„Serios, facem Miorița acum?"

Mia era încruntata, așa știai că o să-ți țină o predică despre civilizație. Să-ți explice cum e la ei în Ardeal, deși ea locuia în Amsterdam de când terminase facultatea la București, unde a plictisit pe toată lumea cu primu' oraș iluminat electric din Europa. Timișoara, singurul din țară mai nasol ca Bucureștiul! Egal ca importanță, pentru timișoreni și-atât.

„Tre' să scăpăm de moldovean. Nu-l mai suport cu mine-n casă!" Viorel a dat-o pe sinceritate, știind cu cine vorbea, și că șansele erau mici. Mia salva pisici de pe stradă și încă o puteai face să plângă amintindu-i cum a scăpat Băsescu de câini. „Suntem oameni adulți, cu joburi. Nu putem trăi așa. N-am terminat facultatea să trăiesc cu bețivi. Stăteam acasă, cu ai mei!"

„Trece printr-o pasă proastă, Simona l-a blocat peste tot. Hai să nu-l dăm afară fix acu'?"

Îmbrăcată în cel mai șters trening de pe planetă, într-un gri scămoșat, cu părul pleoștit în vârful capului într-un moț, cu nasul ascuțit pe sus, plus ținând cu moldovenii, și Viorel tot voia s-o convingă să treacă de partea lui. Să-i aprobe deciziile, sau măcar să i le înțeleagă. Că la păreri și filosofii de viață, clar nu erau de acord.

„Știu ce-ți propun," era timpul să o dea pe farmecul lui natural: sinceritate completă și brutală, limbaj direct. „Ciorchineală."

Când s-au mutat în micul, dar foarte confortabilul apartament cu trei dormitoare de la marginea Amsterdamului, Viorel însuși a fost cel care a explicat conceptul, văzând cum poantele deloc subtile și viziunea relaxată asupra vieții ar putea să-i unească împotriva lui pe noii săi colegi de apartament, găsiți online.

Mia și Florin erau entuziasmați, în ciuda prețului cam mare, deja mobilau sufrageria în capul lor. Ambii vorbeau de bani care urmau să vină, și nu pe care îi aveau deja. În plus, pe atunci Florin era abia pe la început cu Simona, și Viorel parcă o vedea mutându-se cu ei... așa, pe nesimțite. Dacă tot plătea Florin, ce să mai plătească și ea?

„Plătesc io avansul," i-a întrerupt Viorel pe viitorii săi colegi de apartament, în ziua decisivă. „Voi decorați. Apoi împărțim, lună de lună. Dar jurăm ceva, aici și acum. Orice-ar fi, nu ciorchinim!"

Au râs la explicația lui, „Știți cum e cu colegii de apartament: intrați boabe separate și se formează ciorchini. Și fuserăți trei și acuma două boabe sunt ciorchine și tu ești bob singur! Sau vin alte boabe din-afară și ciorchinesc la tine-n casă. Nu! Toată lumea e singur pe singur. Nu ne unim niciodată împotriva nimănui! Toate deciziile se fac în trei!"

Ar fi trebuit să-i fie rușine lui Viorel să încalce o lege pe care exact el o dăduse, dar el era din Craiova. Scăpase viu, ca și din politehnică, pe care o terminase fără să treacă pe acolo decât ca să-și ia colegii de grupă la băut. Locuise în cămin până când majoritatea prietenilor lui aveau deja copii mici. Găsise job bun în Amsterdam, mințind cu grație în CV, ajutat de talentul lui nativ la vorbe și dobândit, la engleză. Trecuse prin viață, cum se zice.

Cumva, de moldoveni tot nu scăpase, nici în altă țară. Era timpul de acțiune, că dacă reușise să înfrângă imboldul de Maica Tereza din Mia suficient de mult încât apartamentul să rămână pet-free, nu era cazul să o lase să adopte animale la fel de păroase, dar mult mai puțin drăgălașe.

Evident, decoratul s-a făcut tot pe banii lui Viorel, dar măcar Mia a participat cu multiple idei și forță de muncă: ea căuta, ea se interesa, ea le-a asortat ramele de pe pereți cu canapeaua — luată din Ikea după cel puțin cinci ture în care nu s-a putut decide la fața locului, și nenumărate linkuri pe messenger pe care el deja nu le mai deschidea, ci doar le aproba, ca să mute discuția mai departe. Era bine totuși că participa cum putea, că era ceva frontend la o firmuliță, mereu ruptă de bani, ca și Florin, căruia încă îi mai trimiteau părinții zacuscă pe avion.

Cel mai amuzant lucru de pe fața Miei era banda de epilat de deasupra gurii ei mici, cu o mustață neagră desenată pe fond alb, stil Poirot. De când s-a râs o dată de cum stătea câte o oră în baie ca să nu iasă cu ea pe față, a făcut o criză și a decis că ea de acu' încolo o să se radă pe picioare în mijlocul sufrageriei, ceea ce nu s-a întâmplat de față cu Viorel, deși el cam spera. Nu că nu avusese privilegiul de a asista la cele mai tembele combinații de chiloți plus tricouri cu imprimeu, uniforma ei prin casă.

Evident că Mia nu se mutase în Olanda ca să aducă-n patul ei tot români — olteni, pe deasupra, acea a doua plagă a Ardealului, după moldoveni, deși el personal nu știa pe nimeni să se fi mutat intenționat acolo — așa că Viorel nu se prea lansa în flirturi. Văzând cum Florin o enerva frecvent cu poante jegoase, distrând-o în rest, nu credea că ar avea cum să depășească impresia de coleg prost de apartament care nu se gândește la consecințe.

Trăind cu ăia doi, Viorel simțea că era singurul care mai calcula câte-o șansă de succes. Mia și Florin doar se aruncau. Era un miracol că nu formau deja cel mai prost cuplu din istorie, posibil al doilea, după Florin și Simona.

Ușa de la intrare îi luă ochii de pe Mia, făcându-l să-și aducă aminte unde era, și că îl studia cum se holba la ea, cum făcea mereu, agățată de câte-un joint.

Nervos, Viorel era gata de acțiune.

„Auzi," îi zise lui Florin, că el intrase, și acu' o luase direct la bucătărie, să-și ia berica din frigider, poate îi făcea Mia un joint din iarba la care nu contribuia, că el nu fuma mult.

Înalt și masiv, doar blugii mulați îl făceau mai inofensiv pe moldovean, îi rămăseseră mici și îl făceau să pară incomod, interior și exterior. Greutatea îi pendula, mereu la marginea de sus a scalei, mai ales în perioadele în care era separat de Simona sau în cele în care aveau ei megarelație la distanță. Adică el trebuia sa dea share location din casă să fie ea sigură că nu umblă aiurea, iar el stătea cu baxu' de bere și cu punga de chipsuri, la calculator.

Evident, Florin tot umbla, și nega, și se certau și se mințeau, și apoi era totul bine din nou, și tot ce-și dorea Viorel era să se mute amândoi undeva de unde sa nu-i mai audă niciodată. Facebook era suficient, relația lor era bine documentată pentru posteritate.

Sunetul unei cutii de bere deschisă cu sete îl făcu pe Viorel să continue, „Plătești și tu chiria sau vedem dacă proprietaru' acceptă sistemul tău audio la schimb?"