Florin și Simona deja se certau pe hol. Nu era nici șapte dimineața, Mia se holba căpiată la telefon, neînțelegând. Începea să se trezească, ce era cu pozele alea cu oițe la care a tot dat ea like?

Mai rău, o auzi pe Simona, "Te rog eu, Florine, nu intra peste ei!"

Mia sări din patul... lui Viorel, care dormea cu spatele gol la ea, imun la zgomote. Și-a adus aminte și din ce se întrerupsese pe la patru dimineața ca să verifice ce postase Simona.

"Haideți afară că avem ceva să vă zicem!" urlă Florin din toți rărunchii.

Viorel nici nu se clintea. Mia i-a scris Simonei, Terminați cu hărmălaia că ies.

După mesajul ăla, trimis celei care chiar și le citea, se făcu liniște pe hol.

Mia își căută hainele din ochi, rămăseseră pe undeva pe sub plapumă, și chiar nu voia să trezească și pe alții. Luă un tricou din dulap, îi venea doar până la genunchi. Nu se simțea acoperită așa că a luat și pantaloni de trening. În ăia chiar înota, degeaba le-a legat șnurul.

A ieșit, ce să facă?

Pe canapea, Florin, Simona și Charm o judecau ca la Vocea României, aliniați.

Florin sări în picioare, ignorând cum era îmbrăcată, "Hai mai aproape, Vâlvoi, că avem vești mari!"

"Vă căsătoriți!" Mia îl ironiză, apropiindu-se totuși, curioasă, pantalonii ei grei de cât de adunați erau jos. Nu insista Florin peste somnul omului degeaba.

"Luni, da! Prietena Cleo s-a făcut utilă. Cred că a și vrut să-ți arate că poate," îi făcu cu ochiul Simonei.

"Mesaj recepționat," Simona nu era invidioasă deloc.

"Cât ți-ar lua ție să-ți faci bagajele?" Florin se întoarse subit la Mia.

"Depinde pentru câte zile?"

"Sa zicem patru, că ne întoarcem marți!"

Florin și Simona zâmbeau in tandem. El explică, "Am luat bilete și pentru tine, dacă vrei să vii să ne stai martor. Facem o excursie!" Se entuziasma în timp ce vorbea, o pornea și pe Mia. "Mergem pe la mine la Botoșani, luăm inelele. E loc și de tine și de Lungan, la mine! Apoi la București, facem nunta, apoi să vorbească și Simona cu familia ei, și apoi avion înapoi."

"Și la mine e loc!" zise Simona. "Însă cred că mai bine luăm hotel în București. Just in case," îi făcu cu ochiul lui Florin. "Poate ai mei nu o să ia știrea așa bine."

"Vedem noi!" Florin nu se temea. "Aventură!"

Faptul că îl menționase și pe Viorel o făcu pe Mia să-și amintească că ei doi aveau treabă. Era vorba că rămâneau singuri tot weekendul.

Florin pistona la ea cu fiecare luminiță din ochii ăia jucăuși. Lângă el, Simona se uita de la unul la celălalt, cu mâna grea de brățări pe capul cățelului.

"Trebuie să plecăm spre aeroport cât de repede posibil! Deci ce zici, cât ți-ar lua să-ți faci bagajele?" Florin îi mirosi slăbiciunea.

"Zece minute!" vedea ea cu Viorel, cum își lua liber. "Vin!"

"Așa, Vâlvoi!" Florin sări în sus, repezindu-se la ea s-o ia în brațe. O învârti, apoi o împinse spre usa lui Viorel. "Lunganuuuuleeeee!"

Era mult mai treaz Viorel decât se aștepta Mia, că i se deschise ușa imediat, si îi ieși capul, undeva mai jos de cât era el de înalt, dar tot pe sus. Deși erau trei persoane și un câine în raza lui, o fixa pe Mia, zici că tocmai îl pălmuise. S-a dus cu ochii de sus in jos pe ea, apoi înapoi sus, de parcă nu-și recunoștea hainele. Mia a avut o secundă de groază că o să fie fix el ăla care o să comenteze, nimeni altcineva nu se lansase.

Îl gasi pe Florin, "Ce, mă?"

"Ce faci weekendul asta?" Florin nu așteptă raspuns, că nu era ceva ce se aștepta, să aibă Viorel treabă. "Hai să ne stai martor! Patru zile, facem o excursie! Vii să am cu cine mă întoarce dacă anulăm nunta pe drum!"

Proaspăt trezit, Viorel părea că înțelege toate cuvintele, separat, însă nu în ordinea aia. Ieși de tot din cameră, îmbrăcat fix ca Mia, că el cumpăra mai multe haine de același fel, o dată ce îi plăcea ceva.

Surprinzător, se lumină, "Vin, mă!" Dându-și seama că a fost prea entuziasmat, adăugă repede, "Mă antrenez de pe telefon!"

Apoi ezită, evitând să dea cu ochii de Mia.

"Și eu vin!" a zis ea. "Îmi iau liber de la muncă!"

"Cât îți ia să-ți faci bagajele?" Florin îl luă de după gât să-l împingă înapoi.

"Intru în cameră și ies!" Viorel era convins. "Tot ce dețin e pe un singur raft. Încap la fix în trolăru' meu!"

"Dacă mai aveai nevoie de confirmări că Vâlvoi e femeia pentru tine," normal că Florin nu urma să-i lase netaxați, o arătă pe Mia cu ambele mâini, "Are nevoie de zece minute să-și facă bagajele. Simona nu deschide un meniu în zece minute!"

"Lasă că știu eu cum își face ea bagajele!" Viorel rânji, salvându-l pe Florin de Simona, care se pregătea să se supere pe el.

"Adică ce vrei să zici?" nu rezistă Mia, deși nu era foarte sigură că ar trebui sa insiste.

"Ai metoda ta, infailibilă!" Râdea de ea, se alăturau și ceilalți.

"Ești sigur că vrei să ne zici acum cum face?" Simona parcă o și compătimea.

Normal că era sigur, "Ea," se îndreptă Viorel, "Ia niște obiecte random din cameră, le aruncă în valiză. Mai e loc? Dacă da, ia alte obiecte random, le aruncă în valiză. Mai e loc? Nu? Se poate închide valiza? Nu? Mai scoate din obiecte. Acum se închide? Da? Bun. Bagaj făcut!"

Adevărul era că Mia niciodată nu avea nimic din ce-i trebuia, la ea. Deși căra cele mai mari și grele genți, cumva când îi curgea nasul nu găsea un șervețel. De mult nu mai punea pasiune în făcutul bagajelor. Știa deja că va uita ceva. Era nenecesar să se mai agite, și să piardă timp. Uscător de păr, placă, absolut orice fel de unealtă i-ar fi putut trebui vreodată, fix când îi trebuia, nu o avea.

Așa că a trebuit să râdă și ea.

Și ea putea ataca.

Păi ce? Bine că avea el trolărul lui de zece ani, de un material care părea blug murat în jeg. Niște antene de plastic subțire care nu fuseseră dimensionate pentru el -- erau prea lungi și subțiri să speri că-l poți trage de ele -- ieșeau din el, mereu inegale. Cu fermoarele prea întinse, și când era gol. Se făcea și rucsac! Era mândru!

"Nea Nicu e jos, deci oricând suntem gata," Simona îi anunță. "Am cardul meu personal de credit, nu vă faceți griji pentru nimicuri. Vă promit că o să avem de toate, oriunde ne ducem. Și haine, dacă e, cumpărăm."

Mai mult se uita la Mia, dar respectivei îi plăceau propriile hainele.

Ajunsă în camera ei, și-a dat seama că nu știe ce să își ia cu ea. Ce vreme o fi în România? Era luna mai, putea fi orice, de la urgie la caniculă.

Aia era. Ștrampi. Rochițe lălâi. Teniși. Perechea de blugi, că poate se făcea frig. Pulovere. Treningul lui Viorel. Sertarul de machiaje. Se și aranjă un pic, că realiză că era palidă-gălbui și nu palidă-coală-de-hartie, de parcă i se schimbase luminozitatea de pe cold pe warm, ca la becuri. Fără rimel, Mia era ca o vată pe băț neagră, cu niște ochelari de hârtie lipiți de ea.

Luă pe ea o rochie nouă, cu mâneci largi și fără nicio formă, doar gleznele se vedeau. Colanți pe ea, să fie sigură. Teniși negri în picioare, perechea #2.

Rămăsese părul. Îl prinse pe tot în vârful capului cu un clește, știind că va avea treabă cu el toată ziua.

Ieși din cameră în același timp cu Viorel. Parcă și el avea haine noi, luceau pe el, deși îi știa tricoul cu cap de mort. Trăgea după el abominația, ca și cum avea rotițe pentru asta.

"Nu cred că te lasă pe avion cu ăla," Mia zâmbi când zise asta, să nu se atace prea devreme.

"E fix la limita de bagaj de mână," Viorel îi făcu cu ochiul, amuzat. "A mers peste tot unde am fost eu!"

Ochi îi mai lipseau trollerului, și zici că era copilul lui.

"Și nu ți-ai cumpărat altul din America?"

"Îl am și pe ăla! Dar ăsta e mai bun. Se face și rucsac!" îi trase el de niște bretele. Păreau cumva și prea multe, și prea slabe să poată ține ceva pe spatele unei persoane.

Era mult prea fericit.

"Vezi să nu-l lași nesupravegheat, că închid ăia aeroportul. Pușcărie faci," i-o luă ea înainte. Ea avea un rucsac adevărat, de om adult.

"Aia e, vorbim după ce ies," îl auzi în spatele ei. "S-ar putea să fie mai devreme decât dacă mergem cu ăștia."

Râdeau amândoi când au intrat în sufragerie.

Florin deschise ușa, îngropat în bagaje roz, "Plecăm patru, ne întoarcem patru!"

"Poate nu aceiași patru," a râs Viorel, lăsându-le pe Mia și Simona să iasă primele, cu o plecăciune exagerată prin care de fapt le dădea afară din apartament.

Știa Mia de ce. Voia să încuie el ușa, să fie sigur.