Mia era rușinată că Simona o dăduse de gol. Știa de la Florin.

Cu un an înainte, când Viorel era în America, Mia și Florin băuseră împreună, accidental.

Ei evitau să bea doar ei, că fiecare știa cum iese bestia din el, fără bariera Viorel, care turna acid peste orice discuție la sentiment. Nu era vorba că făceau sex, că nici unul nu-și dorea, nici că se certau, că Florin pe cât de pregătit era să-și bată partenerul de pahar, tot n-ar fi agasat o fată.

Nu, problema era că începeau să-și povestească chestii intime. Fiecare se știa, și era un fel de înțelegere între ei că mai bine nu.

Dar când au rămas singuri o lună, coincidența făcu ca ea să vină... supărată, după o întâlnire cu un alt om de pe Tinder care era perfect politicos și ca lumea, și Mia era perfect asortată localului pentru că așa era ea, când se ducea undeva scopul ei era să nu iasă în evidență și apoi să le spună tuturor cum nu iese ea în evidență, de parcă e vreo mândrie. Era un citat mai vechi de-al lui Viorel, și o supărase atuncea, că ea chiar lucra să iasă ceva cu el pe vremea aia, înainte să plece el să se plimbe aiurea, și deci i se părea că îi zice că-i ștearsă. În fine, nu era o seară bună, și și băuse în oraș ca și cum încă mai era obișnuită să bea.

Acasă, Florin era în bucătărie cu bidonul de vin pe masă, se chinuia să-și facă un joint, procesul tehnologic depășindu-l. Așa și-a dat seama Mia că nici el nu era treaz.

„Cât-i ceasu?" Era sincer uimit că o vede, era lumină afară.

„Nouă," Mia realiză atunci. Și fiind cea mai în formă dintre ei, era responsabilă să nu se trântească în scaunul celălalt de la masă și să-și pună și ea un pahar. Avea servici a doua zi, chiar nu era cazul să bea cu Florin, activitate care niciodată nu se încheia devreme. „Mă duc în camera mea."

„Hai stai jos, te duci să te culci la ora asta?"

Așa știu Mia că era mult mai beat decât părea. Ceea ce o îngrijora. Și beat-serios, nu beat-fericit, varianta ei preferată. Exista și stadiul de beat-Florin, dar era ceva ce el nu făcea de față cu fetele, rămânând un complet mister despre care nici nu se vorbea cu ea. Nici nu știa dacă există sau își bat joc ambii colegi de ea.

„E târziu, am mâine alarma la șapte," Mia se tot încuraja să plece.

„N-o să înțeleg io niciodată olandezii," Florin își turnă un pahar plin. "Păi ieși în oraș la șapte și te întorci la nouă? Păi nu stați și voi de vorbă?"

„Exact!" Mia se puse în scaunul liber. „Și apoi te mai vezi peste două săptămâni, alte două ore."

Florin deja îi turna și ei vin, „Nici nu mai știi cum arată, ce-ati vorbit! Tre' să iei discuția de la început!"

Și așa au început. Decent, neutru. Până când a ieșit întrebarea, câteva pahare mai târziu, „Și, ce mai face Simona?"

Mia oricum întreba zilnic, considera nepoliticos sa nu își dea interesul față de partenera de viață a colegului de apartament, însă în ultimul timp Florin era cam scurt așa că o rărise. Pe Facebook cuplul era bine, știa că nu era Simona motivul beției, absolut orice tâmpenie îi trecea ei prin cap era acolo, de parcă și le nota să le citească mai târziu. Câteodată și Florin afla de acolo că sunt despărțiți.

Total surprinzător, Florin a fost tot scurt, chiar și beat, „E bine Simona. Chiar bine, ținând cont." Că el era departe, pentru un job mai bun.

Tocmai când să treacă Mia peste, se uită el la telefon, „Io nu cred că Lunganu e-n America, e pe undeva prin Craiova, își ascute maceta, n-a pus și el o poză, ceva... Te duci în roadtrip și nu dai și tu ceva să știe lumea pe unde ești? Cine se duce așa, singur, de capul lui?"

Era supărat Florin, încă de când Viorel plecase, iar Mia nu înțelesese de ce, până nu a continuat, ponosit, „N-a zis și el nimic, noroc că l-am văzut cu trolleru' când se încălța!"

Felul în care formulase Florin părea că sugerează că l-ar fi prins din greșeală, însă adevărul era că nu se putea face nimic în apartamentul ăla fără să știe Florin. Venea și te întreba direct, dacă nu reușea să-și dea singur seama. El era ăla evident, pe Viorel nu-l vedeai, însă și el știa tot ce mișcă, zici că avea camere. Și dacă era să fie sinceră, și Mia, că i se părea normal să știe cu cine stă în casă, dar ea era mai mult atentă la ce făceau ei. Parcă-s sub microscop, se plângea Viorel, și Florin râdea la fața ei dezamăgită, sarcastic, Nu știu bre, la mine nu se uită nimeni.

Și se spionau ei trei, și nu prea vorbeau între ei despre ei, ci-și dădeau linkuri, și rămâneau cu ce știau, fericiți că nu invadau intimitatea celuilalt cu întrebări.

Așa era Viorel, Mia habar n-a avut că o să plece, a aflat venind de la muncă să o anunțe Florin, i se încrunta la amintire creierul încetinit de vinul ăla roșu... din care nici nu a mai gustat de atunci, că doar mirosul o înverzea la față.

„Era luată din timp excursia, crezi că pleacă cineva așa în America?" Florin continuă. „Și putea să zică, poate mă băgam și eu. Știi că am tot zis că vreau sa ajung pe acolo să văd și eu."

Mia nu și-l putea imagina pe Viorel chemându-l pe Florin undeva, ea mereu își imagina că unul se duce unde are treabă și celălalt se duce după el, și viceversa. Nu se chemau afară din camere, se întâlneau prin casă. Dacă aveau amândoi de lucru în bucătărie, stăteau împreună în bucătărie.

„Așa face el, știi tu," Mia zise, împăciuitoare.

Problema cea mai mare când te țineai sub control în majoritatea timpului era că atunci când erupea vulcanul nu puteai decât să te uiți la el cum distruge toate civilizațiile pe care omenirea le-a construit în timpul cât a fost inactiv. Mia era omul care era ok cu toată lumea, aștepta să se dea lumea din fața ei, accepta când era îmbrâncită, că poate n-a văzut omu'. Era calmă și politicoasă de uneori țipau vânzătoarele la ea, crezând că-si bate joc. Îi plăcea să nu fie conflict, că așa a înțeles de-acasă că-ți dădeai seama cine e prost crescut. Ăla care se certa, chiar dacă avea dreptate.

Rareori erupea vulcanul, dar atunci când o făcea, Mia își dădea ochelarii și cerceii jos, și făcea un scandal care reușea cumva să o urnească pe cea mai grea și sinuoasă cale spre a-și atinge scopurile, unde defila într-un balet fără grație până dădea chix, fix la sfârșit. Pe scurt, nu numai că făcea spume, dar făcea spume complet degeaba.

În situația de față, Mia nu era supărată la nivelul să urle la cineva. Era mult peste: nivelul de plâns în public. Și pentru că îi era rușine, nici nu putea vorbi. Așa că a început ușor, cu lacrimi care se duceau pe față peste muțenie, și Florin se uita în pahar și habar n-avea. Până nu au început bocetele.

Mia niciodată nu plângea în același fel, mereu erau alte tângete, ca să o ia prin surprindere și pe ea, să-i aducă aminte că face o scenă. De aceea horcăitul cu care a început a speriat-o. Florin a mai avut nevoie de o secundă.

„Da' ce-am zis?!" se sperie el, sincer șocat, și Mia știu că ar trebui sa răspundă, dar se chinuia să-și țină fața fixă că poate îl păcălea că alea nu erau lacrimi, ci ploua din tavan, și că nu face ea sunetele alea, doar trece o ambulanță pe stradă. „Așa-s io, mai cioban."

Și s-a pus Mia cu capul pe masă și a plâns, și Florin nu știa ce să zică, așa că le-a mai pus în pahare, nenecesar. Măcar a tăcut până a găsit ceva s-o consoleze.

„Io nu cred că știm să vorbim între noi."