Mia nu avusese nimic de adăugat, s-a retras imediat după Viorel, plouată. Până și câinele Simonei părea că o compătimește, plimbând capul încârlionțat după ea.

Ei nu prea îi plăcea un bărbat din prima, doar observa dacă e frumușel sau nu, ca să ajungă ea mai departe cu gândul, trebuia să observe cum se comportă întâi. De obicei asta însemna până el se cupla cu alta, Mia apoi răsuflând ușurată că e băiat bun, dar n-a fost să fie. Nu-i părea rău.

Așa că atunci când s-a dat jos din mașină Viorel, desfășurându-se pe lung, Mia a încercat să nu fie foarte evident impresionată, că își făcea chiar griji că se dă viitorul coleg de apartament la ea, dar putea ieși rău și va trebui să-l refuze, o asigurase nenecesar pe Raisa care deja era pe toate pozele lui disponibile online. Măcar n-are prietenă, că ăla mai mișto e luat, văd.

Să zicem că Mia s-a răzgândit când l-a văzut, pentru că problema a devenit: cum se combină ei fără să strice aranjamentul lor confortabil.

Până la venirea lui Florin, părea mereu că mai durează o secundă și o invită Viorel în oraș. Era cumva clar, că flirtaseră online o grămadă, au tot glumit ei cu mutatul, cum au ei baie comună. Mergea bine, Miei îi plăcea încet și sigur, că nici ea nu era foarte convinsă că merită riscul. Dar condiția era să iasă ceva la final, măcar o discuție.

Șase luni după venirea lui Florin, Mia și-a instalat Tinder de față cu amândoi. Nu mai rezista, era disperată.

"M-am săturat de singurătate," le-a zis, cu ochii pe Florin, ca să îl poată studia pe Viorel mai bine, periferic.

Erau toți trei pe canapea, Florin ca de obicei in mijloc, lăsat pe spate să vadă mai bine la TV, să audă cu urechile lui cum se aude perfect HD surround sound whatever.

"Și eu zic că e cam mult timp fără să testezi patul ăla," Florin scoase și el telefonul. Își punea Tinder din nou, deci iar era blocat de Simona. Primul lor an despărțiți a fost un iad pentru ambii. Nu ajuta Florin, deja dădea swipe right la toată lumea. Era metoda lui, nu-i păsa cine cum arată, ce vrea. Vedea el. Știa ce caută.

Asta cumva făcea totul și mai deprimant, că era clar cum foloseau unii bărbați aplicația, în timp ce Mia chiar spera sa găsească pe cineva interesat de o relație. De exemplu, Viorel, care nu a zis nimic. Dar absolut nimic.

Așa că a renunțat să mai spere, și a încercat să vadă dacă e un loc pentru ea în societatea în care trăia, chiar dacă îi era străină. Era acolo, Mia urma să se adapteze.

Următoarea mutare a fost să chiar iasă la o întâlnire. Și-a făcut părul drept cu placa, și-a pus o rochiță neagră, geacă de piele, a zis că să nu stea după el.

Contrar acestei decizii foarte sănătoase, își dorea ca el să știe, așa că tot le povestea pe unde îi prindea cum are ea prima ei întâlnire, că mai bine nu se duce, că ea doar vrea pe cineva să se înțeleagă, că îi e frică că nu e nimeni. S-a oprit doar când i s-a făcut frică că o cere de nevastă Florin, de milă, că făcea deja ochi de cățel la ea. Nici el nu-și imagina viața singur.

În seara respectivă de vineri, ambii colegi erau acasă când a ieșit ea din cameră să se vadă cu Oare-Era-Fjodor?

"Ia să te vedem," Florin știa să se comporte când trecea o femeie împopoțonată prin fața lui. "Așa, așa, arată-le cum arată o româncă. Olandezele," îi dădu un cot lui Viorel de lângă el pe canapea, deranjându-l de la TV, "Vin în blugi și bocanci, un fond de ten n-ar da pe față."

"Alea care ies cu tine," Viorel era plictisit. "Că dacă ies cu olandezi se aranjază ele, nu-ți face tu probleme."

Cumva reușise să o insulte pe Mia fără ca nici măcar să se uite la ea, sau să îi menționeze numele, să se poată apăra. Că insinuarea era clară că ea de fapt face eforturi că vrea să agațe olandezi.

Pentru că, să fim sinceri, Mia nu era cea mai preocupată de aspectul fizic, grija ei subită avea o latură cu iz puternic de disperare: voia să îi arate ce pierde. Aparent nimic.

"Părea de treabă," se apără/consolă ea. "Și liniștit, amuzant. Să vedem, acum."

"Până nu riști, nu câștigi," o încurajă Viorel tot cu ochii în televizor, și Florin se rotise deja tot să verifice dacă nu-l înlocuiseră extratereștrii. Suport moral nu era ceva ce suna natural, venind de la el.

Așa că Mia se duse, ce să facă? Doar nu era să anuleze omul pe ultima sută de metri, așa cum își dorea. Sau să îl oprească din vorbit și să vină acasă mai repede. Așa că a venit târziu, când Viorel deja dormea la TV.

La cum se purta, părea că își luase gândul, oricum. Toată răutatea aia a lui începea să o obosească, câteodată insista la ea cu vreo teorie de parcă voia să o facă să țipe la el. De parcă asta era ce va urma, oricum.

Mama lui îl suna rar, dar bine. Era bine că lucra el de acasă, că îi trebuia zi liberă. Nu știa Mia ce-i povestea, dar Viorel apuca doar să zică doar trei răspunsuri repetitive în decursul celor câteva ore.

Da.

Nu.

Nu stau cocoșat.

Nu se știa mai nimic de tată, maxim a fost pomenit ca și cum era în viață și în casă cu mama. Mia era atentă, nimic nu o atrăgea mai tare decât să fii evaziv pe un subiect, era tot ce voia să știe, din acel punct încolo.

Nicio fată, nici măcar pe Facebook, nici în foarte-îndepărtatul trecut unde ajunsese Mia cu scrollul. Poze puține și în general puse de alții, tăguit in vreo poza antică de cămin sau nu știu ce chef din liceu.

De fapt, Florin părea cel mai bun prieten al lui. Mai ales de când cu șlapii.

Florin pe atuncea avea el gașcă de moldoveni cu care bea. Erau trei și nu șapte cum era era el obișnuit, și ieșeau mai rar decât zilnic, dar recuperau ei prin cantitate. Nu se știe ce s-a întâmplat între ei într-o noapte târzie de mai, dar nu se vorbește despre subiect în casă, Florin pleacă din încăpere dacă sunt menționați.

In seara următoare acelui War of the Moldavians, Viorel și Mia nu știau încă, așa că au fost surprinși să îl vadă pe Florin devreme acasă cum intră în bucătărie cu o pungă. I-o întinde lui Viorel, "Uite mă ce am văzut și m-am gândit la tine."

Era nu doar o pereche de șlapi, îi luceau ochii lui Viorel, erau două! Îi întorcea pe toate părțile. Miei îi părea că miros încă de pe atunci, noi.

"Taci mă, că uite ce cauciuc bun. Și dintr-o bucată, cum trebuie, fără ață de-aia-ntre degete."

Florin era mândru de poanta lui, "Știam, erau parcă export Oltenia. Praz n-am găsit."

Viorel deja îi avea în picioare, "Da, da, ai vrut tu să râzi de mine, da' ți-ai luat-o de doj de euro, că mie mi se rupe."

Era greu să fii convins că i se rupe când îl vedeai ce fericit e că obținuse el ceva util, gratis, livrat acasă. De cealaltă parte, Florin era fericit și el că făcuse o glumă și acum uite, chiar îi poartă, că e prea oltean să nu. Bucuroși că s-au făcut unul pe altul, fără să realizeze că erau doar bucuroși.

A trebuit Mia să recunoască într-un final că șlapii ăia erau chiar foarte buni, că uneori îi lua pe-ai lui Viorel când era el în cameră cu cealaltă pereche, că-i încăpeau ei șosetele groase. Așa că și-a cumpărat și ea pentru gresie, se spălau ușor. Florin avea unii încă din cămin, zicea el cu mândrie prost plasată. Indestructibili, nu părea că dăduse bani pe ei, ci sufletul unui copil.

Viorel a apreciat decizia ei, oprind-o pe hol, "Așa fac ăștia, reinventează șlapul și-ți trântesc o sanda fără talpă și curele, dar cu fermoare și toc. Tot ce avem nevoie e ceva comod de mers prin casă. Din patru rafturi, nu e o pereche de om normal!"

El nu avea doar o părere despre ceva, ci știa sigur și urma să te aștepte să te luminezi în timp ce te critica. Și acu era retras la el în cavernă, că Doamne ferește să fi fost ei vreun cuplu!

Mia își scoase telefonul să sune acasă, dar avea mesaje necitite de la Raisa. Nouășpe.