Mări, se vorbiră
Lunganu se duse la bucătărie, ezitant, și Simona își dădu seama după clinchetul sticlelor că își ia și el o bere. Bău și ea dintr-a ei. Dacă nu o începea curând, i-ar fi băut-o Florin, care deja țipa către ușa care dădea în bucătărie, "Adu și mie una!"
Când a înghesuit-o cu persoana lui în patul ăla de cămin, Simonei i-a fost frică, "Ne ține pe amândoi?"
Florin era senin, "Dacă m-o ținut pe mine cu cumnatu', care e dublu cât mine..."
Deși nu era fizic posibil să încapă doi Florini, darămite trei, în spațiul ăla mic, Simona a fost consolată să se relaxeze mai bine, clar era poveste adevărată. Florin o împinse în perete, deja era cu tricoul jos, "Așa dorm eu," i-a zis când a văzut-o că se uită la el cu ochii mari. Era mai slab atunci, nu mergea la sală, dar se vedea pe el că știe că e băiat frumos: comparativ cu restul oamenilor din camera aia, era Brad Pitt.
Era unu' care nici nu și-a dat căștile jos, părea că îi crescuse părul în jurul lor, stătea în chiloți pe un scaun vechi, se juca pe calculator. Gigi. Mai era Preoțelu, un băiat mic și slab, cu barbă. Celălalt Florin, mai mare ca originalul, cumva. Și Vitalie, leșinat cu gura deschisă, luase o pauză de băut. Și niște NPC, că erau unii care nu locuiau acolo, doar se perindau. Urma să îi știe Simona pe toți.
Ea nu venise să se mute acolo, ci cu niște scopuri ceva mai de scurtă durată și care presupuneau mai puține bătăi de cap. Și fără comparația favorabilă cu ceilalți, ceva o atrăsese la Florin, de se riscase așa. Vedea ea a doua zi cum rezolva cu ai ei.
"Vrei ceva mai comod?" Deja se urcase Florin, era păcat să-l dea jos, așa că Simona a dat din cap că nu.
Era destul de confortabilă ea, era nădușeală, dar aveau ei ceva ventilator combinat cu perdele umede și folie de aluminiu la geamuri, de nu era ca afară. S-a făcut prea cald doar când a urcat și Florin.
Simona era în centrul FlorinLand, a descoperit ea când a tras el niște perdele de duș peste ei, întinși unul lângă celălalt, ca-ntr-un sicriu. A aprins un monitor care ocupa tot peretele de la picioare. Avea un calculator băgat sub pat, mii de cabluri se înnodau acolo, ieșea o tastatură undeva din perete, într-un suport de lemn prins cu șuruburi. I-a pus ceva, nici unul nu mai știe ce film exact. A strigat să i se aducă o bere și a intrat o mână păroasă printre cortine, ținând o cutie de Ursus. Avea și loc special pentru doză.
Simona nu era ea o fată foarte inocentă. În liceu fusese perioada ei de glorie, când erau toți părinții un pic mai naivi, filmările cu tâmpenii nu așa populare. Nu prea își imagina mama ei ce se putea petrece. Tatăl ei, da, însă el exagera mereu, o dădea în extreme cu rușinea familiei, îi păsa mai mult să nu afle lumea, și se mai calmase și el de când tot explodau scandaluri cu droguri și sex tapes prin cercurile lor care n-aveau legătură cu Simona, deși era mereu prima lui bănuială. Și după ce i s-a înăsprit paza, mai scăpa Simona cu câte unul, rar și bine, că de obicei era tot un coleg de suferință: băiat de bani gata, supravegheat peste tot, cu același discurs băgat în cap. Tot ce facem, facem pentru voi. Parcă urla din ea să răspundă, Tot ce facem, facem contra voastră.
S-a calmat doar după ce a fost atacată, dar deja era târziu, doar i se spusese sa fie cuminte. Poate de aia se ducea ea așa ușor cu un străin care putea sa îi facă orice.
Fără telefon, fără social media, nu avea nimeni cum să dea de ea acolo, în scorbură cu Florin. Era așa bine. Mai ales că el era convins, "Stai cât vrei, că nu te dă nimeni afară. Am mâncare cât pentru cinci inși."
Ea l-a sărutat prima, că vorbea încontinuu, și deja se auzeau chicoteli din jurul lor. Hai Florine, stai de povești?
Florin nu venise nici el să stea degeaba, deși Simona începuse să se teamă că da: mâinile lui o cuprinseră, și până să apuce să reacționeze ea, deja fuseseră peste tot, că erau mari și acopereau suprafețe extinse de piele. I se dădea sutienul jos o dată cu rochia largă și accesibilă, și deci Simona se trezise luată cam repede, deși era pregătită pentru acel moment de când căzuse ultimul ei badigard. Nu era neplăcut, doar că ea mai mult stătea să vadă ce-i face, nu se putea urca pe el cum ar fi vrut, să-i arate ea mișcările ei faimoase. Când s-a urcat el pe ea, testând limitele patului în care se adânceau cam mult, nu s-a mai putut mișca deloc. Și tot era bine.
Acum, stătea și bea lângă ea, nici măcar un pupat pe obraz când a văzut-o n-a riscat.
Simona știa pe undeva că greșise și ea. Nu intenționat, ca el, însă nu era ca și cum îi povestise lui Florin detalii despre cum funcționează ea, câtă nevoie avea să fie atent la ea, se chinuise să-i demonstreze exact opusul. Părea gelos pe trecutul ei, și ea avea o pasiune să-i aducă aminte, până a realizat că de fapt nu era, că nu conta ce fusese, era el politicos cu ea, că vedea că o face intenționat. Cumva știa că nu prea i-a fost bine înainte, așa că era liniștit, fusese ea prea moale la început, era clar topită după el. In loc să o consoleze, gândul doar a iritat-o.
Apoi a devenit Florin gelos, dar doar pe toți ratații. Absolut orice coleg de-al ei de facultate era un pițiponc care voia să pună mâna pe ea, și nici măcar să i-o fure lui Florin, ci doar așa, că era ea ușuratică și poate mergea. Așa auzea Simona, deși ea îi povestea singură de colegii ei, de amicii ei care dădeau petreceri la munte închiriind un întreg hotel, de bărbații pe care îi prezenta tatăl ei, absolut întâmplător fii ai unor parteneri de-ai lui. Voia o reacție, nu să înceapă și el cu colegele de facultate, de muncă, cu ce agăța el prin club.
De pe telefon, era destul de greu să găsești hotel in Amsterdam, în ziua în care ajungeai. Simona venise cu șoferul din București -- omul se descurcase deja, avea bani asigurați de hotel dar stătea la o rudă, că era suficient de aproape douăzeci de kilometri -- dar ea se bazase că stă la Florin, nu prea avea haine la ea, îi era rușine să-l sune pe om, Haideți, Nea Nicu, că pe Florin îl doare-n cur. Și parcă nu se putea concentra pe ecranul ăla, i se împăienjeneau ochii.
Lunganu aducea berea, parcă și el mirosea tristețea ei mai bine decât Florin.
"Gata? Păi credeam că stai și tu mai mult." Nu părea dezamăgit, doar uimit. Se uita la Florin, care își bea berea la TV, neatent. A pus a doua pe masă, făcându-l să vorbească.
"Ce zice Vâlvoi? Vine?"
"N-am vorbit cu ea."
Florin nu mai avea răbdare, trânti berea pe masă, știa Simona cum face când e nervos că cineva e molâu. Așa se supăra și pe ea, că de ce nu vorbește cu taică-su, că cine e el să comande când se mută ei împreună, că de ce să meargă el iar la ei să fie insultat. "Du-te bre și cheamă femeia, bem și noi, tre'să mă duc eu?!"
"E la telefon," Lunganu se puse jos într-un fotoliu, defensiv.
"Hai că îi scriu eu," își luă Florin telefonul, mult prea supărat.
"Vine ea, mă, las-o." Lunganu se focusă pe Simona, "Te duci la hotel?"
"Dacă găsesc, da," Simona era prea supărată să mintă. "Dar lasă că dorm în parc."
"Acuma n-ai unde sta?" se băgă Florin, cu el vorbea de fapt, oricum. "Nu te dă nimeni afară, poți sta aici, dorm eu pe canapea. Să nu zici c-am fost câine."
"Sper să găsesc, totuși. Să nu vă înghesui." Era sinceră, i se făcea rău, căuta ieșiri deja. "Acolo ce e?"
Era o ușă lângă bucătărie, și nu era dormitor sau baie.
"Debaraua," sări Florin în picioare, deschizând ușa într-o cameră simultan mai mare decât ar trebui să fie o debara, și mai mică decât și-o imagina Simona. Începu să îndese trollerele ei acolo. "Gata, nu mai pleci. Vezi tu mâine."
Simona era ușurată, așa că nu a protestat, nici nu se putea gândi mai încolo de cinci minute. Lunganu se foia în fotoliu încă de când se deschisese debaraua. Cine știe ce avea în ea.
Bạn đang đọc truyện trên: Truyen247.Pro