Din păcate, nu era o seară bună să fii nici Florin. Era obosit, avea muncă urgentă, că tot amânase deadline-uri, lovit de Simona în ultimele săptămâni. Certuri noaptea, plânsete. Credea că se rezolva, a doua zi o luau de la capăt. Peste Raisa, cumva nu trecea. Și știa și el că nu, că de aia o făcuse, atunci. Voia să scape de relație, devenise de-a dreptul urâcioasă fix înainte să plece el, parcă în loc să își facă amintiri frumoase, să aibă pe ce supraviețui, se deciseseră să fie imposibili unul cu celălalt. Mai ales ea. Era ceva în comportamentul ei de câteodată dădea de înțeles că îl urăște sincer.

Totul pornise de la apartamentul care li se promisese.

Tatăl Simonei nu se pusese contra fățiș relației, era om deștept, mai deștept decât Florin: văzuse că fata n-avea nici douăzeci de ani. Urma să se prindă ea ce nepotriviți sunt. Așa că Florin a fost bine primit, la început. Se mai strâmba din nas la glumele lui, însă îl ignorau ca pe ăla mai puțin dotat intelectual, el și Charm erau tolerați ca niște animăluțe pe care le salvase Simona de pe stradă. Canișul stătea mai bine, el costase niște bani care puteau fi recuperați parțial, dacă îl vindeau.

A trecut peste, Florin, nu era el vreun sensibil.

A înțeles și când Simona nu s-a mutat cu el nici după ce își închiriase apartament cu Gigi și Vitalie. Avea dreptate, era și Charm, ar fi dus doar la discuții. Florin a început să caute să se mute ei, singuri. Mereu mai dura două luni, să mai strângă.

Când găsiseră, mai scump decât era necesar, dar Florin era fericit, luase și mărire, tatăl Simonei a făcut mișcarea decisivă: le cumpără el apartament. Surprins, Florin n-a fost în stare să refuze în fața fericirii Simonei.

Era deja fățișă antipatia familiei ei, aia era suspect la oferta bătrânului. Aveau un an împreună, și familia Simonei a început să realizeze că poate rămân împreună mai mult decât trebuie. Îl aducea la nunți, mereu nepotrivit cu locul. Mereu făcând o glumă nepotrivită.

Căutatul apartamentului a durat un an, la sfârșitul căruia au cumpărat ceva în construcție. Urma să fie orice acolo, deja lui Florin nu-i mai păsa, că el nu prea avea nimic de zis. Era ales de Simona cu tatăl ei, mai mult el. Când a aflat că mai durează un an, maxim doi, să se mute împreună, Florin a aruncat marele lui bluff: el oricum pleacă în Amsterdam că are o ofertă bună, mai face niște bani între timp. Era doar in discuții, dar cariera lui arăta bine în CV, era bun la ce făcea. Nu urma să fie o problemă.

Abia când s-a supărat Simona, a realizat el că de fapt tatăl ei reușise. Ea a fost cea mai lovită, deși cu overtimeul lui, și cu căutatul apartamentului, se vedeau din ce în ce mai rar. Nu i se păruse așa extrem lui Florin, poate doi ani separați. Poate dacă era bine, venea și ea. Dar atunci a văzut el adevărul, pentru că ea nici nu concepea. Păi și familia?

A rămas cu familia. Și Florin a realizat că el de fapt e mult mai bine fără ei. Nu suficient cât să merite să o piardă, însă nici foarte departe, când se pornea ea să-i adauge lui la stres.

Doar că, din când în când, apărea Simona la ușa lui, și-i aducea aminte că putea fi așa bine când erau doar ei.

De asemenea, putea fi și foarte rău, precum seara aia îi tot demonstra lui Florin, la infinit. Voia să scape.

Din fericire, avea un nou motiv de supărare, mult mai convenabil: Viorel.

"Să vezi că ne-a făcut la împărțitul apartamentului!" realiză el.

"Păi nu ziceați că ați tras la sorți?" Mia nu înțelegea.

Atunci Florin știu, "De-aia mi-a venit el cu povestea aia!"

"Despre ce vorbești?" Mia făcu ochii mari la el. Era ca o bufniță, cu ochelari negri și părul în vârful capului.

"Știi că la vizionare ne-a deschis agenta debaraua și era plină ochi? Mai ții minte schiurile alea din spate? Nu era mult mai adâncă?"

"Ba da," Mia își aminti și ea.

"Știi unde are Viorel dulapul ăla mare, pe peretele cu debaraua?"

"Are un laborator secret!"

"Nu," Florin era de-a dreptul ofticat, că Mia fusese ironică. "Mai are o cameră."

Dar cât de mare putea fi? Maxim unu pe doi.

"Ne-a tras pe sfoară pe amândoi," se enerva Florin numai când se gândea. "Pe mine, ca pe mine, dar pe tine?"

Mia căscă ochii și mai mari. Se mai albise de când cu vremea mai puțin însorită, pielea ei contrasta cu părul, ochelarii și ochii, toate de același negru lucios.

"Singurul motiv pentru care insistam eu că te place era că a zis el că vrea să stea lângă tine," Florin o demolă, se vedea pe ea, îi era parcă frică să întrebe. "Când am împărțit camerele. Și eu, ca prostu', l-am crezut, și te-am încurajat. Și mi-a și zis apoi, că ce mișto e că nu trebuie să facă curat la baie, că cică faceți la săptămână și el pe tura lui doar șterge un pic și dă cada cu dușul. Cică e extrem la săptămână. Și eu credeam că umblă după tine, că nu se descurcă, și îl compătimeam că ce molâu e."

În tăcerea care se așternu, Florin constată cu voce tare, "De fapt Viorel se descurcă foarte bine atunci când vrea ceva. Pur și simplu nu era interesat."

Mia se îngălbenise acum, "Deloc?"

Mai bine, Florin ar fi dat orice să-i fi spus cineva că Simona nu o să îl iubească niciodată cum o iubea el, de la început.

"Nu deloc," încercă el să îndulcească lovitura, o luase cam rău. "Adică nu zic că nu te-ar propti într-un pat, dar e genu' de om care apoi se miră că ce vrei de la el, că n-ați vorbit nimic. Oportunist."

"Mai bine că n-a ieșit nimic cu el. Măcar acum știm ce om e," concluzionă Florin.

Simțea și el că exagerase, dar i se luase de oameni care mint un pic să-și atingă scopurile. În loc să vorbească.

Mia nu a răspuns, se uita în jos. Au stat în tăcere, amândoi.

Când Viorel intră în bucătărie, Simona nu mai era pe canapea. Se dusese la duș, probabil. Florin îl studie, era îmbrăcat tot în negru, blugi și tricou. Era animat la față, ceea ce era rar pentru el, probabil începuse să i se urce berea la cap. Se puse la loc lângă Mia, care se mută la masă cu Florin și-și aprinse un joint.

"Ce-aveți, mă?" Viorel îi întrebă, mutând privirea de la unu' la altu'.

"O meritat, bre?" Florin nu mai rezista să țină în el.

Viorel doar se holba înapoi la el.

"Ți-ai bătut joc de noi, pentru o cameră cât un sicriu!"

Făcu ochii mari Viorel, era prins, "De aia sunteți așa supărați, mă? Tu ai vrut camera aia mare de la început!"

"Ce ții acolo?!" Ardeleanca era mult prea supărată, speriindu-l și pe Florin.

"Și tu ești supărată pe căcatul ăsta?" lui Viorel nu-i venea să creadă. "Tu deja îți alesesei camera!"

"E vorba de principiu," îl lămuri Florin.

"De principiu, e bine să fii persoana de contact a agenției, ambii ați refuzat," Viorel refuza să se scuze. "Așa că mi-au zis cum fac ei două debarale din aia mare, și o nouă ușă, să mărească spațiul într-un dormitor. Credeam că nu vă pasă," luă el o gură de bere. "Nu v-am ascuns nimic, doar nu v-am informat."

"Acum ne arăți ce e în camera aia!" Mia sări în picioare, ambii bărbați uitându-se în sus la ea. Fumega.

"Da' de ce? Ce treabă aveți voi cu ce fac eu la mine în cameră?!" Viorel avea tupeu în el. Așa făcea mereu, când se simțea atacat.

Probabil era criza ardelencei, mai devreme decât se așteptase Florin. Nu avea sens să fie așa marcată de cameră, probabil era mai atașată de ideea de Viorel decât sugera distanța pe care a ținut-o de când s-a întors el din America.

Dar Mia se puse jos, mai că nu plângea. Criză: evitată.

"Putem face schimb, mă," cedă Viorel, clar nelămurit ce se întâmplă.

"Mie-mi place baia mea!" Florin știa că a fost nițel nedrept, că tot dormitorul lui și l-ar fi ales. Doar nu-i plăcea să fie luat de prost.

"Păi și atunci?! O vrei tu?" o întrebă pe Mia, care pufni în bere.

"Tine-ți-o."