Doar știa Florin că o să înnebunească Viorel, și ce mândru era că-l calmase!

A fugit prin aeroport, să fie primul la baie. Viorel cu Mia erau în spate, nu i-a mai așteptat.

Știa că trebuiau ajutați mai mult, dar se pișa pe el. Când ieși de la baie, Vâlvoi, plânsă toată, trecu în goană pe lângă el, intrând în baia fetelor. Alergând după ea, Simona i-a ridicat din umeri lui Florin.

Păi se supărase până și el pe Mia, că el o compătimea prin casă, dezinstalase fata și Tinder. Părea că renunțase de tot, nu mai ieșea, toată în zdrențe. Aproape că se călugărise. Îl făcuse pe Florin de îl tot împingea pe Viorel sa acționeze, părea că de data asta stă după el.

Și când colo, Vâlvoi se descurca foarte bine, avea tot ce-i trebuia, scăpase de ce o plictisea la Daan. Aproape că o admira.

Deci știa că Lunganului o să îi facă creierul ca la pinball. Fix Daan, Florin clătină din cap.

Nu se aștepta să bage și stewardesa în asta.

"Excuse me," era Viorel cu mâna pe sus prin avion, cerșea atenție. Vâlvoi era la baie, în sfârșit tăcea.

Trebuia oprit, "Ce faci, bre?"

Florin nu primi răspuns. O roșcată înaltă în uniformă albastră se prezentă să vadă ce vrea Viorel. Florin se uita ca la accident.

"I'm really tall and this seat is very uncomfortable. My legs are hurting. Is it possible that I move in that empty one over there?"

Aia se uită unde îi indica, "Certainly, sir. But you must wait for the seatbelt sign to turn off."

"Please, it has to be now," era Viorel superconvingător, se agita în locul ăla strâmt. "My knees hurt."

Aia n-a avut ce să-i facă, "Sure, just keep calm, sir. Have you ever flown before?!"

Era alb la față Viorel sau ceva, de-l întreba asta. A fugit ca un laș, în fundul avionului.

Lângă Florin, Simona urmărea cu interes. Nu-i plăceau doar dramele provocate de ea, ci și să urmărească pe alții.

Î-a rânjit Florin, "Mă duc după el."

"Îl ursulești?" a râs ea.

"Vedem, că asta va fi greu de oprit. Poate să minimizez daunele."

Simona s-a lăsat grea pe el, așa că a decis că mai avea cinci minute.

Doar că o simți cum își croia loc cu mâna pe sub hainele lui. Își puse mâna peste a ei, peste tricou.

"Iar începi?"

Simona îi zâmbi, dar Florin era expert în evitarea de priviri galeșe.

"Mă duc să văd ce face ăsta."

In fundul avionului, Viorel l-a întâmpinat prietenos, "Chiar mă întrebam dacă reușesc să stau singur."

Florin nu avea nevoie sa ceară voie nimănui, s-a pus jos lângă el.

"Am venit să-ți zic o poveste."

Viorel făcu ochii mari la el.

"Te rog eu, nu! Chiar nu!" Era disperat. "Mă duc înapoi și stau cu ea!"

Măcar recunoștea că de aia plecase. Nu se ridica, așa că Florin a continuat.

"Fix înainte să vin în Amsterdam--"

"Florine, taci, că ne batem aicea și ne aterizează ăștia forțat."

"Treaba ta dacă vrei să faci pușcărie," Florin nu-și pierdu calmul.

"Simona și cu mine eram proaspăt împăcați," îl ignoră pe Viorel cum își dădea ochii peste cap. "După o despărțire din vina mea, așa că făceam sluj pe la părinții ei, să mă primească înapoi în familie. Și--"

"Creangă, chiar n-am chef de poveștile tale cu tâlc."

"Cu cat te zbați mai mult, cu atât povestea va fi mai lungă," Florin îi făcu cu ochiul.

Asta îl înmuie pe Lungan în scaun.

"Și ne invită ta-su la nu știu ce seară de trabucuri la el. Dress code: Pune un costum pe moldoveanu' ăla, a zis taică-su. Începuse să mă strângă papionul încă de când am dat de majordom, că ei nu aveau, însă cumva seara era de așa calibru că se cerea angajat pentru o noapte. Că ne duce el în biroul domnului Ionescu."

"Bă," încercase Viorel să intervină, dar Florin vorbi peste el.

"Intru în birou, era cât sala de sport de la mine din generală de mare: în mijloc un birou la care stătea el, pe toți pereții numa' cărți. Grupați câte doi-trei, bărbați serioși în costume scumpe, frezați, cărți în mână, sorbeau lichide maro din tot felu' de pahare. Fum greu peste tot, se tăiau trabuce--"

"Unde vrei s-ajungi, bă?"

"Răbdare. Deci: așa o ardea ta-su, miercurea seara, și eram și eu, prima oară invitat, mai mult că plecam din țară și scăpa de mine. Mi-era și frică de el, însă omul a fost civilizat, mai mult m-a ignorat, ceea ce mi-a dat de înțeles că încerca și el. Totul mergea nesperat de bine, găsisem un whisky cu gust de alcool, era mișto! Dintr-o dată, mă trece o pișare!"

"La ce e asta relevant?!"

Florin îl opri, "Shhh!"

"Și știam, din istoria mea cu Simona, că n-o să reușesc să mă duc fără să ne certăm. Era nebună, nu se putea vorbi cu ea, trebuia să fiu tot timpul lângă ea. Deci m-am abținut--"

"Acuma o să-mi povestești cum te-ai pișat pe tine din iubire?"

"M-am abținut cât am putut. A trebuit să cedez la un moment dat. Îi zic Simonei, mă duc la baie. Deja se speriase. Că cât stau? Îi zic, vin imediat. Se uita la mine de parcă ce-i făceam. Că să vin repede, că poate vine vreunul și se dă la ea. Nu-mi zicea să mă facă gelos, se învățase că nu merge, era sincer speriată. Zic, mă întorc în cinci minute, scapi neabordată până atunci. S-a supărat, a îngustat ochii pe mine."

Viorel nu mai protesta deja, îl ignora cu ochii închiși.

"Mă sustrag, venea după mine. Deja luasem foc, țip la ea, tu trebuie să te cauți la cap, că ești prea nebună. Se oprește, știu că nu mă piș necertat."

Viorel dădea cu capul de spătar ritmic, imitând ironic cum s-ar da cu capul de pereți.

"Zice ea, Dar Florine, nu vezi ce seară e? Pe cine a invitat tata? Mă uit în jur, numa' James Bonzi tineri. Ea, că-s fii de-ai unor prieteni de familie și că de fapt i se arăta ce pierde, aparent se făcea frecvent, doar că fără mine. Nicio altă femeie nu era invitată, dar ea fiind de-a casei, era. Nici n-am cuvinte, o las acolo. Mă piș."

"Vai ce poveste minunată," Viorel își păstră vocea egală peste toate cuvintele. "Mă bucur că mi-ai spus-o."

"N-am terminat."

Viorel sări să se ridice în picioare, îl ținu jos Florin cu foarte puțin efort.

"Și mă gândeam eu în timp ce mă pișam: unii chiar m-ar invidia. Păi aveam iubită frumoasă, trebuia să fi fost acolo s-o vezi în rochița aia neagră cu paiete. Și n-aveam nicio grijă că o las într-o mare de bărbați mai frumoși, mai deștepți și mai bogați decât mine. Pe Simona o pot lăsa pe o insulă pustie cu o sută de dinăștia, și dacă e după ea, o găsesc în partea cealaltă de insulă, singură. Mă așteaptă. Și-ar zice unii, ce bine de Florin! Uite ce fată fidelă, ce norocos e! Practic e stăpânul ei!"

"Dar tu, Viorele," îi dădu Florin un cot Lunganului, care se uita în altă parte, "Că nu ești un psihopat, tu nu crezi asta. Că tu știi că n-are legătură cu mine, cum știu și eu. Și și dacă avea, vrei vreodată, ca om normal, să fii tu motivul pentru care femeia nu se simte bine fără tine? Nu vrei! Că ești om ca lumea, și vrei să fie fericită, cu tine sau fără tine. Nu vrei să fie traumatizată sau speriată de bombe, copleșită de rușine. Vrei să fie fată normală, căreia i-o fost bine la capitolul ăsta. Și când e fidelă, e fidelă că chiar crede că ești cel mai bun, nu că ești tu tâmpit sau că îi e ei silă de bărbați."

A tăcut Viorel, dar doar câteva secunde.

"Mersi de pildă. Pleci tu sau plec eu?"

"Doar dacă dai din cap c-ai înțeles, plec."

Florin s-a întors la Simona, îl așteapta ca pe Iisus.

"Crezi că ai reușit?" îl îmbrățișă ea când s-a așezat în locul Miei, lipindu-se de el. Era mult mai afectuoasă in public și în poze decât atunci când erau singuri.

"A zis c-a-nțeles, eu știu?"

Aparent nu înțelesese.

Viorel, lăsat cu toate bagajele în fața băii din aeroportul Iași, îl ignora pe Florin. Era ca girofarul, căuta ceva prin mulțime. Florin îl luă de după gât.

"Lunganule, ce-am vorbit noi?!"