Mia stătea pe scaunul de așteptare al coaforului de cel puțin două ore. Ce era drept, cu rochia Simonei, sclipicioasă de sus până jos, nu mergea orice.

Bucureșteanca se și machiase de parcă ea era mireasă. Mia îi făcea poze, i le trimitea lui Florin, să-și dea și el cu părerea.

Cu grijă, că trebe să se vadă și mireasa, te dau ăia afară! scria Florin, complet amorezat. Ar fi zis asta la orice poză a ei, râdea Simona, nu chiar dezamăgită.

Orice era mai bine decât să recitească aceeași conversație. Mia reveni totuși la telefon, învinsă.

Acum știa și ea parola de la contul lui Cleo, că Simona a insistat să aibă muniție la ea, la întâlnirea finală.

Armele însă erau îndreptate tot către Mia, că fiecare rând o durea. Deja știa conversația pe de rost.

Cleopatra: păi și mă chemi direct la tine, nu mă scoți și pe mine la un suc?

V.: N-am crezut că vrei scoasă la suc, în sutien. Unora le e rușine.

Cleopatra (după mult timp, semn că Simona rămăsese fără cuvinte): mi-e teamă că nu ești ăla din poze.

V.: Fix ăla sunt. Sincer, nici eu nu cred că ești aia din poze, da' mă risc.

Cleopatra: hai să ne vedem, să ne convingem. Știu o terasă pe lângă hotelul tău.

V.: N-am chef de povești.

L-a lăsat o zi.

V.: Bine, hai să ne vedem.

Mia își dădu ochii peste cap, cum făcea de fiecare dată când ajungea la partea aia.

Acum era și ea coafată profesional, avea coc lejer care stătea nemișcat, deși în șuvițe, era îmbrăcată într-o rochie mai colorată, cu mâneci scurte. Avea un șal negru de lână peste, imens și cu ciucuri, așa că nu părea că încerca prea tare. I se făcea cald, însă.

Simona era gata, ziceai că se duce la Oscaruri. Rochie argintie, sclipea toată, de sus până jos. Decolteu adânc, tocuri. Bine că rochia bătea mai mult în albastru decât alb, că ar fi fost confundată cu mireasa. Sigur fotograful ar fi preferat-o.

Îi ținu și teorie Miei, pe taxi, "Florin vorbește cu el înainte, să fie clar că nu e cazul de scene. Va fi civilizat, așa că e important să te ții calmă, cum am vorbit. Îți știi discursul?"

Mia dădu din cap, deși nu era foarte sigură.

"Doar vezi dacă are sens sa vă înțelegeți ca oamenii sau mai bine se mută și gata. Poate-ți explică ce-a fost în capul lui, însă nu m-aș baza pe asta. În plus, nu știu cât mai vrei tu, acum."

Ce să vrea, că Mia nu mai înțelegea nimic. Ce voia era să se deschidă o gaură neagră și să-l înghită pe Viorel de tot.

A fost și mai greu, ajunsă la local. Simona se duse să-l scoată pe Florin.

Era o terasă separată cu un gard de flori de restul complexului din care niște manele disperate anunțau o nouă uniune a două suflete. Băncuțe rustice, mese cu motiv popular. Muzică folclorică, pe Etno TV.

Mia o urmări pe Simona cum se duce la Florin la masă, care sări în picioare, fericit să o vadă, complet impresionat. Încă jos, deși se uita prin jur ca și cum se pregătea să fugă, Viorel contrasta puternic cu localul, părând evadat dintr-un videoclip rap. Era tuns, era într-un tricou cu imprimeu turbat, niște lighioane cu gura deschisă, stătea lălâi pe bancă, nu mai încăpea nimeni lângă el. Florin o scoase afară pe Simona, de mână.

Dând de Mia, o admiră din cap până-n picioare, "Așa așa, arată-i ce-a pierdut."

"Poate e mai bine să-mi desfac părul," Mia își duse mâinile în cap.

"Nu!" Simona îl plesni pe Florin, în glumă, "Ți-am zis să nu-i zici nimic!"

"Hai că e cuminte," Florin o dez-consolă pe Mia, arătând spre masa lui Viorel, atent la telefon: dacă era rău, măcar putea să-l urască. "Ține minte, tu zici dacă rămâne în apartment."

S-a dus Mia la el, că deja cuplul care era entuziasmat de nunta la care se ducea părea deprimat. Măcar Simona și Florin să se simtă bine.

S-a așezat la masă, nicio reacție, deși a luat și meniul din fața lui.

"Vorbeam pe avion, nu trebuia să faci toată sceneta asta," i-a zis Viorel, pe tonul lui plictisit.

Oare era prea devreme pentru discurs?! Mia își înghiți veninul.

"Nu trebuia să vorbim pe avion, dacă nu fugeai ca ultimul laș," Mia se concentră pe meniu.

"N-aveam chef de scene. Văd că tot n-am scăpat."

"Ai fi aflat că nu sunt supărată," Mia suna exact supărată. Își drese vocea, "Gen, nu e ca și cum mă așteptam să fii om normal."

"Hai că ție-ți plac cazurile speciale," Viorel avea vocea egală. "Dar ai dreptate, nu e cazul să ne complicăm. Eu mă întorc la rapandulele mele și tu la doctorii de pe Tinder. Cred că e clar că nu ne potrivim."

Doctorii de pe Tinder?!

"Ce doctori umblă cu mine pe Tinder?! Să știu și eu! Poate dau de unul normal la cap!"

"Dădusei, dar erai prea fițoasă și ai fugit din restaurant că ți-a zis că nu știe ce specializare își alege!"

Era pornit, știa Mia că dacă rămâne indiferentă, câștigă ea. Nu putu, "Am plecat pentru că a zis că una din opțiuni era să se facă dentist!"

Ochii lui Viorel se măriră, era prea curios, "Și ce?!" Mai rău, aproape că râdea de ce nebună e.

"Era clar psihopat!"

"Cee?!" Acu' râdea de-a binelea.

"Trebuie să fii un tip special de sociopat să poți ține mâna stabilă când chinui un om!" Mia își dădu seama că îi tremura vocea, mai mult de nervi că-i explica ea lui ceva atât de evident.

"Dar... Ăla nu se duce intenționat să chinuie oameni..." Parcă vorbea despre adunare, de ce doi plus doi fac patru.

"Mă bucur că a găsit ceva de făcut în loc să jupoaie pisici. E bine că-l ținem ocupat, că societate, însă nu trebuie să stau eu cu el în casă!"

Mia știa că e supărată mai mult pe cel din fața ei, nu pe Potențialul Dentist de care uitase.

Viorel era complet amuzat, "Vai ce nebună ești!"

Așa, acum îl distra!

I-a întrerupt chelnerița să-i întrebe dacă s-au decis, și de după meniu, evident nehotărâtă, Mia îl auzi pe Viorel, "Ne trebuie mai mult timp, soră-mea nu-i decisă încă."

Ridică ochii, o brunetă cu borsetă plescăia gumă, râdea la el, el la ea, "Ai ieșit cu sora în oraș? Păreați împreună."

Mia nu se putu abține, "Depinde dacă crezi că Lannisterii erau împreună."

A râs chelnerița, "Vă mai las cinci minuțele. Că cine s-a băgat între Lannisteri n-a ajuns bine."

Viorel ridică sprâncenele la Mia, dădu din cap. Își luă și el meniu.

"Ești cea mai nebună femeie pe care o știu," Viorel vorbi, resemnat.

"Femeia e la muncă!" Mia răbufni, ascunsă de obstacolul dintre ei. "N-are chef de băgat în seamă."

"Toate relațiile mele le-am început la servici!" Viorel nici măcar nu clipi.

Cum începea discursul?!

"Și?! Vrei să mă dai afară din apartament?!" îl auzi peste strofocările ei să-și aducă aminte.

"Treaba ta," Mia fu sinceră. "Dacă mă lași în pace, n-ai decât să rămâi."

"Ne întoarcem cum eram," aprobă el.

Asta chiar o lovi, că nu credea că ea poate.

"Nu, nu cum eram înainte. Ci tu îți ții gura și vorbim doar de chirie," Mia explică cât mai calm.

"Da' ce-are dacă vorbesc?" Rânji neașteptat la ea, "Ți-e frică că ajungem iară în pat?"

Mia s-a uitat din nou la lista de supe, dacă era vreuna pe masă, i-o vărsa în cap.

Era timpul de discurs! Veni singur, o dată ce își aminti primele cuvinte.

"Doamne ce bine că mi te-am scos din sistem!" Cum scrisese Simona? *Roll eyes*. Mia își dădu ochii peste cap teatral, "Că stăteam ca proasta și mă întrebam dacă totuși colegul ăla de apartament ar fi ok el așa, ca om. Că vorba aia, nu-i nici cel mai frumos, nici cel mai deștept bărbat. Dar am zis că poate nici eu nu eram vreo divă, hai să văd măcar dacă e om bun. Trebuia să fi înțeles de mult cât ești de prost, dar mi-a fost milă de tine!"

N-o întrerupsese deloc, i-a căzut și rânjetul. Nici când ea s-a oprit, n-a găsit ce să zică, se uita fix la ea.

Într-un final, îl auzi, "Hai că n-a părut chiar milă! Ți-a plăcut, și ție!" Cel mai grav era că era complet sincer, nu încerca s-o înțepe. Era concluzia lui. Fusese prea entuziasmată!

Mia s-a ridicat să plece.

"Deci mai rămân în apartament sau nu?" o urmări cu ochii, apoi sări după ea printre mese.

Era timpul pentru the Mia-speech. Nu era exersat, nici măcar scris dinainte. Îi venea, singur:

"Sincer nu-mi pasă ce faci și unde te duci. O să te bag acolo în locul ăla negru din sufletul meu unde țin toți oamenii care mi-au făcut rău. Cred că sunt norocoasă că ați fost atât de puțini. De aia nu-mi pasă, că oricum va trebui să trec peste, măcar n-a durat mult până te-am văzut cu adevărat. Și nu contează unde ești, fizic, mereu amintirea ta mă va face să vomit!"