? Că deși ai cale liberă la colega aia, tot cu altele ai treabă.

Iar mă urmărești?

Jocul reîncepea!

Ești tăguit public. Dar serios nu e vorba despre asta. Ce vreau să zic e că te-ai ferit de colegă. Mă gândeam să te întreb dacă nu ți-a mers vrajeala... Sau poate mai speri la mine și știai că n-o să trec niciodată peste? Chiar și despărțiți, nu ea!

"Ajută-mă," Lunganu se milogi. "Ce să zic?"

"Orice," Florin zise. "Aia e toată ideea."

"Mă jur că nu înțeleg!" se deprimă olteanul, "Cred că mai bine fac ca până acum, o las să-și vadă de viață."

"Măcar de data asta o faci intenționat," râse Florin de pasivitatea planului.

"Nu vezi că nu-s ce vrea?" Viorel se gândea logic. "Nu ne potrivim!"

Da, Vâlvoi avea nevoie de el ca de o tumoare.

"O să-ți zic o poveste," Florin îl amenință.

"Și fabulă, dacă e," cedă patetic Lunganu, lăbărțat pe canapea. "Mi-e că tot n-o să pricep!"

"A fost o dată ca niciodată--"

"Basm?! Ceva de om normal n-ai?!"

Ce să-i mai zici, că era prost grămadă?

"Șah," știu Florin. "Știi șah?"

Lunganu era atent, "Da, oarecum." Nici nu comenta.

Florin continuă, fericit de audiență, "Când te uiți la tabla de șah, care e cuplul care iese în evidență, la începutul jocului?"

"Regele cu Regina," îl asigură pe Viorel -- lovit fatal de întrebare -- că era retorică. "E directă presupunerea. Însă dacă știi șah, știi și că Regina e mult mai utilă decât Regele. Ăla -- trebuie apărat, se mișcă lent, e inutil. Regina? Apără și atacă bine, de departe, și din toate direcțiile. Și te gândești tu, poate că Regina e mai ok cu altă piesă. De exemplu Calul, că ăla apară suprafețe mari, el--"

"Nu-mi place parabola asta," Lunganu protestă. Măcar era atent. "Cuvântul Regină presupune că ea ar fi nu știu ce entitate specială. Peste mine. Așa o vezi tu pe Simona, dar eu n-o văd pe Mia așa. E ca mine, o altă piesă random. Un alt bob de strugure!"

"Fie," Florin era fericit de provocare. "Care piesă ar fi Vâlvoi?"

Lunganu se gândi până se amuză singur, "Parcă o văd! Cu păru' ăla! Rochia neagră!" Se întoarse la Florin, participa activ, "E Nebunu'!"

"Perfect!" Florin decretă. "Nebunul merge pe diagonală, face ce știe, e el pe culoaru' lui! E o piesă bună, dar nu prea face mare lucru, singur: atacă, apară, vine de departe. Altă piesă..." știu exact care era Lunganu, "Tura!"

"Sper că ajungi undeva."

"Răbdare. Deci Tura. Aia iar e pe culoarul ei, doar că ea merge drept! Ce e amuzant la astea două piese e că dacă sunt una lângă alta -- și de culori diferite -- unul atacă și celălalt e atacat și trebuie să fugă. N-au cum, altfel!"

Lunganu interveni, "Nu cred că înțeleg."

"Dar de ce să presupunem că sunt dușmani? Ce se întâmplă dacă lucrează împreună?" Florin trecu peste. "Se apără reciproc, îs utili. Atacă excelent, împreună."

Lunganu mai aștepta, "Aaaașaaa?"

"Ideea e că în șah, orice piesă merge cu orice piesă. Regina, Calul, Nebunul și Tura pot face orice, în orice combinație -- câte doi, trei, patru -- dacă au același scop."

Lunganu spera la mai mult, "Și cum m-ajută asta?!"

"Păi că problema devine: cum știi dacă lucrați împreună?"

Lunganu clătină din cap.

"Cum știi că cineva e în echipă cu tine?" Florin îl îmbie. "Ce au în comun toate piesele alea? Apără Regele! Același Rege!"

"Deci dacă-mi vii acu' că trebuie să fim toți români sau ceva..."

"Nu mă, Regele nu e țara. Sau religia. Sau iubirea. Sau poate e, toate la un loc. E ce crezi tu că definește un om bun."

Lunganu se lăsă pe spate, învins.

Florin îi explică mai departe, "De exemplu: niciodată un rasist, cuplat cu un nerasist -- deși pot s-o ducă bine dacă fac ambii un efort -- n-or să se înțeleagă la fel de bine ca doi rasiști. E independent de strategie, deși una bună o să-i ajute. N-au același sistem de valori! Sau cum zicea bunicu': Dacă nevastă-ta nu era nevastă-ta... Mai stăteai de vorbă cu ea?"

Știa Lunganu că el era ok cu Mia, oricât se plângea de ea.

"Și problema nu e," Florin îi zise, "Să-l convingi pe celălalt că sunteți în aceeași echipă -- deși nu sunteți -- sau că puteți juca în același fel -- deși nu puteți. Problema devine: avem piesele astea două, care e strategia cea mai bună cu ele, așa cum sunt? Trebuie doar să fie potrivită pentru piesele alea!"

Se gândea Lunganu.

Florin îl ajută, "Și cu cât ești mai sincer, cu atât e mai clar pentru toată lumea cum trebuie jucat. De aia nu contează povestea, atâta timp cât e sinceră. Că dacă nu o acceptă așa cum e, prost zisă, sau nu o înțelege, că are alt Rege, e mai bine să vă vedeți de drum, separat."