Florin locuia mai bine decât se aștepta Simona. Deși i se făcuse videotur, ea tot credea pe undeva că va dormi într-o baracă cu dușul într-un WC ecologic. Însă, în apartamentul ăla, se vedea că cineva făcea curat după el, aveau sufrageria la mijloc, era decomandat frumos, dormitorul lui era cel mai mare. Se descurcase el, deși nu locuia singur, așa cum scena pe care voia să o facă ea necesita, dar mergea și cu public, aia era.

Lipsea scaunul de pe hol, pe care stăteai să te încalți, că acum Florin avea burtă, ca tatăl lui. Nu se vedea, dar stătea prea drept, de parcă nu respira.

Casele din Amsterdam erau vechi și bine întreținute, blocurile noi erau mai ieftine și se întindeau mai la periferie, și deci apartamentul în sine era spațios și modern, doar mobila părea aleasă de pe net de un raton lăsat să se lupte cu un mouse, însă Simona nu dădea doi bani pe ce se întâmpla în chirie. O considera un fel de cămin prelungit, pentru extra-ratați cărora le mai trebuia niște ani să-și cumpere casă. Te obișnuiești tu cu condițiile până la urmă, dacă tot n-ai reușit în viață.

Când a intrat prima oară în casa în care nu ajunsese să calce în doi ani de relație la distanță, că cică se opuneau colegii sa vină ea sa stea mai mult de două nopți, iar ei îi trebuiau minim trei săptămâni — că la Amsterdam fusese doar o dată, la o petrecere de burlăcițe, și deci următoarea vizită trebuia să mai vadă un obiectiv turistic, ceva, poate un Bruxelles — Simona a evitat să se uite direct la Florin, depășit de situație, se holba la ea de parcă descoperise opțiunea de zoom-in a globului ocular. Dar nu părea nervos, ceea ce era bine. Simona se așteptase la mai multă opoziție fățișă la invazia ei, cu țipete și dat afară.

Poate trebuia să fi venit mai devreme peste el, și nu doar când le-a luat relația foc, dar Simona n-avea chef să examineze fix atunci cum nu făcuse asta niciodată pentru că îi era frică că-l prinde cu vreuna în casă, ceea ce era ușurată că nu se întâmpla acum în fața ei, deși tehnic erau despărțiți, după cum a subliniat ea de câteva ori, mult după ce el încetase să mai protesteze.

De aceea îi trimisese Simona mesaj Miei, să nu fie penibil, dacă era ceva, mușamalizau ei acolo, cumva. Deși plănuise sa o facă încă de la granița cu Olanda, Simona a trimis mesajul doar din fața blocului, că deh, doar nu era să-i ajute acum de tot.

Ardeleanca și-a cerut inutil de multe scuze rămase să moară unseen, că mamă ce gafe face ea mereu, ceea nu era o noutate pentru nimeni. Simona nu era supărată: dacă planurile ei cu Florin s-ar fi bazat prin orice etapă a lor pe ce fac alții, mai ales pe ce face fata care încă nu părea că descoperise foehnul, s-ar fi despărțit de mult. Ajungea câte bețe în roate băga Florin.

Și deci Simona o salută pe ea întâi, să nu fie și mai ciudată colega de apartament, sursă a multe drame pe la începutul relației lor la distanță, până când Simona a avut suficiente citate de-ale ei trimise de Florin pe Facebook ca să fie liniștită că ardeleanca era complet nepericuloasă, poate chiar un pic dusă. Perlele ei erau mereu ca nuca-n perete și nu doar non-flirt, ci direct antisexuale. Simona era bucuroasă să vadă cu ochii ei că femeia arăta exact cum și-o imaginase: o bufniță cu părul negru nepieptănat care părea că se duce ori la biserică, de la gât în sus, ori la sapă, de la gât în jos. Clar nu genul lui Florin, nici nu i se vedeau genele după ochelarii ăia mari. Simona îi putea recomanda cinci tipuri de rimel și șase de fond de ten, neapărat un anticearcan, dar nu era treaba ei dacă femeia nu voia să se mărite. Mult mai ștearsă ca pe Instagram, unde o ardea artistic — filtrele alea chiar funcționau, chiar dacă Simonei i se părea uneori că nu, pe ea.

Lângă ea, Lunganu, Simona nu-i știa exact numele, antipaticul care era contra la tot. Poate de aia nu se aștepta să-l vadă așa frumușel, cu freză modernă care în mod cert îl rupea de bani, în Amsterdam. Când își făcuse ea o reparație de urgență la o unghie a ars o sută de euro doar că s-a uitat cineva la ea. Era singurul dintre toți trei locatarii care nu mai părea chiar de la țară. Pe Facebook bântuiau poze vechi cu un băiat uscat în blugi șterși, de bazar, și tricouri colorate strident care îi contrastau cu pielea, și cu un păr care părea tuns în bătaie de joc, ca și cum nu avusese bani de o tunsoare întreagă și frizerul și-a vărsat nervii pe el. Acu avea niște haine de care Simona se îndoia că încăpeau în vreun salariu normal de om care nu dă țepe pe net, care era cariera de care ambii Simona și Florin îl suspectau. Era genul de oltean slab care nu zâmbește și pe care dacă pui un costum pare primar PSD-ist, dacă pui un trening pare că vinde telefoane la colț. Dar faptul că era îmbrăcat așa prin casă, în timp ce Florin era cu cureaua desfăcută și ardeleanca părea o reclamă la vreun second hand, o făcea pe Simona să suspecteze că nu prea ieșea omul să le arate altora, era setat să impresioneze, înăuntru.

Hainele lui noi, freza care probabil făcea multe muncitoare legale din Amsterdam să-l confunde cu managerul lor de proiect, precum și felul în care se prezenta ardeleanca, de parcă era deja măritată și nu mai trebuia să-și dea mustața jos în particular, o făcură pe Simona să realizeze, „În sfârșit v-ați combinat și voi?"

Florin făcu ochii mari, în ciuda a doi ani în care au râs amândoi pe Facebook de ce proști erau colegii lui de apartament. De cum se evitau, apoi se ciondăneau prin casă, apoi ea avea prieten, apoi el pleca prin America o lună, supărat pe ea că avusese prieten — de parcă vreo româncă se aștepta să stea unu' care o place trei ani, fără să-i pună mâna pe-un picior — apoi ea muncea ca sclaveta de nu o mai vedea nimeni la față.

De fiecare dată, Simona îi scria lui Florin, Dar ajută-i și tu un pic, plin de emoticoane. Nu-i mai scria cu emoticoane, de mult.

Mereu mi se pare că or să sară fix în seara aia, și zice Lunganu o mizerie și aia plânge. Sau aia se plânge ea aiurea și ăla o ia personal. Poate unele cupluri e mai bine să nu. Lui Florin nu-i plăceau complicațiile necauzate de el într-o relație, însemna că trebuia să muncească.

Atunci Simona își aminti cum i s-a zis să fie drăguță cu colegii lui Florin de apartament, să le facă o impresie inițială pozitivă, pe vremea când lui încă îi mai păsa — te rog io frumos să nu fii vacă din prima, lasă-i să se prindă ei — și adăugă în grabă, „Nu, serios... îmi pare bine... eu chiar țineam cu voi... Adică îmi părea rău că nu vă găseați prin casă."

Era ceva în felul în care se înrozise ardeleanca, în treningul ei gri șobolan, de-o făcea să pară și mai șoarece. Lângă ea, Lunganu imita motanul ăla negru din Tom și Jerry, parcă nici nu voia să fie în desen, trebuia schimbată rezoluția pe lung, ca să încapă și el. Cenușiu de supărare, bronzat de la natură, în haine negre, Simona începu să se teamă că-și ia bătaie. Nu-i era de ea, că erau zece oameni în agenda iPhone-ului ei pe care îi putea aduce să-l antreneze un pic mai bine, dacă le plătea avionul și diurna, dar îi era de Florin, că n-ar fi stat el să dea ea telefon, ci rupea direct piciorul la scaun și mânca bătaie la el în casă — pentru că dintre cei doi, doar olteanul n-avea la cine se întoarce acasă viu.

Poate de aia nu mai aveau scaun pe hol.