De când se închiseseră singuri în cameră, era clar unde o să se ajungă, cu sau fără povestea lui Viorel sau mărturisirile Miei.

Chiar ea a clarificat direcția, încercând să o nege, "Nu pot să-ți arăt, că e doar în capul meu!"

Vorbele ei, trecute prin sita logică a lui Viorel, arătau că problema era că nu putea, nu că nu voia. În rest, n-avea sens, așa că tăcu, știa că o forțează să vorbească, de rușine.

Mia stătea în picioare, roz la față, albă în rest. Mai important, era între el și pat, așa că necesita doar o mișcare de atac. Parcă citindu-i gândurile, ea își încrucișă brațele defensiv, și se precipită să explice.

"Păi, din cauza mentalității cu care am crescut -- că sexul e ceva important pe care-l dai cuiva special, ideal unu' singur, soțul tău -- am fost foarte inhibată. Mai ales că nu prea-mi pierdeam capul după vreun bărbat, și nu mă vedeam petrecându-mi viața cu ăla care mă scosese în oraș. Altele aș fi vrut să fac, da, dar nu aveam nevoie de relație serioasă, nu mă simțeam bine nici fără, în relații casual, că multe restricții încă-mi mai urlă în cap, nu simțeam că am talentele necesare să impresionez străini. Și nici prin cap nu-mi trecea să mă mărit. Chiar mă speria, că mie-mi place liberă, nu sunt de colivie, nici aurită."

Viorel își imagina un porumbel lovindu-se repetat de gratiile care-l țineau prizonier.

"Și am combinat toate aceste mentalități învechite pe care nu mi le puteam scoate din cap, și mi le-am așezat într-un mod care m-a ajutat!"

Nu mai avea cuvinte, Viorel a ridicat doar din sprâncene. Nu era doar un mister! Era un mister sexual, cel mai bun tip!

Nu mai zicea nici ea nimic, se uitau unul la altul.

Până când Mia se prezentă cu o mână, din cap până în picioare, "Eu, din punctul ăsta de vedere, sunt un cadou!"

Ăsta era în mod definitiv cel mai mare miism.

"Un cadou?!" a reușit el, simțea că are nevoie de niște extra-explicații.

Ea își întinse mâna a protest, parcă temându-se că vine peste ea, ceea ce începea să devină inevitabil.

"Cred că ai observat," era acum roșie de tot, "Că sunt cam... pasivă. În pat," explică nenecesar.

A observat cu încântare, era propoziția completă.

"Vine tot din asta: că dacă s-a ajuns acolo... sunt doar a ta... faci ce vrei... cu mine." Asta era o invitație?!

În timp ce și corbul lui Viorel se dădea cu capul de gratiile cuștii, ea a continuat, "De aia mă îmbrac așa," se arătă din cap până-n picioare, "Nu știi ce primești, până nu mă despachetezi! Apoi faci ce vrei. Nici nu mă interesează dacă-ți place sau nu! Sunt a ta, te descurci!"

Cuvinte profetice, pentru că el auzise suficient!

"Știu că n-are sens!" a zis ea, văzându-l blocat de idee.

El a dat din cap, convins, "Ba are foarte mult sens!"

Când să sară pe ea, o auzi, "Și de asta ne și potrivim noi doi... acolo," arătă ea patul. "Că tu ești foarte decis."

"Adică?!"

Viorel nu invitase niciodată feedback la capitolul ăsta, și nu știa despre el decât că nu vorbește. Deloc. Lucru pe care l-a observat și la ea. Practic, începea distracția, și mai vorbeau la sfârșit. Se simți iar sub microscop.

"Păi... știi ce vrei, nu pui întrebări, îmi muți capul unde-l vrei...." Deși se voiau dojenitoare, vorbele ei doar l-au încurajat: era clar o invitație!

Făcu un pas spre ea, nu a zis nimic să-l oprească.

Și deci, au pierdut avionul. Și probabil respectul amicilor lor, pe care i-au ignorat câteva ore. Viorel spera că plecaseră, să nu mai aibă discuții iar cu ei.

Mai ales că, ajunși amândoi în pat, Mia îl domoli, când credea că învinsese și el o dată la heads-up, "Vezi că nu înseamnă că ne-am împăcat. E tot faza cu cadoul, acuma e la tine, însă găsesc eu pe altcineva!"

Suna supărată pe ea însuși, că cedase așa ușor, "Cred că de aia m-am tot întors la Daan. Era greu să mă apuc să împachetez din nou tot cadoul!" Continuă, încurajată că Viorel nu comentase, învățat minte -- și sincer trecut peste. "N-am nevoie să participe nimeni altcineva, deci nu i-am zis niciodată. De fapt, nimănui nu i-am zis, cu voce tare."

Când dădu să o sărute, o auzi, "Acum că ai terminat cu povestea," era serioasă, "Ce vrei de la mine?"

"Păi n-am terminat-o," a zis el. "Am pus pauză, că s-a ivit ceva mai important!"

"Mai e?!"

"Dacă nu mă oprești, da!"

Dat fiind că era încă lipită de el, goi cum erau, nu se simți oprit.

"Ce mai ai de zis?"

"Oricâte!" a râs el.

"Nu-ți bate joc," nu era chiar așa supărată cum încerca să pară.

"Așa. Am ajuns la ce s-a întâmplat la tine acasă!"

Tăcere. Viorel profită, să-și potrivească cuvintele, "Deci te interesează, sau nu?"

"Ce mă inervezi!" Mia se bosumflă teatral. Ardea să știe.

"Așa, deci eram eu, câștigător cu tine," a râs el. "Eram un pic surprins, că nu mă așteptam, începusem prost. Și mai ales că eu nu sunt bun la heads-up."

"La ce?!"

"Singur pe singur. În orice turneu, rămân doi. Tu și cu mine," arătă el."Și eram acolo, și am crezut că oricum pierd, și am dat fold. M-am aruncat din joc. Dar chestia e," râdea și el de ce prost fusese, "Că dacă ești all-in, ai pierdut tot! Și turneul, și tot! Trebuie să lupți! Și să speri că-ți intră un miracol."

"Iar începi cu pokeru'?!"

"Păi da, că acuma știi că sunt un jucător mai bun! Știi că nu mai dau fold!"

"Atât?"

"Știi că așa o să fac, că-s obsedat! Și am învățat și că -- spre deosebire de poker, unde o remiză e de fapt o mână pierdută, degeaba -- în viață, e ok să câștige amândoi. Te-am tratat ca pe-un dușman, că așa privesc eu pe toată lumea."

"Gata povestea?" îi zâmbi ea. Încerca să nu pară convinsă, dar era târziu.

"Nici pe departe!" O sărută pe capul care se lăsa pe el.

"Mai e?" râse ea. Mai era.

"Când eram în liceu--"

"Ce-o să-mi mai povestești acuma?"

Viorel însă vorbea serios, că asta realizase el din conversația cu Florin, "Ca să înțelegi de ce am făcut ce-am făcut, de ce m-am comportat cum m-am comportat, tre' să-ți povestesc toată viața mea! Altfel, n-o să aibă niciodată sens! De aia e necesară câte-o pauză, din când în când, că o să dureze!" a rânjit la ea, și o simți cum se înmoaie în brațele lui. "Sper că ai timp!"

Au ieșit în sfârșit din cameră, anunțându-i pe grup pe FloMona, care le răspunseră că au rămas și ei.

Florin Cel Unic: Nu pleci de Revelion fix când se dau artificiile.

"A mers mă, povestea?" Florin râdea de ei, cum ieșeau iar spășiți de la Mia din cameră.

"Nu s-a terminat," a râs Mia. Era într-o rochiță galbenă, tot fără formă, tot până-n pământ. "Am pus pauză!"

"Mă oprește ea, când se plictisește!" Viorel o completă.

"Deci suntem toți bine, da?" Florin își trecu ironic ochii peste ei. "Pentru prima oară de când ne-am pornit la drum, toată lumea e ok cu toată lumea! Hai să încercăm să păstrăm, da?"

Viorel încuviință, simțindu-se targetat. Florin continuă, "Bun, deci am câștigat o zi. Mai aveți nevoie de timp, sau facem ceva toți patru?"

"Cum vreți," Viorel se îmblânzise. N-avea importanță pentru el unde se duceau, ce făceau. Câștigase un turneu imposibil. Chiar, își scoase telefonul. Era în urma programului, și jucase și prost cât timp fusese certat cu Mia.

S-au plimbat prin oraș, au ajuns tot la o terasă, undeva. Toți patru, binedispuși.

"Și cum îl mai duci pe Lungan la ai tăi?" scobea Florin la Mia, tăia din mici.

Auleu, da, cum?!

"Îl duc, anul următor. Poate o înflorinează și el! Face un efort în plus!" Mia avea deja un plan.

"Maxim tac din gură," râse Viorel, încurcat. "Nu-l întreb pe tac'tu de ce sunteți unguri și-n Miorița."

"Chiar te rog să-l întrebi, să vedem cum merge."

"Sau de ce sunteți așa mândri că și-a făcut prințu' Charles grajd la voi!"

Mia râdea și ea, "Păi unde să și-l facă?! La voi?! Se trezea că-i trece calul de milioane de euro prin fața porții, trăgând o căruță cu fiare vechi!"

"Și-abia atunci se prindea ce i s-a întâmplat!" Viorel zise, cu o mândrie abia mascată.

"Oricum, am inventat ceva, n-o să fie la fel de rău ca dacă mai ajung eu vreodată la Craiova," Mia deveni serioasă. Nimic nu-i displăcea mai tare decât să nu o placă lumea. Chiar și ăia care nu meritau întrebați.

În buzunar, mesaj de la Vali, nerăspuns. Te rog io frumos, nu mă lăsa să fiu eu ăla comunicativ din familie! Iar m-a sunat Lumi.

Surprins de cât de puțin îi păsa, Viorel exclamă, "Abia aștept să ajungem acasă!"

"Chiar," zise Mia, "Noi mâine plecăm spre casă, sau de acasă?"

Pentru Viorel erau ambele variante adevărate, atâta timp cât era cu ea.