Florin mai avea zece ore de libertate, și era om însurat! Nu regreta deloc, conducea mai cu spor!

Deși a fost iscodit asiduu de către mama lui prin bucătărie, n-a reușit să sune ca și cum s-ar îndoi vreun pic de decizia lui. A luat cutia cu verighetele din mâna ei, convins: "Dacă nu Simona, atunci nimeni."

Tatăl lui era și mai tradițional. Tot singur l-a oprit pe Florin, doar că pe hol.

Trebuie să ni-nțelegem. Vorbim ca de la om la om! Să-mi zică în față că nu ești de fiică-sa!

Așa si face, pi ascuns?

Dar dici vă grăbiți?

Florin fu un paravan, ca de obicei, "Tată, dacă îmi garantează cineva o căsnicie fericită, eu mă bag cu oricine vreti voi! Dacă vrea și ea, eu nu zic nu -- nimănui! Dar cum nu-mi garantează nimeni, singura cu care m-aș risca la altceva e Simona!"

Dacă ajungeau să se urască, în cel mai rău caz: scăpau unul de altul!

Cel mai trist lucru fu cum Simona nu observase răceala alor lui: la ea în casă nu exista un cuvânt bun, și ea luase ospitalitatea normală a părinților lui Florin ca pe un semn că o plăceau.

Adevărul era că nu știau mai nimic despre ea, doar ce reieșea din poveștile despre familia ei. Și nici nu erau curioși, asta îl durea de fapt. Aveau atâta de recuperat, cu ea. Și el la fel.

Aia nu i-a împiedicat însă să emane păreri nu tocmai pozitive, deși deghizate ca și cum, pe tot parcursul relației lor. Bucureşteancă? Ci modernă e! Ci machiaj, doar ea e frumoasă și fără! Ci bini îi stătea cu culoarea asta normală di păr! Poate ar înțelege părinții ei, dacă ar fi ea mai cuminte.

Însă el crescuse pregătit, avea ceea ce se numea Florin Filter: filtrul care îl făcea să ignore părerile oamenilor, în special pe cele negative. Era ca o plasă de țânțari care ținea tot ce venea să-l supere. N-ar fi ajuns nicăieri cu fotbalul dacă nu-l credea pe Gigione, antrenor bătrân, când îi zicea că are talent, deși colegii lui râdeau că era prea gras să alerge. Nu se lăsa de fotbal ca să facă programare dacă n-o credea pe profa de mate că e deștept, ignorându-i pe colegii care râdeau că citea lent. La fotbal n-a făcut niciodată performanță, dar cu programarea a ajuns departe.

Îi credea pe părinții lui că îl iubesc și îi vor binele, așa că le ignora răutățile.

Pe scurt, Florin se păstra fericit, de unul singur. I se rupea de ce cred alții -- și nu ca lui Viorel, care tânjea după recunoașterea inteligenței lui superioare. Nu, Florin era perfect fericit să fie considerat prostul și bețivul satului. Își trăgea de la fiecare om ce avea nevoie.

De exemplu, a durat un an de la mutarea împreună, ca Lunganu, cu tot creierul lui fantastic, să se prindă că Florin trola și-l lăsa să fiarbă singur, făcând-o pe moldoveanul prost. Se plictisea, era greu fără Simona.

A, azi e ziua de chirie?

Tu erai din Craiova?!

București e mișto.

Iași e mișto.

Doamne ferește, Cluj e mișto!

Se sufoca Viorel, era după ce o răcise cu ardeleanca că era el lent, și aia umbla cu olandezi. Nimeni n-a urât Ardealul mai mult ca Viorel atuncea. Ar fi desfăcut Marea Unire de unul singur.

Ce era mai amuzant a fost cum Florin a realizat că multe din problemele lui cu Bucureștiul puteau fi ușor transplantate pe Simona.

Ura barurile din București, dar doar alea scumpe în care se ducea ea.

Ura bucureștenii, dar doar pe prietenii ei care îl făceau moldovean ca și cum era o insultă.

Ura traficul de dimineață, dar doar când se certa cu Simona toata noaptea.

Practic a muls tot ce se putea mulge din prietenia cu cineva ca Viorel. Spre deosebire de Vâlvoi, care cumva își lua ce era mai rău. Florin se decise să-o ajute.

"Fii atent, Viorel! Ai promis că ești, citez, o rază de soare!"

"N-am chef, Florine, lasă-mă!" se auzi din spatele mașinii.

"Zi un lucru bun despre Ardeal!" Neutru, drăguț, ceva în comun, poate începea o discuție inofensivă. Din păcate, Florin vorbea cu Viorel.

"Nu-mi vine nimic, mă, lasă-mă!"

"Cum, bre, nimic?!" Serios, putea fi orice.

"Mă jur că mă nu mă pot gândi la un singur lucru bun, din toată zona aia!"

Sinceritatea din vocea lui Viorel îl făcu pe Florin să se bucure că nu o vedea pe Mia, ghemuită în spatele scaunului soferului. Nemaiștiind cum să repare, s-a întors să-l atenționeze pe Lungan, "Cum, mă?" Îi tot arăta din ochi spre ardeleancă, Și Vâlvoi a noastră?

Viorel atunci a realizat și el ce zicea, s-a întors pe furiș, se vedea că se chinuie să găsească ceva mai pozitiv. Tot nu putea minți, "Mă jur că nu-mi vine în minte nimic!"

S-a atacat tot el la Mia, care cine stie ce fața făcuse, "Ce-ți dai ochii peste cap?! Dacă n-aveți nimic ca lumea!"

Florin era gata să renunțe, era mai bine să nu zică chestii Viorel, totuși. L-au lăsat în pace, toată lumea din mașină sperând să tacă odată.

Încă îl rodea pe Lungan.

"În afară de tine, chiar nu-mi vine nimic!" Mai rău era că era atât de sincer, că nici nu-si dădea seama ce zice. Până și Simona s-a intors mirată la el -- el a continuat, ca autistul, se certa cu Valvoi, care nu zicea nimic, probabil și ea surprinsă. "Mă jur că mă gândesc de minute întregi si ești singurul lucru care îmi vine in cap!"

Îsi săpa singur groapa: "Ce vă uitați asa?! Nu pot să inventez, doar că am promis că sunt amabil."

S-a intors la geam, n-a mai vorbit cu nimeni.

Sinceritatea lui completă aparent funcționa chiar și atunci când nu era rău, doar că era foarte rar.

Simona se întoarse la Florin cu ochii mari strălucind a ironie, avea dinții aliniați perfect, înălbiți, gene false, sprâncene construite de experți. Din cauză că era foarte înveselită, semăna cu o poză de-a ei mai veche: aia cu care vorbea el, de când fata care stătuse cu el în cămin l-a găsit pe Facebook.

Simona în scris -- și deci și online -- era cu totul altă persoană decât fata aia care stătuse cu el cinci nopți în cămin: făcea poante cu tentă sexuală, dădea poze, multe nici măcar doar lui, în privat, ci le publica direct pe profilul ei. Oricât de dezbrăcată era în pozele alea, Florin n-a reușit să se supere pe ea, mai ales după ce îi devenise clar că făcea oarecum și să-l supere.

Să-l tachineze, a zis ea când s-au văzut prima oară, ieșind împreună să o scoată și pe ea la întâlnire. În oraș, să facă toată șarada de pretendent.

Din păcate pentru Simona, Florin făcuse sex deja cu ea, așa că nu se mai grăbea să scoată pițipoanca în oraș, să-și dea jumate de salariu. Așa că a fost clar de la început: cămin sau parc și apoi cămin. Nu s-a simțit prost deloc, Simona era la a cincea poză sexy din acea zi, și mereu insista să se vadă și ei, uite e party-ul ăsta în Vibe!

Florin nu ar fi refuzat o femeie fără motiv întemeiat, deci a dat click să vadă ce era Vibe. N-a înțeles, nici după ce le-a umblat pe site. A decis pe loc că el nu merge acolo după nimeni. Într-o apă mizerabilă, să sară de pe-un pod? Da, ar fi făcut asta, mai ales că ultima poză trimisă de Simona avea și o urmă de tatuaj care nu apărarea în nicio altă poză de-a ei. În sensul că era scos afară. Cumva, lui, uitase să-l editeze, se vedea doar un pic. Dar să meargă el undeva unde fulgerau lasere și erau numa' 'concerte live' ale 'celor mai tari DJ din România'? Ce căcat puneau ăia live? Cd-uri?!

Se aștepta să fie ignorat, că o cam evita el pe fata cu poze de supermodel. Chiar nu se potriveau, păi lui îi trebuia fată cuminte, să-i facă mâncare. Simona însă s-a îndârjit.

Au ieșit la un suc în Pirahna. Ea nu mai fusese, era o zi de septembrie, caldă ca vara. Oriunde era Simona, se făcea mult mai cald oricum, așa că Florin transpira. Și mesele la fel, tot meniul de băutură era în crăpăturile alea, îl puteai mirosi prin lemn.

Simona avea cel puțin șapte kile de argint pe ea, îi gemeau urechile. A stat mai mult pe telefon. Florin nu bea, să nu i se pună vălul pe ochi și să ajungă cu fața în decolteul ăla generos.

Se părea că și ea de decisese că nu merge, că-l privi peste Frappe-ul neatins, vorbind la telefon.

"Da, Nea Nicu. Cam cinci minute."

Florin a încuviințat, apoi a scris prin aer chelnerului, care îl știa doar ca beat-Florin și, deci, era sclavul lui voluntar. Știa că se plătește și dublu.

Și atunci a zis Simona cuvintele magice.

"Știi de ce mi-am pus atâta argint pe mine?" A zâmbit fals, dar era așa frumoasă că nici nu conta.

"Am zis să văd dacă povestea cu vârcolacii e adevărată! Că sunt slăbiți de argint!" a gesticulat cu mâna plină de brățări. A râs la el, "A funcționat!"

Florin avea sub cinci minute să întoarcă situația.