"Așa... Deci căutam apartament să ne mutăm împreună. Deciseserăm de mult, se tot întindea."

Era ciudat să-l auzi pe Viorel vorbind despre o femeie, toată viața lui amoroasă era un mister pentru Mia.

O tortura, că nici nu se grăbea!

Tolănit în fotoliu, se uita în gol, în față, ușurându-i viața: Mia putea sta pe pat fără să intre în raza lui. Deși acasă împărțeau o baie, el pășise în camera ei doar o dată, cu câteva zile în urmă, când...

În rest, se întâlneau îmbrăcați în uniforma lor, treningul --  al lui, negru, al ei, gri -- și se hârjoneau ca motanul cu șoricelul pe hol, joc care nu va mai putea fi niciodată neutru, între ei. Nu după ce Excursia Iadului le dăduse foc la suflete.

Viorel vorbea calm, pipăia tapițeria de catifea cu degete lungi care băteau ritmul poveștii.

"Pe măsură ce se apropia momentul, Georgiana se tot plângea. Că soțul colegei trimite flori. Că nu-i fac complimente. De ce nu vorbeam despre serviciu?!" Viorel se mira singur, povestind.

Numele o supăra pe Mia. Mai ales că nu i se povestea de ea cu ură. Maximul la care puteai spera de la el era să nu te urască.

"Și mă gândeam și eu atunci, s-o ajut. Adică să-mi dau și eu seama ce e cu mine, să-i zic. Și mi-am amintit că la început, îi ziceam mai multe, deci se putea. Și i-am zis c-o să-ncerc. Următoarele două zile, ne-am certat încontinuu. N-aș ști să zic de ce, că sincer majoritatea disputelor nici n-aveau legătură cu noi. Țin minte că ne uitam la un film, și ne-am certat dacă e viol sau nu, că era filmată cumva porno și pentru mine era ciudat -- în rest, totul era agresiv. I-am zis Georgianei că nu înțeleg ce vor să zică, că-i place ăleia? Ea mi-a răspuns că e evident că e viol și să nu mai zic din-astea, că par nebun. Avea dreptate, știam: interpretarea, felul în care curseseră replicile, acțiunea din scenă... Era totu' consistent cu ce zicea ea. Ce nu era consistent, și mă lovise pe mine, era camera, regia: muzică săltăreață, focus vag pe acțiune, cu detalii gen ce sutien purta aia, editat gen videoclip muzical... Nu știu, nu părea că ăia știau că filmează viol, ci vreo reclamă la bere!"

"Viorel," Mia îl opri, că se supărase retroactiv pe tot timpul petrecut de el cu Georgiana pe canapea discutând filme, lucru pe care nu-l făcuse niciodată, cu ea. "De ce-mi zici asta?!"

El și-a întors capul către ea, "Știi că mă poți opri, dacă nu te interesează. Sincer, aș prefera."

Mia îl împinse, că murea, "Poate ajungi la subiect?"

"Așa," își reluă Viorel monologul, își luă ochii de pe ea, în sfârșit. "Și mi-am dat seama că și la început, când vorbeam eu mai mult, ne certam tot așa. Încetase doar când n-am mai comentat. Am zis că tac și gata. A mers, eram aproape să ne mutăm."

A tăcut și în camera Miei, mai multe secunde. Se lungea. Ea tăcu, să nu mai găsească el scuze să se întrerupă.

"Și într-o zi, vine supărată că a vrut să-mi scrie mesaj și a văzut că noi nu ne mai scriseserăm de două săptămâni. Că ar trebui să-i scriu mai des. Eu i-am zis că în fiecare seară rămâne la mine. Că se rezolvă când ne mutăm împreună, că o să văd lucruri de-ale ei prin casă, și îi dau mesaj, atuncea. Ea a zis că ar trebui să mă gândesc la ea și fără reminder. Surprins de concept, am zis, Sincer, de fiecare dată când ieși pe ușă, eu am uitat că exiști."

Mia simpatiza cu altcineva în conflictul ăla, "Nu pot să cred că i-ai zis că nu-ți pasă de ea, după doi ani!"

"Așa a-nțeles și ea," a zis Viorel, oftând.

"Dar tu ce-ai vrut să zici?!"

"Aia m-a întrebat și ea, când mă apăram, în cearta care-a explodat, apoi. N-am avut ce să-i răspund. A urlat la mine că sunt cel mai rău tip de alcoolic bătrân: tânăr și care nu bea. A trântit ușa, n-am mai vorbit, de-atunci."

Mia spera că mai e.

"M-am gândit în urmă, abia recent. Ce-am vrut să zic. Nu mă prea înțelege lumea, și eu nu fac un efort să mă explic. Câteodată, nici eu nu mă înțeleg. De ce mă deranjau comentariile ei, dar nu făceam minimul pe care mi-l cerea. De ce evitam să vorbesc cu ea--Ai niște apă?" Viorel zise dintr-o dată. "Mi s-a uscat gâtu' de când vorbesc," își întinse picioarele până la pat.

Mia îl privi amuzată, dar se forță să rămână serioasă. Tonul jucăuș îi zicea că știa și el că trage de timp.

"Că eu când am zis aia, am zis-o ca pe ceva pozitiv," continuă el, că nu primea nimic, "Ca o încurajare să ne mutăm o dată, că poate așa reușesc și eu să fiu ce vrea, că chiar vroiam! Dar în ceartă, n-am mai menționat asta, ci multe altele care n-aveau nicio legătură, am urlat unul la altul vreo câteva ore. Și m-am tot gândit... De ce eram așa furios pe ea? Recent, am aflat și asta."

Mia îl privea cum nu se uita la ea, deloc. Nu era intimidat -- așa vorbea el, și când se certa. Parcă mai era cineva invizibil cu care discuta, nu vorbea cu tine.

"Chestia e că planul pe care îi mergea ei cel mai rău era relația noastră. În rest, job, familie -- erau ok. Normal că o vroia îmbunătățită. Dar eu îmi uram serviciul, familia... Și relația aia pe care o tot critica? Era cel mai bun lucru din viața mea. Nu era excelent, dar trăiam, vedeam... M-a înfuriat că nu era suficient pentru ea, că nu vedea ce rău îmi e, în rest. Nici nu cred că i-am zis, vreodată."

Viorel o ochi pe Mia, parcă mândru că o ținuse tăcută atâta, "Și a fost gata cu Georgiana."

"Gata povestea?!" se precipită ea.

"Nu, mai e, dar mi-ai zis că dacă-ți zic de ea, îmi răspunzi la o-ntrebare!"

"Am zis că vedem!" Mia se rușină subit. Cine știe ce-i trecuse prin cap, că își rostogolea ochii ca două bile de bowling, parcă îi simțea grei pe sub haine. "Zi ce vrei să știi."

"De ce te îmbraci așa?!" Era sincer curios, enumera mental straturi. "Chiar mă gândeam mereu să te întreb, dar era ciudat. Noroc cu Florin!"

Da... Noroc cu Florin! Mia se gândea cum să evite subiectul, că doar o mai întrebase Viorel, pe holul Ioneștilor, dar tot el i-a ocupat gura cu a lui, când să răspundă. Scăpase.

Până la urmă, ce mare lucru?

"Am crescut la țară, unde femeile purtau batic la biserică, inclusiv alea tinere. La blugi, la tricou, o năframă. În liceu și facultate, mereu eram aia mai ponosit îmbrăcată, mai mult de sărăcie, dar și lipsă de interes, că nu e un aspect de care îmi pasă, nici la alții. Sunt doar haine."

Viorel o urmărea ca vulturul, era superatent, îi plăceau misterele. O supăra un pic că n-a întrebat-o ceva mai... drăguț.

"Crescusem cu ideea," se pre-înroși Mia, că venea partea mai greu de explicat, "Că o femeie trebuie să fie acoperită, și să nu facă sex decât cu scopul de a procreea. Însă am crescut și... am mai văzut și eu... lumea... Și am decis că e o prostie. Însă nu ștergi educația de acasă cu buretele... Nu mă simțeam bine cu mâinile descoperite, cu machiaj, cu haine mulate, n-am avut niciodată părul scurt. Îmi venea uneori și să plâng, că mi-era rușine, oricum mă îmbrăcam. Și cel mai rău mă deranja... în pat."

Viorel ridică sprâncenele lui liniare mai sus, că nu se arcuiau. Nu se aștepta, "Ce?!"

"Păi aveam inhibiții, unele încă le mai am--"

"Nu cred," Viorel râse singur, și Mia îl săgetă din ochi.

"Păi și aia cu întunericul! Că trebuie să fie întuneric... De rușine... aveam mai multe. Mi-era nașpa, parcă tot ce făceam era nepotrivit. Și-am găsit o soluție!" recunoscu ea.

Toată gura lui Viorel dispăru când și-o mușcă să nu comenteze.

Mia zise ușii de la cameră, că nu se putea uita la el, "Mi-am construit propriul fetiș!"

Viorel sări în picioare, ca electrocutat, "Știam că e un miism! Doar că nu mă așteptam să fie din-ăla bun!" Rânjea la ea, abia aștepta.

"Cum adică, un miism?!"

"Adică ceva ciudat și random, de doar tu puteai inventa! Doar că e sexual, ceea ce îl face net superior! Acolo e bine să fii ciudată!"

Nici nu știa Mia ce o supăra mai tare: că zisese asta, sau că era sincer.

"Okay, acum știi," îl tăie ea, arătându-i ușa. "Dacă nu mai ai nimic de zis..."

"Păi ce știu?! Nu știu nimic!"

"Că mă îmbrac așa că am eu un fetiș propriu și personal, pe care îl va afla viitorul meu iubit."

"Trebuie să-mi zici!"

"Parcă tu erai la rând la zis? Sau pleci?!"

La brațele ei încrucișate peste halat, defensiv, Viorel păru că cedează, se uită în spate la scaun, contempla dacă să se pună jos. Îl văzu că se decise, că avu o secundă de nemișcare, apoi se întoarse la ea:

"Ori îmi zici, ori îmi arăți!"