"Treeeei!"

Mia se aruncă pe canapea, cât mai departe de Viorel, își dezlipea șuvițe de păr de pe gât și le muncea nervos de un elastic, să nu pară roșie de la efortul de a nu exploda de rușine. Își lăsă părul să atârne în vârful capului când a terminat Florin de numărat.

Dădu ușa de perete, "Ce stați pe întuneric?" Un con de lumină îi înconjură silueta.

Mia nu se putea uita la Viorel, dar îl contura periferic cum stătea cuminte în locul lui, parcă era propria lui statuie de mormânt.

Florin aprinse lumina.

Cu el în urma ei, Simona defilă prin încăpere cu o mână întinsă, îi sclipea într-un punct verde. Noroc că erau cu ale lor și nu erau foarte atenți in jur. Florin se trânti lângă Viorel, care nici nu se clinti.

Era subțire, a trebuit să studieze Mia inelul când i s-a întins demonstrativ la un milimetru de față. Un trandafir alb de diamant sau ceva (nu se pricepea) cu frunze verzi care ar fi zis că erau smaralde, dar nu era ca și cum știa despre ce vorbește. Nu că ar fi fost vreun semn de sărăcie sau ceva, că acu orice țăran mai vedea o vitrină, dar îi era complet indiferent ce pietre erau. Nu înțelegea deloc de ce unele ar fi mai scumpe sau mai frumoase. La fel la metale. Aurul, platina, bronzul și altele, toate le vedea ca idei de culori, ca o vopsea pe un metal comun, principal. Dacă bijuteria era frumoasă, ei îi plăcea. Dacă era ieftină, o și cumpăra.

Pe scurt, era ultima persoană calificată să-și dea cu părerea. Însă ce o salva pe ea era sinceritatea.

"Vai ce frumos e!" A fost suficient, Simona a tras mâna, fericită să și-l admire singură din punctul ăla încolo.

"L-ai cumpărat de capul tău?" Mia îl întrebă pe Florin, i se părea că la lumina becului îi lucea saliva lui Viorel pe gât și o să își dea toată lumea seama.

"A fost ales de mine!" Simona zâmbi strident, parcă nu era ea.

"Știi cum m-am prins că vorbești serios?" Florin o întrebă. Lângă el, Viorel se uita în gol, stană de piatră.

"Mi-a dat ea link," Florin îl făcu atent. Din păcate, la Mia. Îi făcu cu ochiul, arătând cu capul subtil către Florin. Mesajul era să scape de proaspătul cuplu.

Exact ce-și dorea și ea. Din păcate, Florin avea o poveste.

"Și era foarte fain, dar mai ales era, cum zic americanii, in my price range. Nu era vreo avere, era chiar acceptabil și cum lucram atunci."

"Așa m-am prins că vorbește serios," încheie el nesperat de repede. "L-am cumpărat de atunci, să-l am."

Simona îi zâmbi, bucuroasă. Îi veni o idee, "O știi pe amica mea Cleo? Ea poate obține să ne bage mai repede la starea civilă, poate chiar luni!"

Nu mai terminau cu nunta lor.

"Știe ea oameni, dacă îi scriu, eu zic că se rezolvă. Tot ce am avea de făcut ar fi să găsim avion de urgență."

"Mă ocup eu de bilete," Florin sări în picioare. Mâine le ai! Sa fii gata, bagaje făcute!"

"Avem și verighete," Simona îi zise Miei. "Ăla a fost al doilea link de i l-am dat."

Admira un pic Mia cât de eficient lucra fata, nici nu trebuia să facă efort să sară Florin. Spre deosebire de...

"Avem o problemă," Florin recunoscu.

Simona se întoarse spre el, nu foarte speriată.

"Cutia roșie e goală. Am cumpărat cutiile mai târziu," Florin zise, spășit. "Nu-s la mine verighetele."

"Dar unde sunt?" Simona ridică din sprâncene.

"La... mama."

"La Botoșani?" Simona fu ușurată. "Păi luăm avion până la Iași. Venim noi de acolo!"

"Așa facem!"

"Dar de ce sunt la maică-ta?"

Florin era prins, "E poveste lungă."

Oh nu, dacă zicea el că e lungă însemna că era interminabilă.

"Eu m-aș retrage," Mia îl trezi pe Viorel la viață.

"Da, aveți o zi lungă în față!" sări el în picioare.

"Ne regrupăm mâine," Florin acceptă nesperat de bine blocajul. "Hai Simono, să lăsăm oamenii."

"Avem o altă problemă," Simona îl surprinse.

"Am zis că nu facem sex până la nuntă," a râs ea. "Și nu putem dormi amândoi după atâta timp separați și să nu ajungem acolo."

"Pot să dorm cu tine?" a întrebat ea jucăuș.

Mia și-a dat seama ultima că ei îi era adresată rugămintea. Ca să compenseze și pentru că Simona avea față cerșetoare, a fost extra-acomodantă.

"Sigur, avem loc, patul e mare și încăpem amândouă." De ce nu putea dormi pe canapea?!

Viorel se activă, "Eu mă duc să mă culc. Noapte bună!" A mers hotărât la el în cameră și a trântit ușa în urma lui.

"Iau bilete, să fii gata!" Florin o pupă pe Simona pe obraz.

"Eu îi scriu lui Nea Nicu. Să fie pe fază, că ne duce la aeroport, apoi îmi duce hainele acasă. Îi zice el lui tata că vin eu. Să-și noteze ce are de zis și să zică atunci."

Mia se duse în baia pe care o împărțea cu Viorel și în care el nu deținea nimic, venea cu prosopul și periuța de dinți din cameră, fluturând plasa transparentă cu gel de duș și șampon, ca în cămin, aceeași marcă de când îl știa ea. În oglinda de deasupra chiuvetei, nimic nu arăta schimbări: nu era roșie, era mai mult pământie. Măcar nu i se vedeau cearcănele. Își aranjă părul și se spălă pe dinți.

În dormitor, Simona părea că își trecuse mâna prin toate obiectele expuse, ținea un ursuleț in mână.

"Dar ce de jucării de pluș ai!"

Erau de la Daan, Miei nu îi prea plăceau, că îi aminteau mereu cât de copil e, prea naiv, deși om de treizeci de ani. Ca oamenii ăia cărora nu li se întâmplă nimic rău. Sau poate nu știa ea, că nu era ca și cum vorbeau.

"Dacă îți place unu', îl poți lua," a zis, sincer ușurată să scape de vreunul mare.

"Îmi pare rău că m-am băgat așa peste tine," Simona zise. "Dar una dintre problemele noastre e și asta că nu prea gândim clar. Ar fi bine totuși să chiar ne rezolvăm problemele dacă e să ne căsătorim."

"Mi-e foarte frică," era serioasă bucureșteanca.

"Hai că se clarifică toate," Mia o încurajă. Nici nu mințea, ea era de părere că totul se rezolvă într-un cuplu dacă vor ambii.

"Multe sunt din vina mea," Simona se așeză pe pat, spatele drept, picior peste picior.

"Hai că nici Florin nu e ușă de biserică. Dar vă iubiți și atâta contează."

Simona îi zâmbi, "Chiar crezi asta?"

Nu se opunea, spera să fie convinsă, dar Mia nu putea să o ajute. Nici pe ea nu a putut-o convinge nimeni, multă vreme.

"Nu știu, dar nici nu pot zice că m-am zdrobit eu să încerc și nu mi-a ieșit. Când nu iese, de obicei nici eu nu mi-am dat interesul suficient."

Zicând asta, Mia se gândea la Florin, cum i-a trimis mama lui șnițele pe avion, de a mâncat o săptămână din ele, mult după ce colegii au refuzat, din considerente medicale.

Și apoi găsise el nu știu ce fast-food, și de acolo își lua el meniu cu șnițel în fiecare zi. Mânca în camera lui, muncind.

Și apoi au început certurile cu Simona, și băutul seara. Avea nevoie de atenție el, și Mia îl înțelegea foarte bine. Ea însă nu s-ar fi apucat să umble cu alții, ci doar ar fi plâns la partener până se despărțea ăla de ea.

Simona o trezi din reverie, "Sunt ciudată eu. Știi tu..."

Mia n-avea nicio idee.

"În pat," fu explicația.

Încercând să nu caște ochii, Mia căscă gura. Nu ieșeau cuvinte.

Simona se uita undeva în jos, unde își ținea telefonul în mână, însă ecranul era stins. "Și na, nu prea i-am explicat de ce. Știe ceva, însă nu i-am zis niciodată direct. Cred că va trebui," a răsuflat ea a pagubă.

"Și crezi că nu o să înțeleagă?" Mia nu știa despre ce e vorba, însă tonul conversației era mai spre traumă decât înspre fetiș, așa că avea o bănuială destul de sigură. Era și mult mai comun, în discuțiile cu amicele ei. De fiecare dată ar fi preferat să afle vreun nou kink.

"Înțelege deja," Simona era învinsă. "Trebuie eu să mă deschid mai mult."

Din ton, părea că e imposibil.

"Nu cred că-i trebuie lui Florin multe," Mia își găsise cuvintele. "Îi poți zice doar că o să îi zici mai încolo. Și nici nu trebuie, dacă nu ești pregătită."

Simona a tăcut o vreme, apoi a oftat, "Câteodată mă întreb cum o fi. Știi tu, să te uiți la cineva cum te uiți tu la Lungan."