Deși Mia mai că nu plângea, Viorel nu era supărat pe ea că-l dăduse de gol. Nu-i zisese să țină secret, nu încălcase nicio regulă. L-a urmărit pe scări până jos, complet mortificată. Ura cât de frică îi era de el, își dădu seama Viorel, ca lui de părinții lui.

În fața blocului, la aer, încerca să-și revină după scena penibilă, însă Mia era prea aproape de el, emana regret. Viorel avea zero.

Chiar dacă, aflând de activitățile lui nedemne, mama lui a fost în pragul unui atac cerebral.

"Poker?!" a repetat, văzând că nu i se explică. Era datoria lui să vorbească.

"Da, nu mergea cu jobul și mi-am dat demisia și am început să mă întrețin din asta. A mers."

Mia interveni, "Chiar foarte bine!"

Doar își puse singură o țintă pe ea.

"A fost ideea ta?!" se irită mama lui, "Și tu ce faci de fapt în Amsterdam, dacă el joacă păcănele?!"

Viorel simți cum îl apucă dracii.

Mia, neatinsă de aluzie, pentru că nu o înțelesese, vorbea de parcă era la masă cu oameni normali, gesticula, "Dar nu e ca la păcănele. Am citit și eu, e cu matematică." Citise ea?!

Căutând vinovați mai certăreți, mama lui Viorel găsi repede, "Traiane, n-ai nimic de zis?"

Ar fi fost un miracol să aibă tatăl lui Viorel ceva de zis. Și să reușească să exprime asta fără să implice guvernul României.

"Ce să zic, e mare, face ce vrea," își mai turnă un pahar susnumitul. Spre deosebire de restul cinei, nu mai invită pe nimeni să i se alăture.

Lăsată singură să se lupte cu monstrul cartofor, mama lui Viorel nu era chiar neînarmată: putea să facă scandal din orice. Intenționat, el începu să mănânce extra-încet.

Tot nu scăpă, "Și ce alte surprize mai ai? E gravidă, de aia e aici?"

Mia se înecă, aducând toate privirile spre ea. Urma să zică vreo tâmpenie, gen să le explice ce fel de sex au făcut ei și cum nu era posibil.

"Sper că nu," Viorel își păstră calmul și pentru ea, și Mia închise gura, își fixă privirea în farfuria prea mare și prea plină. El înjunghie un cartof cu furculița în fața stupefiată a mamei lui. "Oricum," îl băgă în gură, apoi îl mestecă molcom sub ochii ei îngroziți, "Nu ziceai tu că Vali avea deja copil la vârsta mea?"

A simțit că a dat bine, mai ales din încordarea mamei, și din cum bețivul din fața lui a râs pe sub mustață.

"De cât timp sunteți împreună?" Mama lui Viorel își alese singura persoana de la masă la care mai mergea tonul de profă. Lui Viorel nu putea să-i scadă nota la purtare, nici profesorii lui nu scăpau așa. Era bine să ai întăriri în cancelarie, chiar dacă doamna Rădoi era mult mai agresivă decât oricare dintre profii lui.

Mia se fâstâci, nu știa ce să zică, și-a mutat ochii imploratori la el, forțându-l să intervină, complet placid, "De-o zi."

Asta chiar o lovise pe bătrână. Și știa și Viorel după cum se încruntă de după ochelari, că va fi nemiloasă.

"Bravo, copilul meu!" își luă tonul plângăreț, cumva tot acid. "Întâi zici că locuiți împreună, acum zici că e una de-ai găsit-o pe autobuz încoace?!"

Mia se auzi, "Cred că mai bine plec."

"Da, e timpul să plecăm," Viorel sări în picioare.

Mama lui muri pe dinăuntru, "Cum pleci?!"

"E nouă," Viorel arătă ceasul de pe perete, pe care numărase secundele întreaga seară. "Ți-am zis că nu stau mult," o lăsă cu gura deschisă, neputincioasă.

O luă spre camera lui, trei perechi de ochi lipite de spatele lui cocoșat. Auzi o bâlbâială non-verbală, Mia alerga după el pe hol.

"Nu putem pleca așa," a închis ușa după ea. Ea nu putea, el da.

Viorel își trânti hanoracul în bagaj, era singurul lucru ce-l scosese, trăgea fermoarele vechi și proaste în toate direcțiile, că era un sistem după care se închidea, altfel pleznea. Se uită după încărcător, dădu de Mia, își aminti că-l uitase în Amsterdam. Expiră adânc, trase trollerul jos de pe pat, începu să-l tragă după el.

Între el și ușă, Mia.

"Îmi pare așa de rău că le-am zis. Nu mi-am dat seama!" Nu era nevoie de cuvinte, era complet terminată.

"Auzi, dacă nu reziști la nivelul ăsta de ceartă, n-are sens să te complici cu familia Rădoi." Tăie aerul cu mâna, decis, "E doar o cină."

Nu suporta cum se uita la el, ca la un orfan cerșetor, trimis pe ninsoare să vândă chibrite.

"Viorel!" maică-sa țipa la ușă, de parcă era încuiată. Mia tresări, complet terorizată.

Fără cuvinte, Viorel întinse mâna și o dădu la o parte. Deschise ușa, unde maica-sa părea că plânge, dar nu chiar. Veneau lacrimile de victimă.

"Ce se întâmplă cu tine?!" fu întrebat cu falsă grijă.

Ar fi vrut să știe si el.

"Absolut nimic, mamă."

Blocată, fața ridată aștepta explicații. Noroc că lui Viorel îi veneau singure, fără să vrea, de undeva din spatele minții:

"Așa e de fiecare dată când vin acasă," își simți propria voce furioasă, cum nu credea că e, "Doar că nu vă zic."

Trecu holul, trăgând trollerul după el, cu Mia alergând ca un cățel în urma lui, mânată de frica să n-o lase acolo. Se opri să se încalțe, că pe musafiră o lăsaseră să nu-și dea tenișii jos, să nu pară țărani, dar la ei se ținea curat lună.

"De fiecare dată," lega Viorel șireturi, abia își ținea mâinile să facă nod, "Vin aicea, si număr minutele până plec, și voi ziceti aceleași căcaturi, și rămâneți aceiași proști! Și vă mirați la aceleași cuvinte!"

Venise si tatăl lui, se ținea de sticla lui prețioasă, "Și te-ai gândit sa faci scandal, azi?"

Mama lui Viorel niciodată nu a fost mai de acord cu soțul ei, "De față cu..." arătă spre Mia, dar nu a reușit să zică toată propoziția.

"Ce scandal?!" urlă Viorel la toți trei. "N-auzi că așa mă simt, de fiecare dată când vă vizitez?" A deschis ușa, hotărât. "E fix ce se petrece de fiecare dată, doar că nu vă zic! Abia aștept să plec, și mă bucur când scap!"

"Dar--"

"Ați avut câteva ore sa fiți oameni normali, n-ați reușit! Dar e ok, o să vin și anul următor, și tot așa o să-mi dai de mâncare și o să vorbim de liceu, și eu abia o să aștept să plec. Relaxează-te, nimic nu s-a schimbat! Suntem bine!"

O luă în jos pe scările blocului. O auzi pe Mia, jenată, "A fost o plăcere să vă cunosc." Când s-a întors să vadă dacă vine, ea tocmai încheiase o plecăciune, apoi fugi și ea, grăbită să scape.

Ajunși jos, în sfârșit Viorel putea respira. Dacă-l lăsa Mia. Părea că se certase ea personal cu toți oamenii la care ținuse vreodată.

"Te rog frumos să nu începi," o avertiză. Știa și el că era prea târziu, urma să îl sufoce cu miisme.

"Hai să ne cerem scuze."

Asta chiar îl blocă, "Ce?!"

"Ne ducem sus și încercăm să aplanăm--"

"Ce să aplanezi?!" Viorel se asfixia. Poate era totuși mai supărat pe ea decât credea. "Daca tu crezi că vindeci alcoolismul și prostia într-o oră de ținut de mână și cerut scuze, te înșeli!"

Văzu mașina Simonei, ieșea în evidență, pe străduța lui posacă, "Ce căutați toți aici?!"

Mia nu se mai uita la el, era mai interesant ce se întâmpla la picioarele lor. Tăcea.

Viorel se enervă și mai tare, "Și ce căcat e un fluier de viol?!"

Acolo Mia avea răspunsul, muncit probabil în capul ei încă de când întrebase prima oară.

"În caz că ești atacată..." nu-l lămuri, cu vocea pierdută.

"Și ce faci, sufli în el și atunci începe sau ce?" Viorel nu-și putea controla tonul aspru. Nu se gândise că îi era așa frică ei, gândul îl supăra.

"Nuu..." Mia vorbea de parcă ea inventase conceptul și cu ea se certa. "Să intervină cineva, un vecin, știi tu."

Lui Viorel îi explodă mintea.

"Numai în lumea asta de căcat," realiza și el că se ceartă cu ea degeaba, dar nu se putea opri, "Vindem mizerii dinastea femeilor, în loc să băgăm violatorii la pușcărie. Cum adică să intervină vecinu'?! Poliția ce căcat păzește?!"

Văzând-o că se face mică sub potopul lui de supărare, se stăpâni în sfârșit, "N-am nimic cu tine," îi zise. "E doar enervant. Totu'."

Atâta aștepta Mia, ieși ca liliacul din peșteră, într-o secundă era peste tot in jurul lui, fără să-l atingă, "Câteodată tot ce putem face e să nu ne lăsăm doborâți." Își puse brațele în jurul lui, o simți mai târziu decât o văzuse, creierul lui abia se mișca. Nu înțelegea de ce nu țipa și ea la el.

"Și luptăm, în altă zi," Mia îi zise undeva în piept.